Legile care ar fi putut schimba România – care au rămas doar pe hârtie. Corespondență de la Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi (Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite, partener al Jurnalul Bucureștiului – publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)
Notă.Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro
De la lustrație la reducerea numărului de parlamentari, România are un tipar recognoscibil: reformele cu susținere populară largă mor rareori dintr-o singură lovitură. Ele sunt respinse, „prescrise” procedural, declarate neconstituționale sau pur și simplu ignorate ani la rând. Iată ce arată, concret, dosarul unora dintre aceste legi. Legea lustrației: respinsă de două ori de CCR, în aceeași formă-ar fi interzis foștilor activiști și colaboratori ai regimului comunist accesul la funcții publice-a fost lovită de neconstituționalitate nu o dată, ci de două ori. Prima oară în iunie 2010, Curtea Constituționalăa României a decis că legea instituia „o prezumție de vinovăție și o adevărată sancțiune colectivă”, afectând retroactiv drepturi ale unor persoane fără a dovedi vinovăție individuală. Guvernul de atunci ar fi trebuit afectate aproximativ 165 de judecători și procurori, inclusiv președinta Înaltei Curți. Parlamentul nu a mai depus un proiect nou după prima respingere, doar a repetat aceeași formă, motiv pentru care CCR a lovit-o din nou, în martie 2012, pentru identic același viciu: incriminarea unei categorii profesionale întregi (toți procurorii activi înainte de 1989), nu a unor fapte individuale dovedite. De atunci, subiectul lustrației nu a mai revenit sub forma unei legi coerente.
Aici realitatea e chiar mai dură decât sugerează un simplu „a fost blocată”. Potrivit unei analize de investigație, între 2005 și 2016 au existat 27 de inițiative legislative privind răspunderea penală, materială sau administrativă a magistraților pentru erori judiciare comise din neglijență gravă sau rea-credință – și niciuna nu a trecut cu adevărat prin vot; una singură a fost adoptată tacit, prin depășirea unor termene procedurale, nu prin vot efectiv. În toate cazurile, Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ, invocând independența justiției. Tiparul continuă și în prezent: în aprilie 2026, Camera Deputaților a respins o nouă inițiativă de extindere a răspunderii magistraților pentru erori judiciare. (De reținut: nu trebuie confundată cu legea pensiilor de serviciu ale magistraților, un subiect distinct, aflat și el în dispute repetate cu CCR în 2025-2026)
Eliminarea imunității parlamentare pentru fapte de drept comun: o dezbatere veche, nerezolvată constituțional. Aici lucrurile sunt mai nuanțate decât „o lege blocată”. Imunitatea parlamentară din România nu este absolută: parlamentarii pot fi urmăriți penal pentru fapte care nu au legătură cu mandatul, dar percheziția, reținerea sau arestarea necesită încuviințarea Camerei respective. Ideea eliminării complete a acestei protecții procedurale (așa-numita „inviolabilitate”) pentru fapte penale de drept comun a fost discutată în repetate rânduri, inclusiv în proiecte de revizuire constituțională, dar nu a fost niciodată dusă până la capăt printr-o modificare a Constituției–un proces care, spre deosebire de o lege simplă, necesită referendum. Rămâne, așadar, mai degrabă o reformă amânată structural decât un proiect punctual respins printr-un singur vot.
Desființarea sau reforma radicală a pensiilor speciale–în special ale magistraților–a fost încercată de-a lungul a 29 de ani și a picat de cel puțin cinci ori la Curtea Constituțională. Potrivit unei sinteze de presă, la doar trei ani de la crearea pensiilor speciale a existat, se pare, singura fereastră reală de a le elimina complet – și a fost ratată. Cea mai recentă tentativă, asumată de Guvernul Bolojan, a parcurs un traseu sinuos: prima variantă a fost respinsă de CCR în toamna lui 2025 pe motiv că nu s-a așteptat avizul consultativ al CSM; a doua variantă a fost respinsă chiar de Parlament, în ședința de vot din 26 noiembrie 2025 (246 voturi pentru respingere); a treia variantă a fost, în sfârșit, validată de CCR pe 18 februarie 2026, cu un vot strâns de 6 la 3-dar chiar și această „victorie” a rămas contestată, din cauza unor probleme de retroactivitate la 3 – dar chiar și această „victorie” a rămas contestată, din cauza unor probleme de retroactivitate legate de data intrării în vigoare. Între timp, CCR a mai amânat de câteva ori ședința din lipsă de cvorum, iar reforma a pus în pericol o tranșă de 231 de milioane de euro din PNRR.
Este, poate, cel mai clar exemplu din toată lista de cât de multe mecanisme diferite–proceduri administrative, avize consultative, cvorum, retroactivitate – pot fi folosite, rând pe rând, pentru a amâna o reformă nedorită de cei pe care i-ar afecta direct. Reducerea numărului de parlamentari la 300:singurul caz confirmat printr-un referendum câștigat clar. Probabil, cel mai clar exemplu de reformă susținută democratic și totuși neaplicată. La referendumul consultativ din 22 noiembrie 2009, inițiat de președintele Traian Băsescu, 88,84% dintre cei aproximativ 8 milioane de votanți s-au pronunțat pentru reducerea numărului de parlamentari la maximum 300, iar 7,78% pentru un Parlament unicameral. Prezența a depășit pragul de validare (50,95%), iar CCR a validat rezultatul. Fiind însă un referendum consultativ, rezultatul nu a obligat legal Parlamentul să acționeze. De atunci au fost depuse cel puțin trei-patru proiecte de lege pe acest subiect – majoritatea respinse sau abandonate. Cel mai recent, un proiect USR aflat în dezbatere în 2025 a readus tema în actualitate, dar Parlamentul continuă să funcționeze cu 463 de membri, la 17 ani de la referendum. Legea confiscării extinse Aici scenariul e puțin diferit deoarece legea există (63/2012) dar rămâne, în mare parte, literă moartă din cauza limitărilor constituționale și a lipsei de aplicare practică. Curtea Constituțională a limitat-o în 2014-2015, stabilind că nu se poate aplica retroactiv, adică nu poate viza bunuri dobândite înainte de aprilie 2012, iar în practică, instrumentul este rareori folosit de instanțe, fiind descris de organizații precum Freedom Housedrept „eficient, dar neaplicat”.
Ce arată, per ansamblu, aceste cazuri?
Tiparul comun nu este doar un „blocaj” instituțional, este o combinație de mecanisme diferite: neconstituționalitate repetată (lustrație), avize consultative transformate în veto de facto (răspunderea magistraților), praguri constituționale ridicate (imunitate, reducerea Parlamentului la 300 – care ar necesita, pentru varianta unicamerală, revizuirea Constituției), și, într-un caz, o lege care există dar e limitată de propriile ei condiții de aplicare (confiscarea extinsă). Concluzia corectă este că reformele care ar fi restrâns puteri sau ar fi impus răspundere unor categorii profesionale/politice cu putere de decizieasupra propriei lor sorți legislative au întâmpinat sistematic rezistență-indiferent dacă acea rezistență a venit din partea CCR, a CSM sau chiar a Parlamentului însuși, votând împotriva propriilor sale prerogative.
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta. Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.