Acasă Conferințe - Seminarii - Dezbateri - Simpozioane Jurnal de călătorie (2) – Congresul organizat de IPA-Secția Albania (Corespondenţă...

Jurnal de călătorie (2) – Congresul organizat de IPA-Secția Albania (Corespondenţă de la H.E. HRH Lord Sir Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Naţiunile Unite – Ecosoc)

Deși avem un război distrugător la granița de nord a României, deși suntem invadați de sute de mii de emigranți ucraineni, femei cu copii, bătrâni și persoane cu dizabilități, pe care îi întâmpinăm ca niște gazde primitoare, dar și cu un sentiment de compătimire la gândul că ne aflăm în fața unor destine frânte, familii care s-au despărțit în fuga lor disperată din calea morții, totuși, viața merge înainte, iar  unii dintre noi ne continuăm activitățile antamate cu mult timp în urmă.

Jurnal de călătorie după un an de pandemie Covid–19 (Corespondență din Ucraina de la Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite)

Jurnal de călătorie (1) – Vecina, biata Urcraina…(Corespondenţă de la H.E. HRH Lord Sir Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Naţiunile Unite – Ecosoc)

Astfel, în urma unei invitații primite cu ceva timp în urmă de a participa la Congresul organizat de IPA-Secția Albania, partener al OADO (Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite-Ecosoc), trei delegați, respectiv, eu, autorul articolului, și domnii inspectori de drepturile omului Buda Adrian și Bârlădianu Valentin, am pornit la drum cu mașina, în miez de noapte, cu destinația Durrës–Albania, pe un traseu indicat de aplicația de pe telefon Waze, cu ieșirea din țară prin Vama Russe, apoi direcția Sofia, prin Macedonia de Nord, urmând Kosovo, apoi Tirana, capitala Albaniei, și în sfârșit, Durrës, oraș-port la Marea Adriatică. După un drum maraton, de circa 18 ore, am reușit să ajungem la locul întâlnirii noastre, într-un mare și frumos resort de pe malul mării, „Fafa”.

Al 6-lea Congres al IPA (Internation Police Association) de la Tirana (Albania)

Am parcurs tot acest lung traseu în tandem cu alți parteneri de-ai noștri, cei din IPA Secția Română în persoana domnilor Mihai Tărtăreanu și Marius Mureșan– Președintele și Vicepreședintele, domnul Eduard-Cristian Popa de la IPA-IGPF și domnul Silviu Pologi, de la IPA-Regimentul 2 MM, oameni deosebiți cu care am avut o bună colaborare. În mod normal ar fi trebuit să ajungem la destinație în 15 ore, dar un eveniment nedorit, o pană de cauciuc, ne-a ținut pe loc aproape două ore. Morți de oboseală, ne-am cazat și am trecut la ascultat submarine.

După circa 6 ore de somn profund, ne-am reîntâlnit cu echipa noastră la masa de seară, dar și cu delegații International Police Association (IPA-Asociația Internațională a Poliției) din alte țări, foști și actuali prieteni și parteneri. Am încheiat seara către miezul nopții, în armonii de muzică albaneză, sârbească și grecească în unul din restaurantele resortului. Deschiderea oficială a Congresului s-a făcut a doua zi de la sosirea noastră, la Tirana–capitala Albaniei, la circa 45 km. de orașul Durrës,în sala Operei Naționale a Albaniei.

Congresul s-a deschis cu intonarea de către Fanfara Armatei albaneze a imnului de stat al Albaniei, urmat de imnul International Police Association (IPA-Asociația Internațională a Poliției), în fața unei audiențe numeroase, formată din cadre ale Ministerului de Interne, elevi ai Academiei de Poliție, diverse oficialități marcante ale Albaniei și, desigur, noi, delegațiile din țări membre IPA, respectiv, Germania, Polonia, Grecia, Cipru, Muntenegru, Croația, Serbia, Macedonia de Nord, România și noi, OADO (Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite-Ecosoc), tot din România. După ce actualul Președinte al IPA Albania, domnul Doda Skender, a adresat urarea de bun venit tuturor participanților, au urmat diverse luări de poziții și urări de bine din partea unor personalități, intervenții finalizate cu poza de familie în fața Operei Naționale. Am rămas plăcut impresionat de cum arată Albania anului 2022 față de acum 42 de ani, când, în calitate de Comandant de navă, am ajuns la Durrës cu vaporul. La vremea aceea am văzut o țară din lumea a treia, slab dezvoltată, condusă de un Dictator comunist–Enver Hoxha, care a ținut țara izolată și  într-o sărăcie lucie.

Dar iată că o populație de numai 3 milioane de locuitori, după căderea Cotinei de fier și a comunismului, și-a găsit calea și a accesat la structurile NATO, dezvoltându-se neașteptat de bine! Se vede prosperitatea, rezultat al hărniciei poporului albanez, care a reușit să facă din orașul-port de altădată, Durrës, o stațiune de vacanță pe litoralul Mării Adriatice la standarde internaționale, cu plaje care au un nisip fin, oferind multe oportuniți de distracție în nenumăratele resorturi cu restaurante și magazine frumoase de-a lungul întregului litoral. Am întâlnit un popor vesel, cu femei frumoase, gata oricând de distracție și voie bună. Cinste lor, tuturor albanezilor! 

Corespondenţă de la H.E. HRH Lord Sir Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite

Ordinul Militar de România în Grad de Comandor acordat președintelui OADO

Articole asociate (Turism -Reportaje)

„Pelerinaj” în Albania (cu imagini inedite) de la corespondentul nostru, inginerul – publicist și alpinistul Mihai Vasile – Sângealb, membru al Asociației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR)

Albania, o țară ignorată pe nedrept (Partea 1)

Albania, o țară ignorată pe nedrept (Partea 2)

Albania, o țară ignorată pe nedrept (Partea 3)

Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (Națiunile Unite- Ecosec)

Notă. Articolele Lordului Florentin Scaletchi  în  Jurnalul Bucureştiului, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)

Articole asociate (IPA)

IPA (International Police Association) Congres – Secția Română septembrie 2021, un congres cu reflexii în viitor (Corespondenţă de la Lordul, Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Naţiunile Unite)

Interviu Jacky Thévenot – Président de l’IPA (International Police Association) France (Romanian IPA Journal – prof. univ. dr. Thomas CSINTA)

Criminalitatea, prevenirea și combaterea ei în IPA Journal (International Police Association – corespondență din Franța de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA)

Nota redacției

 

5 COMENTARII