Acasă Evenimente Fotografii și videoreportaj al săptămânii: Memorialul „MIRCEA DOHAN” – Episodul II

Fotografii și videoreportaj al săptămânii: Memorialul „MIRCEA DOHAN” – Episodul II

Încă odată … bună dimineața stimați cititori, vă urează Valeriu Ioan, din redacția cotidianului JURNALUL BUCUREȘTIULUI. Am început săptămâna trecută o serie de reportaje cu interviuri telefonice și transmisiuni, dezbătând un eveniment sportiv de succes,  prin care de 8 ani încoace se încearcă revigorarea handbalului prin exemplul și patronajul marelui handbalist Mircea Dohan.

          Turneul Memorial „Mircea Dohan”  la a VIII – a ediție

De opt ani încoace, municipiul Carei găzduiește un eveniment sportiv de excepție pentru zona Ardealului și nu numai, Turneul internațional de handbal „Memorialul Mircea Dohan-Cupa NIRO”. Evenimentul strângând în sălile de sport din Carei și împrejurimi, peste 600 de sportivi din România, Ungaria și Ucraina, cele opt ediții aducând la timonă mari personalități ale handbalului românesc și mondial ca: Cristian Gaţu, Ștefan Birtalan; Gabriel Kicsid, Radu Voina, Ana Maria Şomoi, Valeria Motogna, Narcisa Lecușanu Alexandru Stamate, Pál Jozsef, Ioan Marta, Iuliu Varady și alții.

Continuăm seria interviurilor începute în prima parte a reportajului … și deoarece protagonistul principal, de onoare este  handbalistul careian Mircea Dohan, îl avem la telefon pe domnul Grațian Boroș, ginerele marelui handbalist și organizator principal al Memorialului de Handbal „Mircea Dohan”...

Domnule Boroș … am ajuns la momentul în care socrul dumneavoastră a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport de la Oradea. Ce s-a întâmplat cu socrul dumneavoastră?

„Bună ziua … după terminarea facultății, socrul meu s-a întors în Carei, orașul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, unde a jucat la Victoria Carei, Victoria Carei fiind în acea perioadă câștigătoarea Campionatului Județean. Acolo a jucat sub comanda domnului profesor Karol Karácsonyi.”

Îi avem la telefon pe marele dublu Campion Mondial și golgheter – Vicecampion Olimpic, Ștefan Birtalan și pe domnul Pál Jozsef, amândoi foști colegi de echipă cu Mircea Dohan la echipa Minerul Baia Mare

 Domnule Birtalan … cum v-ați cunoscut cu Mircea Dohan?

„Și noi ne-am trezit la Baia Mare, la școală … și am făcut … uitați … această poză este chiar din perioada în care noi ne-am cunoscut și; normal că ne-a unit handbalul, pasiunea pentru handbal, pasiunea pentru sport și această pasiune a rămas în noi, a rămas toată viața.“

 Domnule Pál?

  „Eu l-am cunoscut aici la Carei … el încă juca în echipa liceului și noi veneam de multe ori la Carei, ca să jucăm cu echipa locală … și atunci am făcut cunoștință cu el. Atunci era în echipă și Tegzes, care ulterior a venit la Baia Mare, pe urmă Toth Tibor (Tibi) … era tot din Carei, sau profesorul Karácsonyi cu, care  de fapt nu am făcut cunoștință la Cluj; el deja era acolo la universitate. După ce a terminat liceul, a dat admitere la Baia Mare, la Școala Tehnică Financiară, și antrenorul era din Carei, s-a prezentat la el, a venit la noi la echipă și bineînțeles că avea loc, numai că el era atunci pivot, ca și Pircsi … care era din echipa cea veche … și Oscar … dar el juca mai mult pe post de extremă.“

Această poză este de fapt prima poză … prima întâlnire, prima întâlnire organizată acum 7 ani. Prima ediție în care echipa Minaur Baia Mare a făcut aici un meci demonstrativ, OLD BOYS cu cei de la Carei, în semn de respect și prețuire pentru că … și de aici au venit foarte mulți jucători spre Baia Mare … ( Ștefan Birtalan – Campion Mondial și golgeter, Vicecampion Olimpic )

De asemenea, am în față încă o poză foarte interesantă, pentru că este o poză în care noi am jucat în prima ligă … această echipă a jucat de fapt în prima ligă … și vrem să restabilim un adevăr:

Echipa Minerul Baia Mare, a avut această denumire, până în martie 1970. În 1970 – martie, s-a transformat în Asociația Minaur Baia Mare. Astfel … în martie 1970, ne-am transformat în Asociația Minaur, rupându-ne de fotbal … am trăit vremuri frumoase împreună …“

Dintre ele … care sunt vremurile cele mai cu multe amintiri, domnule Pál Jozsef? „De fapt, toată viața de atunci, toată viața ce-am petrecut-o atunci … se petrecea cu sportul pe teren de sport.

Îmi aduc aminte, că dacă orice competiție sportivă exista la Sala Sporturilor … noi, chiar dacă nu locuiam cu toții în același loc, ne întâlneam acolo la Sala Sporturilor … fără să stabilim dinainte … că uite: mâine venim aici!

Și încă mai vreau să vă spun că, cu Mircea țineam legătura după ce el a terminat la Oradea facultatea … și a fost repartizat la Carei.  Eu eram repartizat ca profesor în Sălaj, ca profesor de Biologie … și odată am petrecut împreună revelionul. Avea familie, mai bine zis era însurat și soția aștepta fetița, care acum este soția domnului Grațian Boroș”.

O avem la telefon pe Maria Dohan, soția marelui handbalist

Bună ziua și bine ați revenit doamnă … ce s-a întâmplat după ce Mircea Dohan a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport de la Oradea?

„Eu am terminat Liceul Pedagogic de educatoare, Generația 1970 … fiind repartizată în comuna Micula, lângă Satu Mare … între timp veneam pe acasă, bineînțeles la părinți …  și Mircea era repartizat la Lucăceni. Dar înainte de toate el terminase Școala Financiară de la Baia Mare, perioadă în care el a activat foarte mult la Minaur Baia Mare.“

 Cum v-ați cunoscut cu dânsul?

„Ne-am cunoscut fiind aici în cartier, fiecare … vă dați seama tineri, fete – băieți; nu ne-am apropiat atât de mult, decât atunci când era cazul să ne apropiem … prin anul 1975 ne-am cunoscut mai aproape, ne-am căsătorit și în urma căsătoriei avem doi copii, Monica și Mircea.

Acum cei doi sunt absolvenți de facultate: Monica e medic la Oradea, Doctor în Medicină Anatomo – Patolog, iar Mircea a continuat studiile și l-a urmat pe tatăl său, fiind profesor de sport aici în oraș, de câțiva ani.“

Domnule Grațian Boroș … cum era Mircea Dohan ca tată, socru și bunic. „Am avut cu dânsul o relație corectă … ca și bunic era foarte apropiat de cele două nepoate, Iulia și Anișoara, pe care tot timpul le aștepta să vină să-l îmbucure …”

O avem la telefon pe domnișoara Iulia Boroș, nepoata lui Mircea Dohan. Iulia … cum a fost  Mircea Dohan ca bunic?

„Mircea Dohan a fost un bunic extraordinar, am foarte multe amintiri frumoase cu dumnealui, îmi aduc aminte când mergeam la el în cameră și avea el acel sertar minunat plin de surprize, cu bomboane, cu suc și fructe … de fiecare dată când mergeam la el în cameră, mă servea cu aceste lucruri minunate.” Ți-a povestit despre cum juca handbal … unde a jucat handbal?

Ți-a povestit despre viața de handbalist? „Probabil că mi-a povestit … dar eu nu mai țin minte.

Tot timpul se juca cu mine … el îi suna pe mama și pe tata ca să mai stau cu el și cu buni, să mai rămân un pic mai mult … să ne putem juca … să ne putem creea mai multe amintiri împreună“.

Am înțeles că personalitatea și felul lui de a fi a fost un imbold și un exemplu pentru tine … ? „Da!“ Câți ani ai acum? „13 ani … și sunt elevă la … Liceul Teoretic Aurel Lazăr din Oradea … îmi doresc să calc pe urmele bunicului meu … de aceea practic handbal la Echipa Alpha Oradea“. Pe ce post joci? „Pe centru … și pe inter și pe extremă … cam mai multe posturi.“

Îl avem la telefon și pe domnul Karol Karácsonyi, antrenorul fostei echipe de handbal Victoria Carei, echipă în care a jucat și Mircea Dohan …. domnule Karácsonyi … inițiativa primilor pași, de a fi cooptat, i-a aparținut lui Mircea Dohan … v-a cerut să-l primiți în echipă, sau dumneavoastră i-ați propus să vină la Victoria Carei? „Și, și. A fost o înțelegere perfectă … și el a vrut … sigur că și eu am vrut. Cine  nu vrea ca și conducător, sau antrenor, să primească un jucător  de efect pentru acea echipă?“

Prin ce se distingea față de ceilalți colegi, ca și tehnică de joc?

El … cred că avea ceva înnăscut! Era foarte mobil, nu era un jucător care să tragă de la 10 metri la poartă, însă juca pivot … asta înseamnă la semicerc. Era atât de mobil și de inițiat, încât mereu era acela care dădea majoritatea golurilor și cred că același lucru s-a păstrat și la Baia Mare și la Oradea. Revin la anul 1974 … când el revine la Carei, bineînțeles că am perfectat treaba … revine la echipă, ba mai mult … devenind căpitanul echipei locale.“

Lumini și umbre în handbalul românesc

Domnule Karácsonyi … cum s-a derulat parcursul ulterior al lui Mircea Dohan la Victoria Carei?

„Am câștigat Campionatul Județean, am câștigat barajul … și am pierdut finala pentru calificarea în Divizia B. E un lucru trist, care ne-a rămas întipărit de atunci: dacă era un arbitraj corect, trebuia să intrăm în această Ligă superioară. Mircea a fost atât de supărat și mi-a spus așa în particular: uite … eu cu asta am terminat … pentru că nu mai vreau să trăiesc o astfel de întâmplare. Rămân profesor la școală și voi continua ca și profesor, sigur că voi încerca să mă ocup de copii și o să-ți dau pe mână jucători noi. Așa s-a și întâmplat …“

 „Noi n-am primit nicio recompensă, noi am făcut într-adevăr din plăcere …“ (Brém Árpád, coleg de echipă cu Mircea Dohan la Victoria Carei)

Bună ziua domnule Arpad  … În acele vremuri dumneavoastră și colegii de echipă ați trăit acea bucurie de a face ceva … de a face sport fără vreun interes neapărat …

„Fără interes, fără nicio recompensă … Am făcut pregătire de patru ori pe săptămână plus meciurile … și să revin la Mircea: Mircea era un om foarte, foarte calculat. Cum zice domnul Karácsonyi … cu calitatea și concepția lui de joc, nu era nicio problemă. Eu am avut un contact mai des cu el, pentru că eram coordonator de joc și între noi, jocurile au fost mai strânse, mai legate. Într-adevăr a avut o tehnică … niște aruncări la poartă și indiferent dacă erau spectatorii noștri s-au adversarii, toți l-au aplaudat.  Din păcate la ultimul turneu la care am participat, de la Bistrița Năsăud, arbitrajul ne-a furat. A fost scor egal și în ultimul minut am primit gol de la 4 metri.  Deci de la 4 metri s-a dat golul cu care a câștigat Hunedoara intrând în Divizia B … și atunci noi toți am fost foarte revoltați. Aici a ieșit într-adevăr valoarea lui Mircea; el a fost un băiat retras, dar în timpul meciului și înainte de meci, a fost peste tot: asta facem; asta facem; aveți grijă! … tot timpul ne-a susținut cu sfaturi. Atunci a fost foarte, foarte supărat și el, că nu se poate întâmpla ca tu să fii mai bun și așa să fii furat.”

Aici încheiem cea de-a doua parte a reportajelor dedicate lui Mircea Dohan și Turneului Memorial care îi poartă numele. Țineți aproape de JURNALUL BUCUREȘTIULUI, căci în curând vom reveni în casele și sufletele dumneavoastră cu un nou episod despre Mircea Dohan.

La bună vedere!

Bibliografie: Videoreportaj