„Orbitorincul” (Răspuns la întrebarea lui Ionuț Țene dacă Mircea Cărtărescu merită să fie academician). Corespondență de la Grid Modorcea (Scriitor și cineast, Dr. în Arte – SUA, New York)

Nota redacției. Mircea Cărtărescu (n.1956, profesor la Universitatea din București și membru al Uniunii Scriitorilor din România) este un poet, prozator, eseist, critic literar și jurnalist român, unul dintre cei mai premiați și traduși scriitori români ai perioadei post-decembriste (începând din 1990), publicând peste 30 de volume, traduse în 23 de limbi. Printre altele, este și unul dintre numele frecvent menționate pentru nominalizare la Premiul Nobel pentru literatură, fiind propus oficial, de două ori, de către USR (Uniunea Scriitorior din România).

Merita scriitorul Mircea Cărtărescu să intre în Academia Română?

A apărut în literatura română o specie rară de maimuțoi gășcar, numit Orbitorincul, care își bagă ștremeleagul, cum ar spune Creangă, peste tot, până și în… regina Angliei! Acum a vrut să și-l bage în Academie, dar academicienii n-au mai fost sensibili la strălucirea orbitoare a Orbitorincului și i-au tăiat elanul. Deocamdată. Dar Orbitorincul (a nu se confunda cu ornitorincul, mamifer arhaic, reprezentant al familiei Ornithorhynchidae a ordinului Monotremata, cu o alcătuire anatomică prezentând o neobișnuită îmbinare de caractere, unele moștenite de la strămoșii reptilieni, altele amintind de păsări care pot trăi 15-20 ani) nu se lasă, el este un rezultat al lungii tradiții de gașcă a literaturii române și va veni din nou și va bate la ușa bietei Academii, care, de altfel, scârție rău, e cea mai compromisă instituție din România, căreia i se spune Cimitirul Elefanților, încă de pe vremea lui Dej. Păi dacă în ea au încăput cei mai feroce înregimentați, nomenclaturiștii, în frunte cu Elena Ceaușescu și foști strungari și cazangii, de ce n-ar încăpea și muțunache, licențiosul Căcărtărache, marele Orbitorinc? 

Ba locul lui este aici, la Academie, cu condiția ca domnul care este mai „pidosnic”, să facă o secțiune specială, numită „Lubricii”, în care să se lăfăie astfel de academicieni „scatologi”, precum Căcărtărescu, Patahârbici sau bucătarul Dinescu. Să nu uităm că Orbitorincul face parte din gașca Patapleșanu (vezi mai jos), care l-a băgat pe Eminescu în debara și a pus în loc fecalele ei orbitoare, adică el este un produs al lor, căci domnii filosofi plagiatori aveau nevoie de un poet pe măsură care să-i reprezinte. Dar iată câteva extrase din „Istoria Literaturii Neînregimentate” cu referire la Orbitorinc, gașca Patapleșanu și Academie.

„„Talentul nu ține de nici o culoarea politică, nici de găști. Dar unii nu pot trăi fără ele. Puțini rezistă la ispită, puțini sunt scriitori liberi. Mă gândesc la un talent ca Mircea Cărtărescu, cât de înregimentat este, cât de îndatorat față de gașca „Humanitas”. Ce ar fi fost el fără pomparea ei? Ar fi fost departe de randamentul și tirajul pe care îl are. Gașca „Humanitas” este un cerc închis, așa-zis elitist, din scrinul cu molii, care nu poate fi dată ca exemplu pentru fermentul viu al literaturii române. Literatura română este bogată în scriitori mari și mulți, nu poate fi redusă la grupul din jurul lui Liiceanu, care și el a profitat de revoluția din decembrie ’89, altfel rămânea la fel de necunoscut ca și liichelele despre care scrie. O astfel de grupare este nefastă pentru mersul bun al literaturii, fiindcă joacă rolul de cenzură, de ignorare a valorilor neînregimentate””. 

„Spiritul de gașcă se manifestă prin încurajarea non-valorilor, prin interese meschine, printr-o falsă modernitate și un pseudo-avangardism. Până la un punct, avea dreptate Gabriel Liiceanu în memoriul său prin care și-a anunțat demisia din Uniunea Scriitorilor, citând poezii licențioase publicate, încurajate și premiate de ea. Semnificativ este altceva, că în demascarea sa, el uită că este reprezentantul unui alt spirit de gașcă, fiindcă limbajului lubric al găștii oficiale i se opune limbajul lubric al găștii „Humanitas”, cu campionul lubricității literare, Mircea Cărtărescu. Sigur, învinge Cărtărescu, fiindcă are talent”.

