Anul 2024 a fost un an dificil pentru Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural– educațională și științifică franco–română, acreditată și promovată de „Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe” ca sursă sigură de informare) implicat într-o serie de proiecte naționale și internaționale de mare anvergură, în care „veștile” bune dar și cele mai puțin bune sau chiar și cele rele și foarte rele erau veșnic prezente și pe care, le consideram, oarecum, „tradiționale” și „normale” având în vedere diversitatea temelor pe care le abordăm. Dar vestea cea mai rea, devenită și dureroasă, care a afectat profund direcția și redacția Jurnalului, este cea primită în ultima zi a anului, astăzi, pe 31 decembrie, prin care eram anunțați de decesul neasteptat al colegei noastre iubite și apreciate, „SGK” (Dr. Sofia–Gelman Kiss), corespondenta noastră permanentă din Israel, membră în Staff al Jurnalului Bucureștiului.
Născută pe 15 aprilie 1948, fostă profesoară la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj și apoi la Conservatorul din Givataim, iar ulterior la Academia de Muzică Rubin din Tel Aviv, SGK („Zsofika”, Dr. în Muzicologie, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii” din Netania, Israel), a devenit corespondenta noastră cu 5 ani în urmă, imediat după lansarea publicației New JB (Noul Jurnal al Bucureștiului-2019) și împreună cu „JHK” (Julia–Henriette Kakucs/„Julika”, profesor de psihopedagogie, stabilită la Frankfurt în Germania, membră a UCMR-ADA Uniunea Compozitorilor și a redacției Jurnalului Bucureștiului. atât în versiunea Old JB–între 2013-2019, avându-l ca redactor șef pe Nick/Nicolae Iliescu cât și în cea nouă, poetă, scriitoare, eseistă, traducătoare, libretistă și textieră de succes, autoarea muzicalurilor „Pip, copilul stelelor” și „Noua poveste a Scufiței Roșii” prezente și astăzi în repertoriul permanent al Operei din Brașov și al Teatrului Merlin din Timișoara) a constituit nuclul „dur” al intelectualilor prestigioși de limbă ebraică, aflate și în atenția și admirația G-ralului (r). Bartolomeu–Constantin Săvoiu (înalt demnitar al francmasoneriei naționale și internaționale, Mare Maestru al MLNR 1880, un prieten intim și „părinte spiritual”, directorul săptămânalului national independent Patria Română și membru în Staff al Jurnalului Bucuureștiului).
În ceea ce mă privește, personal, eu mă consider un fost apropiat al lui SGK, primeam regulat „tabletele” ei „lunare”, interviuri, recenzii și dezbăteam tot felul de subiecte legate de situația politico–militară actuală din Israel, de care ea era foarte îngrijorată. Ultima noastră discuție datează de Crăciun, când mi l-a trimis spre publicare interviul ei realizat cu scriitorul Radu Țuculescu, fostul ei coleg de facultate, după ce a realizat și alte interviuri, cu alți scriitori prestigioși, printre care și cu Cleopatra Lorințiu, publicat în Jurnalul Bucureștiului. Un interviu (SAGA) cu ea a fost realizat și de către Adrian Grauenfels (poet, scriitor și traducător Israelian, originar din România, stabilit în Rishon le Zion–Israel, directorul editurii SAGA) cu care, poetul, scriitorul și fotograful Ovidiu–Cristian Dinică, corespondentul nostru permanent, are și el publicat un interviu în Jurnalul Bucureștiului.
Mare caracter, sufletistă și vizionară, este tot SGK cea care ne-a recomandat-o pentru colaborare și pe „DBJ” (Delia Bodea–Jacob, poetă și scriitoare, fostă profesoară și șefă de catedră la Conservatorul de Muzică din Tel Aviv–Israel) cu care mă gândeam că nucleul „dur” intelectual al colaborării evreiești cu Jurnalul Bucureștiului și-a atins apogeul. Născută pe 2 noiembrie 1952 la Mociu, judetul Cluj, ea a urmat cursurile Liceului de Muzică și pe cele ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Dupa absolvire, a făcut parte, timp de 10 ani, din corpul Filarmonicii din Targu-Mures, ca violonistă, iar în paralel a fost profesoară de vioară la Liceul de Artă din acelasi oras. În anul 1985, dupa căsătorie, a emigrat în Israel si s-a stabilit în orașul Haifa. Și-a continuat cariera muzicală în Orchestra Simfonica din Haifa, dar s-a dedicat în special învățământului, ca profesoară și sefă de catedră la Conservatorul de Muzică din Tel Aviv. Scrie de la vârsta de 9 ani povești, povestiri, poezii, însa niciodată nu a încercat să publice nici măcar în revistele școlare. În Israel, la încurajarea lui Leon Volovici a participat la un concurs inițiat de Alexandru Mirodan în cadrul căruia a fost premiată și în a cărui revistă a publicat proză.
În sfârșit, profund îndurerați de pierderea surprinzătoarea a colegei noastre SGK (Sofia Gelman–Kiss/Zsofika), în numele direcției și redacției Jurnalului Bucureștiului îi aduc un pios omagiu în semn de recunoștință pentru profesionalismul cu care a contribuit la prestigiul acestuia. Sincere condoleanțe familiei și rudelor ei cu mențiune că „Moartea pune capăt unei vieţi, nu şi unei relaţii.” (Mitchell David Albom, autor, jurnalist și muzician american, cu 40 de milioane de cărți vândute în întreaga lume)
Thomas CSINTA, Director și Redactor șef al Jurnalului Bucureștiului, atașat de presă al OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile Unite) la Curțile cu Jurați ale tribunalelor judiciare franceze
In memoriam SGK (Dr. Sofia Gelmam – Kiss/Zsofika) în format pdf
In memoriam Zsofika
Cuvintele sunt rareori atât de neputincioase, atât de lipsite de magia descrierii, a exprimării a ceea ce gândim, a ceea ce simțim, ca în momentul pierderii unei persoane apropiate, iar Zsofika…da, Zsofika aparține de acești oameni dragi mie. „Verișoara mea!”, ne prezentam zâmbind, uitându-ne ochi în ochi și fiind mândre una de alta. Verile fierbinți din Timișoara copilăriei mele sunt legate de vizita ei, venind din Zalău, an de an, în acompaniamentul părinților, la unchiul și mătușa noastră de pe strada vecină. Deseori lăsa adulții povestind și fugea la mine unde în grădina bogată în fructe și povești, ne simțeam bine. De curând mi-a trimis o fotografie poate prea luminată, poate doar spălată de timp, în care stătea cu mama mea lângă cireș. A urmat Conservatorul la Cluj, cunoscându-l în acei ani pe viitorul ei soț, Ödi (Edmund Kiss) de care a legat-o o mare iubire. Gândul meu este acum alături de el și fetița lor, Myriam.
În anul 1983 Lajos, soțul meu, și-a susținut teza de doctorat în sala festivă a Universității Babeș–Bolyai din Cluj. Zsofika a stat lângă mine atât în timpul examenului, cât și la masa festivă ce a urmat, îmbogățind-o cu spiritualitatea ei. Și-a păstrat o viață întreagă căldura sufletului, aș spune că muzica trăia în ea și se făcea simțită în fiecare gest, cuvânt. Armonia dintre oameni și-o dorea și suferea când observa disonanțele existente în societate. A scris, a compus, a cântat…
S-a despărțit de noi, de lumea aceasta de Hanuka, în ultima zi a anului 2024, luând anul cu ea, luând lumina ce o caracterizase, cu ea. Este greu de imaginat, greu de realizat că în unul din ultimele rânduri pe care mi le-a scris în dimineața zilei de 2 noiembrie 2024, se referea la mormântul dublu proaspăt pe care l-am ridicat soțului meu și mie, scriindu-mi că a plâns privindu-ne locul de veșnicie, subliniind totodată puterea simbolică a dorinței noastre, acest semn al înțelegerii dintre oameni și religii.
Aici sunt rândurile Sofiei, a lui Zsofika: „Drága Julikám! Megríkattál ezzel a mailedel, megkönnyeztem a sírotokat…Megható a gondolat, hogy, előre kiterveztél mindent, ide tartozik az is, hogy Lajos a zsidó temetőt választotta, hogy örökre veled legyen! Nem lehetett könnyű elhatározás, továbbá, gondolom, az sem volt magától értetődő, hogy hajlandóak voltak kivételt tenni veletek a hitközségnél! Mindez a te érdemed! Meghatottak Rebecca szavai is, a november elseje egy szomorú szigmbolummá vált, bár mindannyian gondolunk halottainkra az év minden napján! Puszillak szeretettel drága Julikám, Zsófi” Cine și-ar fi putut închipui că va trece doar o lună, o lună scurtă, până când și eu voi plânge la mormântul ei…Fie să se odihnească în pace, ascultând muzica stelelor! Și cine știe? Poate va compune o simfonie universală a păcii…Amen!
Julia Henriette Kakucs (Julika), membră în Staff al Jurnalului Bucureștiului
Mesaj de la Cleopatra Lorințiu
„Muzică și cuvânt. Vitralii.”
Asemeni unui vitraliu e cartea Sofiei Gelman Kiss, am să explic de îndată această impresie a mea. Prin bucățele de sticlă colorată se vede varietate de teme și subiecte: ba e vorba de polifonie, ba de poezia lui Yakov Barzilai, o altă culoare e cea prin care se proiectează amintirea întâlnirii cu scriitorul Amos Oz și o cu totul alta când e vorba de interviul cu pianistul Tibor Szasz sau cu maestrul Sigismund Toduță. Un galben ocru e așezat în fața discursului despre vița de vie și elogiul vinului…și am putea continua căci fiecare text din carte are rostul și nuanța lui.

Sofia Gelman Kiss, absolventă a prestigiosului Conservator „Gheorghe Dima din Cluj, este muzicolog, pedagog, compozitoare și a predat la această mitică instituție de învățământ superior până în 1986 când a făcut Alia. În Israel și-a continuat activitatea pedagogică la Academia de Muzică din Tel Aviv, apoi la Colegiul de Artă Natania și la școlile de muzică din Givataim și Natania. A compus lucrări corale și intrumentale, scrie tablete, recenzii, interviuri publicate în presa de limba română din Israel. Ziceam de curând, într-o întâlnire găzduită evident pe zoom, cum se petrece în aceste vremuri de restriște a întâlnirilor, dedicată lucrărilor sale muzicale, că dumneaei nu încetează să ne surprindă: căci publică nu doar cronici la concertele lui Zubin Mehta, studii despre Bach dar și cărți cu intrigă polițistă! Ca să zic așa, e un spirit nuanțat, foarte îndrăzneț și gata să se înroleze în apărarea unor cauze felurite, important este să fie muzicale, și să ne frământe mințile și sufletele.
Întâlnirea cu dumneaei mi-a adus însă în minte atmosfera extraordinară a Clujului muzical al anilor 60-70, un Cluj de neuitat, impregnat de dragoste de cultură, de muzică, și din care au pornit mari interpreți, mari spirite, mari compozitori. Am dat așa, un ocol în amintire, vizitând cariere emblematice: Sigismund Toduță, Liviu Glodeanu, Cornel Țăranu și Mihai Moldovan. Și mi-am dat seama că prin asociație de idei, pornind de la lucrarea Vitralii a lui Mihai Moldovan mi-a venit gândul asemănării scrierilor Sofiei Gelman Kiss cu bucățelele colorate și transparente.
Corul clujean dirijat de Mihaela Cesa Goje i-a interpretat de curând trei lucrări pe versurile unor poeți cunoscuți. Una din lucrări este inspirată de poemul superb al poetului Dinu Flămând „Cum cele șapte culori…” altele sunt compoziții pe versurile israelianului Yacov Barzilai: Trei focuri de pildă este o litanie tulburătoare omagiind sacrificiul lui Ytsak Rabin în numele apărării păcii. Aceasta e doar o paranteză la notația mea pe marginea cărții „Meditații subiective” (Editura Saga Israel, 2019) în care observația atentă a autoarei funcționează nu odată pe post de contrapunct.
Interesant interviul luat pianistului Tibor Szasz, „adeptul tradiției alături de acceptarea concepțiilor inovatoare”cum îl caracterizează autoarea, cel cu Ioan Holender, sau cel luat compozitorului Sergiu Natra(stabilit în Israel din 1961) despre care spune: „Tulburătoarea solitudine zăvorâtă în paginile creației compozitorului Sergiu Natra se lasă deslușită doar de cei cunoscători ai muzicii sale”. Frumoase destăinuirile despre predilecția pentru harpă a compozitorului, legătura sistematică cu evenimentele legate de harpă, în Israel, legătura dintre muzică și cuvât, atunci când cuvântul înseamnă poezii de Eminescu, Arghezi, Șt. O. Iosif, poemul lui Ilia Erhenburg „Fata soldat” sau pagini din Biblie. Dialogul dintre doi oameni ai muzicii presupune cunoaștere, interes, documentare, întrebările Sofiei Gelman Kiss crează puntea necesară de comunicare.
Interesante sunt portretele create de autoare: de pildă cel dedicat pianistului Radu Lupu în care notează: „Sunetul pianisticii sale, acel sunet diafan la care puțini instrumentiști pot ajunge, îi caracterizează interpretările. Diversitatea culorilor prin care rostește textul muzical, este imposibil de imitat:paleta sa de la un fortissimo impresionant,cuprinde o infinită varietate a expresiei sonore pusă în slujba formulării esenței mesajului. Meditația esoterică în care gândurile autorului se confundă cu cele ale pianistului Radu Lupu, conduce către o perfectă simbioză concepută spre a asigura recepționarea mirabilei comunicări nemijlocite dintre compozitor și auditor.”
Cred că aparițiile editoriale ale autorilor care trăiesc în Israel trebuie cumva parcurse într-o cheie diferită. Poate că pentru o carte publicată în România, ne-ar fi contrariat juxtapunerea unor texte atât de diferite ca factură: interviu, rememorare, proză scurtă, notație emoțională din pagina de jurnal, critică de specialitate. Trăind într-o lume culturală exprimabilă în limba română oarecum de mici dimensiuni, autorii au nevoie să prezinte cititorilor lor o viziune diversificată dar și oarecum clarificatoare a scrisului lor,în ansamblul său. Ceea ce autoarea noastră a decis să facă în aceste vitralii. Gândurile despre Bach, Mozart, Stravinski sunt punctate cu „excursii meditative” de o altă factură, notații onirice, filozofări romantice referitoare la pacea universală și la deruta umanității.Există și o latură pragmatică, binevenită de altfel în textele inserate: foarte interesantă și documentată e relatarea „aventurii” Requiemului de Mozart – începând cu istoria propriu-zisă a celebrei lucrări până la contradictoria lui abordare într-un spectacol susținut de Filarmonica Israeliană.
Evident miza sau mai exact numitorul comun nevăzut al cărții e relația muzică-cuvânt. Așa cum simte autoarea, cum își deslușește această sublimă relație și evident așa cum ne-o poate preda. „Asemenea unui covor de frunze toamna, unde cromatica și multitudinea irizării reprezintă însăși bogăția sine qua non a culorilor, sonoritatea cuvintelor, încă înainte de a fi înțelese, prefigurează melodicitatea limbii care urmează a fi pătrunsă apoi de multiple înțelesuri și sensuri. ” Compozitoarea și iată, autoarea Sofia Gelman Kiss scrie în limba română, în lumea israeliană de astăzi, deopotrivă perfect integrată ca personalitate a unei lumi artistice active și ca autor în stare să scrie convingător și memorabil, de drag față de cei care citesc românește, de drag de muzică și cuvânt.
Mesaj de la Adrian Grauenfels (născut pe 2 noiembrie 1946, la București, poet, scriitor și traducător Israelian, originar din România, stabilit în Rishon le Zion-Israel). „D-le Csinta, scrieți impecabil și foarte la subiect. Mă bucură că ați participat la broșura Sofiei care va fi difuzată curând pe toate canalele noastre. Sofia era foarte mândră de colaborarea cu dvs și extrem de pedantă cu orice detaliu, zicere sau dată. Ne va lipsi mult. Aici în Israel am rămas o mână de bătrânei care mai folosim limba română. Totuși, prezentul, declinul, socialul, războiul, Europa…neo antisemitismul-mă obligă să funcționez în favoarea Diasporei și a celor de aici care mai avem în noi focul cunoașterii și al adevărului”. Multumesc pentru materialul trimis! Adrian Grauenfels (SAGA Edition)
Termeni muzicali pe înțelesul tuturor în format pdf
Nota redacției. Cu aproape 2 ani în urmă, o altă corespondentă a noastră din SUA, poeta, scriitoarea și eseista Vavila Popovici, ne-a părăsit la vârsta de 87 de ani. S-a stins în dimineața de 13 ianuarie 2023, după două atacuri cerebrale, pe 5 și pe 7 ianuarie, la spital, avându-i alături pe cei dragi din familie. Ziua de 24 ianuarie 2023 era pragul după care tânjea și care, odată trecut, o putea conduce mai departe, către viață și entuziasmul publicării altor cărți. Ultimul articol al ei în Jurnalul Bucureștiului a fost legat de Martin Heidegger, unul din cei mai importanți filozofi germani ai secolului XX, fost membru al partidului nazist-NSDAP (1933-1945), autorul celebrei lucărări monumentale „Sein und Zeit” („Ființă și timp”), publicată în 1927, care a contribuit semnificativ la reconsiderarea fenomenologiei și existențialismului.
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…