
Christmas is The Birth of Baby Jesus (Original Composition) by Indiggo Twins
Mi-e foarte greu să scriu despre Mircea Diaconu. L-am cunoscut atât de bine, cum mă cunosc și pe mine. Cred că timp de peste 50 de ani viețile noastre s-au intersectat, din momentul când am fost colegi la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie) și locuiam în același cămin de pe Calea Griviței. Era de o delicatețe rară, cu un umor aparte. Mi-aduc aminte că aveam camerele alăturate. Eu stăteam în aceeași cameră cu Iulian Vișa, care îl punea pe Mircea să citească anumite replici din piesele la care lucra. Pe mine mă punea să-i dau replica.
Era o atmosferă de lucru în acel cămin. Eram ca o familie, un ferment colosal. Țin minte că Mircea avea o șubă specială, lucrată de mână, pe care toți o împrumutam, să ne fălim, când aveam întâlnire cu vreo fată. Mircea ținea mult la șuba lui, dormea cu ea în pat, o purta și când era cald afară. Se considera „băiat de la țară”, pe orășeni îi numea „boiari”. El însuși se autodefinea „un provincial timid”. Avea o fire retrasă, era foarte discret, nu obraznic ca Horațiu Mălăele, care din studenție era băgăcios. Adică făcea spectacol din orice. Avea și un coleg pe măsură, Vaida, făceau un cuplu. Nu mai știu ce s-a întâmplat cu acel Vaida, a dispărut din peisaj. Dar Mircea nu făcea parte din gașca lor. Nu vă spun că eu acolo, la cămin, am primit vizita unei fete, care avea sa-mi devină soție (n.r. Violeta Modorcea, fostă profesoară la Colegiul Național „Gheorhe Lazăr” din București). Era elevă și căuta un profesor, să o pregătească, să dea la teatrologie-filmologie. Și profesorul meu, George Littera, m-a recomandat pe mine, i-a spus să mă caute la cămin. Și ea a vorbit întâi cu Mircea, care trecea pe acolo, pe la recepție, l-a rugat să mă cheme. Și acest început a dat roade, fiindcă Mircea a rămas prietenul familiei mele o viață. Primele filmări ale fetelor mele, din cariera lor muzicală, au avut loc la casa lui Mircea de la țară. El le iubea pe fetele mele și le-a pus la dispoziție casa, să filmeze cum vor, ce vor și când vor.
Mircea le privea și râdea. El a avut un mod de a trăi și a crea foarte personal. În primul rând trăia ca un țăran. Îi plăcea să lucreze pământul, să-l semene, să culeagă roadele, să le gătească. Un veritabil gospodar. Nu cumpăra o legumă de la piață, totul creștea în grădina lui. Și când ni s-au născut copii, mergeam la Costinești, și fetele mele se jucau cu fata lui. Încă nu i se născuse băiatul. A fost căsătorit cu o frumusețe de fată, Diana Lupescu, actriță, o moldoveancă din Bacău. El argeșean. Problemele au început când ea a decis să se facă regizoare. Nu i-a mers. Am criticat-o, pentru superficialitatea regizorală. Așa cum l-am criticat și pe el când s-a lăsat de actorie pentru politică! Am multe imagini din această viață miniaturistă, fiindcă Mircea a fost un actor miniaturist, cred că singurul de acest gen din România. Toate rolurile sale din filme mai ales conservă acest mod special de a interpreta. Un fel meticulos, cu gesturi fine, sugestive. Nu era ostentativ, era reținut, de o mare candoare, ca în rolul din filmele eastern, cu ardeleni, realizate de Dan Pița și Mircea Veroiu. Dar încă din Nunta de piatră, el se remarcă prin delicatețea interpretării. Îmi trec prin minte zeci de roluri pe care le-a creat, și în toate își dădea măsura acestei delicateți speciale.
Sensibilitatea lui artistică este dată și de proza sa. Nu uit momentul când, la o ședință a Cenaclului „Luceafărul”, condus de poetul Grigore Hagiu, eu am citit poezie matematică, neînțeleasă, iar Mircea a debutat ca prozator, cu o povestire, La noi, când vine iarna, cu parfum moromețian, ziceau unii, acumulând admirația tuturor, dar eu l-am apropiat de Șukșin (Călina roșie). A scris și poezie. Era înzestrat nu numai pentru actorie, ci și pentru literatură. De care totuși s-a rupt. Vocația, bat-o vina! Literatura cere tot atâta dragoste și stăruință ca pământul pe care îl lucrează țăranul. Deși niciodată nu s-a rupt de brazdă, Mircea și-a rupt viața în două din momentul când s-a aventurat în zona politicii, dar mereu i-am spus, nu te lăsa de teatru, teatrul și filmul românesc au nevoie de tine. Politica este o mască a minciunii, te va trăda.
