De când se știe omul pe pământ fără să conștientizeze faptul, tulburat fiind de intemperiile vremurilor trecute prin el, balansează între obiectiv și subiectiv, între evident și concludent, între efemer și realitate, între vis și paradis, între virtual și nebuloasă, între static și energie, între inert și exagerare. În goana de a se întrece pe sine de cele mai multe ori, fără să știe de ce și pentru ce, el se complace neverosimil mai mult în cele multe ce nu-i reușec decât în cele ce realizază efectiv, crezând temerar, că le poate cuceri cu ușurință pe toate și, chiar, și pe sine însăși. În contextul actual oamenii se tânguie din ce în ce mai mult și apăsat, în special, în rândurile celor numeroși neajutorați, că nefericirea și greutățile cele mai multe și grele au dat năvală anume peste ei.
Astfel toate cele cuprinse între evidnt, realitate și posibil care le asigură plinătatea și cele visate neântemeiat a se petrece și a fi cândva realizate, își desfășoară arealul menifstării lor pe un câmp ambiental profice a tot felul de interpretări inadecvate caracterului timpului în desfășurare. Atare fapt îi imprimă procesului o percepție perversă capacităților reflexogene proprii oricărei ființe umane de a le conștientiza gnostic corect în virtutea noii configurații astfel apărută ca nouă realitate de percepere, posibil de a fi analizată și tradusă conștient și eficient în viață, în care fiecare individ uman să fie capabil să se autodefinească ca personalitate prin autoanaliză întru înțelegerea, cultivarea si promovarea proprilui eu.
Timpul omului astfel angrenat în autodefinirea sa este umplut de toate evenimentele cotidiene, începând cu cele cu tentații superioare până la cele mai banale, care rămân amprentate în memoria și receptivitea individuală umană cu puternice influiențe asupra reflexivitățil lor emoiv-psiholgice, în stare să producă inversarea setărlor calității vieții în modul cel mai pervers posibil, cu puternic impact asupra felului comportamentului social al individului uman. În acest ansamblu al percepțiilor distorsionate neuro-somatic se nasc de nenumărate ori primile simtome de depresie psiho-emoțională (n.r. cunoscută medical ca tulburare depresivă majoră sau clinică, o afecțiune mintală serioasă, caracterizată prin stări persistente de tristețe, apatie și o scădere semnificativă a interesului pentru activitățile zilnice și distorsionează viziunea asupra vieții și afectează modul de a gândi, simți și acționa) care dezordonează grav desăvârșirea omului și al unor grupuri ai societății. În interiorul complexității unor terțe comunități de oameni, în acest fel ia naștere un fenomen generalizat la întreaga comunitate socială. Per ansamblu se nasc pemizele unui fel de „schizofrenie socială” comunitară pe care indivizii umani nu o sesizează ca atare, în schimb îi simt și îi manifestă simtomele, deși neconștientizate ca atare.

În atmosfera toxicității acestei situații patologice scâncetul și plânsul social general dveine o nomă comunitară, vina apariției careia fiecare individ o pune pe seama altuia, numai nu și pe seama sa personală. În acest fel păcatul comun al turor devine numai păcatul unora sau a celuilalt, dar nu și al fiecăruia în parte. În acest fel are loc dispersarea, divizarea/înstrăinarea indivizilor unii față de alții pe principiul nevinovăței personale, ci a celuilalt/celorlalți. Fenomenul în sine este periculos, deoarece el transformă o societate activă în una pasivă cu mici șanse de refacere și recuperare.
Pe cât de nociv și iremediabil este acest fenomn și pe cât de remediabil este el? Este iremefiabil pe cât el constituie numai o etapă de evoluare a factorilor cauzali ce îngrădesc procesele normale evolutive libere pe care orice societate, oricum, este obligată să le parcurgă, pentru a se mișca înainte și a persevera în mai bine și mai mult, și este remediabil/reparatoriu, pe cât el este un proces totuși dinamic, transformabil/evolutiv/provizoriu la etapa sa nemijlocită, funcția căruia este să potențeze în continuare energiile transformatoare de autorezolvare, autodefinire evolutivă, autogestionare, avansare și perfecțonare. În esență acest frnomen inerent oricărei dezvoltări joacă un rol pozitiv, un rol edificator, un rol constructiv, drept punte de legătură dintre trecut, prezent și vitor, un fel de fluidizare a mișcărilor revizuit-transfomatoare, care antrenează în circuitul funcționalității sale toate structurile practic/obiective și cele subiective/spirituale ale terțelor comunității umane.
