Acasă Drumeție & Turism „Dacă e marți. e Belgia” – Nu chiar despre Brugge – cu...

„Dacă e marți. e Belgia” – Nu chiar despre Brugge – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Cristiana Marcu (profesoară de sisteme & tehnologii informatice, exploratoare – „nomad” temerar cu un „NanoCampingCar”, fotograf, scriitoare și blogger)

Este o lună de când am plecat de acasă. O lună și o zi. ca să fim mai exacți. Stau cuminte pe o plajă superbă, cu un cer acoperit, așa cum a fost de fapt în ultima vreme. O vacanță altfel. nu am reușit să citesc nici o carte, nu am reușit să scriu, nu am reușit mai nimic din ce îmi propusesem. Am amânat plecarea de acasă pentru că nu aveam numele de domeniu, ca nu aveam domeniu, hosting și apoi, pentru că nu mă decisesem ce temă să iau pentru blogul meu/nostru. Apoi am cumpărat o super temă, frumoasă și ofertatntă, dar am descoperit, și încă sunt în aceeași fază a descoperirii, că nu știu să o folosesc. Ba chiar e tare frustrant, gândind că sunt legată de domeniu. Ridic ochii din laptop și văd surferi, valuri mici, oceanul care se retrage. Revin. deci chestia cu site-ul e în linia moartă de o lună. Dacă la început reușeam să mai scriu câte ceva, în perioada munților și lacurilor, apoi când am abordat orașele gata cu timpul meu de scris. A fost doar timp de căscat ochii. Azi e zi de pescuit. Sau fiecare de ce vrea.

Deci cum a fost luna acesta? Plină. vacanță altfel. Iarăși aceeasi lecție primită. În vacanță fără planuri. Experimentăm flexibilitatea. Cât timp am avut planuri, nu a fost deloc bine. Poate pentru că la călătoriile planificate nu sunt deloc bună și încerc să acopăr tot ce am citit, auzit. Practic încerc să trăiesc experiența altcuiva. Când mă las pur și simplu, constat că îmi ies în cale tot felul de chestii de care să mă bucur.

Ca exemplu, ieri, la Fecamp, trecem cu mașina pe lângă locul central al promenadei, vedem mulți oameni strânși, deducem că este ceva acolo. Mihai vede un loc liber de parcare pe o strada cu sens interzis pentru noi, dă cu spatele (melci pe contrasens, da?), noroc ca era al doilea loc, și iată-ne în grupul de oameni pentru ultima melodie și reprezentație a unui pianist ingenios, a unui covor zburator și a unui alt Contrevent.

Foarte puternice luptele interioare în mine, mai ales în zonele intens cotate, gen Danemarca, Olanda, Belgia. lupta între ideea de a trece pe acolo fără să vizităm, din varii motive (zgârcenie–la mine–vai cum să dau atâta pe parcare…în fine …sunt parcări de la 2,7 până la 4,7€/oră, stres la volan–clar nu la mine) și zgomotul de fond–vocea mulțimii judecante–„vai ai fost acolo și nu ai văzut nu știu ce…ce looser ești!” da, știu că mulțimea asta e în capul meu, gloata de pitici de pe creier. Încă mai am de lucru la asta. După asemenea lupte am căzut răpusă, depresivă etc, am tras un somn între Amsterdam (nebifat), trecut pe lângă Anvers (era pe listă, dar a căzut și el) și până aproape de Brugge. Am intrat în Brugge, tristă cum nu pot să zic, cu convingerea fermă că am ratat toată vacanța, trecută și viitoare, că nu sunt bună de nimic, că nu sunt în stare să mă bucur, că sunt varză, că viața e nașpa și alte de astea chiar și mai negre.

Brugge despre care aveam ceva amintiri de prin 2014. Un Brugge descoperit noaptea, cu un parc cu lebede și străzi romantice, cu un pod peste care se uitau toți la niste ziduri frumos luminate, o străduță și un magazin cu articole de Craciun (mi se păruse așa desuet un asemenea magazin în plin august, dar deh…fiecare vinde ce poate–mai târziu aveam sa aflu ce și cum, adică anul acesta, cu vrea 2 săptămâni în urmă), o fântână cu două capete de cai unul pe o parte și unul pe cealaltă, un restaurant, sau mai multe. primele impresii, cele de noapte, sunt mereu cele mai puternice. știu că în 2014 am decis că este superb acest Brugge și l-am puricat și a doua zi, aproape pe tot. Era ultima destinație după un periplu lung și destul de obositor atunci, prin Ungaria, Slovacia, Polonia, Germania, Olanda, Belgia.

Brugge 2018. Străduțe care nu îmi ziceau mare lucru, mergem tensionați pe ele. Eu tristă ruptă. Ajungem la un părculeț. Cu niste aurolaci, o biserică, niste bănci. Până acum am cam intrat eu prima în biserici, Mihai rămânând cu câinele. Observ o bancă lângă biserică, cu cineva întins pe ea, în spatele frontului de oameni cu sticle sau ce aveau ei acolo. Mă apropiu, mă uit mai bine. Cu două zile înainte, într-un alt parc, pe o bancă era cineva ghemuit, exact la fel, cu o pătură bălțată ca o piele de vacă. Ne dusesem spre acea bancă și persoană, ca să ne convingem că nu este o vacă întinsă pe bancă. Acum, fix aceeași pozitie, pe bancă aceasta. Se vedeau doar picioarele. desculțe. cu urmele de la piroane. m-am cutremurat.

Am cedat întâietatea la intrarea în biserică lui Mihai, eu am rămas cu Blacky afară, fără să scap din privire statuia de pe bancă. Interesant cât de puțini oameni au observat-o, deși au trecut fix pe lângă ea. Ideea mi s-a părut cutremuratoare. Tristetea mea însă insista să stea cu mine. Zic eu…hai să meditez cu statuia asta în față. Trece timpul.  În final apare Mihai zâmbind misterios. Stătuse destul de mult. Întreb cum e în biserică și dacă merita să intru. Zâmbește și mai misterios, îmi zice că el crede că da, și că e orecum altfel.

Brugge, Belgia

Intru neconvinsă, dar cu aparatul foto de gât. Văd o statuie cu ceva albastru pe cap în mijlocul unui bazin de apă care ocupa cam jumătate din biserică. Apoi încep să descopăr multe alte chestii. Păcat că nu știu belgiană. La fiecare doi pași câte ceva care, pur și simplu, dădea sensuri. Asta chiar fără să știi alte limbi. De exemplu, în confesional, unde ar sta preotul, era deschisă perdeaua și sub un clopot de sticlă era o statuie mică mică, cu doi oameni sprijindu-se unul pe celalalt, văzuți din spate.

De o parte și de cealaltă a altarului sunt păstrate intacte capelele mici pentru rugăciune. O observ în stânga pe Sf Ecaterina. Zâmbesc. Continui plimbarea. În stânga este o ușă spre o încăpere cu pene. Fiecare mișcare a ta mișcă aerul care face penele să își schimbe pozitia. Și totul se reflecta în umbra de pe perete. Prin perete se aude o voce masculină, vag, șters, ca o rugăciune. Îndrăznesc să intru spre altar. Unde în loc de masă este o radiografie a unei femei, mare mare. Sus este prins un mare ecran. Poate este ideea că lumea este o proiecție. Tot în stânga, altă încăpere. De data aceasta găsesc vocea care se roagă într-o limbă slavonă. Aceeași rugăciune repetată iar și iar, o statuie a Fecioarei cu pruncul și multe perne mari pe care să stai. Abia când ies de aici, văd … în mijlocul bisericii, prins de tavanul foarte înalt și albastru, care se coșcovește usor, văd prins un leagăn. Și îl văd pentru că cineva se dă în el.