„Mă întrebam de ce tac intelectualii nației–atât de vocali altădată în probleme infinit mai mărunte!–vizavi de umilința încasată de țara lor de la UE în povestea cu Schengen. Dar mi-am adus aminte de generozitatea Austriei față de ei. De ani și ani, toamna, Mircea Cărtărescu și soția, Ioana Nicolaie, Ana Blandiana, Gabriela Adameșteanu, Mircea Dinescu, Daniela Crăsnaru, Marius Chivu, Felicia Mihali, Magda Cârneci, Bogdan Ghiu, Mihaela Miroiu, Adrian Sângeorzan, Daniela Zeca, Carmen Firan, Daniel Cristea-Enache și mulți alții participă la Tîrgul de carte de la Goteborg (eveniment anual, care are loc în Göteborg, Suedia din 1985, acum este cel mai mare festival literar din Scandinavia și al doilea cel mai mare târg de carte din Europa, după Târgul de Carte de la Frankfurt) sponsorizat de ambasada Austriei la București. Cum să te iei de niște oameni atât de drăguți și de sensibili la cultură?…” (Bogdan Tiberiu Iacob)

„„Vă mai aduceți aminte când și cum, printr-o manevră de recuperare disperată a criminalilor culturii naţionale, Băsescu i-a chemat la Cotroceni şi a decorat liichelele. Scriitorul Gabriel Liiceanu a declarat, într-o zi de vineri, la ceremonia de decorare de la Cotroceni, că preşedintele Traian Băsescu „a fost la înălţimea unei bune părţi a intelectualităţii din ţara asta” şi a adăugat că „intelectualii s-au recunoscut cu valorile lor în activitatea preşedintelui””.

„„Nu a făcut așa ceva Patahârbici cu Eminescu? A declarat că „Eminescu este cadavrul nostru din debara de care trebuie să ne debarasăm”. Și cât a fost președintele ICR, asta a făcut, l-a aruncat pe poet în debara. Și ce a pus în loc? Cărțile sale, traduse în 17 limbi, precum Politice, în care scrie negru pe alb că „poporul român are structura fecalei”.  Marele intelectual din triada Patapleșanu se poate lua de mână cu Gigi Fecali, care a fecalizat România””.

 „De fapt, aceste două grupări nu fac decât ucid sau compromit adevăratele talente, așa cum se întâmplă cu Mircea Cărtărescu, un talent pe care l-a omorât gruparea Patapleșanu, care avea nevoie de unjolly joker, iar el acceptă, fiindcă e alintat, publicat imediat, dar nu cunoaște ce înseamnă lupta editorială, adevărata avangardă, care se face fără proptele, fără spate. Ia-i lui Cărtărescu „Humanitas”, și-l pui pe listă cu Esca. El e înșurubat bine în gașca humaniotă. Numai ea i-a permis să-și bage șurubelul în… ghiciți în cine? În Regina Angliei! Dar acum a rămas cu el în aer. În cine o să-l mai bage? În humusul humanitarist? Pentru el, Regina Anglei a rămas Editura Humanitas. Un talent adevărat se susține prin el însuși, nu are nevoie de proptele, de grupări, de găști, de sprijin politic, așa cum ani de zile istoria literaturii române se calculează cu obedinețele politice. Scriitori ca Marin Preda, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Nichita Stănescu, D.R.Popescu, Titus Popovici și încă mulți, mulți alții (peste o mie) nu ar fi cine sunt fără susținerea directă a PCR și a lui Ceaușescu. Așa cum nici Sergiu Nicolaescu nu ar fi fost cine este fără susținerea alianței sale politice, precum armata din filmele istorice. O istorie a literaturii române moderne este tributară acestei mezalianțe. Să fii academician într-un Cimitir al elefanților, alături de nomenclaturiștii comuniști, brrr! Și după revoluție, un Sorescu sau un Păunescu au continuat aceleași practici. Desigur, nu-i pun în aceeași barcă, dar, după evenimentele din decembrie ‘89, Sorescu a fost îmbrățișat de Iliescu și instalat ministrul culturii. De ce s-a lăsat ademenit, el, poetul și artistul singular prin excelență, pe care-l credeam pe veci neînregimentat?”

„Eminescu, Brâncuși, Eliade, Cioran, Ionesco și alții nu au fost făcuți membri ai Academiei în viață, cât au trăit, deși Academia exista, a fost fondată în 1866. Asta spune tot despre ce înseamnă să fii un academician azi”. Și aș mai putea continua, dar nu mai există spațiu pentru așa ceva, însă pe cercetătorii serioși ai istoriei literare îi invit să citească Istoria mea.

