Dr. biolog Peter Lengyel (expert științific în conservarea biodiversității): „Întunericul din care venim” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)
Notă.Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro
Din cauza unei furtuni puternice a picat curentul la Sighet. De multe ore. Întunericul acesta îmi aduce aminte de lumea din care venim. Sunt interesante imersiunile astea în trecut. Cel în care în fiecare seară era întuneric în locuințe. Și de foarte departe se auzea lătrat de câine înfometat. Și era frig. Și nu era mâncare decât cu rația. Calculat să nu mori de foame. Iar dacă comentai nu era bine. Că erau pe stand-by tot felul de metode de re-educare, Pitești,Canal Dunărea-Marea Neagră,Periprava,Sighet. Locuri de tortură unde tații și bunicii politrucilor actuali scoteau cu cleștele unghiile celor care nu erau încă obișnuiți sa tacă naibii odată. Din întunericul acela venim noi. Și deloc nu mă miră când suntem un pic mai altfel decât idealul.
Atunci când socialismul a ajuns aproape de cele mai înalte culmi în timp ce înainta glorios spre comunismul perfect,cumva oamenii au ajuns pe culmile disperării. Pe la Sighet era o problemă din ce în ce mai mare să ai butelia de aragaz cu gaz necesar pentru a găti mâncarea. Problemă era să ai și butelie goală, că totul era controlat de statul român criminal comunist. Apoi, butelia goală nu ajuta prea tare. Gaz venea când și când, lângă gară era un mare depozit cu mii de butelii, goale. La început au fost cozi mai scurte, când venea mașina cu gaz. Apoi mai lungi. S-a ajuns ca ele să fie de multe sute de metri și nici nu mai era nevoie de butelie, doar de capace. Așa au fost legate cu lanțuri câte 5-10 capace, numerotate. Fiecare serie de asta de capace era păzită zi și noapte de careva dintre fericiții proprietari ai buteliilor goale. Se ajungea la serii de mii de capace, păzite de sute de oameni, care stăteau inclusiv noaptea, pe ger. Își făceau mici focuri. Se auzea că peste 10 zile o să vină transport de gaz. Era un peisaj urban supra-realist, oamenii înghețați, în paltoane răpciugoase negre, stând pe lângă focuri pricăjite aprinse din te miri ce. Așa a ajuns statul criminal național-securist român să bage Transilvania în Africa sau în Coreea de Nord. Și după ce ai reușit să o bagi, greu o mai scoți. Să o aduci înapoi în Europa centrală.
În timpurile astea mărețe ale trecutului recent era o plăcere specială să călătorești cu trenul. O problemă frecventă era supra-aglomerarea vagoanelor. Adică, bătrâni nespălați și militari beți, fetițe și handicapați, cerșetori și profesori cu haine ponosite, bolnavi și femei gravide, copilași care plângeau, toți înghesuiți claie peste grămadă în compartimente și pe culoare, ghemuiți, stând în picioare, tolăniți peste bagaje.Careva mai ducea și o găină sau ceva alt animal, dar nici că mai schimba situația. Saci cu porumb sau făină băgați prin toaletă, că nu aveau loc altundeva. Pe jos era plin cu mizerie, coji de semințe. Becurile, dacă erau pe undeva, erau de alea care aproape că nu emiteau lumină–oricum era mai liniștitor să nu vezi prea multe detalii. Era destul să le simți, să te impregnezi cu ele. Îți dai seama cum era iarna, când ba fierbeai în careva vagon unde nu se putea reduce încălzirea, mai avea și geamuri blocate, ba înghețai în alt vagon unde nu era nici un fel de încălzire…. dar în medie era bine.Te las să îți imaginezi cum arăta wc-ul. Sau mai bine sari peste asta. Oricum, era o grămadă mare. Îți dai seama dacă cuiva i se făcea rău sau avea o indigestie. Oprea trenul acesta în tot felul de halte de la mama naibii și aștepta câteva minute până coborau sau urcau oameni de vai de viața lor. Stătea mai mult la câte o stație, precum Salva, unde puteai admira cele mai insalubre și mai pestilențiale realități ale speciei umane.
Probabil că erau pe aici tot felul de specii de microorganisme, bacterii necunoscute pentru știință. După 100 de ani ajungea la Cluj, unde sperai să fie mai bine. Doar că și aici mirosea a fecale și urină, a ruină și igrasie până la tavan. Au făcut praf și pulbere Orașul Comoară, au transformat totul în cenușiu și frică și disperare, au ucis orice urmă de decență; au trmis intelectualii la canal sau la închisoare, sau i-au făcut să plece naibii de aici, au umplut totul cu țărani și muncitori necalificați pe care îi puteau manageriza ca pe niște primitive animale. Pe stradă se plimbau patrule de milițieni, să mențină atmosfera. Încă nu a sosit momentul să iasă oamenii pe stradă, tineri și bătrâni, fete și băieți și să fie împușcați grămadă, omorâți fără milă în centrul Clujului… de Armata Română, oricând la datorie.
Pe lângă întunericul fizic–lipsa frecventă a luminii din locuințe, frig, pe lângă tot felul de lipsuri materiale, de la mâncare la îmbrăcâminte șamd– toate de o calitate super-jalnică, poate că cea mai mare problemă, cea esențială, era întunericul din creierele marilor mase de oameni. Îndobitociți programatic, înfricoșați, îndoctrinați cu tot felul de elemente ale național-comunismului securistoid, au ajuns dominante în societate masele de agramați, imbecili, lingăi, cei care fac toate compromisurile pentru a își asigura locurile date de partid și stat, oamenii sistemului. Au fost înlăturați sistematic și programatic, decenii la rând, (aproape?) toți cei care aveau capacitate intelectuală mai semnificativă, oameni cu o cultură mai solidă și mai vastă, cei capabili de gândire analitică, sintetică… și evident critică. Din astfel de cauze a rezultat situația actuală, când constați că din administrații publice locale până la parlament, inclusiv cei care au ajuns de pe aici în structurile Uniunii Europene, în foarte multe cazuri sunt de facto niște nulități absolute pe plan intelectual, ființe incapabile să înțeleagă sensul termenilor uzuali din propria lor limbă maternă, niște vite și boi de cea mai joasă speță. Peste tot este prezent omul de tip nou, lingăul, de la academie la universități și institute de cercetare. Și odată lingăii ajunși pe funcțiile astea, își adună alți lingăi ca subalterni, și așa sistemul se menține în mocirla asta nesfârșită. De aici rezultă variate manifestări medievale, religioase-bigote și anti-intelectuale ale persoanelor ajunse pe la vârful academiei, universităților și institutelor de cercetare… adică de facto nu se prea vede că ar putea exista cândva ceva fel de speranță.
Dr. biolog Peter Lengyel(expert în conservarea biodiversității, fotograf al naturii),născut în 1973 la Sighetul Marmației este membru al Asociației „Valea Verde”, dar și secretar științific la „ONG Unesco Pro Natură”, cu sediul în București și membru al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. A participat la proiecte organizate de instituții precum Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul Europei sau Banca Mondială și la peste 200 de simpozioane, conferințe și congrese internaționale legate de protecția mediului, conservarea biodiversității și educație ecologică. În ultimul timp a devenit foarte cunoscut datorită celor două volume publicate „Beep 2010″ și „Maramureș–Țara Biodiversității” și expoziției „India-locul uimitoarei diversități”.
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta. Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.