Interviul poetului și prozatorului Cristian – Ovidiu Dinică cu poetul, eseistul, editorul și traducătorul trilingv Dr. Christian W. Schenk (membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities), corespondenți permanenți ai Jurnalului Bucureștiului. Ein rumänischer – „Trambahn 13”. „Secretul umilinței”
Ați conceput traducerea și realizarea unei ample antologii de proporții enciclopedice în 6 volume. Ce anume apreciați în lirica română?
În principiu majoritatea autorilor incluși în aceste 6 volumei-am tradus și publicat în diferite alte antologii, reviste și antologii de autor în decurs a peste 50 de ani. În sfârșit m-am hotărât să-i introduc pe toți într-o singură antologie și astfel am ajuns la șase volume, fiecare a câte 400 de pagini. Momentan lucrez la volumul cinci și șase care vor ieși de sub tipar în 2024. Volumele unu și patru sunt deja pe piață! Lirica română se află cu siguranță la nivelul liricii europene dar, din păcate, până acum nimeni nu a fost interesat să facă o antologie de le începuturi și până astăzi, mulți dintre autorii incluși fiind între timp marginalizați, ca să nu spun uitați. Am început cu Ienăchiță Văcărescu continuând în primul volum cu toți cei pe care Eminescu i-a pomenit în Epigonii. Selecția am făcut-o după generații, mai exact după anii nașterii poeților respectivi!
Care dintre etapele necesare ale realizării acestei lucrări de dimensiuni uriașe v-a solicitat mai mult?
Nu aș putea spune că o etapă sau alta m-ar fi solicitat mai mult. Pregătirea în sine și selecția autorilor precum notele biografice sau cele de subsol au durat cele mai mult, mai bine de doi ani. Evident, cu toate că pe mulți îi tradusesem deja, cei care nu i-am tradus încă mi-au luat mai mult timp fiindcă fiecare autor are particularitățile sale, originalitatea sa care trebuie transpusă cât se poate mai fidel în limba germană.
De unde v-a venit această idee, ați dorit să demonstrați ceva, cuiva?
Cum am spus, ideea asta am avut-o cu foarte mulți ani în urmă, dar nu am avut timpul necesar să mă ocup de ea. Niciodată nu am avut intenția ca prin munca mea la promovarea culturii românești să demonstrez cuiva ceva, dar fiindcă mă întrebați cred că ar fi cazul ca responsabilii (sau numiți-i cum doriți) din România să se trezească și să facă în sfârșit o antologie românească de la începuturi și până astăzi și nu să se ocupe cu tot felul de liste canonice penibile! Dacă într-adevăr aș fi dorit să demonstrez ceva, nu m-aș fi retras din Uniunea Scriitorilor din România, nici din celelalte foruri românești la care am fost afiliat.
Care credeți că va fi impactul demersului dvs pe plan internațional, dar național?
Pe plan internațional, mai ales pe plan european, impactul este deosebit, în special pentru facultățile de romanistică, cu secții de românistică, a căror biblioteci achiziționează aceste cărți pe care le-am conceput cu un aparat critic adecvat studenților și profesorilor respectivi. Lucrând cu aceste cărți ei au tot de ceea ce au nevoie la îndemână într-o singură carte fără să mai fie nevoiți să caute alte materiale în alte cărți sau, eventual, pe internet. Pe plan național?! Eventual câteva persoane particulare, jurnaliști neafiliați instituțiilor sau uniunilor de interes personal, persoane verticale… Nu trebuie să spun mai mult decât că USR nu are, de la decesul lui Laurențiu Ulici, o secție de traducere și promovare a literaturii românești fiindcă atunci, cred, am spus totul!
Vă mai ajută cineva? Care trebuie să fie atitudinea unui editor care își propune să elaboreze o asemenea lucrare?
În afară de familie, care îmi creează atmosfera și timpul necesar de muncă, nu mă ajută nimeni! În principiu e clar: un editor trebuie să fie deschis tuturor manifestărilor culturale din interior cât și din exterior fără să se gândească la profit. Doar valoarea trebuie să joace un rol și să nu se lase influențat de găști critice sau guri rele. Cum eu sunt atât scriitor, traducător și editor îmi iau libertatea deplină (chiar dacă de multe ori subiectivă) de a promova autorii care-mi par mie de valoare; în cazul de față subiectivitatea și riscul antologatorului!
Putem vorbi în lirică românească de pilde ale creației? Este greu de tradus din lirică română în limba germană?
Desigur! Istoria literaturii este plină de pilde de creație care, din păcate, au început să intre în uitare. Dacă ar fi să dau exemple ar trebuie să umplu o pagină întreagă cu numele lor. Antologia mea e plină de astfel de exemple! Depinde din ce perspectivă privim traducerea. Pentru un neavizat este greu, ba chiar imposibil. Eu am marele noroc că am crescut cu 3 limbi fiind nativ atât în germană cât și în română, ca să nu mai vorbesc de maghiară (din care am tradus în germană de asemenea mult).
Comparând cu lirică universală unde credeți că este locul poeziei române? Aveți în plan și alte genuri ale literaturii române pe care să traduceți?
Poezia românească își are locul binemeritat în rândul liricii universale, altfel nu m-aș fi înhămat o viață întreagă la promovarea ei. Din păcate acest loc binemeritat este jugulat de oficialitățile românești care uită că o țară se ridică prin cultură! Nu mi se pare normal ca o țară să nu aibă un program de promovare a valorilor autohtone. Ce se promovează? Literaturile străine în limba română! Este necesar, evident, dar nu suficient! Astfel literatura universală intră prin uși deschise în țară, dar pentru cultura autohtonă ușile sunt închise! Cu toate că lucrez preponderent cu lirica, am tradus și alte genuri literare.
Care credeți că este viitorul liricii române?
Lirica română are același viitor ca toate celelalte lirici universale dar România ocupă un loc aparte tocmai prin lipsa de interes a forurilor responsabile. Nu este suficient că se scrie, că se publică sau se editează! Lirica, dacă vorbim de plan universal, trebuie difuzată, promovată, tradusă și răspândită în lume! Vorbind pe plan național chiar aș avea curajul să spun că lirica română devine o lirică de sertar național dacă în viitor nimeni nu se va mai ocupa de promovarea ei. Cum cu o floare nu se face primăvară, nici aportul meu nu este suficient! Eu traduc, editez și promovez într-o singură limbă, dar bunul Dumnezeu știe (nu și responsabilii) că există pe lumea asta, fără să exagerez, peste 7000 de limbi, și nu vorbesc de dialecte. Ca limbi de mare circulație ținând cont de vorbitorii acestor limbi pot enumera, în afară de germană, engleza (1,1 milioane), mandarin (1,2 milioane), hindi (615 milioane), spaniolă (530 milioane), franceză (280 milioane), arabă (270 milioane), portugheză (230 milioane) și aș putea continua. În acest caz îmi pun în mod automat întrebarea: ce face Institutul Cultural Român care funcționează/există în 16 țări? Cu salariul unui singur angajat pe lună s-ar putea scoate câte o carte, cu două salarii s-ar putea organiza o seară românească…și fiindcă nu este cazul întrebarea: de ce mai există ICR (Institutul Cultural Român),USR (Uniunea Scriitorilor din România),MNLR (Muzeul Național al Literaturii Române)mi se pare firească!
Dr. Dr. Christian W. Schenk (medic, poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard–Renania-Palatinat), corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului (Germania)
[…] Interviul poetului și prozatorului Cristian – Ovidiu Dinică cu poetul, eseistul, editorul ș… […]
[…] Interviul poetului și prozatorului Cristian – Ovidiu Dinică cu poetul, eseistul, editorul ș… […]
[…] Interviul poetului și prozatorului Cristian – Ovidiu Dinică cu poetul, eseistul, editorul ș… […]
[…] Interviul poetului și prozatorului Cristian – Ovidiu Dinică cu poetul, eseistul, editorul ș… […]
[…] Interviul poetului și prozatorului Cristian – Ovidiu Dinică cu poetul, eseistul, editorul ș… […]