Nota redscției. O asltfel de Istorie a Literaurii

Un mare eveniment editorial mult așteptat este apariția volumului „Istoria literaturii neînregimentate” de Grid Modorcea, a 120-a sa carte, volum scris din necesitatea de a lămuri o problemă de fond: literatura adevărată trebuie să fie neînregimentată.  Valoarea autentică este apanajul scriitorului liber, cu imaginația naturală fără frâu, neconstrâns de nici o ancorare exterioată. Este o Istorie ca un aisberg, care izbește în Titanici, iar supraviețuitorii sunt cei talentați, curați, curajoși, atleți ai spiritului creator. O privire în adâncul istoriei literare ne spune că a existat o istorie oficială, impusă de puternicii zilei, chiar de împăprați, ca în antichitate, și una neoficială, care nu s-a supus regulilor de curte, cum este folclorul sau creația scriitorilor și artiștior independenți. Literatura a avut numai de cîștigat din existența acestor creatori, care s-au opus direcțiilor obtuze sau osificate.

Necesitatra de a se aduna în bresle este opera scriitorilor și artiștilor liberi,  care voiau să facă o literatură și artă neînregimentată.  La noi, în România, un vârf al acestor bresle este societatea „Junimea”, un ferment creator, care a beneficiat de aportul unor genii ca Maiorescu, Eminescu, Creangă, Slavici, Caragiale.  Însă treptat breslele au fost asimilate de puterea politică și s-au transformat în clanuri mafiote, în grupări strânse în jurul PCR sau al unor Uniuni congelatoare, care să cânte puterea politică, în ciuda libertății interioare a artistului. Dimpotrivă, au călcat-o în picioare, i s-a cerut chiar să fie membru PCR dacă vrea să fie în breasla scriitorilor. Breasla nu mai era breaslă, devenise o organizație de gașcă, a unui grup privilegiat. Puteai să nu ai talent, dar dacă erai membru PCR, erai premiat și promovat să conduci frâiele organizației.  Și această practică nu a fost radical schimbată după ’89. Breasla a devenit o gașcă, poate mai rafinată, cu mască disidentă, dar tot o gașcă. Dacă există un stat de gașcă, de ce să nu existe și o literatură/artă de gașcă?

Grid Modorcea arată că există o istorie a literaturii/artei de gașcă, a scriitorilor/artiștilor înregimentați, și o istorie a scriitorilor/artiștilor neînregmentați, fără a face o separare rigidă. Dovadă că a formulat și o punte de trecere, numită Spațiul limitrof.  Aceste istorii țin de apartenența fie la Lumea I, lumea în care trăim, fie la Lumea II, lumea în care am vrea să trăim. Criteriul absolut al analizei, respectiv conceptul cărții, este Spiritul Critic, singurul care poate deosebi bobul de neghină. Numai el oferă garanția unei operații cinstite, realizată cu sinceritate și discernământ. Iar ceea ce aduce absolut nou Istoria lui Grid Modorcea este gruparea celor două direcții în funcție de viziunea asupra lumii, marcată prin cele două părți mari ale cărții numite Lumea I și Lumea II. Fără o astfel de viziune este imposibil să discerni scriitorii/artișii înregimentați de cei neînregimentați.

Volumul are 748 pagini, Format A5. Lectura integrală este obligatorie, fapt pentru care autorul a renunțat în mod deliberat să facă Indici, fiindcă și-a conceput Istoria ca pe un roman, cu zeci de portrete. Și la fiecare pas apar nunanțe noi, cum ar fi analiza literaturii americane. Autorul declară că această cartea este „un summum al carierei mele.  Numai un om nînregimentat cu experiența mea putea să scrie o astfel de carte. Am conceput-o ca pe un roman al viitorului. Adică este un amestec spiritual de critică, proză, poezie, teatru, pamflet, reportaj, filosofie, parabolă, memorialistică, portretistică. Și totul presărat cu mult umor. Și cu muzică, desigur. M-am gândit chiar ca imnul eroului meu să sune așa, pe o melodie cunoscută:Neînregimentatului îi place/Sus la munte, sus la munte la izvor/Liber și să fie-n pace/Al naturii, al naturii domnitor/El vine din breasla cerească/Dincolo de granițe și nori/Cu versu-i străpunge gașca lumească/Și-i falnic din veac și până-n zori. Îi invit la lansare în special pe cei pe care îi  înjur, adică pe toți. Sper să nu fie cu supăprare, fiindcă am pus pe jar mult umor și nu-i decât o Istorie-autoportret, nu pretind mai mult. Vă asigur, va fi un reper în istorie”.

