Strigonia este o lume. Un univers al anomaliei. Și atunci totul devine posibil. De exemplu, în 2020, Hervé Le Tellier lansează la Paris, un roman de mare succes, L’Anomalie. So, what? Așa că nu vom uita nici filmul lui Noel Clarke, The Anomaly din 2014, victimă strigoniană a unor critici invidioși și obtuzi, ca orice critic la modă sau demodat, de peste ocean, ca și de prin Bărăganul bucureștean. Pandemia strigoniană este insidioasă şi provoacă mutaţii genetice.
Cum ziceam, totul devine posibil…Participi la întâlniri orale și astrale ca în Dialogurile morților (Νεκρικοί Διάλογοι) începute de Lucian din Samosata (125 d.Hr.–d. după 180 d.Hr.) și reluate după un mileniu și vreo 700 de ani de Bernard le Bovier de Fontenelle (1657-1757) şi François Fénelon (1651-1715), Te întâlnești cu Einstein, cu Picasso și Dali. Dai peste Erwin Schrödinger (1887-1961, fizician teoretician austriac distins cu Premiul Nobel în 1933) și pisica lui; peste Hawking, Stephen (1942-2018, fizian teoretician britanic), chiar el, fizicianul! A nu se confunda cu Hawkins, care este David R., fost arcaș, dulgher, fierar, muzician, medic, scriitor, cercetător al conștiinței, deci un strigonian pur sânge. Dacă nu l-ați întâlnit până acum, trebuie că stă la pândă într-unul din tomurile viitoare ale Strigoniadei.
Fără îndoială, posteritatea va scrie despre această epopee, Strigoniada, care va depăși ca număr de personaje, sinonime, antonime, idei, concepte și umor toate epopeile cunoscute de la Homer la marii scribi anonimi indieni. Desigur, nici nu ar mai trebui sa adaug, dar o fac, că aceste afirmații ale mele, profund subiective și sublim eronate, sunt simple conjecturi ale gândirii tipic strigoniene, în descendența lui Bernhard Riemann (1826-1866, matematician german) și Pierre de Fermat (1607-1665, fizician și matem,atician francez). O, Doamne, ne întâlnim chiar și cu divinul Nichita Stănescu, cred că în primul tom?, care recită din George Bacovia, dar și cu Vladimir Ilici Lenin, în tomul IV, care nu recită deloc, deși pare că ar vrea. Oare de ce?-ne întrebăm, ca nepricepuți ucenici ce suntem într-ale Strigoniei. Răsfoim, din nou, cele patru tomuri, ne lăsăm și noi răsfoiți, la rându-ne, de furtunile strigoniene, de lupta de idei, simțim că răspunsul este pe-aci, pe-aproape. Într-adevăr, Lenin se dovedește a fi rămas tot o mumie stalinistă, de accea nici nu recită, simbol sacru al lui homo sovieticus, botezat așa de Alexandr Zinoviev, care își da ifose prin cărțile Maestrului, cărți care afirmă primordialitatea și esențialitatea intangibilă.
Cum să explici toată această ars combinatoria, moștenită de la kabbalisti, de la Raymundus Lullus, binecunoscut de cititorii strigonieni, mai ales pentru Llibre de contemplació en Déu (1273-1274) sau Art abreujada de trobar veritat (1274)? Cu riscul de a fi anatemizat de marile spirite ale Strigoniei, nu-l pot, în niciun caz, trece cu vederea pe Itzhak ben Shlomo Ashkenazi Luria, cunoscut și ca HaArí Hakadosh (Leul cel Sfânt) sau HaArí Zal (Zihronó livrahá)! Amintirea fie-i binecuvântată! Noi, strigonienii de la Curtea Veche știm că intelepciunile lui kabbalistice fost-au tălmăcite și destelenite de Christian Knorr von Rosenroth și François-Mercure Van Helmont, cavaleri ai Ordinului Strigonian Imaginar. În cazul Maestrului Mihai Şurubaru, răspunsul este mult mai simplu: ars combinatoria se explică prin pasiunea primului scriitor strigonian, de sânge albastru, pentru quantum entanglement. Desigur, neofiții, care bat iregular, ab illo tempore, la poarta templului strigonian, vor întreba speriați: ce-o mai fi și asta? Întrebare care profanează adevărurile ezoterice, așteptând în pragul cunoașterii luciferice sau paradisiace, după caz și putință. Așadar, quantum entanglement, este un fenomen fizic, care apare atunci când un grup de particule interacționează, astfel încât starea cuantică a fiecărei particule din grup nu poate fi descrisă independent de starea celorlalte, inclusiv atunci când particulele sunt separate la o distanță mare. Entanglement, concept fundamental în mecanica cuantică, de la Einstein la genialul savant român, practic necunoscut și tocmai de aceea strigonian, Ovidiu Racorean, se transformă, alchimic, în athanorul fantasmatic al rețelei neuronale şurubariene, unică și incomparabilă, într-o încâlcire programată, savantă, necesară și specifică dialecticii strigoniene.
