Acasă Vernisaje Noutăți în lumea artelor vizuale, recomandate de UAP (Uniunea Artiștilor Plastici din...

Noutăți în lumea artelor vizuale, recomandate de UAP (Uniunea Artiștilor Plastici din România), partener cultutral – educațional al Jurnalului Bucureștiului (Corespondență de la Sebastian Crăciun, Expert PR al UAP – Uniunea Artiștilor Plastici din România, Preşedintele Asociatiei „Pro Valores”)

Patru manifestări de neratat din prima zi a săptămânii. Luni 15 mai, ora 15:00va avea loc la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași (Strada 1 Decembrie 1918), vernisajul expoziției „Prezențe” a pictorului Marius Frățilă. Artistul își caracterizează astfel lucrările: „„compozitiile cu tematica-„Psihic Dinamic conțin ca elemente de inventar siluete și forme ale portretului propriu, aflate în continuă dinamică și transformare, pe care le-am dispus circular, pentru a evidenția faptul că, oricât de profund ar fi nivelul dezvoltării personale, stările psihice și emoțiile au fluctuații perpetue””.

„Matrici și lirice II” este titlul expoziției lui Teodor Arghir. Vernisajul va avea loc la ora 18,30, la  Galeria Căminul Artei– etaj din București (Strada Biserica Enei). Expozitia va fi deschisă pâna pe 26 mai. În matematici, o matrice este o aranjare rectangulară sau un tabel care conține numere, simboluri sau expresii, aranjate în rânduri și coloane–reprezentând un obiect matematic, sau o proprietate a acestui obiect. Proiect amplu din punct de vedere al sursei de inspirație și al materialului informativ, al posibilităților tehnice de reprezentare, precum și flexibilitatea modalităților de abordare a limbajului artistic, „Matrici și Lirice” se prezintă în forma de față ca o deschidere de drum, fiind o primă parte din lumea infinită a matricilor ce se lasă a fi descoperite sub formă artistică. Centrul Artelor Vizuale–Galeria Căminul Artei–parter vă invită la ora 19, la vernisajul expozitiei de pictura „Spațial”, unde Angelica Alexa si Marcel Duțu sunt „constructori” de spații noi și „demolatori” de cele autolimitative.

Asociația Culturală „Curierul de Vâlcea” în parteneriat cu Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, cu Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cu Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” și cu Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea, organizează în cadrul celei de-a XII-a ediții a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, la ora 16ꓽ00, în curtea interioară a Muzeului de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea (Str. Carol I, nr. 25), vernisajul expoziției de pictură „Anotimpuri” a artistei Dalia Bialcovski. Seria de evenimente culturale vâlcene va continua la ora 17ꓽ00, în Galeria Artex (Calea lui Traian), cu deschiderea expoziției personale „Atingeri”, a artistului Florin Constantinescu, organizată de Filiala Râmnicu Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și cu Asociația Culturală „Pianoforte”. La 17:00, va avea loc la Galeria „Nouă” din cadrul Galeriei Frunzetti, din Bacău (str. Nicolae Bălcescu, nr.12), vernisajul expoziției „Sonorități cromatice” realizat de artistul plastic Mihai Coțovanu, membru UAP  Iași Lucrările se vor afla pe simeze pana pe 31 mai.

Marți 16 mai, la ora 18:30, va avea loc la Galeria Occidentului din Bucuresti (str. Ernest Broșteanu, nr.33a), vernisajul expoziției „Gestual” a pictorului Eugen Vasile Iovan.

Miercuri 17 mai, la ora 18:30, la Galeria Orizont din București (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 23A) va avea loc vernisajul celei de-a XI-a ediţii a proiectului internaţional „West Meets EastA Cultural Book Exchange”. Născut din nevoia de colaborare artistică internaţională, „West Meets East–A Cultural Book Exchange” a inspirat artişti, cadre didactice şi studenţi ai diferitelor universităţi de artă din ţară şi din străinătate. La ediţia actualӑ participӑ 99 de artiști din: România, SUA, Italia, India, Argentina, Germania, Olanda și Polonia. Perioadӑ expunere: 17 mai-15 iunie 2023. Curatori: Daniela Frumușeanu și Bogdan Hojbotӑ. Galeria de Artă „Ion Irimescu” din Suceava (str.Ciprian Porumbescu,nr.1) găzduiește la ora 17.00 vernisajul expoziției „Ecouri” a artistului Sergiu Grapă. Prezintă Camelia Sadovei–președinta Filialei Suceava a UAP, iar critica va fi semnată de Delia Ioana Leizeriuc. Expoziția va fi deschisă până pe 31 mai.  

Joi 18 Mai, la ora 19:00, Muzeul de Sculptură „Ion Jalea” din Constanța (Strada Arhiepiscopiei 26) vă invită la vernisajul expoziției „Artă la metru 3 6 9”, semnată de către artistul Ovidiu Felipov. Expoziţia „Artă la metru 3 6 9” face parte dintr-un proiect mai amplu. Evenimentul distruge graniţele cunoscute şi propune un nou concept de comunicare între artist şi publicul său. Ovidiu Felipov organizează un performing de serigrafie, dimensionat multimedia, un eveniment unic, consumabil, în cadrul căruia publicul are rolul principal, devenind păstrător al operei de artă şi construindu-şi propria poveste pornind de la iniţiativa artistului. Concret, fiecare dintre participanţi va primi o lucrare „la metru” şi o propunere de decriptare a unui mesaj, preluând astfel, din exterior, încărcătura simbolică a semnificaţiilor operei şi interiorizând-o. Pe parcursul celor doua ore, performingul de sunet va fi asigurat de asist. univ. dr. Adrian Hasna Preda. Asistent proiect: asist. univ. dr. Răzvan Dragoş.

În perioada 18-31 mai,  Galeria de Artă Ploiești (Piața Victoriei 4) va găzdui Salonul de  de Primăvară organizat de Filiala Ploiești a Uniunii Atiștilor Plastici. „Gesticular” este titul expoziției de grafică în care protagonist este Sebastian Rațiu. Vernisajul va avea loc la ora 13:00, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava (Strada Dragoș Vodă, 1). Prezintă dramaturgul Matei Vișniec și criticul de artă Petru Bejan.

Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetare Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, organizează Joi  18. Mai 2023, ora 17:00, la Galeriile de Artă „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu (Str. Traian, nr. 27), vernisajul expoziției de pictură „M-am întâlnit cu mine”, a artistei Marinella Dumitrescu, membru al UAP din România, Filiala Pictură București. Cuvânt de deschidere: Georgiana Brandt. Curator: Mariana Frătița. Expoziția este deschisă publicului în perioada 18-31 Mai, 2023. Parteneri media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România: Radio România Cultural, Agerpres, Jurnalul Bucureștiului, Amos News, CooltNeamț, Zile și Nopți, Revista Arta, Modernism.ro.

Corespondență de la Sebastian Crăciun, Expert PR (Public Realtions) al UAP (Uniunea Artiștilor Plastici) din România, Preşedintele Asociatiei „Pro Valores”

Articol asociat

„Mogosoaia ClasicFest – 12” sub genericul „Culturile lumii” (Corespondență de la Sebastian Crăciun, Expert PR al UAP – Uniunea Artiștilor Plastici din România, Preşedintele Asociatiei „Pro Valores”)

Nota redacției

Ziua Mondială a Sănătății. „Eradicarea osteomielitei cronice – Procedeul Burnei” (Corespondență de la prof. dr. med. Gheorghe Burnei, lucrare prezentată la cel de-al 33 Congres internațional al Universității Apollonia din Iasi „Pregătim viitorul. Promovăm excelența” 2-5 martie 2023)

Ziua de 23 Aprilie – „Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor” și „Ziua Bibliotecarului din România”, la Academia Română (cu participarea prof. dr. Narcis Zărnescu, critic și istoric literar, redactor șef adjunt al trustului de presă cultural – educațional și de cercetare științifică în științele socio – judiciare Jurnalului Bucureștiului și Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques” din Franța)

În exclusivitate pentru Jurnalul Bucureștiului. Dialog (absolut inedit) cu eruditul promotor „brașovean” (franco – român) al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană „Soleil de l’Est” (Partea I)

În exclusivitate pentru Jurnalul Bucureștiului. Dialog cu eruditul promotor „brașovean” (franco – român) al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană „Soleil de l’Est” (Partea II)

Lansarea cărților cineastului Ionel (Nelu) Udrescu (președintele asociației „Bucureștiul creativ”, corespondentul Jurnalului Bucureștiului) și al fiului său Emanuel – Mihai Udrescu, în prezența ziaristului și editorului Emil Stanciu (Director coordonator al Jurnalului Bucureștiului și Manager PR al Fundaţiei Culturale Art Promo)