Categoric, Istoria de față are nevoie de un cititor nou, din viitor, fără prejudecăți. Dacă ești un astfel de cititor, vei înțelege toate nuanțele acestei probleme de fond, care, odată lămurită, poate deschide larg, nestingherit, orizontul pentru literatura/arta de mâine, o literatură/artă neînregimentată, așa cu trebuie să fie ea în Civitas Innocentiae. (redacția Editurii Scriitorilor)

Iată în continuare un citat din prefața cărții: „„Eu am scris această Istorie pentru cititorul inocent din viitor. Și am scris-o ca pe un roman, cu zeci de portrete, cu multe pagini literare, o istorie autonomă, fără dependențe, nici ancorări în operele pe care le analizez, o istorie liberă de clișee ca „poet național”, „cel mai mare prozator”, „cel mai mare dramaturg”, fără generații, fără clasamente, fără parti-pris-uri, fiindcă prieten mi-e Platon, dar mai prieten adevărul, o gridophanie a sincerității, ca pentru o Cetate a inocenței. Dar nu forma este cheia, ci substratul. Pentru prima oară se arată că istoria literaturii române este o istorie a literaturii de gașcă, dovadă că marii ei scriitori au fost înregimentați. Mai ales în perioada comunistă, mulți au făcut pactul cu diavolul, și îi considerăm fără egal, iar lista este neîncăpătoare, în fruntre cu Sadoveanu, Arghezi, Călinescu, Stancu, Jebeleanu, Petru Dumitriu, Laurențiu Fulga, Eugen Barbu, Păunescu, până și Camil Petrescu a făcut pactul. Altfel ar fi sunat Un om între oameni dacă autorul ar fi fost un spirit liber, neînregimentat. Dacă a fost obligat s-o facă, să aflăm de ce, de ce Bălcescu e construit după modelul «omului nou», așa cum ni s-a confesat Corneliu Coposu. Dependența de o ideologie, mai ales de ideologia comunistă, a fost fatală pentru scriitori ca Victor Eftimiu, Aurel Baranga, Dan Deșliu, Nina Cassian, Maria Banuș, Veronica Porumbacu, Titus Popovici sau Paul Everac. S-au zbătut să iasă din cerc alde Pleșu, Tismăneanu, Grossu, Ioanid, Ghițescu, Lungu, Ierunca, Dinescu, Blandiana sau Goma, dar scrisul lor, cel puțin în faza incipientă, e cantonat tot pe aripile ideologiei comuniste. Sute, mii de scriitori și mii de cărți trebuie aruncate la coș.

E nevoie de o Mare Purificare pentru a intra în normal. Scriitori comuniști sunt o turmă. Unii credeau, alții erau obligați s-o facă. Literatura lor ar fi fost altfel dacă nu exista autopedeapsa de a-și pune talentul în slujba ideologiei. Chiar geniul unor Marin Preda, Nichita Stănescu sau Marin Sorescu a stat sub umbrela ei, fiindcă ea plana ca un spectru și libertatrea de expresie a scriitorului avea de suferit întrucât apărea autocenzura în spațiul limitrof al unei ideologii nefaste. Dependența de ea a fost fatală, deși unii au încercat să-i depășească limitele. Ei se numesc scriitori disidenți. Care sunt mai mult inventați. Înseși «victimele» regimului au făcut pactul, precum Caraion, care a devenit informatorul „Artur”.

Ce să mai spunem de marea gașcă literar-artistică a avangardei, care era plătită de NKVD (fostul Minister de Interne al Uniunii Sovietice activ între 1934-1946) din care se trage KGB (Comitetul Securității Statului, activ între 1954-1991) Iar dacă justificăm această deraiere ideologico-literară ca fiind inevitabilă, nu avem decât să deplângem soarta omenirii, a istoriei înseși, a destinului uman, nevoit să trăiască într-o lume strâmbă, bolnavă. Dar aceasta nu este o scuză. Mă dezic de o astfel de lume și de o astfel de literatură. Marea literatură o caut pe altă cărare. Pe cărarea purificării, a inocenței. De aceea, l-am creat pe Dumnezeul Disident, care se dezice de lumea în care trăim, și am oferit soluția evadării în Cetatea Inocenței, o cetate a Omului, posibil de realizat, fiindcă se bazează pe cuceririle umane sănătoase, pozitive, din toate timpurile”.  (Grid Modorcea)

Notă. Volumul poate fi achiziționat de la Compania „Cărturești” și de la librăriile CLB (Compania de Librării București).

Grid Modorcea (Scriitor și cineast, dr. în Arte, cel mai prolific autor român în viață, SUA–NewYork) 

• Articolele scriitorului și cineastului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului
• Grid Modorcea cărți în vânzare (Amazon)
• Grid Modorcea filmografie
•  Grid Modorcea IMDB

Nota redacției

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului