La această celebră întrebare pe care şi- o pun oamenii, orinde s-ar afla ei pe întreaga planetă, eu ca mulţi alţii spun, categoric, „Nu”, nu sunt deloc întâmplătoare, la gândul că fiecare locuitor, al acestui areal numit Terra, are un destin pe care şi- l urmează dacă nu face nimic deosebit şi pe care şi-l poate  schimba dacă  intervine cu acţiuni active în propria lui viaţă.

În această paradigmă, chiar dacă ne naştem singuri ca indivizi şi murim tot singuri, în traseul mai lung sau mai scurt al fiecărei vieţi individuale ne apar oameni care au rolul de coordonatori, de deschizători de drumuri pentru existenţa noastră trecătoare de pe diverse meridiane ale lumii şi de îngeri păzitori. Ei sunt oameni, cu intenţii cât se poate de bune pentru tine ca individ, chiar dacă apar în momente de criză, de nevoi sau de totală dezorientare, pe care tu îl poţi sau nu accepta în viaţa ta personală.

Îţi mai apar oameni cu har şi viziuni futuriste, care te îndrumă şi- ţi oferă şansa de a- ţi descoperi noi calităţi pe care le  au ca individ şi nu ştiau. Ei apar, de multe ori, când nici nu aştepţi o asemenea întâlnire în drumul vieţii tale şi dispar la fel de repede de cum au apărut, lăsând în urma lor lecţii puternice de viaţă care chiar dacă unele nu ne  convin, totuşi, acceptăm să ni le însuşim că de fapt chiar îţi folosesc.

Mai sunt o categorie de aşa zişi îngeri păzitori, din această scurtă viaţă de care te ataşezi pur şi simplu, ca dragostea la prima vedere. Ei pot rămâne lângă tine toată viaţa, chiar dacă uneori nu o fac şi fizic.  De fapt, în viaţa noastră, apar şi dispar tot felul de oameni, ei vin şi pleacă după cum le e destinul, fiecare cu experienţa lor, cu visurile lor, cu realizările lor, cu dramele sau greutăţile lor.

Nu toţi îţi sunt pe plac, nu toţi îţi devin prieteni, nu toţi te plac, nu toţi te înţeleg, nu toţi te iubesc şi apreciază, căci cei mai mulţi nu fac altceva decât să te folosească, să te „consume” în scop propriu sau de grup.

Mulţi oameni, au căpătat diverse experienţe în viaţa lor, mai plăcute sau mai neplăcute, chiar dramatice aş zice, lucru care îi îndreptăţeşte să nu mai calce greşit, chiar dacă pentru mulţi experienţele lor de viaţă devin adevărate cărţi de îndrumar, cu ceea ce trebuie să nu faci  şi  să nu cazi în greşeală, dar şi de cugetări ale înţelepciunii umane.

Nu toţi prind în viaţa lor trenul care le este destinat. Dezamăgirile pot fi mari dacă trăieşti cu trecutul pierdut şi irelevant, fără prea mari realizări, fără satisfacţii. Nu poţi trăi cu gândul la cei care prin prezenţa lor ţi- au făcut viaţa uneori frumoasă, dar de cele mai multe ori dezastruoasă.

Dacă, cea mai mare calitate a unei fiinţe umane este „uitarea” atunci uită- ţi trecutul şi încearcă să trăieşti cu prezentul, asta după ce vei face un exerciţiu, de recunoaştere în faţa oglinzii, a propriului „Eu” şi cu adâncă smerenie să-ţi accepţi greşelile şi erorile din propria viaţă, încercând să îţi reînoieşti existenţa, să trăieşti şi să iubeşti, într- o proiecţie nouă de spiritualitate şi viaţă, punând capăt definitiv la toate relaţiile şi acţiunile care ţi- au distrus o parte din viaţă.

Să nu uităm că, în gânduri pot să ne încapă mulţi oameni, în suflet însă au loc doar cei care ştiu să ne respecte şi să ne iubească.  A trăi pentru alţii e o lege a naturii. Viaţa trebuie trăită şi făcută frumoasă cu ceea ce avem, chiar dacă nu întotdeauna este bine, dar trebuie să privim binele din tot şi toate. Atâta timp cât, ştii cine eşti şi cât valorezi, părerea celor din jur, nu trebuie să te afecteze. Fii tu şi oamenii potriviţi ţi se vor alătura!

Eu sunt omul care a cunoscut durerea şi bucuria, lacrima şi zâmbetul, sunt omul care a pierdut multe, chiar şi viaţa la 30 de ani, dar nu mi- am pierdut speranţa, demnitatea şi dragostea faţă de semenii mei.

Sigur, omenirea în care trăim nu are nevoie doar de oameni citiţi, ea are nevoie şi de oameni buni, calzi, veseli şi desigur corecţi şi cinstiţi. Să avem cu toţii în minte că „cei mai frumoşi oameni, sunt cei care au cunoscut greul, pierderea şi au găsit puterea să treacă peste ele”.