Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
După ce își conduse cel mai bun prieten pe ultimul drum, Sergiu Bucur fu cuprins de mari frământări. Stătuse acolo, la cimitir, și asistase la toată slujba religioasă, apoi văzuse cum sicriul în care era trupul prietenului său fu coborât în mormânt, iar groparii aruncaseră țărână cu lopețile, acoperind totul și dând formă mormântului. Privise acea cruce pe care era scris numele prietenului său și rămase consternat de faptul că Lucian, cel cu care petrecuse atât de bine ani îndelungați, nu mai exista. „Deci omul este o ființă atât de fragilă și trecătoare?…” se întrebă Sergiu. Apoi plecă abătut, împreună cu toți ceilalți, printre morminte, pentru a merge la casa celui ce murise, unde familia acestuia oferea o masă îmbelșugată, după datina strămoșească.
În următoarele zile, Sergiu fu cuprins de mari frământări, din cauza faptului că prietenul său Lucian avusese cincizeci și cinci de ani în momentul morții și murise subit, de infarct, fără a suferi de vreo boală. Ceea ce îl îngrijora pe Sergiu era faptul că amândoi duseseră o viață de chefuri, își cam făcuseră de cap. Ca și el, Lucian fusese inginer constructor și își îndeplinise cu corectitudine datoria la locul de muncă. Însă, după program, amândoi petreceau de minune, iar totul părea că merge foarte bine până ce Lucian murise. Pe Sergiu îl preocupa dacă și cu el se va întâmpla la fel; atunci se întreba pentru ce trudise atâta, oare viața însemna doar muncă și distracții, ca apoi totul să se termine brusc?
Lucian lăsase în urmă o vilă construită în stil modern, două mașini, o soție îndurerată și doi copii care erau studenți. Se tot întreba Sergiu: „Oare pentru ce trăise Lucian în această lume și care fusese scopul vieții sale? Dar scopul vieții mele care este? Oare după moarte mai există viață, ajunge sufletul omului în rai sau în iad? Îl vor mai ajuta pe Lucian, în lumea de dincolo, toate slujbele religioase făcute de familia sa? Pentru că viața lui a fost departe de ceea ce se numește un om credincios, amândoi am făcut niște lucruri destul de urâte, de care familiile noastre nu știu absolut nimic. Ne-am distrat grozav frecventând anumite cluburi, și totul părea minunat, dar uite că firul vieții lui Lucian s-a rupt brusc și mă tem ca nu cumva și cu mine să se întâmple la fel. Dar, cel puțin, dacă aș fi pregătit cumva pentru moarte, adică trebuie să aflu dacă există viață dincolo de mormânt, sau în realitate toată istoria despre rai și iad nu este decât un basm bisericesc? Iar dacă nu mai există viață după moarte, atunci înseamnă că ceea ce contează este doar cât de bine îți aranjezi viața aici pe pământ.” Sergiu încercă să-i împărtășească soției sale, Doina, care lucra ca și contabilă, toate temerile sale. Aceasta îl privi surprinsă și îi spuse:
- Se vede că te-a afectat moartea prietenului tău. Sinceră să fiu, nu știu ce aș putea să-ți spun, chiar sunt fără prea multe cunoștințe la acest capitol. O colegă îmi povestea zilele trecute despre teoria reîncarnării, citise și ea o carte și încerca să-mi spună și mie câte ceva, dar totul mi se părea confuz și fără niciun sens.
În următoarele zile, Sergiu îl întrebă același lucru pe Sorin, un prieten de-al său, care era profesor de limba și literatura română la un liceu din orașul lor. Acesta, după ce îl ascultă atent, îi spuse:
- Dragul meu, literatura a cochetat cu ideea nemuririi mai mult așa, poetic…
Apoi începu să-i citeze unele pasaje ale unor autori celebri despre nemurire. Pentru Sergiu, toate acele gânduri provenite de la marii scriitori ai omenirii erau ca niște mici luminițe care luminau prin întuneric. Însă el avea impresia că rămânea tot în întuneric, iar misterul morții rămânea nedezlegat. Într-o ocazie îl abordă pe un preot cu problema care îl frământa. Preotul îl conduse, începând cu parabola bogatului și a săracului Lazăr, printr-un labirint încâlcit de tradiții bisericești și versete biblice, vorbindu-i despre rai și iad și accentuând doctrina chinurilor veșnice de care vor avea parte păcătoșii care nu se pocăiesc și nu sunt credincioși față de tradițiile bisericii. După acea discuție, Sergiu plecă de acolo cu dureri de cap și fără să înțeleagă mare lucru. Sergiu cunoștea un pastor neoprotestant căruia îi construise o biserică. Îi făcu o vizită și acelui pastor, întrebându-l tot ceea ce îl neliniștea. Pastorul îi zâmbi și îi spuse:
- Interesant este faptul că te preocupă astfel de lucruri, însă, pentru a afla răspunsurile la astfel de întrebări, trebuie să citești Sfintele Scripturi. Bineînțeles că și eu te voi ajuta cu mare plăcere.
Apoi pastorul începu să-l introducă într-un întreg labirint al unor termeni religioși și argumente teologice, vorbindu-i mereu despre o răpire secretă a unei rămășițe de credincioși foarte speciali. Sergiu rămase și mai nedumerit, iar pentru a nu trăda în fața pastorului faptul că nu are cultură biblică, se prefăcu a înțelege tot ce-i spunea, chiar îi mulțumi la final, apoi plecă. Mai greu îi fu când discută cu un prieten de-al său pe nume Iacob, care era jurnalist de profesie și foarte pasionat de filozofie. Despre Iacob, mai toți cei din anturajul lui spuneau că are o cultură vastă și că citise cărți interesante din orice domeniu. Iacob participase, în trecut, împreună cu Sergiu și Lucian, la distracții fără nicio urmă de regret sau problemă de conștiință. Iacob, după ce ascultă frământările lui Sergiu, începu cu idei ale marilor filozofi cu privire la moarte și viață. Sergiu se enervă și spuse:
- Bine, bine, și eu am citit câte ceva din marii filozofi, deși nu pretind că am o cultură filozofică. Am apelat la tine în speranța că îmi vei da un răspuns la întrebarea mea: există viață după moarte? Iar dacă răspunsul tău este da sau nu, argumentează-mi, însă tu îmi bați câmpii, te ascult și mă doare capul.
- Dar cum poți vorbi așa? Eu îți tot explic, iar tu nu înțelegi nimic. Ca să ajungem să găsim astfel de răspunsuri, trebuie să filozofăm, prietene, și nu-ți face nicio grijă, vom găsi și răspunsurile. Și apoi îți mai spun ceva: tu ai intelect, așa că pune-l la treabă, că doar pentru gândire posedăm mintea.
- Mai bine să o lăsăm baltă, din câte îmi dau eu seama, cu tine nu ajung la niciun rezultat. Pățesc ca și cu căutările mele pe Google în privința acestui subiect: de câte ori am sentimentul că descopăr ceva, mă afund și mai mult în necunoștință.
- Dar ai răbdare și ascultă-mă până la capăt! Tu nu încerci să pătrunzi în lumea cărților, unde există răspunsuri la întrebările tale, cauți doar pe Google, și sunt sigur că superficial, apoi vii la mine, te enervezi pentru că vrei totul de-a gata, servit pe tavă. Înțelege ce îți spun: fără o cercetare profundă, nu vei găsi răspunsuri, pentru că tot ce avem la acest capitol a venit după o muncă asiduă pe terenul gândirii umane, a unor oameni deosebiți. Dar hai să fiu foarte sincer cu tine și să-ți mărturisesc că nu avem răspunsuri absolute la acest capitol. Iar dacă totuși vrei acele răspunsuri care îi mulțumesc pe oamenii simpli, de ce nu citești Biblia? Este o carte pentru nenorociții acestei lumi, acolo vei găsi răspunsuri pe care unii autori religioși le numesc absolute, deși eu nu sunt de aceeași opinie cu ei, pentru că pe mine nu mă mulțumesc astfel de răspunsuri. Cu mine nu funcționează, pentru că, vezi tu, eu nu am o gândire atât de simplistă încât să accept tot ce scrie acolo. Dimpotrivă, eu sunt un om cu o gândire foarte critică, îmi place să desfac firul în patru, și dacă mi se dau unele răspunsuri, cum ar fi, de pildă, dacă există viață după moarte, cu lux de amănunte, dar nu mi se dau răspunsuri la alte întrebări ale mele, atunci nu pot deloc să accept acele răspunsuri absolute ale Bibliei.
- Spui că Biblia răspunde la întrebarea dacă există viață după moarte?
- Da, dragule, răspunde. Problema este dacă acele răspunsuri te vor satisface pe tine sau, ca să fiu și mai clar, dacă poți crede tot ceea ce ți se spune acolo.
- Și ce va fi după moarte, ce scrie acolo?
- Tu chiar nu ai cultură biblică deloc! Ei bine, sfatul meu este să începi să citești Noul Testament, pentru că îți mărturisesc cu mâna pe inimă: este singura carte din lume, și îți spun ca unul care a citit ceva cărți, care oferă un răspuns absolut la marea întrebare dacă există viață după moarte. Iar unii dintre marii gânditori ai omenirii care au dorit să ofere răspunsuri s-au inspirat de acolo. Dar îți repet: pe mine nu mă satisfac astfel de răspunsuri, pentru că sunt un om cu o gândire nu numai critică, ci și analitică. De aceea îmi place să știu pe ce teren pășesc, nu mă avânt chiar așa de ușor, fără să am anumite certitudini. Eu prefer răspunsurile mai complicate, care necesită o cercetare mai amănunțită.
- Deci să înțeleg că pe lume există o singură Carte care îmi poate răspunde la întrebare și că acele răspunsuri sunt simpliste și nu au profunzime?
- Da, există doar o singură carte, și aceasta, îți repet, este Noul Testament. Iar răspunsurile, deși sunt simple, au totuși profunzime, dar pe mine nu mă satisfac. Eu caut un alt gen de profunzime, acela de a pătrunde într-un labirint filozofic al ideilor halucinante. De aceea nu pot accepta cu mintea mea să fac marele salt al credinței care mi se cere, pentru că există riscul ca, în loc să ajung pe un teren sigur în timp ce fac saltul credinței, să mă prăbușesc în abis. Acesta este motivul pentru care prefer să rămân la scrierile filozofilor mei preferați, pe care îi citesc și recitesc cu plăcere. Și, dacă îmi dai voie, doresc să-ți împărtășesc și ție din cărțile lor lucruri minunate…
- Stai puțin, tu știi cum a trăit Lucian, fără nicio preocupare pentru lucrurile sfinte, și noi la fel. Ei bine, dacă mâine vei muri, unde vei fi după mormânt?
Iacob rămase preț de câteva momente pe gânduri, surprins de întrebarea lui Sergiu, după care zise:
- Acum chiar m-ai pus în dificultate, ce să-ți spun, este greu de dat un răspuns.
- Atunci ce tot cauți pe acel labirint întortocheat al filozofiei?
- Dragul meu, nu vorbi așa, pentru că vorbești din necunoștință de cauză. Tu ești un om ce și-a văzut până acum doar de serviciu, iar în timpul liber ai căutat să petreci, și asta e bine, departe de mine gândul să te condamn. Însă acum, se pare că te-a zguduit moartea prietenului nostru comun și începi să cauți răspunsuri absolute, pentru că te simți gol, neputincios, în fața morții. De aceea cauți să dezlegi taina morții, și mă mir mult de acest lucru, pentru că până acum nu ai dat pe față astfel de preocupări. Partea cea mai stranie a acestui fapt este că nu citești cărți și nu ai o cultură vastă, de aceea bâjbâi mereu la suprafață, iar comorile cunoașterii rămân în adâncuri, neaccesibile pentru tine. Este foarte adevărat faptul că te-ai instruit în domeniul în care lucrezi și ai devenit un bun profesionist, dar ascultă-mă: dacă vrei să fii un om spiritual, nu poți călători prin viață doar cu un bagaj cultural atât de mic, este prea puțin, crede-mă. Pune mâna și citește cărți valoroase și astfel vei putea sonda adânc pe terenul cunoașterii umane și vei găsi cu siguranță răspunsuri la întrebările tale, altfel vei orbecăi pe teritoriul necunoașterii toată viața ta.
Sergiu se despărți de prietenul său cu un gust amar, dându-și seama că în sufletul său exista un gol uriaș pe care căutase să-l umple cu lucruri materiale, cu satisfacțiile pe care i le dădea munca sa de inginer constructor, cu o viață de familie frumoasă și, nu în ultimul rând, cu distracțiile de la cluburi și compania prietenilor de chefuri. Dar iată că toate se dovediseră înșelătoare și nu îl împliniseră sufletește, rămăsese gol pe dinăuntru ca un muribund spiritual care, îngrozit de moartea lui Lucian, căuta răspunsuri, cuprins fiind de frica morții. Din acea zi, după discuția cu Iacob, Sergiu își cumpără o Biblie și începu să citească pentru a găsi răspuns la marea întrebare ce îl frământa și anume: „Dacă există viață după moarte?”. Soția și fiica sa îl ridiculizau, unii prieteni de asemenea, însă el continua să citească, convins fiind că va afla răspunsul.
Într-o zi, pe când lucra pe un șantier cu un alt inginer constructor pe nume Vladimir, care avea în jur de treizeci și cinci de ani și îi dădea impresia că era un om deosebit, respectat de muncitori, află de la aceștia că Vladimir studiase teologia și avea mari cunoștințe în acest domeniu, motiv pentru care îi trata pe muncitorii de rând cu bunătate. Sergiu se gândi că era o ocazie mare să-i destăinuie lui Vladimir frământările sale. Chipul lui Vladimir, pe care se oglindea liniște sufletească, îi inspira multă încredere lui Sergiu, și se hotărî să acționeze. În timpul pauzei de masă, îl invită pe Vladimir la un restaurant din apropierea șantierului, pentru a servi masa împreună. După masă, în timp ce își beau cafeaua, Sergiu aduse vorba despre problema care îl frământa, la care Vladimir îi spuse:
- Din tot ceea ce îmi spui, îmi dai impresia că bați la porțile împărăției cerurilor, căutând mântuirea!
- Da, exact asta caut, iată, în sfârșit, un om cu care pot vorbi aceeași limbă, mă refer la faptul că tu mă înțelegi așa cum nimeni până acum nu m-a înțeles. Să știi că citesc de ceva timp Biblia, dar încă nu am reușit să înțeleg tot ce este măreț în această Carte.
- Chiar mă bucură faptul că am în fața mea un om ce caută adevărul din Scripturi. Ei bine, tu trebuie să-l descoperi pe Iisus, să cunoști persoana și lucrarea Sa ca Fiu al lui Dumnezeu și Fiu al omului. Dar pentru acest lucru, trebuie să-ți deschizi inima împărăției harului, care poate să înceapă să sălășluiască în inima ta. Începe să-l contempli pe Hristos prin prisma celor patru Evanghelii și a întregii Scripturi, pentru că de fapt întreaga Scriptură ne vorbește despre El. Iisus este personajul central al Bibliei, iar lucrul cel mai important este să înveți să umbli cu El zi de zi, dar pentru asta ai nevoie de iluminarea care vine numai atunci când Duhul Sfânt se coboară peste tine. Vezi tu, ai început să citești Sfintele Scripturi și este foarte bine, dar fără rugăciune și fără ajutorul Duhului Sfânt nu vei înțelege nimic. În momentul când vei începe să te rogi înainte de a citi, Duhul Sfânt se va coborî peste tine și vei avea un profesor nevăzut în tot timpul studiului tău biblic, rămânând uimit de lucrurile frumoase pe care le vei descoperi.
Mai presus de orice, vei descoperi frumusețea spirituală a lui Iisus și vei ajunge să înțelegi cuvintele Sale, mai ales cele care răspund la frământările tale și anume dacă există viață după moarte. Contemplându-l pe Iisus, vei începe să pășești pe calea ce duce spre ceruri și vei pregusta încă de pe acum împărăția slavei. Privește la Iisus și nu te va mai cuprinde frica de moarte și de necunoscutul ce se află dincolo de mormânt, pentru că El a biruit moartea pentru noi, de aceea a putut să spună: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11:25-26). Starea omului în moarte este a unui somn din care Iisus ne va trezi în dimineața învierii, dacă în această viață am umblat cu El.
Prin jertfa Sa de la cruce, El a plătit prețul pentru ca orice om să pășească în eternitate. Dragostea Sa se revarsă și astăzi peste oamenii păcătoși ce caută să fie fericiți departe de Cel ce îi iubește și a murit pentru ei. Învierea este ceva atât de tainic și totuși atât de sublim, pentru că oamenii ce dorm în țărâna pământului se vor ridica pentru a avea viață veșnică și a popula Noul Ierusalim, orașul pregătit de Iisus tuturor celor ce-l iubesc. Pe mine, această speranță a nemuririi mă face să pășesc hotărât pe drumul uneori spinos al credinței, convins fiind că Dumnezeu tot ceea ce promite poate să și împlinească. Îți doresc ca harul lui Hristos să-ți atingă inima, să pornești cu entuziasm pe calea mântuirii și să descoperi tot ce este frumos în Cartea Cărților, pentru că numai așa sufletul tău va fi înnobilat.
- Deci există viață după moarte, nu totul se termină la mormânt?
- Categoric, și dacă îmi permiți, am să-ți citesc din nou din Biblia pe care o am pe telefonul mobil. De pildă, apostolul Ioan ne spune: „Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.” (1 Ioan 5:12). În această viață avem marea șansă de a cunoaște știința mântuirii, asta înseamnă să începem să-L cunoaștem pe Hristos și să ne lăsăm inima pătrunsă de Duhul Său minunat. A-L avea pe El înseamnă a-L primi în inimile noastre ca pe un oaspete onorat, pregătindu-ne astfel pentru eternitate. Dar ca să mă înțelegi și mai bine, îți dau un alt verset din Evanghelia după Ioan: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3). Îți dai seama ce definiție măreață a vieții veșnice avem aici: putem dobândi viața veșnică prin cunoașterea lui Dumnezeu, realizată în primul rând prin intermediul Sfintelor Scripturi. Iar pentru a înțelege cum este caracterul lui Dumnezeu, trebuie, așa cum ți-am spus, să-L contempli pe Iisus, pentru că El a realizat la Golgota biruința asupra morții și ne-a dăruit astfel viața veșnică.
- De ce nu trec oamenii la moarte direct în ceruri? De ce rămân în morminte, așteptând învierea?
- Moartea este un somn de care avem parte ca o consecință a păcatului, după cum ți-am spus, starea omului în moarte este cea a unui somn din care Hristos ne va trezi în dimineața învierii. Partea dureroasă va fi cu oamenii care, trăind, au ignorat marea lor șansă prin Hristos la mântuire și astfel și-au pecetluit soarta pentru veșnicie.
- Vrei să spui că de-a lungul veșniciei unii oameni vor sta în rai, iar alții în iad? Mă tot întreb, în urma a ceea ce mi-ai spus, cum va fi posibil ca unii oameni să ardă o veșnicie, iar alții să-l laude pe Dumnezeu toată veșnicia?
- Atunci când Creatorul l-a creat pe Adam, l-a modelat din țărâna pământului, dăruindu-i apoi suflare de viață, și astfel a devenit un suflet viu. Cum s-a realizat acest lucru nu știm, pentru că este taina creației și o minune a faptului că viața există pe pământ. Iar când omul moare, trupul este pus în pământ unde se descompune, iar suflarea de viață se reîntoarce la Dumnezeu, astfel încât omul încetează de a mai fi o ființă vie. De aceea nu există suflet care să călătorească în rai sau iad și nu mai există șansă la mântuire după ce omul moare, indiferent câte slujbe i se fac aici pe pământ. Dacă am admite că iadul există așa cum este descris în concepția populară, cu demoni care chinuiesc oameni, ar însemna că răul va continua și în lumea lui Dumnezeu, ceea ce contrazice caracterul Lui. Eu am înțeles că, la sfârșit, după ce toate lucrurile vor fi înnoite, tot universul va vibra de pace și armonie. Oare cum putem asocia imaginea focului veșnic cu Dumnezeul dragostei? Trebuie să admitem că nu putem îmbina cele două imagini, trebuie să renunțăm la una sau la alta.
- Și deci nu există niciun suflet care să călătorească prin vămile văzduhului după moarte, așa cum ne învață tradițiile bisericești?
- Nu, Biblia nu ne învață acest lucru, ba chiar ne spune în repetate rânduri că moartea este un somn. Pentru mine, argumentele cele mai puternice în acest sens sunt cuvintele lui Iisus când a vorbit despre moartea lui Lazăr: „După aceste vorbe, le-a zis: Lazăr, prietenul nostru, doarme; dar Mă duc să-l trezesc din somn.” Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.” Iisus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre odihna căpătată prin somn. Atunci Iisus le-a spus pe față: „Lazăr a murit.” (Ioan 11:11-14). În aceste versete ni se explică foarte clar starea omului în moarte, încât nu mai există loc pentru alte interpretări. Moartea a doua este groaznică, iar de ea vor avea parte oamenii care, în această viață, au respins în mod voit darul mântuirii prin Iisus Hristos.
Nota redacției. Sean Carroll, profesor de filosofie naturală la Universitatea Johns Hopkins și fost profesor de fizică teoretică în cadrul Institutului de Tehnologie din California (CalTech) are o veste foarte proastă pentru omenire-el susține că nu se întâmplă nimic după moarte. Sean a studiat în mod intensiv legile fizicii și a ajuns la concluzia că putem să renunțăm liniștiți la dezbaterile despre viața de după moarte, deoarece nu va fi vorba despre una. Carroll afirmă că „legile fizicii care stau la baza vieții de zi cu zi sunt complet înțelese” și totul se întâmplă în limitele posibilităților.
El promovează următoarea idee – pentru a exista viață după moarte, conștiința noastră ar trebui să fie complet detașată de trupul fizic – și nu este. În schimb, conștiința, la nivelul cel mai basic, este o serie de atomi și electroni care ne dau nouă mintea. Legile Universului, potrivit omului de știință, nu lasă aceste particule să opereze după ce trupul nu mai funcționează. „Afirmațiile că o anumită formă de conștiință persistă după ce trupurile noastre mor se confruntă cu un obstacol imens și imposibil-legile fizicii care stau la baza vieții de zi cu zi sunt complet înțelese și nu există nicio formă prin care acele legi să permită stocarea unor informații în creierul nostru care să supraviețuiască după ce noi murim”.
Va exista într-adevăr un foc al judecății divine, pregătit diavolului și îngerilor săi, precum și celor care au înfăptuit răul, dar nu va fi de durată, ci totul se va sfârși repede. În veșnicia lui Dumnezeu nu vor mai exista demoni și nici un iad în care oamenii să fie chinuiți la nesfârșit, pentru că această doctrină nu este biblică. Sunt câteva doctrine populare de care oamenii se cramponează, printre ele numărându-se cea a nemuririi sufletului și a iadului veșnic. Ei bine, niciuna dintre aceste învățături nu are suport biblic, oricât ai căuta în Sfintele Scripturi. Minunat este faptul că Cuvântul lui Dumnezeu ne demolează ideile preconcepute și prejudecățile, asemenea unor constructori care demolează o clădire veche pentru a construi un edificiu nou. Întotdeauna, când discut cu oameni pe aceste teme, le spun celor care mă contrazic: „Vă rog, aprofundați mai mult acele pasaje biblice unde ni se vorbește despre moarte și viața de dincolo de mormânt, iar când veți avea un răspuns bazat pe argumente biblice de necontestat, abia atunci vorbiți.”
- Interesant, chiar foarte interesant ceea ce îmi spui. Acum îmi dau seama că sunt pe punctul de a face mari schimbări în viața mea, pentru că doresc și eu să beneficiez de darul măreț al nemuririi.
- Oare ce altceva ne poate bucura mai mult în această viață în care experimentăm atât de des suferințe de tot felul, decât speranța mântuirii?
După discuția cu Vladimir, viața lui Sergiu începu să se schimbe în mod considerabil, pentru că începu să citească Biblia, iluminat fiind de Duhul Sfânt, iar viața sa începu să reverse o influență înălțătoare. Cei care îl cunoscuseră înainte se mirau și nu puteau înțelege cum același om care altădată alerga după plăceri păcătoase își găsea acum plăcerea meditând la lucrurile sfinte și trăind o viață duhovnicească. Mai ales, inima sa începu să vibreze pentru că descoperise adevărul despre viață și moarte. De asemenea, începu să citească cărți ale unor titani ai literaturii universale clasice pentru a-și îmbogăți cultura. Și viața sa începu să curgă pe un făgaș nou și minunat. O, cât de greu înțelegem noi lucrurile minunate ale lui Dumnezeu! Uneori avem nevoie să parcurgem un lung drum prin viață, să ne prăbușim pe cale și apoi, ridicându-ne, să înaintăm răniți sufletește. Însă, în mod providențial, Dumnezeu ni se descoperă ca un Tată iubitor, iar cei care, prin credință, se aruncă în brațele Sale au parte de mari privilegii spirituale, iar la sfârșit de cale, de viața veșnică. Minunat și frumos este modul în care Dumnezeu lucrează cu omul căzut în păcat, oferindu-i un loc de scăpare.
Corespondență de la Eugen Oniscu
Articole asociate
Notă. Articolele lui Eugen Oniscu în Jurnalul Bucureștiului
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csintaeste citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi (și europeni).
- Jurnaliști români:Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran,Thomas Csinta,Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta,Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
