Acasă Reportaj Iordania – tărâm biblic, leagăn al umanității și țara ospitalității (Partea 2...

Iordania – tărâm biblic, leagăn al umanității și țara ospitalității (Partea 2 – Deșertul Wadi Rum, Iordanul și Marea  Moartă). Articol dedicat prof. dr. Narcis Zărnescu (critic și istoric literar, redactorul șef al Revistei „Academica” al Academiei Române, secretar științific al Secției X– Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR–Academia Oamenilor de Știință din România), membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului, distins cu „l’Ordre des Palmes académiques” al Republicii Franceze

                                                                          Articol  Dedicat d-lui prof. dr. Narcis Zărnescu redactorul șef al Revistei „Academica” (Academia Române), secretar științific al Secției X– Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR–Academia Oamenilor de Știință din România, membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului, distins cu „l’Ordre des Palmes académiques” al Republicii Franceze, care mi-a adus bucurie cu al său comentariu poetic la articolul despre călătoria mea în Caraibe

„Doamne, ce bucurie și onoare! Sunt copleșit de atâta atenție! Această Dedicație înseamnă pentru mine un Premiu Nobel fratern! Cu Plecăciune și o triplă acoladă frățească! Mes hommages, Chère Soeur, Merveilleuse Madame, Lili Csinta, incomparable Ecrivaine et Publiciste franco-roumaine.” (prof. dr. Narcis Zărnescu)

Nota redacției. D-l profesor Narcis Zărnescu scria în comentariul său: „Fascinante aceste peripeții prin Africa Neagră Subsahariană! Citind, încerc să reconstitui un periplu imaginar, periplul meu, prin Senegal! Și, deodată, se întâmplă ceva! Nu poate fi aievea, este doar o fantezie filigranată cu virtuozitate, în superbul text al Doamnei Lili Csinta! Mi se pare că aud vocea unui spirit tutelar al Africii eterne: Leo Frobenius (1873-1938), fost un etnolog și arheolog german, unul dintre cei mai importanți etnografi germani care a studiat Africa, cunoscut în spațiul românesc mai ales pentru influența operei sale asupra gândirii marelui nostru poet și filosof Lucian Blaga”. 

Iordania – tărâm biblic, leagăn al umanității și țara ospitalității (Partea 1 – Amman și Petra). Articol dedicat prof. dr. Narcis Zărnescu (critic și istoric literar, redactorul șef al Revistei „Academica” al Academiei Române, secretar științific al Secției X– Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR–Academia Oamenilor de Știință din România), membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului, distins cu „l’Ordre des Palmes académiques” al Republicii Franceze

Deșertul Wadi Rum, Iordanul și Marea  Moartă

Adio Petra, a doua zi am luat drumul deșertului, continuând spre sud.  Cu cât ne apropiam, în depărtare se profilau tot mai vizibil munți bleu cu nuanțe de trandafiriu învăluiți într-o ceață ușoară, străvezie, anticipând frumusețea deșertului…Luasem un minibus care ne-a dus la unul din punctele de control ale intrării în deșert. Din motive de securitate probabil, în deșert nu umbli așa, de capul tău…acolo toată lumea a coborât să plătească o taxă de intrare, dar nouă șoferul ne-a făcut semn să nu mișcăm…poate pentru că noi nu traversam deșertul, ci doar ne opream într-un sat de beduini convertiți peste noapte în oameni de afaceri. Beduinii sunt sedentarizați, nu mai stau în corturi, iar satul lor era un hibrid fără farmec, nici o grijă pentru frumos și curat nu-i preocupa…acum era timp doar de făcut bani !

În anumite locuri, proprietarii au amenajat tabere de găzduire a turiștilor, cu corturi și cele aferente….având rezervare pe internet, omul nostru ne aștepta: era tânăr și frumos ca rupt din soarele deșertului, cu trăsături fine și un aer de noblețe, îmbrăcat în alb în ținuta tradițională. Am apreciat la el demnitatea și abilitatea de a avea o atitudine rezervată, dar caldă și prietenoasă în același timp. Mai întâi ne-a condus la el acasă unde într-o încăpere doar cu niște perne pe jos, o tânără femeie ne-a servit ceai și biscuiți…era sora lui…în casă nu erau copii, se auzeau doar vaietele unui bătrân, tatăl…apoi ne-a prezentat oferta  și după o negociere cam aprigă, căci  prețuri foarte piperate, am bătut palma…înainte de  plecarea spre tabăra noastră, am făcut poze, iar când am invitat-o și pe sora lui, ne-a spus că ea nu are voie…

Femeile n-au deci nici dreptul să se fotografieze!…trăind în izolarea deșertului, beduinii au păstrat mentalități arierate, căci nu cred că o iordaniancă din Amman să aibă aceeași interdicție…oricum, sunt femei musulmane supuse bărbatului, fără prea multe libertăți…sunt timide, nu știu limbi străine și prin simpla educație de a fi rezervate sunt mai greu abordabile…Iordanienii însă nu par deloc tulburați sau contrariați de condiția atât de contrastantă a femeilor lor în comparație cu a celor occidentale la adresa cărora mi s-au părut admirativi și respectuoși. Apropo de respect, găsesc fascinantă povestea Gertrudei Bell, această englezoaică remarcabilă cu mare influență în lumea arabă căreia și-a dedicat munca, studiile și călătoriile și în care s-a bucurat de un respect deosebit…poți afla despre viața ei aventuroasă citind cartea „Regina deșertului” după care s-a făcut și filmul cu același nume… actrița Nicole Kidman o întruchipează cu grație.

În orele ce au urmat, Ali, gazda noastră, ne-a plimbat cu jeepul său prin deșert. Wadi Rum nu este un deșert de tip saharian cu infinite dune de nisip, ci este presărat cu o mulțime de stănci monolitice de înălțimi impresionante, uneori adevărați munți, țâșnite din pământ de-a lungul faliei tectonice pe care se află. Aceste stânci  „mobilează” și colorează cumva deșertul și impresia de vid nu este atât de copleșitoare ca în Sahara. Am văzut totuși o mare dună roșie la poalele unui astfel de munte…apoi, un defileu foarte îngust  unde pe stânci erau scrijelite imagini milenare cu oameni și animale sau scrieri nabateene alături de altele talmudice sau cufice–veche scriere arabă-te lăsau gânditor…existau și unele traduceri. Pe urmă, spre marea mea bucurie, am ajuns și la sursa lui  Lawrence al Arabiei.

T. E. Lawrence, personaj mitic al beduinilor, a fost un ofițer al armatei engleze trimis în țările arabe într-o misiune secretă in perioada primului război mondial. Într-un context politic  complex el a condus revolta triburilor arabe împotriva Imperiului Otoman. Alături de oamenii săi, Lawrence străbate deșertul în lungi incursiuni, într-un iureș, într-un tumult de lupte, acțiuni și intrigi ale marilor puteri…se întovărășește cu Feisal, viitor rege al Irakului și adoptă vestimentația și obiceiurile arabe, cucerindu-i astfel pe beduini. Această intruziune în lumea arabilor îi permite să-i observe pe aceștia cu finețe și profunzime…observații pe care le vom regăsi în cartea lui epopeică  „Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii”, căci avea și mare har de scriitor…cartea  de 700 de pagini tipărită acum aproape 100 de ani, am găsit-o și am răsfoit-o cu pioșenie nu de mult.

Citind câteva capitole, m-am cufundat într-o lume a semiților de mult apusă, într-o istorie veche interpretată cu genialitate. Iată, spre exemplu, o parte a magistralului portret psihologic al beduinului: „Beduinul deșertului, născut și crescut acolo, a îmbrățișat cu întregu-i suflet această goliciune aspră pe temeiul simțit, dar inarticulat, că acolo el se găsea cu totul liber. Și-a pierdut legăturile materiale, conforturile, superficialitățile pentru a-și desăvârși o libertate personală, urmărit de foame și moarte. Dar nu vede nici o virtute în sărăcie și știe să se bucure de micile vicii și inutilități–cafeaua, apa proaspătă, femeile–pe care le poate încă păstra. Viața lui cuprinde aerul și vânturile, soarele și lumina, spațiile deschise și vasta goliciune. Pentru el nu există străduință omenească și nici fecunditate în natură, doar cerul de deasupra și pământul neprihănit. Acolo, inconștient, se apropie el de Dumnezeu. Dumnezeul lui nu este, însă, după forma omului, nici tangibil, nici moral sau etic. Și nici nu se interesează de lume sau de El însuși. Nu-i ceva natural, ci-i o ființă atotcuprinzătoare, Oul întregii activități, natura și materia fiind numai o oglindă care-L reflectează.”..

T. E. Lawrence și Gertrude Bell, două personaje ilustre și fascinante din galeria oamenilor deșertului…amândoi au avut un sfârșit tragic: ea s-a sinucis cu un pumn de barbiturice iar el a murit într-un stupid accident de motocicletă. Sursa  era locul unde Lawrence venea să-și adape cămila, niște simple jgheaburi prin care curge apa, dar apa nu este niciodată banală în deșert…nu departe un zid de cărămizi prăbușit, se spune că aici ar fi înnoptat Lawrence… o emoție și o bucurie mă încearcă, când ajung în astfel de locuri despre care am citit cândva, nu -mi vine parcă să cred că sunt Acolo…

După amiază, am avut răgazul să mă plimb singură prin deșert…nu m-am îndepărtat foarte mult de tabără, de frică să nu mă pierd, reperele putând fi înșelătoare: acele stănci verticale, numite djebel, cărora vântul le-a dat, prin eroziune, profiluri ireale, fantasmagorice. Wadi Rum, Valea Lunii,  este un deșert al culorilor, lumina soarelui, ca și umbrele  nuanțau cu o paletă infinită nisipul de la ocru la roșu și cărămiziu….la poalele unui djebel nisipul era verzui-albăstrui și părea suprafața unei mări, ca un miraj. Vast și rezonant, deșertul e copleșitor pentru iubitorii de spațiu...prezența soarelui și a vidului era atât de puternică și absolută că pacea mi s-a așternut în suflet la marea de nisip…mai târziu, la apusul soarelui, chiar am avut un miraj, căci dincolo de orice explicație a fenomenului optic, îmi place să cred asta. Dacă priveam cu ochii mijiți, întredeschiși, vedeam mai mulți sori odată, ba verzi, ba roșii, ba negri care pulsau, în timp ce C., însoțitoarea mea, nu vedea nimic din toate astea-la fel mi se întâmplă și cu Luna, când o privesc în acest fel, mi se arată mai bine în splendoarea celor trei dimensiuni-dar știu că nici mirajul deșertului n-a scăpat fără o explicație științifică. P. Audibert scria: „Deșertul n-are scop, nu dezvăluie nimic, căci n-are nimic de ascuns… decorul e atât de descoperit, de transparent, că prin contrast toate misterele lumii par să se concentreze aici…”

Seara am petrecut-o în tabăra noastră: cortul era făcut dintr-o pânză colorată cu motive geometrice tradiționale, în interior aveam paturi, un grup sanitar comun cu apă curentă, mai erau pe lângă astea o bucătărie și un cort mare, festiv, cu un covor persan uriaș pe jos și un cuptor în mijloc. Începea să se întunece, așteptam cerul acela greu de nestemate pe care îl promite deșertul, aerul fiind uscat și luminile artificiale nocturne ale civilizației îndepărtate…dar a apărut luna, o lună plină care cu lumina ei palidă estompa totuși puzderia de stele…în toată profunzimea infinită a bolții nu se vedeau decât câteva foarte palide…veți spune poate că și luna e frumoasă, dar eu încercam pentru a doua oară această frustrare: în călătoria cu caravana prin Sahara avusesem parte de exact același scenariu…„clarul de lună, ca și soarele de amiază, adoarme în Orient orice culoare” (Lawrence)

„Sahara mon amour”. Cu caravana prin deșert….

Apoi, Ali ne-a invitat la cină, alături de alți câțiva turiști… am făcut cunoștință în jurul focului și fiecare din convivi a spus câte ceva despre el, povestea mea cu stelele i-a făcut să izbucnească în râs…am mâncat în cortul cel mare, pe covor, carne coaptă în nisip…am mai privit o dată luna cu reproș și m-am culcat în liniștea din inima deșertului…

Din lipsă de timp n-am continuat către sud, spre Aqaba, acolo unde Iordania are ieșire la Marea Roșie, ci ne-am întors, ca să vedem, în timpul rămas, Valea Iordanului și Marea Moartă. Am luat un bus care ne-a lăsat chiar la intrarea unui resort luxos unde puteam să ne scăldăm în Marea Moartă, se părea că altfel nu se poate, nu mai exista nici o plajă publică…dar noi nu voiam asta și, contrariate, am plecat pe jos spre Apa Iordanului. Situl Betaniei, locul unde Ioan Botezătorul l-a botezat pe Isus Hristos, este vizitat de pelerinii a 3 religii. Locul este supravegheat de armată, Iordanul și Marea Moartă  fiind frontiere naturale cu Israelul. Se vizitează cu ghid, în grupuri aduse de un bus, se așteaptă…o cărăruie umbrită ici colo de smochini (?) duce la locul sfânt, acum uscat, căci Iordanul și-a îngustat dramatic albia  de la acele vremuri biblice…se continuă spre Iordan care acum a devenit un pârâu cu ape tulburi…mulți sunt dezamăgiți. În față, la malul israelian, era ceva bălăceală, niște turiști erau chiar botezați de un preot, dar noi, de pe malul iordanian, nu aveam voie să intrăm în apă, doar priveam…și vizita s-a terminat cu o veche biserică greacă ortodoxă. Întorcându-ne la Marea Moartă în plină amiază, pe căldură–noi suntem piei tăbăcite și rezistam–am înduioșat niște franțuzoaice tinere care s-au oprit să ne ia cu mașina…în cele câteva minute de conversație, am aflat că ele i-au perceput oarecum diferit pe iordanieni, fiind fluierate pe stradă, etc, probabil niște puști…iar vârsta și ținuta contează…

