Nota redacției. Ziua Internaţională a Asistenţilor Medicali este celebrată în întreaga lume în ziua de 12 mai, dată ce marchează şi ziua de naştere a asistentei medicale Florence Nightingale (12 mai 1820–13 august 1910) cea care a pus bazele moderne ale asistenţei medicale și a deschis prima şcoală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul „Saint Thomas” din Londra, în 1860. Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (International Council of Nurses-ICN) a celebrat pentru prima dată Ziua internaţională a asistenţilor medicali în anul 1965.
Anul 2021 este declarat Anul Internațional al Asistentelor Medicali și Îngrijitorilor, cu deviza: „Asistenții medicali–o voce pentru a conduce,o viziune pentru asistența medicală viitoare”. Asistenţii medicali joacă un rol cheie în toate instituţiile medicale, fiind responsabili pentru bunăstarea, siguranţa examinarea și tratarea pacienţilor. Ei sunt cei care în fiecare zi dau dovadă de competență și demnitate profesională, în special, în această perioadă de pandemie în care au demonstrat curaj, răbdare, putere și suflet mare, conștietizind riscurile acestei profesii, provocarile dar și succesele echipei.
„Câteva observații privind arhitectonica medicinii moderne, axată pe dinamica raportului valori morale- strategii diplomatice”
Pe 13 mai, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Muceniță Glicheria, ale cărei moaște sfinte sunt izvorâtoare de mir înmiresmat. Tot pe 13 mai, se rostește în Biserică o Rugăciune puternică pentru vindecarea de boli grele. Iată, deci, că alegerea zilei de 13 mai pentru organizarea acestui prestigios eveniment științific nu este deloc întâmplătoare. Astfel încât Conferința „Prevenție-Terapie-Paliație” se va desfășura nu numai sub semnul Zilei internaționale a Asistentului Medical ci și sub binecuvantarea Sfântei Mucenițe Glicheria.
Una dintre premisele studiului nostru, poate cea mai importantă, afirmă că valorile creștine constituie sau ar trebui să constituie fundamentul medicinii românești moderne. A doua premisă, care decurge din prima, afirmă că un element esenţial al identităţii europene este Creştinismul. Să reținem că în Preambulul proiectului de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa, adoptat prin consens de Convenţia Europeană la 13 iunie şi 10 iulie 2003, se precizează: „Inspirându-se din moştenirea culturală, religioasă şi umanistă a Europei, ale cărei valori, prezente şi astăzi în patrimoniul său, au ancorat în viaţa societăţii rolul central al omului şi drepturile lui inviolabile şi inalienabile, precum şi respectarea dreptului.” (Cf. Preambulul proiectului de Tratat de instruire a unei Constituţii pentru Europa din cadrul Convenţiei pentru Viitorul Europei la 18 iulie 2003, semnat la Roma la 29 octombrie 2004).
România, după cum ştiţi, este o ţară cu tradiţii creştin-ortodoxe milenare. Aşadar, evaluată într-un context amplu, problematica valorilor creștine a fost codificată și legiferată în constituţiile naţionale, europene și nord-americane. În art. 1 alin. (3), Constituţia României prevede: „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate”.
În Constituţia noastră, cuvântul Dumnezeu apare în art. 82–jurământul Preşedintelui României–prin sintagma „Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Alte constituții europene sunt mai explicite în ceea ce privește religia și credința creștină. Astfel, Constituţia Greciei (1975), în preambul, art. III prevede: „Religia de stat în Grecia este religia ortodoxă […] Capul bisericii este Iisus Hristos”. Constituţia Ungariei (2011) prevede în preambul: „Noi, membrii Adunării Naţionale, care credem că făuritorul istoriei este Sfântul Dumnezeu”. Constituţia Poloniei (2 aprilie 1997), prevede în preambul: „Noi–naţiunea poloneză–toţi cetăţenii care cred în Dumnezeu ca zvor al adevărului, dreptăţii, bunătăţii şi frumuseţii, dar şi cei care nu sunt credincioşi, dar respectă aceste valori universale […]”. Constituţia R.F. Germania (1949, Bonn), prevede în preambul: „În plenitudinea responsabilităţii în faţa lui Dumnezeu şi a cetăţeanului”. Constituţia Irlandei (1937) cuprinde texte ca „În numele Sfintei Treimi”, recunoscând cu umilinţă „obligaţiile noastre faţă de Domnul nostru, Iisus Hristos”. Constituţia Canadei (1982) cuprinde textul: „Canada se bazează pe principiile care recunosc supremaţia lui Dumnezeu şi forţa legii”. Constituţia SUA, adoptată în 17 septembrie 1787, face în preambul referire la valori creştine, precum „aşezarea dreptăţii”, „promovarea prosperităţii generale” sau „asigurarea binecuvântărilor libertăţii”, care sunt decretate şi promulgate de „Noi, poporul Statelor Unite”.
