Lipsa inovării, capcana economică a României – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Dr. Victor Iancu (consultant în strategie și transformare de business, Director – Consultanță KPMG în Romania)
Notă.Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro
Principalul motor de creștere al economiei românești, consumul, a încetinit dramatic anul acesta și nu suntem pregătiți cu alternative. Astfel, peste un deceniu ȋn care am ocupat ultimul loc la capitolul inovare în Uniunea Europeană devine, brusc, o problemă de creștere economică. O știre importantă de la mijlocul lunii iulie a circulat o zi, după care a fost acoperită de singurul subiect care mai contează din primăvară încoace, guvernul interimar și negocierile care nu se mai încheie. Este vorba despre ediția 2026 a European Innovation Scoreboard,realizat de Comisia Europeană, unde România se clasează, din nou, pe locul 27 din 27.
Vorbim despre digitalizare și competitivitate de pe ultimul loc
Poziția de cel mai slab inovator din Uniune nu s-a schimbat de mai bine de un deceniu. Am fost ultimii în 2016, ultimii în 2020, ultimii în 2025 și ultimii acum, deși între timp s-au schimbat guverne, cicluri electorale și chiar metodologia clasamentului. Imaginea devine mai clară dacă ne uităm la indicatorii care construiesc acest clasament. Suntem pe ultimul loc din Uniune la capitolul resurse umane, adică la ponderea tinerilor cu studii superioare, la numărul de doctorate noi și la participarea adulților la formare continuă, tot ultimii la competențe digitale peste nivelul de bază, cu 26% din media europeană, și ultimii la investițiile firmelor în inovare, cu 13,3%.
Aproape 3/4 dintre companiile românești, 72,8%, nu inovează în niciun fel, față de 31% media europeană. În schimb, stăm bine la exporturile de produse de înaltă tehnologie, unde ocupăm locul șase. Cu alte cuvinte, exportăm tehnologie pe care, în bună parte, nu o deținem. Nu pentru că nu s-ar proiecta nimic aici, spre exemplu, Renault Technologie Roumanielucrează cu aproape 1500 de angajați, iar centrele Bosch de la Cluj și Continental de la Sibiu fac inginerie propriu-zisă, formând o generație întreagă de specialiști. Ce lipsește este stratul următor, cel care ține exclusiv de noi, și anume firme românești care să dezvolte produse proprii, cu brevete și mărci proprii, precum și o finanțare publică a cercetării care să le sprijine.
Cât alocă România pentru cercetare
Explicația nu ține doar de cultura antreprenorială sau de școală, ci și de o alocare bugetară asumată an de an. În 2024, cheltuielile totale (publice și private) de cercetare-dezvoltare ale României au reprezentat 0,46% din PIB, potrivit INS, față de o medie europeană de 2,2% și de o țintă asumată de 3%. Partea cheltuielilor publice este și mai elocventă. În 2025, statul a alocat 0,09% din PIB pentru cercetare, fiind singurul stat membru sub pragul de 0,1%, adică 18,8€ pe locuitor, față de o medie europeană de 288,9€. În 2015 alocam 20,8 euro pe locuitor, ceea ce ne transformă în singura țară din Uniune care și-a redus, în zece ani, finanțarea publică a cercetării. Subfinanțarea nu este nici recentă, nici accidentală; pragul de 1% din PIB din surse publice figurează în legislație din 2002, cu termen de atingere în 2020. Acest termen a fost depășit fără ca vreun guvern să se apropie de el, ținta a fost mutată de atunci spre 2030, iar cel mai bun an al cercetării românești rămâne 2008, cu 0,55% din PIB (finanțarea totală).
Ce se întâmplă când se oprește consumul și nu ai ce pune în loc
Toate acestea au fost ignorate cât timp economia creștea din consum. Anul acesta nu mai crește. Comisia Europeană a redus prognoza pentru 2026 la 0,1%, invocând tocmai epuizarea motorului principal, iar vânzările din comerțul cu amănuntul au scăzut cu 5,3% în primele cinci luni, a zecea lună consecutivă de declin. La aceasta se adaugă o inflație care a depășit 10% în primăvară, un deficit bugetar de 6,2% din PIB și o datorie publică ce urcă spre 63% din PIB în 2027. Merită văzut și cât a produs efectiv acest model cât timp a funcționat. Mecanismul este simplu: statul creștea salariile și pensiile din împrumuturi (pe datorie), oamenii cheltuiau, economia creștea. O analiză a Comisiei Europene a urmărit însă unde ajung banii aceștia și a constatat că aproximativ o treime din cumpărăturile gospodăriilor și aproape jumătate din investiții înseamnă bunuri produse în afara țării. O parte importantă din deficit a ajuns, prin urmare, în economiile altor state, iar efectul rămas aici, local, a fost mai mic decât sugerau ratele de creștere.
Ce punem în locul acestui model este singura întrebare care contează acum, iar răspunsul aproape unanim al economiștilor serioși este clar: trecerea de la o economie de consum și de import la una de producție cu valoare adăugată mare. Pe măsură ce venitul pe cap de locuitor s-a apropiat de media europeană, salariile au crescut și ele, iar diferența de cost care a atras investițiile străine se reduce constant. Atractivitatea externă a unor produse/servicii cu valoare adăugată mai mare necesită însă tehnologii proprii, iar acestea se bazează pe cercetare, adică exact pe investițiile pe care această țară le-a neglijat decenii. Cel mai rapid câștig ar veni din productivitate, fiindcă nu cere industrii noi, ci adopția de tehnologie în firmele existente. Banca Mondială estima în martie 2026 o creștere posibilă de 10 până la 15% prin adoptarea tehnologiilor digitale, în timp ce ANIS vorbește de 14 până la 16 Mld€ anual,circa 5% din PIB. Numai că, spre exemplu, în 2025 doar 5,2% dintre firmele românești foloseau instrumente de inteligență artificială, ultimul loc din Uniune, față de 20%, media europeană. Doar că soluția necesită exact ceea ce ne lipsește. Ca să creștem productivitatea prin tehnologie, avem nevoie de oameni cu competențe digitale, unde suntem ultimii, de firme dispuse să investească în inovare, unde suntem tot ultimii, și de un sistem de cercetare funcțional, care actualmente este fragmentat, subfinanțat și necompetitiv.
Situația în care ne aflăm nu ține, așadar, de conjunctură sau de ghinion, ci de decizii bugetare luate în același mod de guverne de toate culorile. Instabilitatea de acum agravează situația, dar nu o explică, pentru că alocarea publică pentru cercetare era la fel de mică și în anii cu majorități parlamentare confortabile. Un sistem de cercetare nu se construiește în doi ani, ci într-un deceniu, iar deceniul acesta l-am petrecut mergând în sens invers. Singura consolare este că, dintre cele șapte direcții de reformă propuse în primăvară de Banca Mondială, aproape jumătate țin de coordonare instituțională, de bugetare multianuală și de reglementare, nu neapărat de bani în plus. Reforme se pot face deci și cu un buget mic, cu condiția să existe direcție și decizie. Deocamdată nu avem așa ceva, iar faptul că raportul din iulie al Comisiei Europene a trecut aproape neobservat spune, în fond, la fel de mult ca și scorul României la capitolul inovare.
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta. Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.