O singură indemnizație nu poate repara două suferințe. Necesitatea modificării art. 3^1 alin. (5) din O.G. nr. 105/1999. Corespondență de la Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi (Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite, partener al Jurnalul Bucureștiului – publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)
Notă.Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro
Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO)atrage atenția asupra unei posibile inechități legislative generate de actuala redactare a art. 3^1 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de regimurile instaurate în România începând cu 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice. Problema a fost adusă în atenția organizației noastre în urma memoriilor unor familii ale căror părinți au fost victimele deportării, și a dus la o analiză mai profundă a modului în care legislația actuală abordează situația deosebit de delicată a acestora. Chiar dacă ambii părinți ai solicitanților au fost victime ale deportării și persecuției în Transnistria, în conformitate cu legislația în vigoare, ca urmași ai acestora, au dreptul la o singură compensare, și anume la suma considerată mai favorabilă, fără ca suferința și statutul de victimă al fiecăruia dintre cei doi părinți să fie avute în vedere separat. Din perspectiva OADO,această situație ridică o întrebare legitimă: poate o singură indemnizație să reflecte, în mod echitabil, suferințele și sacrificiile distincte a două persoane?
Legislația reparatorie adoptată după schimbarea regimului politic are o componentă morală și istorică foarte importantă. Pe lângă acordarea unui sprijin financiar, și recunoașterea oficială a unor suferințe și nedreptăți aduse unor persoane din cauza originii etnice. Atunci când un singur părinte a fost victimă a deportării, persecuției sau muncii forțate,moștenitorul se află într-o anumită situație juridică. Atunci când ambii părinți au fost victime ale unor asemenea persecuții, situația este obiectiv diferită. Avem, în această a doua ipoteză, două persoane distincte, două istorii de suferință și două situații juridice individuale care au existat independent una de cealaltă.
În opinia noastră,faptul că urmașul este același nu înseamnă că și situațiile juridice ale părinților trebuie confundate sau absorbite într-o singură reparație. În forma actuală, însă, norma conduce la o situație în care sacrificiul celui de-al doilea părinte nu mai produce, în planul drepturilor moștenitorului, niciun efect, deși și acesta a fost, la rândul său, o victimă recunoscută de lege. Această soluție legislativă merită analizată din perspectiva principiului egalității și al nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României,dar și prin raportare la obligația statului de a respecta și garanta drepturile și libertățile fundamentale.
Este important să precizăm că egalitatea nu presupune tratarea mecanică în același mod a tuturor situațiilor, egalitate presupune ca persoane aflate în situații comparabile să beneficieze de un tratament echitabil, iar diferențele relevante să fie recunoscute în mod justificat și diferența dintre situația în care un singur părinte a fost victimă și situația în care este vorba de ambii părinți, este una care merită să producă efecte juridice corespunzătoare.Respectarea demnității umane, principiul egalității, interzicerea discriminării și dreptul la un remediu efectiv reprezintă principii fundamentale ale protecției drepturilor omului.
Chiar dacă indemnizațiile prevăzute de OG nr. 105/1999 au un caracter reparatoriu și social, nu trebuie ignorat faptul că ele reprezintă și o formă de recunoaștere publică a persecuțiilor suferite și a consecințelor pe care acestea le-au produs asupra familiilor lor. Reparația pentru încălcări grave ale drepturilor omului nu trebuie privită exclusiv prin prisma unei valori financiare. Ea are și o importantă dimensiune morală: statul recunoaște că o nedreptate a avut loc și că victimele și urmașii lor nu trebuie să fie lipsiți de recunoașterea pe care o merită. În acest context, considerăm că legislația reparatorie trebuie să fie analizatăprin prisma principiilor de echitate, proporționalitate și nediscriminare și să fie adaptată atunci când aplicarea sa produce situații care nu mai corespund scopului pentru care a fost adoptată. Problema reparațiilor acordate în urma persecuțiilor istorice nu este specifică doar României, și în alte țări europene au fost dezvoltate mecanisme legislative complexe pentru recunoașterea și repararea consecințelor persecuțiilor politice și etnice din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
În Germania, legislația privind compensarea victimelorpersecuțiilor naziste a constituit forme de despăgubire și pensii, iar în anumite condiții sunt prevăzute și drepturi pentru urmași. Legislația germană a cunoscut de-a lungul timpului numeroase forme de reparație și despăgubire, tocmai ca expresie a responsabilității statului față de aceștia.
În Austria, legislația privind protecția persecutaților politici din perioada 1933–1945prevede prestații pentru victime și, în anumite condiții, pentru supraviețuitori și persoane aflate în relații de dependență, în cadrul unui sistem mai larg de compensare socială.
Aceste exemple nu pot fi transpuse automat în legislația română, întrucât fiecare stat are propria sa istorie, propriul lui sistem juridic și propriile mecanisme de reparație. Ele demonstrează însă un principiu important:recunoașterea și repararea consecințelor persecuțiilor istorice reprezintă o responsabilitate care poate continua să producă efecte juridice și sociale asupra generațiilor următoare. Prin urmare, și legislația română trebuie să rămână deschisă unei evaluări periodice, mai ales atunci când apar situații în care aplicarea unei norme poate conduce la rezultate care nu reflectă pe deplin scopul reparatoriu al legii.
Nu se solicită ca aceeași persoană să primească în mod nejustificat beneficii multiple, ci ca legislația să țină cont de faptul că, în anumite familii, ambii părinți au fost victime distincte, iar această realitate istorică și juridică nu ar trebui să fie lipsită de o recunoaștere corespunzătoare doar pentru că urmașul este unul și același. O situație în care un copil este descendentul unei singure persoane persecutatenu este identică, sub aspectul faptelor istorice cu situația în care același copil este descendentul a doi părinți care au fost, fiecare în parte, victime ale deportării, persecuției sau muncii forțate.În opinia noastră, această diferență obiectivă trebuie analizată de legiuitor.
Având în vedere cele de mai sus, susținem necesitatea analizării și modificării art. 3^1 alin. (5) din O.G. nr. 105/1999, astfel încât situația urmașilor ai căror ambii părinți au fost victime ale persecuțiilor să fie reglementată într-un mod care să reflecte în mod echitabil sacrificiul și suferința fiecăruia dintre părinți. Considerăm că o soluție legislativă ar trebui să permită recunoașterea distinctă a situației fiecărui părinte victimă, fără ca drepturile aferente uneia dintre ele să fie absorbite sau înlăturate prin simplul fapt că urmașul este aceeași persoană. O asemenea modificare ar contribui la consolidarea caracterului reparatoriu și ar reprezenta un demers de echitate față de persoanele care, deși nu au fost ele însele afectate direct, poartă în istoria familiei consecințele unor tragedii care au afectat în mod profund generații întregi.
La mai bine de opt decenii de la perioada în care mii de oameni au fost deportați,persecutați și supuși unor condiții inumane, statul român are responsabilitatea de a se asigura că mecanismele de reparație adoptate în timp își păstrează sensul și finalitatea. O suferință nu devine mai puțin reală pentru că a fost trăită de doi membri ai aceleiași familii și o victimă nu încetează să fie victimă doar pentru că mai există o altă victimă în aceeași familie. De aceea, considerăm necesară o analiză legislativă serioasă și responsabilă a art. 3^1 alin. (5) din O.G. nr. 105/1999, în vederea eliminării oricărei inechități și a asigurării unui tratament echitabil pentru toți beneficiarii aflați în situații comparabile. Respectarea drepturilor omului înseamnă să ne asigurăm că mecanismele create pentru recunoașterea și repararea nedreptăților din trecutul sunt echitabile.
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta. Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.