Fiecare dintre cele patru tomuri sunt purtătoare de portaluri și wormholes, găuri de vierme, metaforice și simbolice, prin care se trece dintr-o istorie în alta. Dintr-un timp-spațiu în altul. Oare putem compara lumea şurubariană cu tărâmul Macondo al lui Garcia Marquez, cu musiliana Kakania sau cu Yoknapatawpha lui Faulkner…? De ce nu și cu Metopolis sau Dicomesia lui Ștefan Bănulescu? De ce nu și cu Marginalii lui Vasile Ernu? Cum să nu putem compara orice cu orice, când universul strigonian face posibil imposibilul? Străinul, Celălaltul, învelit în aluaturi și aureole stranii, prizonier al unui timp-spațiu anomaligen, adică generator de anomalii, este prezent oriunde, sub acoperiri înspăimântătoare sau ridicole.
În 2019, când mă delectam cu titlul misterios al primului volum–Arcanele Strigoniei–, una din ipostazele Cititorului poliedral din mine, și anume, cititorul dedulcit cu subtilitățile ezoterismului oriental, a intrat în fibrilații intelectuale, care s-au dovedit a fi o cascadă de prejudecăți, e adevărat, niște prejudecăți deschise, volatile, dar – cum am început să înțeleg pe la volum trei al tetralogiei strigoniene!-și un instrument hermeneutic de înțelegere și interpretare, pe care scriitura și imaginarul ospitalier al acestei cărți-bibliotecă îl accepta, îl digera și îl asimila. Pe atunci, mă jucam cu acest cuvânt-simbol, Strigonia, îl lăsam să se rătăcească printre neuronii mei, să-și cheme strigoii și strigile. Mă gândeam că hrube invizibile și peșteri întunecate îl legau de Agartha (oraș legendar despre care se spune că ar fi amplasat în centrul Pământului, legat de credința într-un Pământ gol, un subiect popular în ezoterism) și Shambala (regat mitic ascuns undeva în interiorul Asiei, menționat în diverse texte antice, inclusiv, în Kalachakra Tantra, precum și în textele antice ale culturii Zhang Zhung care a precedat budismul tibetan din vestul Tibetului). Treptat, am început să-mi îmblânzesc spaimele și să mă obișnuiesc cu tehnicile cinematografice, pe care „marele dresor” de imagini le stăpânea ca un zeu: zoom dolly și decupaje profunde, efectele de reverbere și flanging, flashback-uri și fade in sau out, focalizare în rafală sau story board…Toate erau transpuse aici, în Strigonia, și traduse în cuvinte, care păstrau încă transparența și fluiditatea imaginii de film.
Viziunea acestui romancier atipic, l-am numit pe Mihai Şurubaru, te trimite, dacă ai ceva lecturi, la biblioteca lui Borges, ca și la acele misterioase și incoerente Carceri d’invenzione, fascinante spații imaginate de Giovanni Giambattista Piranesi. Dacă vrei și poți, îl descoperi chiar și pe Escher în răsucirile și halucinantele anomalii sugerate, descrise sau deconstruite, după sugestii dinspre absconsul Derrida. În filigranele și palimpsestele şurubariene, mi s-a părut că zăresc elemente din geometria hiperbolică escheriană (Circle Limit I-III)* sau din simetria rotaţională** (Snakes). Cititorul strigonian, care se respectă, știe că Brahma-vaivarta Purana este un dialog între Prea Puternicul Krișna și Zeița Gange. Cel de al patrulea volum al tetralogiei strigoniene, intitulat Strigonia imperială, pare a fi, astfel, un posibil avatar (şi) al textului antic.
De data aceasta, dialogul se poartă între doi bărbați: pe de o parte, eternul Pelegrini, rătăcitorul, care ne amintește de contele de Saint-Germain şi de Cagliostro, alias Giuseppe Balsamo-oare de ce?-, numit Mare Inspector al Timpului Trecut și ales, acum, în unanimitate, Mare Scotocitor al Istoriei; și, pe de altă parte, Euridice, „un fel de înger păzitor”. Aici, anomalismul strigonian intervine, din nou, pentru că Euridice nu este soața lui Orfeu, despre care nu pomenește nimeni, ci-mai degrabă-un etimon. Cel puțin așa ne spune dicționarul etimologic grecesc, unde eurys și dike înseamnă dreapta judecată, dar și dreptate. Tocmai bine, pentru că Pelegrini, la fel ca Don Quijote, căruia îi face cu ochiul, are nevoie, vorba vine!, de un Sancho Panza. În ultima clipă, mi-am dat seama că, aici, Euridice joacă rolul lui Sancho Panza, dar și al lui Micromegas, extraterestrul lui Voltaire. Poate fi doar o halucinație strigoniană, dar merită să mizez și pe ea. Ah, mă gândesc cu cât entuziasm, aș trânti, acum, printre rânduri, o cascadă de emoticoane! Dar încă nu e academic! Poate în volumele următoare?! Desigur, Pelegrini ar fi vrut să fie, într-o perfectă logică strigoniană, Marele Inchizitor sau Marele Idiot, Mişkin, dar nu, gândindu-se cu strigoniană compasiune la Fiodor Mihailovici Dostoievski, care probabil își pierdea, din nou, capul pe la cine ştie ce ruletă rusească, să zicem, din Empireu, refuză scurt, cu acordul lui Euridice.
Strigonia imperială, tomul IV, ca și celelalte trei strigonii anterioare (Arcanele Strigoniei, Strigonia Virală, Strigonia Proxima) povestesc cu umor tipic strigonian, o combinație stranie de Urmuz, Caragiale, Ionesco, Tristan Tzara și mari clasici marxiști-leninisti, ceea ce povestea și Mahabharata. De data aceasta, Strigonia imperială, este o polifonie istorică de înaltă virtuozitate, la care participă enciclopedii și Istorii prea puțin răsfoite. Maestrul Maestrul Mihai Şurubaru rescrie istoria și istoriile, descoperă fisurile logice și narative, repetițiile și eternele întoarceri misterioase, resurecţiile, karmele și metempsihozele, încifrate şi sigilate în arhivele oficiale. Ca orice sărman cititor strigonian, fost harry-potterian, știu că această tetralogie reformatoare, explorează, scotocește, criptează și decriptează tot felul de adevăruri și legende despre Kali Yuga, o epocă nenorocită, multimilenară, într-adevăr, în care Sufletul lumii este negru și, firesc, incorect politic.
Orice capitol, orice pagină, orice frază, aleasă la întâmplare, din cele patru tomuri strigoniene, începe brusc să lumineze și devine „inspirațională”. Acesta este geniul pur, în acțiune, fără ifose constructiviste și psihanalize artificiale. Scriitorul Mihai Şurubaru a descoperit, în joacă, așa cum face un adevărat homo ludens strigoniensis, iarba fiarelor, cu care descuie orice portal ferecat al marilor și micilor istorii. Mihai Şurubaru a descoperit Calea către ținutul fermecat al Strigoniei, în care doar moartea moare, iar agonia, tăinuită pe jumătate în străfundurile muzicale ale Stri(a)goniei, este un ritual, o confruntare fraternă, o luptă binecuvântată și împodobită cu lauri, ca la vechii greci. Aşadar, lupta nobilă între adevăr și minciună, reîncepe, iar Şeherezadele lui Mihai Şurubaru, ascunse în scorburile cuvintelor, abia așteaptă, musai! să descâlcească misterele clasificate ale documentelor pecetluite sub peceți grele.
____________
* H.S.M. Coxeter. The trigonometry of Eschers woodcut ”Circle Limit III”, Mathematical Intelligencer, 18, No. 4 (1996), pp. 42–46.
* D. Schattschneider, M.C. Escher: Visions of Symmetry, 2nd Ed., Harry N. Abrams, Inc., New York, 2004.
Assistant Chief Editor JB (Cultură): Narcis-Stelian Zărnescu (prof. dr., critic şi istoric literar, traducător, redactor șef al Revistei „Academica” al Academiei Române, secretar știinfic al Academiei Oamenilor de Știință din România, secția Secția X–Filosofie, Teologie și Psihologie, membru, al Uniunii Scriitorilor din România–USR și al Uniunii Ziariștilor profesioniști din România-UZPR)
Articol asociat
Notă. Alte articole ale profesorului Narcis Zărnescu în Jurnalul Bucureștiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