Când era director la Teatrul Nottara, i-am dus cartea Teatrul Respirației, după care Mircea Micu a vrut să facă un spectacol. Nu știu dacă el a citit vreo piesă din ea sau dacă a avut vreun rol în toată această încercare. Oricum, când a dat-o pe politică, relația noastră s-a răcit, nu lua în serios ce tot i-am spus: Pe scenă ești unic, în parlament vei fi la grămadă, joci cum bat ceilalți toba. Asta vrei? Cu firea sa de… provincial timid, nu era bun de politician. A candidat și la președinție. I-o fi plăcut, în acestă fază nu l-am cunoscut. Era foarte calculat și probabil că noua lui condiție de politician l-a ajutat să câștige mult mai mult decât ca actor. Avea o zgârcenie funciară, țărănească. Mi-aduc aminte când tatăl lui venea la cămin și îi aducea pachete cu de-ale gurii sau bani, așa cum primeam toți de la părinți. Dar el se izola, parcă îl și văd cum își număra banii, așa cum și-i numără personajul Dezertorul, pe care îl joacă în Nunta de piatră.
Dincolo de toate, el rămâne un actor aparte în cultura română. A făcut ca filmele în care joacă să fie memorabile. Nu pot să-l apropii de Horațiu, Mihăiță, Găitan, nici de actorii Dem Rădulescu, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Octavian Cotescu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, zona cultivată de Geo Saizescu. Era mai aproape, ca delicatețe, de Toma Caragiu. Personajul lui Mircea este omul obișnuit, care intră în diferite încurcături și reușește să se strecoare cu un umor fin, ca un dans de adio. Nu epata, dar își arăta farmecul tocmai prin umanitatea colosală pe care o transmitea.
Actorii români de comedie au un stil crazy, bazat pe ceea ce zicea Nenea Iancu, pe exagerațiune. Dimpotrivă, jocul lui Mircea era reținut, discret, chiar și în piesele lui Caragiale, ca în montarea lui Ciulei, el joacă cu măsură. Ciulei l-a adus la „Bulandra” și a făcut din el un Brânzovenescu de neuitat. E actorul firescului prin excelență. Era un comedian unic, universal însă, fiindcă orice om simplu se recunoaște în personajele sale. De aceea s-a apropiat mai mult de filmele de actualitate ale noii generații, în special de cele realizate de Nae Caranfil. Am scris despre toate filmele în care a jucat și nu menționez aici decât pe cele care sunt mai aproape de portretul său spiritual, actoricesc: Filip cel Bun, Mere roșii, Asfalt tango, Căruța cu mere, Filantropica, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, Tache, unde joacă un personaj shakespearian (gropar) care suferă de boala care i-a adus sfârșitul și actorului (cancer). A jucat în peste 50 de filme, în multe roluri secundare, dar realizate cu miez.
De când a intrat în politică, viața de pe scenă și de pe ecran s-a transformat într-o aventură carieristă, actorul unic s-a transformat într-un politician asemănător cu tagma politică. A intrat în procese, în incompatibilități profesionale. La ce i-a folosit tot acest zbucium? A făcut ceva ca europarlamentar? O fi vrut să-l concureze pe Arnold Schwarsenegger (n.r. fost mare culturist, probabil, cel mai titrat si apreciat din toate timpurile) care a ajuns și senator!? Politica i-a măcinat cariera actoricească. Mai putea să creeze multe roluri. Frumoasele roluri de bătrâni le-a ratat. Ce roluri face De Niro la 80 de ani! Dar Jack Nicholson? Dar Al Pacino, Anthony Hopkins, Clint Eastwood și atâția alți mari actori? Pentru bărbați, vârstele a doua și a treia sunt cele mai eficiente. În ultimii 20 de ani, Mircea nu a mai făcut nici un film important, nu a mai jucat pe scenă. Păcat, țara a câștigat un politician de duzină și a pierdut un mare actor. Din fericire, pe politician îl mătură vântul, dar pe actor nu-l vom uita niciodată.
Grid Modorcea (Scriitor și cineast, dr. în Arte)
- Articolele scriitorului și cineastului Grid Modorcea îni Jurnalul Bucureștiului
- Grid Modorcea cărți în vânzare (Amazon)
- Grid Modorcea filmografie
- Grid Modorcea IMDB
Notă. Pe Mircea Diaconu si Diana Lupescu i-am cunoscut în ziua de 22 decembrie 1989 la intrarea în Comitetul Central din Piața Revoluței, aflată atunci, în exclusivitate sub „controlul” lui Dan Iosif. Prezent la fața locului cu o cameră de filmat și un „green card” francez, confundat de către „subalternii săi” cu o „carte de presă”, confirmat și de către Mircea Diaconu (care mi-a făcut cu ochiul!) am reușit să pătrund în sediul Comitetului Central (asediat) în jurul orelor 13h30/14h00 pe care l-am și părăsit cu ei între orlee 17h00/18h00 când a fost anunțată sosirea unor trupe de la Poliești. În „scurta mea perioadă de revoluționar” am descoperit la „fața locului” în persoana lui Mircea Diaconu un mare intelectual, un adevărat revoluționar (statut pe care nici nu l-a revendicat public, în comparație cu alții falși revoluționari) devenit, ulterior, om politic, care s-a zbătut, după părerea mea, nu pentru cariera sa politică și nici pentru „bănuții” care aceasta i-ar fi putut aduce, dar pentru binele națiunii. Ca urmare, Mircea Diaconu, cred că va rămâne în istoria națiunii române ca un intelectual de mare valoare și un om de mare caracter, de care aceasta trebuie să fie mândră. Să-i fie țărâna usoară!
Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)
- Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…