Așadar, am putut observa că prima etapă în stabilirea arhitectonicii medicale, temelia și temeiul acestei activității, este alcătuită [cel puțin, în spațiul carpato-danubiano-pontic românesc] din valori și principii ale religiei creștine, codificate și legiferate prin Constituție, legea fundamentală a statului român. Totodată, prin prezentarea descriptivă, fenomenologică, succintă a valorilor creștine și a transpunerii lor în valori juridice, constituționale, am marcat un punct de plecare pentru schițarea relației dintre etică, deontologie și diplomație medicală.
Modificând puțin perspectiva, se observă că societatea modernă deschisă globalizării a ajuns să dilueze, chiar să anuleze, linia de demarcaţie între virtute şi păcat, inversând valorile, inventând mereu axiologii justificative pentru orice comportament uman. Valorile iudeo-creştine sunt astăzi, de multe ori, ridiculizate ṣi teoretizate spre un sens laic, iar creṣtinii sunt invitaţi să-şi reanalizeze propriile valori. Trăim deja într-o nouă societate în care valorile morale și acțiunile imorale au devenit amorale, abrogându-se orice fel de judecată moral-religioasă prin legalizarea lor.
Într-o lume modernă haotică, impredictibilă, formarea personalităţii morale a unui asistent medical, ca și a unui medic, este un proces îndelungat, complex şi contradictoriu. Educaţia morală ar trebui să includă criterii speciale, deoarece lucrătorului medical îi revine un rol determinant în realizarea imperativelor etice: mai întîi ale celor generale şi, apoi, ale celor profesionale. Promovarea unei noi etici medicale corespunde necesităţilor de „umanizare” sau de „reumanizare” a medicinei. În acest sens, etica medicală ar trebui să stabilească o armonie dialectică între obiectivele ştiinţei şi cenzura generată de imperativul valorilor morale. Apare, astfel, o nouă știință, complexă și sistemică: bioetica care se afirmă ca știință specifică și originală, fiind o dublă interfață: pe de o parte, prin raportare la alte științe sistemice și, pe de altă parte, prin raportare la valorile religioase și juridice.
Așadar, bioetica ar trebui definită ca știința care ajută comunitățile umane să supraviețuiască. Confruntată cu diferite fenomene apărute în știință și tehnologie, precum testarea genetică, maternitatea surogat sau inteligența artificială, bioetica încearcă să identifice și să rezolve tensiunile juridico-morale, numite și „probleme bioetice”, care pot avea un impact puternic asupra societății. Astfel, în interpretarea contemporană, Bioetica este:
- (1) o orientare culturală interdisciplinară, care uneşte ştiinţele naturale cu cele umaniste, cunoştinţele biologice cu valorile general-umane;
- (2) un domeniu al ştiinţei care examinează relaţiile în sistemul „om-biosferă” de pe poziţiile eticii clasice, normative;
- (3) o ştiinţă a supravieţuirii;
- (4) o ştiinţă care, utilizînd o metodologie interdisciplinară, are drept obiect examenul sistemic al comportamentului uman în domeniul ştiinţelor vieţii şi al sănătăţii, evaluat în lumina valorilor şi principiilor morale tradiţionale;
- (5) studiul impactului etic al marilor descoperiri din domeniul ştiinţelor naturii, îndeosebi din genetică şi medicină, strâns legat de progresele şi anchetele asupra acestor zone de cercetare;
- (6) o direcţie apărută la interfața conexiunilor dintre etica ecologică, medicală şi agrară, care cercetează problemele morale ale avortului, clonării, transplantologiei, ingineriei genetice, biotehnologiilor şi produselor modificate genetic.
Întemeiată pe valorile umaniste tradiționale, bioetica analizează și impune salvarea vieţilor omenești ca valori unice, neprețuite și irepetabile. Astfel încât, bioetica se poate defini și ca ştiinţă care cercetează comportamentul uman în domeniul biologico-medical, asigurând prevenția și protejarea sănătăţii, raportată la valorile morale. Din definiţiile enunţate, se poate observa că arealul de influenţă a bioeticii porneşte de la activităţi concrete în practica medicală (cum ar fi clonarea, ingineria genetică) şi se extinde până la nivelul biosferei. Pe baza unei diversități documentate, cercetătorii au evidenţiat două cauze majore, care au dus la cristalizarea acestei noi discipline științifice:
- (a) necesitatea şi inevitabil-itatea extinderii valorilor etice clasice asupra lumii vii ca rezultat al acutizării problemelor ecologice;
- (b) implementarea tehnicilor performante şi a tehnologiilor sofisticate în practica biomedicală. Pe de altă parte, teoreticienii acestei științe, consideră că se pot diferenția două direcţii majore:
- (1) Supravieţuirea planetară şi
- (2) Protejarea naturii umane. Supravieţuirea globală (planetară) presupune existenţa indivizibilă a biosferei Pămîntului, care este o condiţie obligatorie pentru securizarea civilizaţiei umane.
Acum, apare însă o situaţie paradoxală, deoarece dezvoltarea civilizaţiei necesită utilizarea bunurilor materiale, amplificarea producţiei, ceea ce afectează biosfera şi chiar omenirea. Situația creată generează un şir nesfârșit de întrebări, care necesită răspunsuri adecvate:
- Cum să protejăm omul de pericolele cauzate de propriile acţiuni?
- Cum să prevenim distrugerea biosferei, pe care omul o induce prin activitatea sa tehnogenă?
- Putem modifica omul (natura lui fizică şi psihică)?
- Dacă natura omului poate fi modificată, atunci care sunt limitele permise pentru schimbări?
- Se poate vorbi despre stabilirea unor standarde ale psihofiziologiei umane?
Ca răspuns la aceste întrebări, s-au scris sute de cărți și mii de studii. Nu avem timp nici măcar să cităm câteva dintre ele! În schimb, putem aminti existența unui document deosebit de important, care definește și stabilește principiile bioeticii; relațiile dintre valorile religioase și etica normativă clasică; dintre deontologiile contemporane și diplomația intrinsecă a bioeticii sistemice globale. Acest document se intitulează Déclaration universelle sur la bioéthique et les droits de l’homme [Declaraţia universală despre bioetică şi drepturile omului].
În luna octombrie a anului 2005, Conferinţa generală Unesco a adoptat Declaraţia universală despre bioetică şi drepturile omului. Pentru prima dată în istoria bioeticii, statele membre şi comunitatea internaţională, s-au angajat să respecte şi să aplice principiile fundamentale ale bioeticii. Declaraţia prevede principii privind demnitatea umană, drepturile omului şi libertăţile fundamentale şi recunoaşte interdependenţa care există între etică şi drepturile omului în domeniul specific al bioeticii. Paralel cu această, Conferinţa generală Unesco a adoptat şi o rezoluţie prin care cere statelor membre să nu precupeţească niciun efort în aplicarea principiilor enunţate şi să ia măsurile corespunzătoare pentru asigurarea difuzării pe o scară cât mai largă a acesteia.
Voi încheia cu un fragment din această Declarație care – sper – va trezi interesul studenților, viitorilor asistenți medicali, doctorilor și, în general, oricui se respectă ca ființă umană și îi este recunoscător Creatorului.
A. Demnitatea umană şi genomul omului.
Art. 1. Genomul omului se află la baza comunităţii iniţiale a tuturor reprezentanţilor neamului omenesc, precum şi a recunoaşterii demnităţii şi diversităţii lor indispensabile. Genomul omului semnifică patrimoniul întregii omeniri.
Art. 2 a) Fiecare om are dreptul la respectarea demnităţii şi drepturilor lui, indiferent de caracteristicile lui genetice. b) O astfel de demnitate semnifică neîndoielnic că personalitatea omului nu se poate limita doar la caracteristicile lui genetice şi solicită respectarea unicităţii şi irepetabilităţii lui.
Art. 3. Genomul omului datorită caracterului său evolutiv este supus mutaţiilor. El conţine în sine posibilităţi care se manifestă în mod divers în dependenţă de mediul natural şi social al fiecărui om, în special de starea sănătăţii omului, condiţiile de viaţă, alimentare şi studii”.
Ultimele două cuvinte, le voi dedica instituţional-izării bioeticii în România. Prin H.G. nr. 984/1999, a fost înfiinţat Institutul Naţional de Cercetare „Victor Babeş”, în coordonarea Ministerului Sănătăţii. Obiectul său principal de activitate este efectuarea de cercetări fundamentale şi aplicative în domeniul patologiei umane, geneticii medicale şi imunologiei, biologiei celulare şi moleculare. De asemenea, Noul Cod civil român aduce noutăţi, reglementând, după modelul francez, probleme de actualitate privind selecţia genetică; examenul caracterelor genetice; identificarea pe baza amprentei genetice; clonarea umană; prelevarea şi transplantul de ţesuturi, celule şi organe; reproducerea umană asistată medical.
Chiar dacă este un instrument normativ fără caracter obligatoriu, neavând autoritatea unei convenţii, Declaraţia universală asupra bioeticii şi drepturilor omului (Unesco, 2005) proclamă necesitatea de a reflecta asupra cercetărilor şi inovaţiilor apte să amelioreze condiţia umană şi, în acelaşi timp, trasează ferm principiile responsabilităţii individuale, consimţământului, respectării integrităţii persoanei, vieţii private, confidenţialităţii, egalităţii, echităţii, nediscriminării, non-stigmatizării, respectării diversităţii culturale şi pluralismului, protecţiei generaţiilor viitoare şi protecţiei mediului, biosferei şi biodiversităţii.
Narcis-Stelian Zărnescu (prof. dr., critic şi istoric literar, traducător, redactor șef al Revistei „Academica” al Academiei Române, secretar știinfic al Academiei Oamenilor de Știință din România, secția Secția X–Filosofie, Teologie și Psihologie, membru, al Uniunii Scriitorilor din România–USR și al Uniunii Ziariștilor profesioniști din România-UZPR)
Articole asociate
Notă. Alte articole ale profesorului Narcis Zărnescu în Jurnalul Bucureștiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