Citisem că Marea Moartă sau Marea de Sare este cel mai mare spa gratuit din lume–pentru nămolul și apele ei sărate-dar lucrurile nu mai stau chiar așa…vechea plaja publică cu umbreluțe dispăruse, iar malurile răscolite de tot felul de utilaje și nici țipenie…se trece la turismul de lux, nimic nu rămâne gratuit (se pare că primele stațiuni balneare au apărut pe vremea lui Irod, î. Hr.) Deci unde ne scăldăm? Am ochit un loc mai accesibil unde am trăit un moment de încântare absolută, plus frisonul pe care ți-l procură un lucru interzis: la Marea Moartă  din cauza salinității – nu înoți, ci plutesti la modul cel mai natural…stai liniștit pe spate și citești ziarul.

Apa era absolut transparentă și pe fund se puteau vedea, printre pietre albe sau negre sau maronii, droburi mai mici sau mai mari de sare.  Colinele sterpe de împrejur îmbibate cu sare și ele aveau mirifice culori pastelate întrepătrunse bleu, violet, galben sau trandafiriu, nu-mi închipuiam că la o mare moartă poate fi atât de frumos, ci mai degrabă lugubru…Această mare închisă, fără comunicare cu Oceanul Planetar, s-a format prin deversarea Mediteranei, niște  inundații după care a rămas o „băltoacă”…singurul care o alimentează este Iordanul tot mai firav și poate într-o zi tristă ele vor dispărea de pe fața Pământului. Este uimitor cum apa aceea murdară, tulbure, e transformată în cea mai cristalină apă…mâlul devine nămol, nămol cu virtuți curative renumite, apreciat încă de însăși Cleopatra Egiptului. În această cea mai sărată  și joasă apă din lume nu pot trăi plante sau animale, doar niște ciuperci bacteriene  care fac puțină curățenie…de undeva mai sus, niște oameni se zgâiau cum facem baie, poate chiar e interzis și cheamă poliția?  N-am mai stat mult și am plecat, lucrurile bune nu durează, ca această faină baie „furată”.

Un alt loc sfânt  este Muntele Nebo de unde Moise a zărit, înainte de a muri, Țara Făgăduinței, după 40 de ani de rătăcire prin deșert, spune biblia…n-am mai ajuns acolo. Am preferat ca ultima zi s-o petrecem la Amman cu regretul că n-am vizitat Madaba cu ale sale celebre mozaicuri bizantineLa Amman, cumpărături, cadouri, mai ales parfumuri pentru care am descoperit că însoțitoarea C. are o pasiune…parfumurile orientale, puternice și senzuale. La un butic, ne-am amuzat peste măsură când vânzătorul ne-a stropit din cap până în picioare cu parfum, jetul a venit atât de neașteptat! Iarăși și mereu micile cadouri…eu m-am bucurat să mai intru odată la „raiul fructelor”, un market de lângă hotelul din Abdali, de fapt două alăturate, unul pentru fructe, altul pentru legume…găseai exclusiv fructe și produse din fructe: erau acolo toate fructele pământului de la mere, pere, struguri, pepeni de toate felurile, soiuri de portocale, lămâi și alte citrice, banane, la rodii, smochine și curmale proaspete și uscate și câte și mai câte…fe-ri-ci-re! Mi-a mai plăcut și o brutărie unde puteai să te plimbi printre rafturi încărcate cu tot ce se poate face din făină : pâini și pâinițe, lipii, plăcinte de tot felul, feluri și feluri de biscuiți, brioșe și patiserii printre care supremele baclavale...Orientul are minunățiile lui gurmande, cert...ne-am luat adio de la hotelier și de la vânzătorul  de la chioșcul din  colț  care ne oferea cafeaua aceea tare și aromată cu cardamom…voiaj scurt, dar intens, ne-am promis că o să revenim într-o zi…nu mai spun că întoarse acasă, o vreme, ne-am tot făcut humus și falafel după rețete luate de pe net…