Fiind o realitate intrinsecă a timpului său este evident că el va conține toată palitra de calificative estimativ concretiziate factic, tactic și ștrategic de către conșiința comunitară socială, refelectată fiind în cele mai diverse aprecieri emotiv -psihologie și în modul cel mai diferit poibil de absolut toți tributarii la actul social în derulare, stimulat fiind de însăși acest fenomen. Ca întotdeauna în efervescența metamorfozării proceselor inerente transformărilor sociale ceea ce este bun și produce satisfacție nu se consemnează memorabil, ci rămâne o vulnerabilitate ușor vânturabilă, pe când ceia ce produce neplăceri, animozități dintre cele mai sofisticate, insatisfacții de toate felurile, suferință și durere se amprentează ușor și statornic în conștiința și memoria colectivă și în cea a fieăruia dintre contribuabilii ei.
Acest fapt este o evidență proliferabilă proprie tuturor societăților și tuturor perioadelor lor de dezvoltare din toate timprile. Se observă cu o deosebită pregnanță acest lucru în timpuriile prezene, în special în sânul unor popoare care într-un fel sau altul au acumulat toate rezidurile epopeilor lor social-itorice prin care au trecut de-a lungul timpurlor. Ele nu au cum să nu se răsfrăngâ într-un fel sau altul asupa prestației comportamentale a unor întregi colectivități umne și în special asupra fiecări memru al lor. Etapa actuală pe care o patcurge lumea se caracterizează printr-o acumulare și concentrare a acestor reziduri internaționalizate în mod substanțial și în deosebi în mod temeinic de obligativitatea trecerii ei inerente prin malaxorul evenimentelor istortiei pe care ea singură le-a determinat și din care și-a adunat nestingherită istoria cu toate etapele concrete pe care și le merită, adică și le merită așa cum sunt cu toate metehnele lor.
Toate mișările și trnsfomările se încnunează cu podusul lor-trecerea dincolo de orizonturile statului pe loc, alimentate și stimulate fiind de energiile curabile ale mișcării timplui prin istorie și eternitate și care alcătuiesc ceia ce numim exagerare/temerare-factor de netăgăduit al dezvoltării/evoluției. De aceea a venit timpl apogeic al unei noi exagerăricu care se va intra în peambulul începutului unei perioade a primenirii tămăduitoare generale și esențiale atât de suflete, cât și de purtătorii lor fizici-indivizii sociali în spiritul și litera platformelor Învățăturii mântuitoare creștine.
Nota autorului. De aproximativ un an de zile am marea și fericita satisfacție de a fi publicat de această unică, originală, dar și originară publicație cultural-științifică franco-română care este „Jurnalul Bucureștiului”, aflată sub coordonarea unui la fel de original, dar și originar om de știință, personalitate de înaltă cultură polivalentă și de notorietate europeană pluridimensională–profesorul Thomas Csinta.„Jurnalul Bucureștiului” este original, adică substanțial, prin factura sa literar-științific-artistică absolut inedită, neîntâlnită în alte spații ale arealului publicistic românesc. Publicația manifestă o deschidere detaliată și complementară, concomitentă, în regim comparativ cu alte variante, cu alt conținut și sens, dar preponderent axate pe aceleași teme sau idei ca materialele inserate în propriul său spațiu publicistic. Spun „spațiu” pentru că publicistica Jurnalului are un volum tridimensional sau, mai bine spus, multidimensional, prin videoclipuri, fragmente din conferințe, interviuri și nu numai, ci și prin alte articole și comentarii adiacente tematic sau ideatic celor publicate la zi. Fundalul Jurnalului devine astfel dinamic și viu, deci incitant și policromatic. Acest fapt nu poate decât să atragă cititorii, să îi intereseze și să îi motiveze nu doar efectiv, ci și afectiv, făcându-i pe mulți să iubească cu adevărat „Jurnalul Bucureștiului”.Totodată, Jurnalul este originar, adică esențial, prin alegerea sa selectivă nu atât tematic, cât polivalent-democratică, axială și esențială, dar și academică din punctul de vedere al calității. În acest mod, oferă posibilitatea celor mai diverși autori, cu cele mai diverse principii, opinii și abordări gnostice și exegetice, să exceleze la lumina diurnei cultural-științifice specifice lui, servind astfel un exemplu activ, demn de urmat și plin de încredere în slujba gândirii libere, inclusiv a celei critice, eliberată de orice fel de îngrădiri, reziduuri, restricții sau standardizări care nu fac decât să o ostracizeze în mod inadecvat. O astfel de publicație nu poate fi servită, produsă, redactată și susținută cu dăruire și abnegație decât de un la fel de temerar promotor nu doar al cunoașterii, ci și al estetismului și frumuseții acesteia–profesorul Thomas Csinta. El este un om original prin natura funcției sale și prin caracterul original al publicației, dar totodată și un profesionist originar prin simplitate, modestie, cumsecădenie, bunătate, înțelegere, înțelepciune, încrederea sa în oameni și, nu în ultimul rând, prin democratismul său absolut. Toate acestea îl definesc ca o personalitate integră și distinsă– calități, să recunoaștem, nu atât de frecvente în arealul publicistic românesc. Țin să remarc, de asemenea, profesionalismul și hărnicia tuturor membrilor Redacției Jurnalului. Acestea fiind spuse, urez profesorului, directorului și redactorului-șef Thomas Csinta, precum și tuturor membrilor Redacției, multă sănătate și succese, iar Jurnalului prosperitate continuă, dezvoltare și cucerirea unor noi culmi în slujba promovării și înmulțirii cunoașterii, pentru binele și ascensiunea Poporului Român.
Un sincer și silabic mulțu-mesc,
Dr. Petru Ababii (scriitor și filosof, Republica Modova–Chișinău)
Născut la 8 iulie 1947 în Fântâniţa, raionul Drochia, Republica Moldova, a absolvit în 1972 Institutul de Medicină din Chişinău (Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova-USMF). A lucrat ca medic generalist în Orhei. Pasionat de filosofie are în palmaresul său o serie de publicații în reviste cu caracter academic și câteva cărţi pe teme filosofice printre care următoarele titluri, toate cu tematică filosofică: Animus Animus-Anima-Anima! sau Narcis Hyperionic, Chișinău, 2005; Trans(multi)culturalismul monoteist sau transcendenţă şi creştinism, 2008; Decodificarea logigramei în iconicul filosofic al lui Petre Ţuţea, 2010; Creştinismul. O descifrare în esențial a Evangheliei după Matei, 2012; Prim adevăr şi interpretare în sens filosofic, sociologic şi literar, 2013; Aforisme, gânduri, reflecţii, 2020, Geneza metafizică a logicii formale, gândirii critice, genialității și înțelepciunii umane, 2025; Gândirea critică filosofică, sub tipar la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila.
Are numeroase articole şi studii publicate pe platformele Academia Edu şi Cunoașterea Dintre acestea enumerăm: Câteva opinii referitoare la filosofia lui Emil Cioran; Fenomenul transcendenţei în poezia lui M. Eminescu „Unda spumă”; Scrisori Schiller; Unele aspecte ale circuitului vicios al gândirii neoplatoniciste contemporan; Interesul şi rolul lui în formarea omului spiritual; Materialism şi realitatea esteticii; Reflecţii neoplatonice privind realitatea virtuală contemporană; Lumea în viziune transcendental-creştină, Rezolvarea dilemei vieţii este însăşi existenţa vieţii. Viaţa ca existenţă; Taină şi cunoaştere în abordarea temei teoriei generale a sistemelor, Proiectul sinelui şi rămânerea în sine ca proiect şi sens existenţial, Definiţii ale gândirii critice, Meditaţia (comprimată filosofică), Imperfecțiunile democrațiilor şi căile de depăşire a lor.
Colaborează cu reviste din România (Regal Literar, Cunoaşterea ştiinţifică, Ofranda Literară, eCreator, Moldova Literară, Steaua Dobrogei, Cervantes, Contrast Literar, Boem@, Constelații Diamantine, Amfiteatrul Literar, Thymes, Acolada, Apollon, Vâlcea Literară, Melidonium, Antares, Arena Literară, Sintagme Codrene, Luceafărul, Neuma, Polymnia, Mărturii Maramureşene, Cervantes, Urmuz, Mirajul Oltului, Reşiţa Literară, Rotonda Valahă, Cooltartis, Impact), din Spania (Spania Literară), Australia (Revista Emoţii şi lumină), S.U.A. (Revista de spiritualitate şi cultură românească Lumină Lină, New York; Revista Conexiuni Culturale, Cleveland, Ohio), Israel (Jurnal israelian din Tel Aviv), Canada (Destine Literare, Ziarul Observatorul din Toronto), Franţa (Jurnalul Bucureştiului-„Le Petit Parisien” din Paris).
Au scris despre opera sa: Acad. prof. dr. Liviu Pendefunda din Canada, Pr. dr. Theodor Damian din New York, Prof. univ. dr. Thomas Csinta din Paris (Referat asupra Operei filosofice al autorului Dr Peru Ababii), Prof. univ. dr. Petru Bejan din Iaşi, Mirela Cocheci, director al Revistei Amfiteatrul Literar, Doina Drăguţ, redactor-şef al Revistei Constelaţii Diamantine, Nicolae Sfetcu, redactor şef al Revistei Cunoașterea Științifică, Iosefina Schirger şi alţii. Are în lucru studii şi articole pe diverse teme filosofice şi de critică literară. (Iosefina Schirger)
Articol asociat
Notă. Articolele autorului Petru Ababii în Jurnalul Bucureștiului
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…















1.jpg)




















