Apărut în secolul al XIX-lea în rândul istoricilor liberali francezi ai Restaurației (François Guizot, Augustin Thierry, Adolphe Thiers și François-Auguste Mignet) de la care Karl Marx l-a împrumutat, concepul de „Lupta de clasă” este un termen care descrie tensiunile în cadrul unei societăți ierarhizate, împărțită în clase sociale, fiecare dintre acestea luptând pentru poziția sa socială și economică, și un model teoretic care explică confrntările dintre acestea. Karl Marx și Friedrich Engels au scris în 1848 în Manifestul Partidului Comunist că proletarii nu pot fi supuși unei anumite patrii și că diviziunile statale, naționale și (sau) culturale care li se opun sunt simple diversiuni de la conflictul central: lupta de clasă care opune munca capitalului în cadrul globalizat (mondializat) al capitalismului.
Pentru Marx și Engels, care au asigurat difuzarea internațională a acestei noțiuni, lupta de clasă este o forță motrice din spatele transformărilor societăților și al istoriei moderne. Clasa dominantă a societății capitaliste se identifică cu burghezia (sau clasa capitalistă) și este care ea domină ceea ce ei numesc „proletariat” Această teorie a fost adoptată de către o serie mișcări sindicaliste, socialiste, comuniste, anarhiste, revoluționare sau reformiste în secolele al XIX-lea, al XX-lea și al XXI-lea și a oferit un cadru teoretic luptelor pentru îmbunătățirea (ameliorarea) a condițiilor de viață ale muncitorilor. Această analiză, care a dobândit autonomie față de cadrul marxist, a fost utilizată de mulți sociologi, filosofi și teoreticieni politici. Pentru Marx, revoluția socială nu putea fi realizată (adică să conducă la o societate comunistă) decât la scară globală (mondială): „(…) nicio revoluție comunistă nu poate reuși decât dacă este declanșată simultan o revoluție mondială (…)”.
„Istoria întregii societăți până în zilele noastre nu a fost altceva decât istoria luptei de clasă. (…) Societatea se împarte din ce în ce mai mult în două vaste tabere inamice, în două mari clase diametral opuse: burghezia și proletariatul. Pe măsură ce burghezia crește, se dezvoltă și proletariatul, clasa muncitorilor moderni (…). Scopul imediat al comuniștilor este același cu cel al tuturor partidelor muncitorești: constituirea proletariatului ca o clasă, răsturnarea dominației burgheze, cucerirea puterii politice de către proletariat. (…) Proletariatul își va folosi supremația politică pentru a smulge puțin câte puțin tot capitalul din mâinile burgheziei, pentru a centraliza toate instrumentele de producție în mâinile statului (…). Acest lucru se poate realiza, desigur, la început, doar prin intervenție despotică în dreptul de proprietate și în relațiile burgheze de producție (…). În locul vechii societăți burgheze, cu clasele și antagonismele sale de clasă, apare o asociație în care libera dezvoltare a fiecăruia este condiția liberei dezvoltări a tuturor.” (Karl Marx, Manifestul Partidului Comunist, 1848)
Bibliographie (Bibliografie)
- De la lutte des classes à la lutte des places
- Classes et inégalités sociales chez Marx
- Karl Marx et la lutte des classes
- Nouveaux Cahiers du socialisme Les classes sociales aujourd’hui
- Revue „Lutte declasses-Union communiste internationaliste (trotskyste)
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
Remember. Drama de la Carcassonne. Pe urmele lui Radouane Lakdim, în căutarea adevărului istoric”
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…