Acasă Oameni suntem Oameni suntem? Corespondență de la SGK (Dr. Sofia Gelman–Kiss, muzicolog, membru fondator...

Oameni suntem? Corespondență de la SGK (Dr. Sofia Gelman–Kiss, muzicolog, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania, corespondentă permanentă a Jurnalului Bucureștiului

Israel, dat în judecată pentru genocid de Africa de Sud în fața Curții Internaționale de Justiție

Da, cu semn de întrebare, voi explica: noi, oamenii trăim cu senzația necesității unui for internațional care să facă ordine când forțele răului se dezlănțuie. Este corect. Astfel a luat naștere, după cel de-al doilea război mondial, Curtea Internațională de Justiție (CIJ), principalul organ judiciar al Națiunilor Unite cu sediul la Haga, în Palatul Păcii. Rolul său este acela de a rezolva animozitățile dintre state cu obligativitatea implantării rezoluțiilor rezultate din analizarea și verificarea faptelor prezentate.

La ora actuală Curtea Internațională de Justiție se ocupă de reclamația intentată de către Africa de Sud împotriva Israelului cu titlu de genocidLitigiul este în proces de elucidare cu argumente pro și contra, iar după un timp–probabil îndelungat–are să se nască și sentința. Nu vreau să comentez acest aspect al justiției internaționale, în schimb vreau să vă relatez un alt aspect al aceluiași subiect, anume, problema ostaticilor. Mai bine de patru luni și jumătate, peste 130 de ostatici îndură condițiile inumane în care se află în mâinile teroriștilor Hamas.

Guvernul nostru  nu face suficiente eforturi pentru ca sub egida Statelor Unite, a Qatarului și Egiptului să întocmească un plan pentru eliberarea lor  într-un viitor apropiat. Notez că la Haga, concomitent cu plângerea Africii de Sud împotriva Israelului, Curtea de Justiție a dispus eliberarea imediată și necondiționată a ostaticilor!

Haga a dispus dar nu s-a întâmplat nimic…Aici menționez lupta continuă a familiilor ostaticilor care, nu pot aștepta ca lucrurile să se rezolve de la sine și încearcă  (im)posibilul spre a asigura readucerea tuturor celor încarcerați în Gaza. Reprezentanții familiilor s-au perindat prin diverse foruri internaționale, au stat de vorbă cu șefi de state în speranța ajutorului scontat iar nu demult s-au adresat Curții Internaționale de Justiție de la Haga. Au depus o reclamație împotriva Hamas-ului în care urgentează eliberarea captivilor. Răspunsul–cred–absurd și revoltător pe care l-au primit, justifică semnul meu de întrebare apărut în titlul tabletei: Haga se ocupă numai cu litigii între state! Or, gruparea teroristă Hamas nu este stat, ca atare (horribile dictu!) Curtea Internațională de Justiție nu are competența (?) de a obliga eliberarea deținuților din subsolurile fâșiei Gaza…

Sofia Gelman–Kiss (Dr. în Muzicologie, membru fondator al „Fundației SAGA pentru Cultură, însărcinată cu acțiuni în domeniul muzicii”, Israel–Netania)

Notă. Articolele autoarei SGK în Jurnalul Bucureștiului

Nota redacției

Prietenul nostru de suflet, Mihai Căldăraru – „omul mic cu suflet mare”, premiat de Ministrul Familiei Natalia Intotero, la Gala Națională a Binelui – 2024, iar prof. dr. Adrian Streinu – Cercel, susținător al Galei, distins cu titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității Apollonia din Iași și implicit, cu cel de „Cetățean de Onoare” al Târgu’ Ieșilor

Colocviile TeleMoldova Plus (+) cu o dublă lansare de carte și o piesă de teatru

Subiect de teză de doctorat (Sujet de thèse). „Le Casse du siècle – En quête de vérité”. „Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre OAS (Organizație Armată Secretă), SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” în „războiul cazinourilor” a „anilor de plumb” de pe Coasta de Azur, într-un „triunghi al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și (re)stabilirea adevărului istoric

Incursiune prin labirintul psihicului uman – „De la viață la moarte și înapoi” (Partea 2) de la corespondentul nostru permanent Dr. Anna–Nora Rotaru–Papadimitriou (Grecia–Atena), membră a Staff al Jurnalului Bucureștiului

„Din viața investigatorilor privați (Privat investigator – Pi/∏/π) – mituri și realități”. Interviu cu D-na Maria Bumbaru președinta ADNR (Asociația Naționlă a Detectivilor din România). Partea 1 (Generalități)

„Din viața investigatorilor privați (Privat investigator – Pi/∏/π)– mituri și realități”. Interviu cu D-na Maria Bumbaru președinta ADNR (Asociația Naționlă a Detectivilor din România). Partea 2 (Activitatea și „costul” real al unui ∏)

In memoriam profesoara de canto Adela – Ioana Burlui. Elogiu profesorului de medicină dentară și „omului de litere” Vasile Burlui, președintele Fundației „Sfânta Apollonia” din Iași și „patronul” congreselor internaționale ale Universității Apollonia „Pregătim viitorul–promovăm excelența”

Henri Poincaré, printre contemporanii săi și dincolo de ei. Incursiuni în geo-receptologia și geofilosofia științei (Corespondență de la prof. dr. Narcis Zărnescu, scriitor, critic și istoric literar, redactor șef al Revistei „Academica” al Academiei Române, secretar știinfic al Academiei Oamenilor de Știință din România, secția  Secția X–Filosofie, Teologie și Psihologie, membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului, Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques” din Franța)

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Fascismul, un herpes care mereu se reîntoarce”

Cum „traducem” cultura. Marea antologie a liricii românești/ Die Geschichte der rumänischen Lyrik (de la începuturi și până astăzi) a poetului și traducătorului trilingv brașovean Dr. Christian W. Schenk (membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities), corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului (din Boppard – Renania-Palatinat, Germania)

Uniți în onoare și recunoștință în amintirea eroilor de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, la sediul OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Ecosoc – Națiunile Unite)

„Ortopedia Pediatrică este Știință, Artă și Predicție” (Corespondență de la Dr. Gheorghe Burnei, Professor of pediatric orthopedics, Macta Clinic – Constanța)

„Grandes écoles scientifiques – un modèle à réinventer” (Pierre Veltz, professeur émérite à l’Ecole des Ponts ParisTech – École nationale des ponts et chaussées)

„Scriitorul” multirecidivst Rédoine Faïd („Le Roi de Belle”) specializat în jafuri armate și evadări – Spectaculoasa sa evadare din CPSF (Centrul Penitenciar de la Réau) cu un elicopter Alouette. Procesul și Verdictul. Corespondență de la Curtea cu Jurați a TJP (Tribunalul Judiciar Paris)

Traducerea (Corespondență de la Dr. Dr. Christian W. Schenk – poet și traducător trilingv brașovean, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities, corespondent permanent și membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat, Germania). Traducerea textelor cu caracter juridic (Thomas Csinta, criminal investigation journalist, research professor in MM – mathematical modeling & in MASS – Applied Mathematics in Social Sciences)

Le vernissage de l’exposition „Icônes et poteries de Roumanie” (Corespondență de la eruditul promotor franco – român al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană Soleil de l’Est, promotorul înfrățirii orașelor Brașov – ZMBv și Tours-Métropole Val de Loire)

Le 10 octobre – „Journée européenne & mondiale contre la peine de mort” avec Amnesty International, ECPM (Ensemble Contre la Peine de Mort) et le Journal de Bucarest („Le petit Parisien”)

Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

Articolul precedentStudiu Randstad Romania HR Trends 2024 – Cca 1/3 din companii vor crește salariile cu 6-10% dar Intențiile de angajare în departamentele de IT au scăzut de la 46%, în 2023, la 27%, în 2024
Articolul următorArticol juridic trilingv. Litigii privind revendicarea imobilelor naționalizate în România (Disputes regarding the reclaim of nationalized property in Romania/Litiges concernant la revendication de bâtiments nationalisés en Roumanie) de la partenerul nostru Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit & Asociații  
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf