Hegel – Despre certitudinea sensibilă, eu şi eu ca proiect al ideii de eu axiomatic (argumente critice) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic) al CUFR (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Dr Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova – Chișinău)

Lansarea cărții „Investigații Jurnalistice” (autor prof. univ. Thomas Csinta) la Biblioteca Academiei Române (Amfiteatrul Ion Heliade – Rădulescu), dedicată G-ralului Bartolomeu – Constantin Săvoiu (cu o prefață a scriitorului Christian W. Schenk). Eveniment organizat de către ODPD (Organization for the Defense Prisoners from the Diaspora/Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora – președinte fondator jurist Cătălin Asavinei)

Thomas Csinta, Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch) 

Scholar Google

Aveți probleme cu Justiția franceză? Contactați-ne la  OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora Română)

Notă. Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro

Thomas Csinta (Videoclip–„Franța are propriile metode privind judecarea celor din Diaspora!”

Thomas Csinta (Videoclip–„Avocații francezi, lipsă de interes față drepturile Diasporei”

OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) vă stă la dispoziție 24h/24h, 7z/7z.
Pentru orice problemă legată de justiția franceză ne puteți contacta pe site-ul organizației: oadd.ro 

„Cunoaşterea-spune Hegel-care este mai întâi, adică nemijlocit, obiectul nostru nu poate fi alta decât aceea care ea însăşi cunoaştere nemijlocită este, cunoaşterea nemijlocitului, adică a existentului”. (Fenomenologia spiritului. Editura IRI Bucureşti 1995. p. 63.). Nu există cunoaştere a ceva fără acest ceva, ci există o cunoaştere de către ceva a ceva, o aşa numită cunoaştere secundară ca certitudine sensibilă de sine, cunoaşterea de sine a ceva de către sine constituind o cunoaştere în primordial ca certitudine sensibilă în sine. Cunoaşterea în sine va fi, aşadar, nemijlocitul-existentul. Orice existenţial este prin nemijlocit. Este imposibil de separat cunoaşterea în sine de nemijlocit, aşa  cum de altfel şi cunoaşterea de sine şi cunoaşterea a altceva este legată de nemijlocit, pentru că acesta este existenţial, fiind parte componentă a realităţii (realului).

Referitor la conţinutul concret al certitudinii sensibile în relaţia ei cu conştiinţa/cunoaşterea Hegel afirmă următoarele: „Conţinutul concret al certitudinei sensibile o lasă să apară nemijlocit ca fiind conştiinţa cea mai bogată, anume ca conştiinţă de o bogăţie infinită pentru care nu pot fi găsite limite, fie că o urmărim în exterior, în spaţiul şi timpul în care ea se răspândeşte, fie că luăm o bucată din această plinătate şi pătrundem în ea prin diviziune. Ea apare în afară de aceasta ca fiind cea mai adevărată; căci ea nu a lăsat afară nimic din obiect, ci îl are în faţa sa în întreaga sa plinătate. Această certitudine se prezintă în fapt ea însăşi ca fiind adevărul cel mai abstrat şi cel mai sărac”. (Fenomenologia spiritului. Hegel. p.63 – aici şi mai departe se va avea în vedere locul editării or. Bucureşti, editura IRI, anul 1995). Cum poate fi considerat „conţinutul concret al certitudinei sensibile” pe care autorul o vede drept „cea mai adevărată” care „nu a lăsat afară nimic din obiect, ci îl are în faţa sa în întreaga sa plinătate„ a fi  „adevărul cel mai  sărac” cu toate că este unul abstract? El va fi în toată plinătatea abstractă a sa  un adevăr deplin, bogat şi nu unul sărac. Oricât de mult prin imaginaţie am lărgi plinătatea, ea se va supune acestei imaginaţii, care este a unei conştiinţe totuşi limitate de posibilităţile şi ele limitate ale unui existenţial încorsetat într-o construcţie determinată de nişte margini concrtete.  Chiar şi acest adevăr, fie el şi limitat, este plin de sine în graniţile dimensiunilor sale spaţio-temporale.

În concepţia lui Hegel adevărul este atât de plin de sine încât prin imaginaţie se leapădă de poavara sa, devenind unul sărac. Însă tocmai acest adevăr plin de sine în acest spaţiu al său limitat şi constituie certitudinea sensibilă-existenţialul, capabil să-şi perceapă posibilităţile, adică să se perceapă pe sine. Ori, o stare închipuită infinită, adică fără orizonturi nu mai poate constitui o certitudine sensibilă, pentru că nu mai este în capacitate să se detrmine ca atare, căci determinare înseamnă în primul rând nemijlocit, iar nemijlocitul presupune limitare (concentare) şi nu diluare sinonimă cu incertitunea greu de închipit a indeterminismului infinitului. Aşadar, certitudinea sensibilă în orice ipostază am lua-o este plină de bogăţia care este plinătatea sa astfel determinată. Însă cu toate acestea sărăcia dedusă de Hegel este categorisită de el drept un este. Mai degrabă este se face plin de sine, fiind umplut cu o bogăţie decât cu o sărăcie. Continuă filosoful: „Ea spune (certitudinea sensibilă n.n.) despre ceea ce cunoaşte doar atât; că este, iar adevărul ei conţine numai fiinţa lucrului: la rândul ei conştiinţa nu este în această certitudine decât ea, Eu pur, adică eu sunt în ea, numai că pur, Acesta, şi obiectul deopotrivă numai ca pur Acesta. Eu, acesta, nu am certitudinea acestui lucru fiindcă, ca conştiinţă, m-aş fi dezvoltat în această privinţă şi aş fi pus în mişcare gândirile în mod variat”. (Fenomenologia spiritului. Hegel p.63). Numai chiar şi cunoaşterea despre un obiect (despre ceva) că el este (exsită) nu ne permite să considerăm conştiinţa, că ar fi în această certitudine nu alt ceva decât ca un Eu pur. Ori, a fi Eu pur înseamnă a fi lucru în sine, adică însăşi existenţa lui ceva şi nu  obiectul cunoaşterii fără acest obiect al cunoaşterii ca realitate. Atunci cum poate vorbi Hegel despre cunoaştere odată ce acel cineva care trebuie să cunoască rămâne a fi un eu pur, adică fără realiatea Eu-lui existent impur singurul în stare să cunoască. El nu poate rămânea un Eu pur, ci cel puţin un Eu martcat de cunoaştere fie ea şi abstractă, deoarece ea este posibilă datorită folosirii unor mijloace (unelte) impure legate de existenţial. În schimb filosoful susţine că „eu sunt în ea (certitudinea conştiinţei care conţine şi elementul cunoaşterii  n.n.) numai ca pur Acesta”. Numai în cazul obiectului cunoscut şi a oricărui alt obiect în sine putem, într-adevăr, afirma că rămâne „deopotrivă numai că pur Acesta”, deoarece nu poate fi transferat în mod obiectiv şi suprapus în conştiinţa/cunoaşterea celui care cunoaşte, acesta astfel posedând o cunoaştere abstractă altfel apărută.

Hegel îşi motivează afirmaţia în  felul următor: „Eu, acesta, nu am certitudinea acestui lucru fiindcă, ca conştiinţă m-aş fi dezvoltat în această privinţă şi aş fi pus în mişcare gândurile în mod variat” (Fenomenologia spiritului. Hegel. p.63). Dar oare însăşi conştiinţa/cunoaşterea fie ea şi abstactă nu este o dezvoltare în această privinţă, adică care pune „gândurile să lucreze în mod variat”? Îşi mai motovează el poziţa astfel „ … şi nici fiindcă lucrul despre care am certitudinea ar fi printr-o mulţime de însuşiri diferite, o raportare bogată faţă de el însuşi sau o comportare variată faţă de altele”. (Fenomenologia spiritului. Hegel.p.53). Ori, lucrul în sine prin ceea ce este nu poate avea însuşiri diferite faţă de el însuşi, pentru că în caz contrar nu ar fi el însuşi, el nefiind străin sieşi, şi prin urmare şi însuşirile sale faţă de ele înşile nu pot fi diferite, ci identice. Însă în acelaşi timp aceste însuşiri sunt diferite de alte însuşiri ale altor lucruri, deoarece altfel el nu s-ar deosebi cu nimic de ele. Prin ceea ce are lucrul ca însuşire proprie – ca însuşire diferită de însuşirile altor lucruri, el reprezintă o certitudine a existenţei sale ca certitudine sensibilă pentru cunoaşterea noastră.

Despre aceste motivaţii Hegel spune următoarele: „Ambele nu privesc adevărul certitudinei sensibile, nici eul, nici lucrul nu au în aceasta semnificaţia unei mijlociri multiple; eul nu are semnificaţia unei reprezentări sau gândiri multiple, nici lucrul nu are semnificaţia unor însuşiri multiple, ci lucrul este numai fiindcă este; el este; aceasta e pentru certitudinea sensibilă esenţialul, şi această fiinţă pură, adică această pură nemijlocire formează adevărul ei” (Fenomenologia spiritului. Hegel. p.64). Prin aceasta autorul lipseşte certitudinea sensibilă de conţinutul prin care ea devine sensibilă. „Lucrul este numai fiindcă este” printr-un este lipsit de consistenţa sa (lipsit de este), adică de esenţa care-l umple. Atunci prin ce este  „este”? Oare printr-un adevăr lipsit de orice consistenţă? Căci, în definitiv, pentru Hegel esenţa  adevărului este aceea, că el este privat de esenţa sa, adică lipsit de însuşi adevărul său-un adevăr al absenţei adevărului său. Altfel spus, omul afirmă că ar cunoaşte însă până la urmă se sileşte pe sine să recunoască că aceasta este o aberaţie– cunoaşterea lipsidu-se de caracterele care o determină ca atare.

Dacă ar fi aşa, atunci de unde se ştie despre ea în timp ce este o efemeritate? Şi de unde se cunoaşte despre certitudinea sensibilă odată ce până la urmă cunoaşterea nu are nici o „subsatanţă” care s-o umple? Mai mullt decât atât, toate acestea sunt numite de el adevăruri pure. Cu alte cuvinte omul cunoaşte, însă fără nici o motivaţie, totodată fiind nevoit să accepte ideea că este  reprezintă o aberaţie prin care cunoaşteea prin sine se lipseşte de sine, aşa cum aceasta înseamnă, că şi lucrul prin existenţa sa se lipseşte de sine nemijlocit. Se naşte întrebarea: cum de se are pe sine el? Transferată la fiinţa umană atare idee ar înesmna că eul uman nu mai este eul uman fiinţial. Dacă pentru Heidegger fiinţa nu este şi fiinţare, ea fiind lipsită de fiinţarea sa prin care se dovedeşte a fi fiinţă, atunci pentru Hegel atât fiinţa cât şi fiinţarea ei sunt lipsite de orice esenţă/consistenţă-de prin ce ele sunt. Mai mult decât atât, lipsind certitudinea sensibilă de ceea prin ce ea este, el spune: „O certitudine sensibilă reală nu este numai această pură nemijlocire, ci şi un exemplu al ei” (Fenomenologia spiritului. Hegel. p.64)-ceea ce presupune că lucrul (realitatea) este un exemplu al certitudinei sensibile nemijlocite (efemere în vizunea filosofului). Dar ce înseamnă a fi exemplu dacă nu însăşi repetarea întocmai a unui lucru real ca dublare a sa. Însă potrivit concepţiei lui Hegel vedem, că certitudinea sensibilă nemijlocită doar este, nu ca o realitate, dar ca o efemeritate. Şi dacă este aşa, atunci certitudinea sensibilă pe care de data aceasta o numeşte a fi reală, adică mijlocită cum se formează odată ce este exemplul certitudinei sensibile nemijlocite (efemere)? Deci, dacă există o certitudine sensibilă reală ca exemplu a altei certitudini sensibile, atunci şi aceasta din urmă terbuie să fie tot reală. Iată cum până la urmă autorul se cotrazice pe sine prin judecata sa. Dar dacă e să-i dăm crezare până la capăt, chiar dacă presupunem, că certitudinea sensibilă pe care el o vede totuşi ca lucru pur este întradevăr acest lucru pur, atunci şi exemplul lui va fi tot un lucru pur, ceea ce arată, că realitatea ar fi alcătuită din lucruri pure, adică efemere, realitate care nu se are pe sine ca existenţă.

Constatăm însă în fiecare moment, că realitatea se pecepe pe sine ca certitudine sensibilă prin conştiinţă-produs al certitudinei sensibile care este o realitate certă. Astfel tocmai prin aceasta certitudinea sensibilă este reală nu prin absenţă, ci prin existenţă. Aşadar, este întodeauna este o realitate/obiectivitate fiind un nemijlocit prin sine. Hegel face o confuzie între ideea de lucru ca proiect a priori, care are un caracter axiomatic (este o axiomă)  şi lucrul ca atare care este o realitate. Este prin nemijlocit ca certitudine sensibilă este întotdeauna o realitate, proiect al ideii de este ca axiomă şi nu un exemplu al ei. Eu întotdeauna îl conţine pe este, fiind obiect deşi proiect al ideii de eu. Lucrul în sine ca eu nu se poate raporta la sine pentru a alcătui o certitudine, deoarece este identic cu sine, şi deci prin urmare rămâne înscris în sine ca sine, dar în acelaşi timp se poate raporta, dat fiind acest lucru, la un eu efemer (abstract) care este proectul său ca idee a priori, sau se poate raporta la alt lucru. Ideea de eu (de lucru) face parte din absolut, în lucru ea devenind impură ca suflet (idee/raţiune) fiinţial a cărui puritate este alterată de impuritatea eu-lui obiectivizat. Eu-l obiectivizat conţine ideea de eu, însă modificată de certitudinea sensibilă care în această variantă este de natură secundară productivă şi nu contraproductivă referitor la legile sale existenţiale de această dată. Eu mă pot raporta doar la un eu al altcuiva sau la ideea de eu ca proect venit din absolut. Astfel rolul altuia pentru eu-l meu îl joacă eu-l altuia sau proiectul ideii de eu. În schimb pentru Hegel eu-l pur şi cel real (impur) se află în aceeaşi persoană (acelaşi lucru) fără nici o influenţă reciprocă, alcătuind astfel două lumi paralele.

Dacă Heidegger pentru a se învăţa să înoate ieşea din râu ca să o facă pe uscat, iar Kant se învăţa a înoate pe usact ca numai apoi să intre în râu, atunci Hegel credea, că poate să înoate fără a face acest lucru nici pe uscat nici în apa râului. Kant şi Heidegger au pus corespunzător bazele filosofice ale modernismului şi postmodernismului, lăsând astfel totuşi câte o poartă deschisă din stânga (drept dovadă vezi idiologiile utopiste de stânga ale timpului (veacului) lui Kant) şi din dreapta (drept dovadă vezi corespunzător idiologiile radicaliste de dreapta ale timpului (veacului) lui Heidegger, multe dintre care mai au influenţă şi astăzi asupra lumii) către recuperarea şi salvarea omului, pe când Hegel prin filosofia sa a închis ambele aceste porţi, anulând orice posibilitate de cunoaştere în adevăr al eu-lui său de către omul real, lipsindu-l totodată de orice şansă de recuperare şi rectificare, în acest mod în fond, susţinând imposibilitatea individului de a se cunoaşte pe sine şi realitatea din jur.

Astfel el, de fapt, a întărit conceptul agnosticismului pe care urmaşii săi Kant şi Heidegger l-au respins însă ţinându-l în aria limitării, determinate de lipsa credinţei-barieră dincol-o de care cunoaşterea umană reală îşi epuizează toate capacităţile, mijlocele şi posibilităţile, în stare să capete vigoare numai în noile modalităţi de pătrundere a necunoscutului pe care le posedă şi le poate oferi credinţa şi învăţăturile religioase. Şi nu putea fi altfel, deoarece Kant apoi Heidegger au înţeles, că filosofia lui Hegel închide porţile cunoaşerii în fond a vieţii practice pe care nu o poate pune la dispozţie ideile sale. Indiferent cum s-au considerat religioşi, nereligioşi sau nehotărâţi, însă prin filosofia practicată, ei au fost cu toţii în realitate (în esenţă) cu foarte puţină credinţă creştină. Negarea nu de formă, ci în esenţă a oricărui rol al religiei şi al credinţei în cunoaşterea umană, şi pătrundere a celor mai tainice particularităţi ale ei, reprezintă una dintre cele mai mari neajunsuri ale filosofiei acestor filosofi. Acum spre sfărşit de ieră postmodernă a venit timpul unei noi epoci-epoca implimentării pas cu pas a cunoaşterii religioase/creştine a lumii în relaţiile ei cu Realitatea şi Divinitatea, din care motiv ideile filosofice trebuie puse pe temeliile unor abordări teologice noi atât ca formă cât şi ca conţinut, însă toate având la bază adevărul credinţei în Dumnezeu.  

În esenţă religia/credinţa creştină stabileşte posibilitatea recuperării omului şi salvării lui. Acest lucru presupune pe lângă cunoaştere ştiinţifică/laică şi cunoaştere religioasă/creştină de care omul până la urmă poate fi capabil şi în stare s-o realizeze. Acesta în fond este întreg mesajul Creştinismului. Omul poate fi cunoscut aşa cum este o realitate, dar numai raportat la proiectul său ideal-ideea de om parte din absolut-Dumnezeu. Caracteristica de bază a ideii creştine constă în faptul, că îşi are originea în realitate şi pleacă spre ideal-origine (divin). Nu voi insista asupra aprofundării tuturor concepţiilor şi conceptelor filosofiei lui Hegel privitor la fenomenologia spiritului cu toate implicaţiile ei asupra conştiinţei în general şi a conştiinţei de sine în special, raţiunii, religiei, cunoaşterii în legătura lor directă sau indirectă cu toate cele ce ţin de efectele colaterale ale existenţei omului, deoarece toate au la bază ideea agnosticismului atât a realităţii sensibile cât şi a suportului ei ideal-realităţii divine de care el, de fapt, este în stare să se apropie cu mijloacele puse la dispoziţie de experimentele ştiinţifice, şi corespunzător cu mijloacele experienţei morale (spirituale). Atare strădanie va necesita un şir de rectificări la fiecare temă în parte prin acomodarea lor la noile idei expuse aici, precum şi în toate celelalte scrieri ale subsemnatului (vezi/Animus+Animus/anima- Anima! sau Narcis hiperionic. Chişinău. 2005.; Trans(multi)culutralismul monoteist sau transcendenţă şi creştinism. Chişinău 2008.; Decodificarea logigramei în iconicul filozofic al lui Petre Ţuţea. Chişinău 2010.; Aforisme, gânduri, reflecţii Chişinău 2011; Creştinismul (o descirare în esenţial a Evanghelei după Matei). Chişinău 2012.), trudă la care însă nu voi purcede deoarce consider că ele toate se regăesec pe paginele acestora. 

Corespondență de la Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)

Născut la 8 iulie 1947 în Fântâniţa, raionul Drochia, Republica Moldova. În 1972 a absolvit Institutul de Medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucrat ca medic generalist în Orhei. Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică: Animus Animus-Anima-Anima! sau Narcis Hyperionic, Chișinău, 2005; Trans(multi)culturalismul monoteist sau transcendenţă şi creştinism, 2008; Decodificarea logigramei în iconicul filosofic al lui Petre Ţuţea, 2010; Creştinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei, 2012; Prim adevăr şi interpretare în sens filosofic, sociologic şi literar, 2013; Aforisme, gânduri, reflecţii, 2020, Geneza metafizică a logicii formale, gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane, 2025; Gândirea critică filosofică, sub tipar la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila.

Are numeroase articole şi studii publicate pe platformele Academia Edu şi Cunoașterea Dintre acestea enumerăm: Câteva opinii referitoare la filosofia lui Emil Cioran; Fenomenul transcendenţei în poezia lui M. Eminescu „Unda spumă”; Scrisori Schiller; Unele aspecte ale circuitului vicios al gândirii neoplatoniciste contemporane; Interesul şi rolul lui în formarea omului spiritual; Materialism şi realitatea esteticii; Reflecţii neoplatonice privind realitatea virtuală contemporană; Lumea în viziune transcendental-creştină, Rezolvarea dilemei vieţii este însăşi existenţa vieţii. Viaţa ca existenţă; Taină şi cunoaştere în abordarea temei teoriei generale a sistemelor, Proiectul sinelui şi rămânerea în sine ca proiect şi sens existenţial, Definiţii ale gândirii critice, Meditaţia (comprimată filosofică), Imperfecțiunile democrațiilor şi căile de depăşire a lor.

Colaborează cu reviste din România (Regal Literar, Cunoaşterea ştiinţifică, Ofranda Literară, eCreator, Moldova Literară, Steaua Dobrogei, Cervantes, Contrast Literar, Boem@, Constelații Diamantine, Amfiteatrul Literar, Thymes, Acolada, Apollon, Vâlcea Literară, Melidonium, Antares, Arena Literară, Sintagme Codrene, Luceafărul, Neuma, Polymnia, Mărturii Maramureşene, Cervantes, Urmuz, Mirajul Oltului, Reşiţa Literară, Rotonda Valahă, Cooltartis, Impact), din Spania (Spania Literară), Australia (Revista Emoţii şi lumină), S.U.A. (Revista de spiritualitate şi cultură românească Lumină Lină, New York; Revista Conexiuni Culturale, Cleveland, Ohio), Israel (Jurnal israelian din Tel Aviv), Canada (Destine Literare, Ziarul Observatorul din Toronto), Franţa (Jurnalul Bucureştiului-„Le Petit Parisien” din Paris).

