Acasă Evenimente Fotografii și videoreportajul săptămânii: Memorialul „Mircea Dohan” Episodul IV

Fotografii și videoreportajul săptămânii: Memorialul „Mircea Dohan” Episodul IV

„A – pă – ra – r e, a – pă – ra – re! … hai – de go – lul … hai – de go – lul … gooooool! …” și fluier final dat de centralul Brém Arpad, care încheie finala băieți al Turneului Memorial de handbal „Mircea Dohan“.

Bună ziua stimați cititori, vă spune Valeriu Ioan, din atmosfera de sărbătoare a sălii de sport a Liceului „Iuliu Maniu” din Carei. Tocmai acum s-a încheiat finala băieți a celei de-a VIII-a ediții a turneului de handbal dedicat marelui jucător Mircea Dohan, Clubul Sportiv ALPHA Oradea învingând echipa ucraineană Karpaty Ujgorod cu scorul 32-26, timp de mai multe zile locuitorii Careiului fiind martorii unui eveniment care încearcă de opt ani să revigoreze handbalul din Ardeal și nu numai,  prin exemplul și patronajul marelui handbalist Mircea Dohan … de opt ani încoace  municipiul Carei găzduind Turneul internațional de handbal „Memorialul Mircea Dohan – Cupa „NIRO“.

   Ediție regală cu invitați pe măsură

Dacă în primele trei ediții a reportajului nostru, am vorbit despre Mircea Dohan ca sportiv, coleg de echipă și prieten, dar și ca soț, tată și bunic, astăzi am lângă mine trei mari personalități ai handbalului mondial și am onoarea ca după o astfel de finală incendiară, să salut un dublu Campion Mondial, Vicecampion Olimpic, și fost Președinte a Federației Române de Handbal … în persoana domnului Cristian Gațu; pe dublul Campion Mondial – golgeter al Echipei Naționale a României și Vicecampion Olimpic, Ștefan Birtalan; … și pe doamna Narcisa Lecușanu – Campioană Mondială la Tineret în 1995, Vicecampioană Mondială la seniori în anul 2005 – membră în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal.

 Domnule Birtalan, cum vedeți această a VIII -a ediție?

„E un moment excepțional, pentru că … uitați … există acest turneu făcut acum … și mă bucur tare mult că Cristian Gațu a îmbrățișat această idee și o duce mai departe … nu numai prin exemplul lui … ci și prin tot ceea ce face; pentru că are un club de handbal care organizează evenimente pe care el le conduce și a făcut posibil să venim aici și să facă o întâlnire în memoria lui Mircea, care a fost pentru noi un model, și pentru careieni, categoric trebuie să fie un om pe care trebuie să – l cinstim.“

„A crescut numărul de jucători … au venit multe echipe. Acum sunt 10 cu 6 … erau la un moment dat 14 cu 14 … creștea numărul jucătorilor… în detrimentul spectatorilor … și lucrul ăsta e dureros … (Cristian Gațu – dublul Campion Mondial – golgeter al Echipei Naționale a României și Vicecampion Olimpic)

Fac un apel prin această televiziune, telespectatorilor … care au copii … măcar să-i aducă să vadă că sportul în general, este un element garant al sănătății nației. Venind cu ei, poate unii dintre ei vor dori să coboare în sala de joc, contribuie fiecare … nu cu biletul de acces, că nu ăsta-i obiectivul …ci cu mărirea numărului de practicanți ai acestui joc, care a devenit un joc național.

Handbalul este în orice statistică pe locul 2 după fotbal … a dominat sportul românesc, prin performanțe pe care le-a făcut: Birtalan… înaintea lui … Moise, Gruia, ș.a.m.d. Iată că, din păcate, când la un anumit moment, după ce s-au retras toți … am intrat într-un gol din ăsta, din care nu putem să ieșim. Și nu cred că soluția este de a aduce jucători străini …“

„Handbalul se confruntă cu această problemă, mai ales că antrenorii sunt plătiți foarte prost, e greu să trăiești doar din pasiune, pentru că orice lucru mic, orice mișcare implică automat costuri și, la un moment dat sunt doar pe costurile părinților … cât și părinții pot suporta din bugetul casei. Nu este ușor! (Narcisa Lecușanu – Campioană Mondială la Tineret în 1995, Vicecampioană Mondială la seniori în anul 2005 – membră în Comitetul Executiv al Federației Internaționale de Handbal)