Articol asociat

Caraibe – Franța de dincolo de mări (ultramarină). Insulele Martinica & Guadelupa în imagini inedite (Les Caraïbe – La France d’outre-mer/ultramarine – La Martinique & La Guadeloupe en images inédites). Dédicace à Ruly…

Nota redacției

Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) de la corespondentul nostru permanent Dr. Anna–Nora Rotaru–Papadimitriou (Grecia–Atena), membră a Staff al Jurnalului Bucureștiului

Congresul Internațional al Universității Apollonia din Iași Ediția XXXIV – „Pregătim viitorul promovând excelența”. Corespondență de la Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarelor Realitatea & Timpul – parteneri media ai Jurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu – Iași), membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului

„Din viața investigatorilor privați (Privat investigator – Pi/∏/π) – mituri și realități”. Interviu cu D-na Maria Bumbaru președinta ADNR (Asociația Naționlă a Detectivilor din România). Partea 1 (Generalități)

„Din viața investigatorilor privați (Privat investigator – Pi/∏/π)– mituri și realități”. Interviu cu D-na Maria Bumbaru președinta ADNR (Asociația Naționlă a Detectivilor din România). Partea 2 (Activitatea și „costul” real al unui ∏)

In memoriam profesoara de canto Adela – Ioana Burlui. Elogiu profesorului de medicină dentară și „omului de litere” Vasile Burlui, președintele Fundației „Sfânta Apollonia” din Iași și „patronul” congreselor internaționale ale Universității Apollonia „Pregătim viitorul–promovăm excelența”

Henri Poincaré, printre contemporanii săi și dincolo de ei. Incursiuni în geo-receptologia și geofilosofia științei (Corespondență de la prof. dr. Narcis Zărnescu, scriitor, critic și istoric literar, redactor șef al Revistei „Academica” al Academiei Române, secretar știinfic al Academiei Oamenilor de Știință din România, secția  Secția X–Filosofie, Teologie și Psihologie, membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului, Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques” din Franța)

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Fascismul, un herpes care mereu se reîntoarce”

Cum „traducem” cultura. Marea antologie a liricii românești/ Die Geschichte der rumänischen Lyrik (de la începuturi și până astăzi) a poetului și traducătorului trilingv brașovean Dr. Christian W. Schenk (membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities), corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului (din Boppard – Renania-Palatinat, Germania)

Uniți în onoare și recunoștință în amintirea eroilor de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, la sediul OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Ecosoc – Națiunile Unite)

„Ortopedia Pediatrică este Știință, Artă și Predicție” (Corespondență de la Dr. Gheorghe Burnei, Professor of pediatric orthopedics, Macta Clinic – Constanța)

„Grandes écoles scientifiques – un modèle à réinventer” (Pierre Veltz, professeur émérite à l’Ecole des Ponts ParisTech – École nationale des ponts et chaussées)

„Scriitorul” multirecidivst Rédoine Faïd („Le Roi de Belle”) specializat în jafuri armate și evadări – Spectaculoasa sa evadare din CPSF (Centrul Penitenciar de la Réau) cu un elicopter Alouette. Procesul și Verdictul. Corespondență de la Curtea cu Jurați a TJP (Tribunalul Judiciar Paris)

Traducerea (Corespondență de la Dr. Dr. Christian W. Schenk – poet și traducător trilingv brașovean, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities, corespondent permanent și membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat, Germania). Traducerea textelor cu caracter juridic (Thomas Csinta, criminal investigation journalist, research professor in MM – mathematical modeling & in MASS – Applied Mathematics in Social Sciences)

Le vernissage de l’exposition „Icônes et poteries de Roumanie” (Corespondență de la eruditul promotor franco – român al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană Soleil de l’Est, promotorul înfrățirii orașelor Brașov – ZMBv și Tours-Métropole Val de Loire)

Le 10 octobre – „Journée européenne & mondiale contre la peine de mort” avec Amnesty International, ECPM (Ensemble Contre la Peine de Mort) et le Journal de Bucarest („Le petit Parisien”)

Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024

„Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” în „războiul cazinourilor” de pe Coasta de Azur, într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și restabilirea adevărului istoric (Partea 2)

Le Casse du siècle – „Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre OAS (Organizația Armată Secretă), SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” în „războiul cazinourilor” a „anilor de plumb”de pe Coasta de Azur, într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și (re)stabilirea adevărului istoric (Partea 1 – Preambul)

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra