Legea trebuie interpretată şi aplicată  atât în litera, cât şi în spiritul ei (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița, economist, filosof și scriitor)

Cartea „Mireasa și alte povestiri” – Simona-Nicoleta Lazăr-Țigău (poet, scriitor PhD Candidate, corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului)

Rezumat. Orice prevedere legală trebui să fie astfel formulată încât să asigure interpretarea şi aplicarea ei atât „în litera legii”, cât şi „în spiritul legii”. Numai în aceste condiţii se ajunge ca în speţe (situaţii) identice, să asigure o „soluţie unică”, adică o interpretare şi o aplicare unitară a legii.

1. Interpretarea şi aplicarea actelor normative „în litera legii”

„Omul strică lucrurile mult mai mult cu cuvintele decât cu tăcerea.” (Mahatma Gandhi)

Orice persoană, care este însărcinată cu aplicarea legii, ştie, sau ar trebui să ştie, că legea trebuie interpretată şi aplicată atât „în litera legii”, cât şi „în spiritul legii”. „Litera legii” exprimă forma materială, vizibilă, grafică a legii, care este aceeași sub privirea tuturor oamenilor. Aceeaşi literă, acelaşi cuvânt, propoziţie, frază, text de lege sunt văzute identic de către toţi oamenii. Ideal ar fi ca, „în litera legii”, aceeaşi literă, acelaşi cuvânt şi, în special, aceeaşi propoziţie, frază, text de lege să fie interpretate la fel de către toţi oamenii, să asigure, pentru situaţii (speţe) identice, aplicarea aceleiaşi so­luţii, adică o aplicare unitară a legii. Numai că în realitate situaţia este cu totul alta.

• „Cuvintele aranjate în mod diferit au un înţeles diferit, iar semnificaţiile dispuse diferit au un efect diferit” (Blaise Pascal). Orice prevedere legală trebuie astfel formulată încât, aplicată „în litera legii”, în speţe (situaţii) identice, să asigure o „soluţie unică”, adică o interpretare şi o aplicare unitară a acestora.
• „Cuvintele ne spun cum să gândim şi să acţionăm” (Benjamin Lee Whorf). „Litera” (slova) omoară legea dacă aceasta (legea) este neclară, dacă lasă loc la interpretări diferite, contradictorii.
• „Cunoaşterea cuvintelor conduce la cunoaşterea lucrurilor” (Platon). Interpretarea şi aplicarea corectă a unui text de lege „în litera legii” presu­pune citirea acestuia „literă cu literă” („cifră cu cifră”, „cuvânt cu cuvânt” etc.), pentru că numai astfel i se dă sensul dorit de legiuitor.
• „Cuvintele sunt preludiul faptelor”. (Mihail Drumeş în Scrisoare de dragoste, 1938). „Litera legii”, fiind palpabilă, materială, vizibilă, unică şi cu un singur sens într-un text al unui act normativ (alineat, articol etc.), este aceeaşi pentru toţi, este obligatoriu să aibă aceeaşi interpretare de către toate persoanele care interpretează și aplică prevederea legală respectivă.
• „Cuvintele sunt cărările faptelor” (Sfântul Ioan Gură de Aur). „Spiritul legii”, e ceva imaterial, invizibil, existând numai în imaginația oamenilor, face ca, citind acelaşi text de lege, fiecare să-l perceapă, să-l interpreteze şi să-l aplice conform înţelegerii sale, ajungându-se frecvent în situaţia ca, în acelaşi text de lege, o persoană să vadă un  anumit „spirit al legii”, iar o altă persoană să vadă un alt spirit.
• „Limba dă forma felului în care gândim şi ne determină la ce să ne gândim” (Benjamin Lee Whorf).

În toate cazurile în care o prevedere legală (alineat, articol etc.) este neclară „în litera legii”, se ajunge să se apeleze la interpretarea şi la aplicarea acesteia „în spiritul legii”, se să se „spiritească” prin a combina „litera” ei materială, palpabilă, cu un „spirit” imaterial, invizibil și subiectiv, nu numai după cum înţelege (sincer) fiecare, ci şi după cum are interesul fiecare, când şi unde îi convine. Fiecare lege ar trebui concepută, formulată şi elaborată astfel încât să asigure o interpretare şi o aplicare „în litera legii”, din care să rezulte (pentru cei care sunt obligaţi să o interpreteze și să o aplice) clar, precis şi la modul imperativ ce a vrut să dispună legiuitorul prin aceasta.

• „Gândeşte ca un înţelept, dar comunică în limba oamenilor” (William Butler Yeats). Orice neajuns dintr-o prevedere legală „în litera legii” (care nu este reglementată de litera ei) obligă, pe cel care trebuie să o aplice, să apeleze la „spiritul legii”. La „spiritul” legii trebuie să se apeleze numai atunci când cel care aplică legea întâlnește o prevedere (din legea respectivă) care nu este reglementată de litera ei, adică numai în cazul prevederilor legale sunt insuficient reglementate, neclare, confuze, susceptibile de interpretări diferite, chiar contradictorii. Numai că, în frecvente cazuri, legea se aplică prin „spirite rele”, uneori chiar şi atunci când aceasta este reglementată clar în litera sa.

Când legiuitorul fie doarme, fie este incompetent, fie este corupt, fie face legea după propriile interese, ale sale sau ale unor grupuri de interese nelegitime, legea nu mai reglementează corect, echitabil, spre interesul și spre binele public, fapt pentru care nu se mai înfăptuieşte o justiţie dreaptă, ci o monstruozitate, fiind foarte greu de dovedit atât abuzurile de drept, cât şi „spirite rele”. Viaţa ne oferă cazuri frecvente în care, în interpretarea şi în aplicarea aceleiaşi prevederi legale, în rezolvarea aceleiaşi speţe, „spiritul legii” a fost aplicat diferit, uneori chiar total diferit (cu bună ştiinţă sau din eroare, lucru imposibil de stabilit), de la un judecător la altul. „

• Dacă mizeria celor săraci nu este cauzată de legile naturii, ci de instituţiile noastre, atunci mare este păcatul nostru”. (Charles Darwin, 1839, Voyage of the Beagle, capitolul cu privire la sclavie). Au fost situaţii în care, judecând „în spiritul legii”, în cauze care au privit viaţa unor oameni, un judecător a găsit persoana vinovată şi a condamnat-o la moarte sau la închisoare pe viaţă, după care, un alt judecător, a găsit persoana respectivă nevinovată (sau invers).
• „Legile nu trebuie să fie subtile; ele sunt făcute pentru oameni cu înţelegere medie; ele nu sunt expresia artei logicii, ci a judecăţii simple a unui tată de familie”. (Montesquieu, Despre spiritul legilor). „Spiritul” ar trebui lăsat, pe cât posibil, numai în seama religiei, domeniul în care fiecare are dreptul de a interpreta, de a percepe şi de a interpreta Divinul, fără limitări în credinţa sa intimă, conform propriilor convingeri.

2. Căutarea „spiritului legii”, adică a „sensului dorit de legiuitor”

„Nu există ceva mai bun pentru stat decât legi bine alcătuite” (Euripide)

Când legea este neclară în litera ei, atunci, şi numai atunci, trebuie să ne raportam la spiritul care a născut legea, la sensul dorit de legiuitor, adică la ceea ce a fost în intenția legiuitorului să reglementeze prin aplicarea legii respective. Căutarea „spiritului legii” este definită ca fiind căutarea „sensului dorit de legiuitor”, adică a afla „ceea ce a vrut să reglementeze legiuitorul” prin emiterea actului normativ în discuţie (supus interpretării). „În spiritul legii”, ca și „în litera legii”, interpretarea şi aplicarea ar trebui să fie aceleaşi pentru toţi. Spiritul unei legi, adică ceea ce se vrea reglementat, este avut în vedere de legiui­tor încă înainte de conceperea şi de emiterea actului normativ. Spiritul dă viaţă unei legi moarte (moarte prin aplicarea greşită „în litera legii”) în condiţiile în care reuşeşte să-i dea acesteia sensul dorit de legiuitor. În cazul în care unele prevederi nu sunt clare în „litera legii”, în „cuvântul  legii”, „în textul scris al legii” şi care fac ca legea să nu mai poată fi interpretată şi aplicată, în toate cazurile, cu sen­sul dorit de legiuitor, numai atunci trebuie căutat spiritul acesteia, care trebuie înţeles ca esenţa acesteia, cu intenţia și cu voința avută de legiuitor în aplicarea sa. 

De aici izvorăşte şi raportul dintre litera şi spiritul legii. Pentru ca legea să fie aplicată atât în litera, cât şi în spiritul ei, aceasta trebuie for­mulată prin folosirea unor noţiuni, termeni şi expresii al căror sens şi conţinut să fie clar şi precis cunoscut de către cei care sunt obligaţi să o respecte (contribuabili, or­gane fiscale, de justiţie etc.).

