Acasă Nutritionist M&M, istoria bulinelor „neserios” de cancerigene. Din ciocolată la început.

M&M, istoria bulinelor „neserios” de cancerigene. Din ciocolată la început.

Istoria bulinelelor „neserioase” de ciocolată (vorba reclamei atât de îndrăgite și mediatizate la un moment dat) bomboane colorate rotunde, umplute cu cremă de ciocolată, arahide, migdale, caramel etc. produse de Mars Incorporated, începe exact în anul de grație 1941, atunci când bomboanele M&M au fost „introduse”, nu întâmplător în mâncarea servită soldaților americani în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Ca și atunci că și acum există afacerișți care profită direct sau indirect de pe urmă războaielor.

Dacă atunci bomboanele M&M (Forrest Edward Mars Sr. & Bruce Murrie) erau ambalate într-un simplu tub, clasică punguliță pe care o știm cu toții acum, a apărut 7 ani mai târziu, adică în 1948, și avea acea clasică nuanță de maro pe care o are și azi. Oare cât a costat designul?

Devenite deja faimoase, în 1950 bulinele capătă M&M-ul celebru, inscripționat direct pe ele, pentru a le diferenția vizual de orice alți concurenți (suedezi), iar personajele din desenele animate, faimoase acum în toată lumea, își fac și ele debutul TV în 1954, făcând reclamă la … noul sortiment cu alune, proaspăt apărut pe piață. Mai mult de 400 de milioane de bomboane M&M’s sunt produse zilnic în Statele Unite ale Americii.

Practic poți vinde aproape orice după ce ai spălat bine mintea copiilor cu niște desene animate cu adevărat … haioase, asta deși nu acesta era termenul la care mă gândisem inițial.

Până în 1960, bomboanele M&M aveau o singură culoare: cea a ciocolatei – maro adică, indifierent dacă acestea erau în varianta clasică, sau în cea mai nou apărută, cea cu alune, dar în 1960, compania a decis însă să facă o schimbare importantă în aspectul produsului sau, lansind 3 noi culori: galben, roșu și verde, care sunt până în ziua de azi principalele culori ale brandului, cărora li se alătură în 1976 și culoarea portocalie. Acesta este practic momentul istoric în care bomboanele M&M au devenit cancerigene și toxice!

După 40 de ani de succes în America, bulinele colorate de ciocolată traversează oceanul, fiind prezentate întâi australienilor și apoi europenilor, și imediat după acest eveniment sunt numite, chestiune de marketing, snacks-ul oficial al Olimpiadei de la Los Angeles. Oare cât o fi costat această găselniță, că de plătit au plătit cumpărătorii cu banii și sănătatea lor, nu-i așa?

Sărind 10 ani, ajungem în 1995, an în care 10 milioane de voturi au fost numărate, voturi care susțineau apariția … bomboanei bleu (doar procesul de votare în sine a necesitat timp și bani!), iar un an mai târziu M&M a scos pe piață … 25 de culori de bomboane de ciocolată, fanii putând astfel să-și aleagă propriul mix colorat. O invazie tăcută de coloranți stridenti și cancerigeni. La alegere! Și culmea și la cererea clientului! Asta da știință în slujba marketing-ului.

Magazinul M&M World își deschide porțile în 1997 în Las Vegas, iar la începutul anului 2000, bomboanele M&M sunt votate „dulcele noului mileniu”. Oare un fruct că mărul, nemodificat genetic, netratat chimic, organic adică sau bio cum le place unora să spună, când va obține aceeași titulatura? Probabil că niciodată!

În 2007 Statuia Libertății însăși se declara brusc fană M&M, și o bulină de ciocolată verde cu aparența faimosului monument se află în prezent  în … M&M World din Times Square, New York.

Lansat după cum spuneam în 1997, M&M World este o lume închinată … bulinelor de ciocolată. Oare când se va ridică un monument al victimelor coloranților cancerigeni din celebrele bomboane?

Mai recent deschis, M&M World din New York City este deja un imens mall, pe 3 etaje, mall din care  îți poți cumpără o sumedenie de obiecte utile, haioase, vestimentare sau jucării cu faimoasele buline neserioase de ciocolată. Iar la ultimul etaj poți vedea (și chiar cumpără!) obiecte de colecție închinate acestui fenomen … dulce. Geci de piele (sintetică în special dar și naturală) decorate cu sute de cristale Swarovski în clasică formă M&M, bibelouri scumpe din porțelan, loc în care adevărații fani (personaje puternic afectate de … industria de promovare din spatele brand-ului M&M) pot cheltui aici mii de dolari pe obiecte … în ediție limitată. Nebun să fii să nu-ți iei un kitsch … original M&M!

Tot aici poți admira (și evident gustă) din cel mai mare perete de ciocolată din lume. Un întreg perete al magazinului M&M World, pe întreagă să înălțime de 3 etaje, este placat cu tuburi uriașe cu bomboane în toate culorile posibile, tu putându-ți crea propriul mix de culori, sau putând opta să cumperi mixuri, haios denumite și gata făcute. Cancer la pliculețe frumos ambalate și chiar cu numele tău pe ele. Ca și rețeta de la medic dealtfel.

Și totuși … încă nu au incluse și servicii funerare all inclusive. Păcât! Ar fi fost frumos și interesant un coșciug bine lustruit și inscripționat cu un personaj „haios”, o bombonică galbenă sau roșie, adică exact cea care te-a trimis direct la odihnă, asta după un tratament mai îndelungat sau mai scurt, dar evident dureros și, judecând după rezultate și inutil din păcate. Mare păcât! La ce vânzări au în întreagă lume ar fi mers treaba strună.

Spune-mi așadar ce culoare M&M preferi că să-ți spun … cum o să se sfârșească povestea ta?

Toate completările din text (inclusiv, hyperlinkuri, videoclipuri, etc.) aparțin redacției și nu autorului (corespondentului), deci eventuale greșeli de interpretare sau confuzii nu pot fi imputate acestuia.