Au scris despre opera sa: Acad. prof. dr. Liviu Pendefunda din Canada, Pr. dr. Theodor Damian din New York, Prof. univ. dr. Thomas Csinta din Paris, Prof. univ. dr. Petru Bejan din Iaşi, Mirela Cocheci, director al Revistei Amfiteatrul Literar, Doina Drăguţ, redactor-şef al Revistei Constelaţii Diamantine, Nicolae Sfetcu, redactor şef al Revistei Cunoașterea Științifică, Iosefina Schirger şi alţii. Are în lucru studii şi articole pe diverse teme filosofice şi de critică literară. (Iosefina Schirger)

Notă. Articolele autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului

Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef  și director al publicației)

Editorialul verii – „Dispozitivul” Lansarea de carte & „mecanismele de schimb” ale acestuia la „periferia” legii – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic) al CUFR (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Vasile – Dan Marchiș (poet, eseist, publicist, fondatorul revistei „Sintagme codrene”) cu o notă a redacției (Thomas Csinta – scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului, investigative journalist OADO – UNU)

Buna-credință în era post-adevărului – principiu juridic și exigență a comunicării publice. Lucrare prezentată la al 36-lea Congres internațional al Universității Apollonia din Iași „Pregătim viitorul promovând excelența” (2026), secțiunea „Comunicare în era post-adevărului – provocări, strategii și responsabilitate socială (sub coordonarea prof. univ. dr. Dumitru Popa). Corespondență de la Av. Asist. PhD Candidate Alexandru – Valentin Varvara – Universitatea Apollonia din Iași)

Dimensiunea economică și financiară a contractelor în învățâmântul universitar juridic românesc și francez (în colaborare cu Av. Asist. PhD Candidate Alexandru – Valentin Varvara – Universitatea Apollonia din Iași) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

„Diaspora românească – rădăcini și orizonturi. Despre locuirea identității, limbaj și apartenență” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la jurnalista româno-libaneză Anca Cheaito (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”). Elogiu jurnalistului Petru Frăsilă (directorul postului de televiziune M+Tv International)

Teoria Codului Sociogenetic (CSG) – Formalismul fenomenologic & matematic în „Constelații Diamantine” la baza unei colaborări franco – libaneze (Thomas Csinta – scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului & Anca Cheaito – jurnalistă libaneză, președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

Subiect de teză de doctorat. In memoriam Christian Ranucci – foarte probabil, nevionvat, condamnat la moarte și executat în 1976 pentru răpirea și asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla și presupusa sa legătură cu rețeua pedocriminală a lui Jacques Dugué în conexiune cu dosarul de pedocriminalitate Coral. Ironia sorții–Drama lui Jean-Baptiste Rambla–fratele victimei, condamnat la închisoare pe viață pentru femicide în recidivă (asasinatele abominabile ale lui Corinne Beidl și Cintia Lunimbu)

Corespondență de la de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Masoni criminali în fața Curții cu Jurați Paris – Dosarul (multi)criminal al fostei organizații masonice „Athanor” cu implicarea serviciilor de informații DGSI (Direcția genrală a securității Interne) și DGSE (Direcția generală a securității externe) [Francs-maçons criminels devant le Tribunal Judiciaire de Paris – Dossier (multi)criminel de l’ancienne organisation maçonnique „Athanor” avec l’implication des services de renseignement DGSI (Direction générale de la sécurité intérieure) et DGSE (Direction générale de la sécurité extérieure)]

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (regiunea pariziană) conform celebrul principiu al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă)

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (Métropole du Grand Paris), conform celebrul principiu (reguli) al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă) cu un deznodământ (final) dezamăgitor ca și în cazul lui Elyazid Ahamada [L’évasion spectaculaire d’Ilyas Kherbouch („Ganito”) du centre pénitentiaire de Villepinte (Métropole du Grand Paris) selon le fameux principe d’Albert Spaggiari („Ni arme, ni haine, ni violence”), le cerveau présumé du „vol du siècle” à la Société Générale de Nice (il y a un demi-siècle) avec un final décevant, comme dans le cas d’Elyazid Ahamada]

Al 36-lea Congres Internațional al Universității Apollonia Iași – „Pregătim viitorul, promovând excelemnța” – 2026. Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale”, în timpul republicilor franceze. Studiul dosarului de cvadruplu asasinat (triplu pedicid și un femicid) al românului Florian – Sebastian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (încarcerat în detenție criminală în Franța)

Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (Sociogenetic/CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale” în timpul republicilor franceze

Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]

„Ecuațiile Societății” – Cum decodificăm lumea socială prin intermediul modelelor fizico – matematice conform profesorului Thomas Csinta – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)