Brusc îmi amintesc de câți ani nu m-am mai dat în leagan. Și când este gol, încep să îmi amintesc cum îmi făceam vânt singură. Partea pe care se stă este un butuc, dar are o adâncitură care te direcționează cu fața spre femeia din bazin și cu spatele spre altar. Partea buna e că se sucește cum vrei tu. Datul în leagăn mi-a adus lacrimi. Pur și simplu. Lacrimi. În definitiv suntem copii. vegheați cumva de femeia din bazin și de tatăl prins sus de o cruce. Și descriem un zbor între cei doi. Și cumva toată tristețea începe să se destrame, curge liniștită prin lacrimi, simți zborul leaganului din ce în ce mai eliberator, și îți amintești ca ești copil. Am plâns. Apoi am văzut o statuie cu un om ale carui lacrimi se înnodau sub barbie. La un stâlp era omul. Refuz să mai gândesc. Vreau doar să simt. Și să îmi dau voie să simt. Nu pot să zic că nu primesc ceea ce am nevoie. Când am nevoie. Una peste alta, prima lună de vacanță este cam ca viața. Și cu lecții, cu bucurii, cu tristețe.

Cristiana Marcu, absolventă a facultății de Automatică și Calculatoare a Universității de Sțiințe & Tehnologie Politehnica București, profesor de științe & tehnologii informatice, fotograf, exploratoare, scriitoare & blogger)

Dacă e marți, e Belgia!

Nota redacției. Anchete criminale (private) de mare anvergură în Belgia desfășurate în colaborare cu Jurnalul Bucureștiului

O nouă pistă după 12 ani. Belgische tak. Vastul trafic belgian de carne bovină contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină). Legătura cu jaful de diamante de la ABN Amro din AWDC (Antwerp World Diamond Centre). Corespondență din Belgia (Prof. univ. dr. Thomas CSINTA, jurnalist de investigații criminale, atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)

O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari. Jafuri de diamante remarcabile comise în Europa, în acest secol, „cu sau fără armă de foc, fără violență și fără ură”. O posibilă legătură dintre jaful de diamante de la ABN Amro din Anvers și vastul trafic belgian de carne de vită contaminată cu Encefalopatia Spongioformă Bovină (Une nouvelle piste après 12 ans. „Les casses du siècle” européens, „avec ou sans arme à feu, mais, ni violence, ni haine” dans ce siècle. La règle de Spaggiari). Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA (jurnalist de investigații criminale, atașat de presă al Poliției Capitalei și al OADO – Națiunile Unite)

Subiect de teză de doctorat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale – Socio – judiciare). Brabantul în haos și sub teroare (integral). „Letopisețul” marii ciminalități belgiene postbelice (inclusiv, a „anilor de plumb”). În căutarea adevărului istoric în cel mai important dosar criminal, nesoluționat timp de 4 decenii, „Asasinatele din Brabant” (1982 – 1985). Le Brabant dans le cahos. Les assassinats du Brabant – enquête privée. Enquête de vérité. Exclusive private investigation with a probable solution in the „Brabant killers” criminal case.

Articole asociate

Riez – O explozie de senzatii „en Provence” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Cristiana Marcu (profesoară de sisteme & tehnologii informatice, exploratoare – „nomad” temerar cu un „NanoCampingCar”, fotograf, scriitoare și blogger)

Melci pe contrasens – „Lacul Sfânta Ana – Szent Anna tó” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Cristiana Marcu (profesoară de sisteme & tehnologii informatice, exploratoare – „nomad” temerar cu un „NanoCampingCar”, fotograf, scriitoare și blogger)

Melci pe contrasens – „Călatorie spre capătul lumii” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Cristiana Marcu (profesoară de sisteme & tehnologii informatice, exploratoare – „nomad” temerar cu un „NanoCampingCar”, fotograf, scriitoare și blogger)

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

  • Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount(…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.

  • Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

  • Români francezi:Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta,Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…