



În 20 decembrie 2016 am publicat articolul Despre lideri în politica românească. De acolo reiese că nu îl consideram pe cetățeanul Klaus Werner Iohannis un lider politic. Nici acum nu îl consider. Dar, dacă Iohannis nu este un lider, atunci ce ar putea fi?
Introducere
Cetățeanul Klaus Werner Iohannis a fost timp de un deceniu președintele României (și dacă mai rămâne încă 6 luni nelegitim îl depășește pe Ion Iliescu), proiectând imaginea unui lider calm, calculat și distant. Însă, analizându-i comportamentul, modul de conducere și raportarea la ceilalți, se conturează un profil psihologic ce reflectă trăsături specifice narcisismului grandios, așa cum este definit în DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale). Pentru a fi diagnosticat cu Tulburare de Personalitate Narcisică (NPD), o persoană trebuie să îndeplinească cel puțin 5 criterii din cele 9 stabilite de DSM-5. Klaus Iohannis bifează cel puțin 6 dintre acestea, consolidând ipoteza unui narcisism grandios clar definit.
Trăsăturile Narcisismului Grandios la Klaus Iohannis
1. Sentimentul de superioritate și grandiozitatea (Criteriul DSM-5/n01)
Cetățeanul Klaus Werner Iohannis a proiectat constant imaginea unui lider deasupra politicii murdare, poziționându-se ca o figură providențială pentru România. În campania din 2014, mesajul său „România lucrului bine făcut” a fost construit pe ideea că el, printr-o conduită rece și calculată, este singurul capabil să reformeze statul. În mod similar, în 2019, a refuzat orice dezbatere electorală cu Viorica Dăncilă, considerând-o nedemnă de un dialog cu el, consolidând astfel ideea de superioritate absolută. El este deasupra așteptărilor și regulilor la care se supun alți lideri politici (inclusiv Emmanuel Macron ca președinte al Franței). Ulterior, a refuzat a părăsi funcția în ciuda faptului că al doilea mandat i-a expirat, patru partide parlamentare și 161 de parlamentari îl consideră nelegitim și vor să-l suspende, doar vreo 6-9% din români mai au încredere în el (oare câți din ei se numără printre cele 9+ milioane la care le-au fost anulate voturile?), sute de mii de cetățeni au ieșit în stradă pentru a-i cere demisia iar Comisia de la Veneția a exprimat principii care au fost contrazise de hotărârea CCR ce-l susține.
2. Fantezii despre putere, succes nelimitat și unicitate (Criteriul DSM-5/n02)
Un narcisist grandios tinde să aibă convingeri nerealiste despre propria măreție. Cetățeanul Klaus Werner Iohannis s-a prezentat întotdeauna ca fiind un „președinte modern”, „reprezentantul României europene” și singura persoană capabilă să păstreze România pe drumul democratic. De asemenea, a sugerat că fără el, democrația românească ar fi în pericol, o viziune care subliniază o fantezie de indispensabilitate și succes nelimitat. În plus, modul în care și-a exercitat influența politică, păstrând controlul asupra PNL și acceptând alianțe contradictorii doar pentru a-și menține poziția, reflectă această convingere despre propria importanță unică și inevitabilă. Refuzul de a accepta critici sau de a permite dezbateri autentice asupra deciziilor sale consolidează această imagine de lider indispensabil, un semn clar al narcisismului grandios. Cea mai recentă fantezie este acela că protejează cetățenii români și democrația de sistemul rusesc anulând alegerile și păstrându-și poziția.
3. Convingerea că este special și că doar oamenii „aleși” îl pot înțelege (Criteriul DSM-5/n03)
Cetățeanul Klaus Werner Iohannis și-a menținut constant o atitudine distantă față de partidele politice, tratându-le ca pe niște structuri inferioare și neavând încredere decât în oameni care îi împărtășeau viziunea de președinte. A marginalizat conducători politici precum Ludovic Orban, Dacian Cioloș și alții care nu i-au urmat necondiționat linia. Această atitudine reflectă convingerea că doar un cerc select poate înțelege și implementa viziunea sa politică. Klaus Iohannis a făcut parte abia în jur de un an din PNL, dar i-a tratat pe conducătorii acestui partid: Ludovic Orban, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă și Ilie Bolojan ca pe niște drone obediente care trebuia să se aștearnă din punct de vedere politic drept preș pentru picioarele împăratului.
4. Nevoia excesivă de admirație (Criteriul DSM-5/n04)
Cetățeanul Klaus Werner Iohannis a fost obsedat de imaginea sa publică, refuzând să participe la interviuri spontane și limitând drastic interacțiunile cu presa. De asemenea, a ales să controleze meticulos modul în care apare în spațiul public, fiind mereu îmbrăcat impecabil și având un stil rigid, care să emane autoritate și perfecțiune. În ciuda faptului că politica necesită interacțiuni constante cu cetățenii, cetățeanul Klaus Werner Iohannis a preferat să își mențină o aura distantă, dar impunătoare, cerând respect și admirație în loc de conexiune autentică. Cetățeanul Klaus Werner Iohannis s-a pozat într-un președinte puternic și distant, însă indisponibil să răspundă la întrebări despre unghiul din care-i cade poleiala.
5. Lipsa de empatie (Criteriul DSM-5/n05)
Una dintre cele mai controversate declarații ale lui Iohannis a fost reacția sa la tragedia de la Colectiv: „A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”. Această exprimare sugerează o lipsă clară de empatie, deoarece transformă un eveniment tragic într-un instrument politic pentru propria agendă. În plus, comportamentul său din perioada crizei Covid-19, caracterizat prin lipsa unor vizite în spitale sau interacțiuni autentice cu cetățenii afectați, întărește percepția unui lider deconectat emoțional de suferința oamenilor (mai țineți minte când se lăuda cu jocul de golf românilor înfuriați de restricții?).
6. Exploatarea interpersonală (Criteriul DSM-5/n06)
Un exemplu clar al exploatării interpersonale a fost modul în care cetățeanul Klaus Werner Iohannis și-a ales aliații politici. În primul său mandat, a folosit PNL pentru a-și asigura stabilitatea politică, iar în al doilea mandat a adus PSD la guvernare după ce anterior îi criticase vehement. Această capacitate de a folosi oamenii pentru atingerea propriilor scopuri și apoi de a-i abandona când nu mai sunt utili este un semn clar al narcisismului grandios. Iohannis a fost președintele României care a numit cei mai mulți prim-miniștri din PSD (5). Mă întreb dacă PSD îl vor face președinte de onoare al partidului, în locul lui Iliescu sau dacă îi vor ridica statuie.
7. Atitudini arogante și disprețuitoare (Criteriul DSM-5/n07)
Declarația „crizatorii” adresată celor din USR (când considera că nu mai are nevoie de ei), tratarea disprețuitoare a presei și lipsa de interes pentru dezbateri deschise indică un comportament arogant și superior. În plus, atunci când a pierdut sprijinul anumitor grupuri politice, Iohannis nu a căutat reconcilierea, ci a preferat să le marginalizeze și să le umilească public, ceea ce reflectă un dispreț constant față de cei pe care îi percepe ca „inferiori”.
Gestul dismisiv din mână adresat reporterului care l-a întrebat despre petiția adresată de 40.000 de români despre desecretizarea cheltuielilor de transport în străinătate se încadrează aici. Dar asta nu este o surpriză. Comunicarea cu presa ori cu cetățenii nu pare să constituie o obligație a administrației prezidențiale (ceea ce reiese și din procentul de cereri de informare publică rămase fără răspuns), ci un privilegiu care este acordat nu după lege, ci după dispoziții de la mare înălțime.
Concluzie
Analizând comportamentul cetățeanului Klaus Werner Iohannis prin prisma criteriilor DSM-5, observăm că acesta bifează cel puțin 6 (dacă nu chiar 7!) criterii, ceea ce îl plasează clar în spectrul narcisismului grandios. De la grandiozitate și fantezii de putere, la lipsa de empatie, exploatarea celorlalți și atitudinea arogantă, trăsăturile sale corespund unui model clar de tulburare de personalitate narcisică (NPD). Mandatele sale au fost caracterizate prin dorința de a controla și de a-și menține imaginea, iar impactul său asupra politicii românești ridică întrebări serioase despre consecințele unui astfel de leadership pentru democrație. Presupunând că are vreodată intenția de a se muta de la Palatul Cotroceni și nu mai găsește vreo scuză narcisică pentru a rămâne (evitarea dosarelor juridice în tribunale pe numele lui nu constituie o scuză), poate ar beneficia să facă un sejur pe la un spital de boli psihiatrice. Vreo câteva milioane de români i-ar ura sănătate de peste gard.
Bibliografie selectivă
- SRS: Cum a fost dat Iohannis peste cap de trei ori și transformat în președinte (articol scris de un fost furnizor de servicii pentru marketingul electoral al lui Iohannis)
- Ce lasă în urmă Klaus Iohannis după 10 ani de mandat: o treime din Parlament suveranist, PNL – la scorul din 2014, PSD – tot la putere
- „Deceniul Iohannis”–documentar Recorder despre ultimele două mandate de președinte al României, înaintea alegerilor
- 10 ani de Iohannis. Mandatul faraonului: golf, schi, avioane private, case, mașini. De ce nu pleacă de la Cotroceni?
- TOP scandaluri în care a fost implicat Klaus Iohannis, în 10 ani ca președinte al României
Marcus Victor Grant (consultant și trainer în învățare eficientă-citire rapidă, memorare, concentrare, productivitate, modelare NLP), consilier în carieră, Global Career Development Facilitator și cofondator al Asociaţiei Române de Coaching.
Copyright text © Marcus Victor Grant 2025-prezent, toate drepturile rezervate. Materialele publicate pe acest blog sunt supuse acestui disclaimer.
Articole asociate
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…