Din păcate sportul nu mai este doar sportul pe care-l vedeam noi pe vremea când domnul Gațu și compania jucau la cel mai înalt nivel, cu tot sprijinul guvernamental care exista la acea vreme … trebuie să ne reinventăm pentru a mai putea să devenim campioni mondiali, olimpici, ș. a. m. d. …“ 

Domnule Gațu s-a subliniat foarte bine parcă pierderea unui entuziasm de a face sport … indiferent de partea financiară …

„acuma … pentru noi să știți că n-a fost. Și vorbesc în numele întregii generații nu vorbesc numai în numele celor de aici. Dar noi n-am jucat pentru bani. E adevărat că ne bucuram când primeam câte-o primă, dar o primă minoră … e și jenant să discutăm. Dar faptul ăsta ne-a obligat să avem un alt obiectiv … nu cel de astăzi, banii.

Atunci, ne-am întors toți către obiectivul de a fi cei mai buni. Cum poate să …? Bazaliu … vă dau un exemplu … jucătoare în echipa de junioare a României, campioană mondială acum 2 ani de zile, golgetera campionatului  mondial … A fost transferată pe bani la CSM București, care are bani și foarte bine că există un primar care-i finanțează în handbal și … uitată pe banca de rezervă. La ora actuală nici n-o mai recunoști cine joacă … asta-i Bazaliu, asta-i aia care marca goluri? Ori, de aici e clar că nu asta este … probabil că și ea e de vină că-i convine că primește eu știu … 2000 de euro … de ce să mă accidentez? … stau aici. Dar a sta e una … a juca e cu totul altceva.“

„Ca paranteză vreau să spun … când am câștigat un titlu mondial, mi-am luat un Opera–televizor alb-negru și pe urmă am mai putut să bem o bere, că altceva n-am mai … s-au dus banii, da! și nu a fost chestiunea aceasta … ca să știți că nu ne-am îmbogățit după sport … (Ștefan Birtalan)  

Revenind la Mircea, sincer, noi n-am venit aici să scoatem în evidență o chestiune … Mircea a fost un om deosebit … pentru alt lucru credeți că am fi venit noi dacă era cumva oricine? Nu!

El prin perseverență, prin modul lui de a gândi despre sport și prin ceea ce a realizat este un exemplu. Și atunci acest exemplu vrem să-l … de aia am venit aici. Memorialul Mircea Dohan, îl facem pentru că el merită să fie făcut … ăsta este lucrul cel mai important. Nu ne-am gândit la nimic de genul: ce câștigăm? ce…?“

Din păcate vorbim despre Mircea Dohan la trecut, însă are o familie extraordinar de frumoasă, care reușește de câțiva ani buni să aducă împreună lumea handbalului, atât din România cât și din Ungaria, căci există așa o coeziune foarte frumoasă însoțită de proiecte frumoase pentru handbal … (Narcisa Lecușanu)

Ce e frumos, în tot acest proiect, că sunt oameni care – și doresc să lucreze cu copiii, sunt oameni care-și doresc să facă handbal … copii care-și doresc să facă handbal. Din păcate nu au sprijin suficient de la nivelul Federației Române de Handbal, însă am văzut că au un sprijin deosebit din partea celor din Ungaria; ceea ce nu e rău, mă bucură foarte mult … pentru că până la urmă suntem două țări care sunt despărțite chipurile de granițe, de fapt nu mai este graniță și așa nu mai suntem despărțiți. Mă bucură enorm de mult că handbalul ne aduce împreună și dă posibilitatea unor copii să viseze.“

„Ar trebui ca și noi toți care venim poate cu 2-3 zile înainte, să încercăm să-i aducem în sală pe locuitorii Careiului, pentru că altfel o să facem inutil acest efort … (Cristian Gațu dublu Campion Mondial, Vicecampion Olimpic, și fost Președinte a Federației Române de Handbal)

 … pentru că la ora actuală, să știți … părerea mea, cel puțin din Ardeal, este competiția cea mai bine primită de iubitorii handbalului, care din păcate nu sunt din Carei … din păcate, nici în facultăți nu se mai face sport … iar faptul că noi am fost de acord și am venit cu mare drag aici și suntem aici, este clar … pentru că dorim să se facă și dorim din partea spectatorilor să vină mai mulți, pentru că până la urmă … părinții aduc copiii. Am fost la domnul Hagen (din Carei n.r.), pretext ca să mai obținem niște bani; discuția a durat 5 secunde: cum să nu … și gata!

Problema este că, copiii din noile generații, trebuie să-și cunoască pașii, sau să li se spună care sunt pașii următori

Trebuie să știe să-și aducă un echipament; trebuie să știe că trebuie să se pregătească suplimentar; trebuie să știe că pe lângă orele de educație fizică, care sunt foarte scăzute ca număr în școlile românești, trebuie să mai facă antrenamente suplimentare … și toate acestea, sub această egidă a Fair Play – ului, a pasiunii și a sacrificiului … pentru că … fără sacrificiu nu se poate face nimic.“

Doamnă Lecușanu … ce le transmiteți copiilor și tinerilor generații aflate la început de drum în handbal … și ce ar trebui să facă autoritățile locale pentru revigorarea handbalului din zonă?„Este foarte important să poți visa … să-ți dorești să ajungi undeva sus, pe un piedestal, vorbim aici de sport, vorbim despre handbal … sigur … îți dorești să ajungi la echipa națională, îți dorești să ajungi la o echipă de club care joacă în Liga Campionilor, astăzi e CSM-ul … acum câțiva ani era Oltchim Râmnicu Vâlcea, echipă la care am activat și eu … Așadar, modele sunt … din păcate nu există o echipă de senioare sau seniori aici la Carei, dar … sper ca într-o zi, acești copii care își doresc să devină handbaliști, handbaliști de performanță, să reușească să formeze prima echipă de seniori locali aici în Carei. Mi se pare un lucru minunat, pentru că atunci când aparții … probabil că și autoritățile locale și oamenii locului … se pot implica mai mult și pot vibra emoțional cu proprii lor copii … să zic așa.

Sportul era socotit unul din elementele foarte importante și regimul de dinainte a ajutat sportul enorm prin acea Daciadă, noi toți vorbim de acea  Daciadă

Sigur nu se mai poate întâmpla acea Daciadă la momentul desfășurării de atunci, dar probabil că o mișcare sportivă la nivel de România ar fi nevoie să se întâmple … pentru că școala este cea care dă sprijin sportului de performanță. Atâta timp cât nu poți face cunoștință cu sportul la ora de Educație Fizică, mi-e greu să cred că poți convinge un copil să ajungă la un anumit sport, doar așa că …

Poate mai târziu autoritățile locale, având în vedere că lucrurile se îndreaptă într-un sens frumos, pot să facă investiția într-o sală, o sală cu un spațiu mai mare …o sală polivalentă, din punctul meu de vedere, este binevenită în oricare oraș din România … pentru că în afară de activitățile sportive se pot petrece și activități culturale și Slavă Domnului talent la artă avem …important e să avem și unde.“

„Eu cred că tot ce-am spus noi, cu tot ce-am spus noi, Mircea ar fi fost cu totul de acord, pentru că și eforturile lui se regăsesc în cuvintele noastre. Eu nu vorbesc despre mine, sau despre Bibi (Ștefan Birtalan n.r.) … vorbim despre generații. Noi reprezentăm o generație  care în toate s-a sacrificat (Cristian Gațu)

Să știți că nu numai cei 16 care au avut șansa să joace la un campionat mondial, au meritul câștigării competiției … ci și a tuturor celor cu, care ne-am confruntat și care ne-au împins în față, ca să ajungem la nivelul echipei naționale. Că totdeauna am mulțumit și celor care ne-au fost adversari în România pe același post cu dânșii și am fost solidari cu necazurile lor. Cam așa ar trebui să se înțeleagă … cam acesta ar fi spiritul de Fair Play, pe care încercăm să-l discutăm copiilor de azi.

Trebuie să fii atent, că nu-i important să dai tu golul … important e să nu se lovească adversarul, să nu-l lovești pe adversar, să sări când este nevoie să-l ajuți să se scoale, ș. a. m. d. … și asta probabil, cu repercusiuni în viață.“

Suntem foarte mândri că suntem bogați sufletește, pentru că am făcut o treabă … și el a făcut la fel …același lucru. S-a dăruit sportului … și noi ne-am dăruit cu toți sportului. Sportul ne-a dat nouă … pentru ca noi acum …

Poate că noi, dacă nu eram … făcea memorial Mircea … dacă mai trăia. Pentru că se gândea la noi … pentru că sunt convins că el la fel gândea.“ (Ștefan Birtalan)

Ne aflăm la sfârșit de reportaje și înainte de „căderea cortinei” … vă invităm să țineți aproape de handbal și de handbaliști … sub exemplul lui Mircea Dohan. Să fim alături de acei OAMENI care încearcă să nu se stingă spiritul marilor campioni ai României.

Până data viitoare … haideți la handbal!

Bibliografie: Videoreportaj