• „Cuvintele ne spun cum să gândim şi să acţionăm” (Benjamin Lee Whorf). Sunt cazuri când legea în litera ei este greşită, când „litera” nu concordă cu „spi­ritul” legii. În condiţiile în care „litera”, adică „textul scris al legii” nu concordă cu „spiritul legii”, când „litera legii” de­vine sursa unor stări conflictuale în interpretarea şi în aplicarea sa (din cauza neclarităţilor existente în interpretarea şi aplicarea „cuvântului legii”), atunci intervine „spiritul legii”, ca o misiune a celui împuternicit cu aplicarea legii de a asigura corectitudine în apli­carea legii şi de a se păstra legitimitatea acesteia, uneori chiar cu preţul negării ei, par­ţiale sau totale. 
• „Cuvântul doare mai mult decât fapta, iar limba e mult mai ascuţită decât sabia” (Mihail Drumeș). „Spiritul legii” nu aparţine, nu se interpretează şi nu se aplică, obligatoriu şi în toate cazurile numai prin prisma „literei legii”, şi aceasta ca urmare a faptului că „litera legii” poate să fie greşită, caz în care poate exprima cu totul altceva decât „ceea ce a vrut să reglementeze legiuitorul”, poate schimba „voința și sensul dorit de legiuitor” prin emiterea actului normativ supus interpretării. „Litera greşită a legii” a fost şi este cea care a impus şi obligă la căutarea şi aplicarea „spiritului legii”

• „Niciodată să nu scrii incorect; nu numai că insulţi gramatica, dar faci să sufere şi sufletele”. (Socrate). Esenţa şi scopul spiritului unei legi constă în recuperarea, atât cât se mai poate, a eticii şi a moralităţii normale, care trebuie privite atât în contextul realităţilor şi a condiţii­lor vieţii în care trăim, cât şi ca nişte „valori ideale”. Spiritul unei legi poate să conducă, în unele cazuri, chiar la crearea şi la acceptarea, de către cel împuternicit cu aplicarea legii, a altor interpretări ale unor prevederi ale acesteia şi aceasta numai din necesitatea de a asigura respectarea eticii şi moralităţii normale, conforme cu realităţile şi cu condiţiile vieţii în care trăim, care au fost avute în vedere de legiuitor, în emiterea şi aplicarea acesteia. O lege bună este „cuvântul”, care trebuie ascultat, respectat şi a cărui încălcare se pedepseşte.

Pași prin istorie, călător prin timp – Socrate (Corespondență de la Dr. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, poet, prozator și eseist, Grecia – Atena)

• „Cuvântul unei legi bune” transmite întotdeauna, la modul imperativ, este o comandă bună. „De multe ori, limba taie mai mult decât sabia” (Anton Pann). Această comandă depinde de sensul şi de conţinutul „cuvântului legii. O lege va fi respectată dacă foloseşte noţiuni, termeni şi expresii al căror sens şi conţinut sunt bine definite şi cunoscute (fără echivoc) de cei care sunt obligaţi să o res­pecte. O lege nu are cum să fie aplicată corect atâta timp cât conţine noţiuni, termeni şi expresii al căror sens şi conţinut sunt interpretate diferit, uneori diametral opus, ceea ce conduce la schimbarea sensului şi a conţinutului prevederilor legale care le conţin. Pentru ca această comandă a legii, dată prin literele şi prin cuvintele sale, să fie respec­tată, trebuie ca „litera” legii să fie folosită corect, „cuvântul” legii să fie clar, precis şi exprimat pe înţelesul celor care trebuie să o aplice şi să o respecte.
• Cuvântul este o umbră a faptei” (Democrit). În cazul în care în lege se folosesc noţiuni, termeni şi expresii al căror sens şi con­ţinut fie nu sunt bine cunoscute, fie sunt susceptibile de interpretări diferite, uneori chiar diametral opuse, cei care trebuie să interpreteze şi să aplice legea procedează fie­care, „în căutarea spiritului cuvântului în contextul spiritului legii”, după cum se pricepe, după „convingerea intimă” şi, nu în puţine cazuri, în funcţie de anumite interese personale sau ale unor grupuri de interese, nelegitime în frecvente cazuri, cu atât mai mult cu cât, în condiţiile unor asemenea prevederi legale, acest lucru este foarte greu de dovedit.

În alte cazuri, aceste „scăpări” legislative sunt bine gândite şi „strecurate” în con­ţinutul legii, după care sunt folosite, cu mult succes, pentru săvârşirea unor benefice şi elegante fenomene de „evaziune fiscală legală”.

• „O singură lege proastă e de ajuns ca să revolte un întreg popor”. (Pitagora. Legile morale şi politice). Aşa după cum am mai arătat, esenţa şi scopul spiritului unei legi constă în căutarea voinței și a sensului dorit de legiuitor, adică în ceea ce a fost în intenţia legiuitorului de a regle­menta prin emiterea legii respective. Spiritul unei legi poate să conducă, în unele cazuri, chiar la crearea şi la acceptarea, de către cel împuternicit cu aplicarea ei, a altor interpretări ale unor prevederi ale acesteia şi aceasta numai din necesitatea de a-i asigura respectarea, conform cu realită­ţile şi cu condiţiile vieţii în care trăim, care au fost avute în vedere şi de legiuitor în emite­rea şi aplicarea acesteia.

3. Probleme privind organele care sunt abilitate cu interpretarea şi aplicarea legii în spiritul ei

„Binele poporului este legea supremă” (Cicero)

Nimeni nu spune care sunt organele abilitate să caute şi să aplice spiritul legii. Controverse, dintre cele mai mari, există, de mii de ani, dar fără a se ajunge la un consens cu privire la răspunsul la următoarele întrebări: Cine are dreptul să caute şi să aplice spiritul legii? Când şi cum trebuie căutat spiritul unei legi? Spiritul legii trebuie căutat şi aplicat numai de puterea judecătorească sau şi de ce­lelalte organe obligate să interpreteze și să aplice legea, precum cele fiscale, de poliție etc? Spre exemplu, în condiţiile existenţei a numeroase şi grave erori „în litera legislaţiei fiscale”, ce pot face organele fiscale (care au grade de pregătire profesională foarte diferite) pentru aplicarea unitară şi în mod cât mai corect a legii? Nimeni nu vrea să audă de aşa ceva şi, cu atât mai mult, să dea răspuns la o aseme­nea întrebare. Răspunsul la aceste întrebări este foarte important, dacă avem în vedere faptul că prin aplicarea spiritului legii se urmăreşte să se asigure şi o practică unitară în jurispru­denţă, soluţiile respective fiind asimilate unor izvoare de drept.

• „Toate încep să fie nesigure de îndată ce ne îndepărtăm de drept” (Hugo Grotius). Atâta timp cât un act normativ nu este emis atât „în litera şi spiritul legii”, cât şi cu respectarea normelor lingvistice, cu respectarea „normelor academice în vigoare”, acesta nu are cum să fie interpretat şi aplicat corect. Numai că şi reglementările academice în vigoare prezintă numeroase şi grave neajunsuri, dintre care voi prezenta doar următorul exemplu.

Aşa după cum este cunoscut, limba română are multe necunoscute, fapt pentru care sunt dese cazurile când, pentru a ne asigura că vorbim, scriem şi/sau ne exprimăm corect, trebuie să consultăm Dicționarul explicativ al limbii române-DEX-ul. Cum documentarea cea mai uşor de efectuat este în mediul online, se apelează foarte uşor la singura sursă existentă, respectiv la DEX online. Ceea ce nu ştiu marea majoritate a celor care utilizează DEX online este că acesta nu este elaborat de Academia Română, ci este transpunerea pe Internet a peste 30 de dicționare ale limbii române. Proiectul DEX online^[1]: a fost inițiat de către Cătălin Frâncu în anul 2001; este întreținut de o echipă de voluntari; adună eforturile a peste 200 de utilizatori; oferă accesul și utilizarea gratuită. Felicitări acestor oameni care și-au dedicat și își dedică mari eforturi spre binele public.

Pe Site-ul Dexonline autorii^[2] proiectul DEX online oferă explicaţii clare despre acest „proiect privat”, care: nu este realizat de lingviști de profesie, ci de voluntari pasionați de limba română, dintre care unii din ei au mai multe cunoștințe lingvistice decât omul mediu, dar atât; ei încercă să dea răspunsuri competente, dar nu unele cu autoritate. Felicitări acestor oameni care și-au dedicat și își dedică mari eforturi spre binele public Toţi cei care utilizează „DEX online”, în cazul în care ar afla despre cele menţionate mai sus, ar considera că este de strictă necesitate să fie prezentat online şi DEX-ul elaborat de Academia Română, care este oferit publicului numai în format pe hârtie. Obligaţia Academiei Române de a prezenta DEX-ul şi ONLINE, decurge fie şi numai din următoarele prevederi din „Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române”:

• 1) este instituţie de interes public naţional [art. 1 alin. (3)];
• 2) se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografice obligatorii [art. 8 alin. 1 lit. b)];
• 3) editează opere din domeniul științelor, literelor și artelor, precum și publicații periodice [art. 8 alin. 1 lit. f)];
• 4) finanțarea activității Academiei Române se asigură (în principal) de la bugetul de stat [art. 9 alin. 1].

Mai trebuie adăugat și faptul că membrii Academiei Române sunt (foarte bine) plătiți din banii publici, fapt pentru care rezultatele muncii acestora ar trebui să fie oferite, gratuit, cetățenilor acestei țări. Prezentarea şi online a DEX-ului Academiei Române joacă un rol esenţial în stabilirea normelor limbii, în sistemul de funcţionare corectă a sa şi în unificare ei. Deosebit de important este a se reţine faptul că: 1) prin folosirea celor peste 30 de DEX-uri de pe Internet şi 2) în lipsa existenţei online a DEX-ului Academiei Române, se va ajunge tot mai mult în situaţia ca acelaşi cuvânt să fie folosit cu sensuri diferite, foarte diferite şi chiar contradictorii şi, pe cale de consecinţă, limba să se diferenţieze atât de repede şi atât de profund încât va deveni tot greu să ne înţelegem uni cu alţii. Instituţiile de utilitate publică nu trebuie judecate numai după cele ce au făcut (şi, uneori, nici nu le-au făcut bine şi la timp), ci, mai ales, după necesităţile de utilitate publică cărora nu le-au răspuns şi, cel mai grav, pe care le-au refuzat şi refuză să le satisfacă, chiar şi în condiţiile în care: 1) sunt atenţionate serios şi repetat asupra acestui lucru, 2) au această obligaţie legală, profesională şi morală și 3) sun (foarte bine) plătiți din banii publici.

4. Analiza pe un caz concret

Începând cu pensiile cuvenite pentru luna septembrie 2024, beneficiarii indemnizaţiei în baza art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006, au primit indemnizația la nivelul a 50% din pensia cuvenită unei luni anterioare datei de 1 septembrie 2024 și nu la nivelul pensiei cuvenită luni septembrie 2024, ceea ce este nelegal, așa după cum se demonstrează prin cele de mai jos. Pentru a se înțelege cât mai bine problema în discuție, trebuie văzut și articolul subsemnatului intitulat „Probleme și soluții privind cuantumul indemnizației stabilite prin Legea nr. 8/2006, cuvenită cu 1 septembrie 2024”. Orice persoană, care este însărcinată cu aplicarea legii, ştie, sau ar trebui să ştie, că legea trebuie interpretată şi aplicată atât „în litera legii”, cât şi „în spiritul legii”.

4.1. Interpretarea şi aplicarea actelor normative „în litera legii”

Spre exemplu, prevederea art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006, prin care se dispune că „Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”: 1) are aceeași formă materială, vizibilă, grafică pentru toate persoanele care citesc acest text de lege; 2) în lipsa oricăror prevederi legale, care să abroge sau să modifice acest text de lege, fiecare persoană care îl citește înțelege un singur lucru, acela că „Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”. Nimeni nu are dreptul să dea o altă interpretare acestui text de lege în lipsa oricăror prevederi legale care să-l fi abrogat sau care să-l fi modificat. În condițiile prevederilor legale, în vigoare începând cu 1 septembrie 2024: 1) aplicarea prevederii alin. (4) din Legea nr. 8/2006, republicată, prin care se dispune că „(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.” NU mai are aplicabilitate deoarece, 2) prin Legea nr. 360/2023, art. 83 se dispune clar, precis și la modul imperativ: „(1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă.”

Interpretarea, „în litera Legii nr. 360/2023”, a prevederile art. 1, alin. (4)  din Legea nr. 8/2006, republicată, au rămas cu următorul cuprins caduc „(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.”, acestea fiind în contradicție flagrantă cu interpretarea lor „în spiritul Legii nr. 360/2023”, care are sensul de „(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă.”

4.2. Interpretarea şi aplicarea actelor normative „în spiritul legii”

În condițiile prevederilor legale, în vigoare începând cu 1 septembrie 2024: 1) aplicarea prevederii alin. (4)  din Legea nr. 8/2006, republicată, prin care se dispune că „(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.” NU mai are aplicabilitate deoarece, 2) prin Legea nr. 360/2023, art. 83 se dispune clar, precis și la modul imperativ: „(1) Cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă.” Interpretarea, „în spiritul Legii nr. 360/2023”, a prevederile art. 1, alin. (4)  din Legea nr. 8/2006, republicată, are următorul sens: (4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă.” Așa după cum am mai arătat, interpretarea, „în litera Legii nr. 360/2023”, a prevederile art. 1, alin. (4)  din Legea nr. 8/2006, republicată, au rămas cu următorul cuprins caduc „(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.”, acestea fiind în contradicție flagrantă cu interpretarea lor „în spiritul Legii nr. 360/2023”, care are sensul de „(4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă.”

Cu toate că „în litera legii”, prevederile art. 1, alin. (3) din Legea nr. 8/2006 sunt clare, precise și la modul imperativ, nelăsând loc la nici o altă interpretare, apelând și la analiza „în spiritul legii” a prevederii legale în discuție, interpretarea este una singură, și anume că, pentru anumite categorii de persoane, bine definite în lege, legiuitorul a dorit și a stabilit că „Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”. Așa după cum am mai arătat, cntinuând cu modificarea pensiilor după alte criterii mult mai raționale, precum cele ale contributivității etc., precum s-a făcut începând cu 1 septembrie 2024, dar valoarea punctului de pensie rămâne nemodificată, precum a rămas neschimbat după 1 septembrie 2024, se ajunge în situația în care indemnizația în discuție să scadă cu mult sub 50% cât se dispune clar, precis și la modul imperativ prin art. 1, alin. (3) Legea nr. 8/2006, ceea ce este nelegal. Aici intervine interpretarea „în spiritul legii” a prevederilor art. 1, alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 8/2006, al căror sens este următorul: „(3) Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată. (4) Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de referinţă.”

Nici din punct de vedere al analizei „în spiritul legii”, nimeni nu are dreptul să dea o altă interpretare acestui text de lege în lipsa oricăror prevederi legale care să-l fi abrogat, sau să-l fi modificat. Modul în care se stabilește pensia, fie pe baza „punct de pensie” până la 1 septembrie 2024, fie pe baza „valorii punctului de pensie”, după 1 septembrie 2024, nu influențează cu nimic prevederea prin care se dispune că „Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării”. Până în prezent (18 septembrie 2024, când scriu acest articol), nu există nici o prevedere de lege care să fi abrogat sau să fi modificat această prevedere legală.

Concluzie.  interpretând prevederile legale în discuție, atât „în litera legii” cât şi „în spiritul legii”, rezultă o singură concluzie, respectiv că începând și cu 1 septembrie 2024, în baza Legii nr. 360/2023, cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată. Mai precis, cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului începând și cu 1 septembrie 2024 și nu din pensia cuvenită titularului până la 1 septembrie 2024.

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului)

Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureştiului. Cărți publicate de către profesorul Nicolae Grigorie-Lăcriță

Bibliografie

• Dicţionarul Explicativ al Limbii Romane (DEX), apăruta sub egida Academiei Române.
• Dicţionarul Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (DOOM), apăruta sub egida Academiei Române.
• Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial  nr. 1067 din 17 noiembrie 2004.
• Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, publicată în Monitorul Oficial  nr. 139 din 31 martie 2000.
• Hotărârea Guvernului nr. 1.361/2006 privind conţinutul instrumentului de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative supuse aprobării Guvernului.
• Grigorie Lăcriţa. Articolul „Prevederile legale neclare se interpretează în favoarea celui ce se obligă”
• Grigorie Lăcriţa. Articolul „Neconstituţionalitatea prevederilor legale care conţin noţiuni, termeni şi expresii nedefinite.”
• Pentru paragraful „4. Analiza pe un caz concret”: Legea nr. 8 din 11 ianuarie 2006, republicată, privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii

Notă. Articolul revizuit  după cele publicate în 2020

Legea trebuie interpretată şi aplicată atât în litera, cât şi în spiritul ei (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

Necesitatea ca Dex-ul Academiei Române să fie prezentat şi Online (Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița)

Nota redacției

Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

• Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, “Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet (“Volpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului