Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Localizat în nordul judeţului Neamţ, pe o suprafață de 30.631 de hectare, din care aproximativ 25.000 hectare de pădure, Parcul Natural Vânători Neamț, cuprinde zone montane, depresionare şi deluroase localizate în Munţii Stânişoarei şi Subcarpaţii Neamţului, aflate în bazinele hidrografice ale Ozanei și Cracăului. Unic în peisajul ariilor protejate din România, Parcul Natural Vânători Neamț este situat la interferența regiunilor biogeografice continentală și alpină, fapt ce se reflectă în prezența a mai bine de 3.000 de specii de plante și animale, dintre care 245 de endemite, specii rare sau pe cale de dispariție și 15 tipuri de habitate, majoritar forestiere. Se întâlnește o mare varietate de tipuri de păduri naturale, multe dintre arborete având vârste mai mari de 100 ani, ajungând chiar la 180-200 ani. Pădurile din raza Parcului sunt în general amestecuri de diverse specii forestiere, cu o mare diversitate genetică si stabilitate ecologică ridicată. Prezența urșilor, lupilor și râșilor, marile carnivore specifice Munților Carpați, arată existența unei piramide trofice puțin alterată de intervențiile umane.
Încă de la înființare, din anul 2000, Administrația Parcului s-a implicat în proiecte pilot, dintre care unele au fost extinse la nivelul întregii țări. Certificarea managementului forestier în sistem Forest Stewardship Council, reintroducerea în libertate a zimbrului, implementarea conceptului de sacred natural site, certificarea ca destinație ecoturistică și constituirea unității de management a destinației, realizarea unui set de manuale de educație ecologică sunt poate cele mai cunoscute cărți de vizită ale Parcului. Cu toate acestea, o adevărată recunoaștere a unicității Parcului, cu efecte benefice asupra turismului din zonă și a bunăstării comunităților locale ar fi declararea unei părți din Parcul Natural Vânători Neamț ca sit al Patrimoniului Universal UNESCO (World Heritage Site). În raza Parcului se află un număr de 16 mănăstiri şi schituri renumite, acestea, având o triplă valenţă, religioasă, culturală și istorică, se găsesc răspândite pe o zonă relativ restrânsă aflată în întregime în bazinul hidrografic al Ozanei. Mănăstirile Neamț, Secu, Sihăstria, Agapia și Văratec, cu schiturile lor, adăpostesc aproximativ 1100 de monahi si monahine, cea mai mare populație monahală din Europa, după cea de la Muntele Athos.
O scurtă trecere în revistă a mănăstirilor și schiturilor este relevantă pentru evidențierea importanței și unicității zonei monahale a Parcului. Mănăstirea Neamţ a fost ctitorită în secolul al XIV-lea de Petru I Muşat, în 1497 domnitorul Ştefan cel Mare a înălţat în curtea interioară biserica cea mare. În prima jumătate a secolului al XIX-lea în mănăstire erau 1500 de călugări, ulterior numărul acestora a scăzut constant. Așezare mănăstirească de mare tradiţie pentru întreaga ortodoxie, caracterizată de Patriarhul Teoctist ca „centrul ortodoxiei românești”, mănăstirea posedă cea mai veche și mai mare bibliotecă mănăstirească din ţară, cu peste 10.000 volume, scrise în limbile slavonă, greacă sau română. În apropierea aşezământului sunt situate schiturile :
- Icoana Veche, cunoscut prin faptul că este clădit pe locul în care icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a fost îngropată în pădure, pentru a nu fi distrusă în 1821, ca urmare a luptelor dintre turci şi greci, din perioada rebeliunii Eteriei.
- Icoana Nouă a fost construită în 1946, acest schit fiind iniţial un loc de adăpost pentru călugării ţiitori de Mănăstirea Neamţ, care se îndeletniceau cu creșterea vitelor sau lucrul la pădure.
- Vovidenia a fost fondată de Ioanichie, episcopul Romanului, în 1754. Biserica, din cărămidă, a fost înălţată între 1849 şi 1853. Împrejurul frumoasei biserici s-au clădit şi câteva chilii pentru călugării ce slujeau aici. Este cunoscut ca schitul din „Poiana Liniștii”.
- Pocrov-ul a fost întemeiat în anul 1714 de Pahomie, episcopul Romanului, care a clădit aici o biserică din lemn, la poalele muntelui Chiriac. Între anii 1755-1785 i s-au făcut unele îmbunătăţiri, în anul 1801 a fost prădat şi aproape distrus. Datorită frumuseții peisajului înconjurător este cunoscut și ca schitul din „Poiana Raiului”.
- Braniște, aflat în apropierea DN15, a fost întemeiat în 1999.
- Cărbuna, situat la marginea pădurii, înainte de a ajunge la Mănăstirea Neamţ, a fost reînființat în 2000.
Mănăstirea Secu datează de prin anul 1560, fiind fondată de monahul Zosima. În 1599 vornicul Nestor Ureche şi soţia sa, Mitrofana, au zidit o biserică de piatră, care a fost sfinţită la 5 octombrie 1602. Într-o vreme, această mănăstire adăpostea 400 de călugări, dar numărul acestora a scăzut în timp. În apropierea aşezământului este situat schitul Schitul Nifon, aşezământ de călugări, reînființat după 1990.
Mănăstirea Sihăstria a fost construită pe la mijlocul secolului al XVIII–lea, ca schit al Mănăstirii Secu. Fondatorul a fost Ghedeon, episcopul Huşilor, care a completat construcţia bisericii, în 1655, cu un grup de chilii mănăstireşti şi o clopotniţă. În 1799, când Mănăstirea Neamţ era condusă de Paisie Velicicovschi, Sihăstria a devenit subordonată acesteia. În apropierea mănăstirii sunt situate schiturile:
- Înălţarea Sfintei Cruci-Poiana lui Ioan, aşezământ de călugări, fondat în 1990.
- Daniel Sihastru, ale cărui începuturi datează din 1936, când mai mulţi călugări de la Mănăstirea Sihăstria s-au retras în locaţia numită „Râpa lui Coroi”. Ulterior, cu binecuvântarea Mitropolitului Daniel, schitul a fost fondat în 1996.
Schitul Sihla, devenit mănăstire în 2012, s-a construit în 1725, în memoria Cuvioasei Teodora, o pustnică trăitoare în aceste părţi, spre sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea. În iunie 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat-o pe Teodora, transformând-o într-un sfânt în Calendarul Creştin Ortodox.
Mănăstirea Sfânta Cruce a fost construită pe locul unui schit ridicat în semn de respect pentru soldaţii români, germani şi ruşi ucişi în timpul unei bătălii din cel de-al doilea război mondial.
Mănăstirea Văratec a fost fondată de maica Olimpiada în 1785, biserica actuală a fost construită din piatră în 1812. Cele două turle identice sub formă de clopot sunt o caracteristică a mănăstirii. Astăzi este cea mai mare mănăstire din lumea ortodoxă, în jurul mănăstirii existând un sat mănăstiresc, locuit de mai bine de 400 măicuţe.
Biserica Mănăstirii Agapia a fost construită între 1641 și 1643, la mijlocul secolului al XIX–lea s-a realizat renovarea integrală a acesteia, cu care ocazie Nicolae Grigorescu a făcut pictura interioară în stil neoclasic. Este una din cele mai mari mănăstiri de maici din lumea ortodoxă. Schitul Agapia Veche sau „Agapia din deal” a fost fondat în secolul al XIV-lea de stareţul Agapie, pe locul numit astazi „Livada părinților” pentru ca, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, domnitorul Moldovei, Petru Rareș si doamna Elena să contribuie la construcția unei noi biserici din piatră.
În această zonă unitară, în care viața monahală s-a desfășurat neîntrerupt, cel puțin din secolul al XIV-lea, se desfășoară diferite tipuri de viață monahală:
- monahismul cenobitic, cu viață monahală de obște sau chinovială, desfășurată în mănăstiri și schituri de călugări sau călugărițe
- monahismul idioritmic, cu viață monahală de sine, desfășurată în sate mănăstirești locuite de călugărițe
- schimnicia (pustnicia, sihăstria), desfășurată în singurătate, în chilii amplasate în locuri retrase
Urmând învățăturile starețului Paisie Velicicovschi, la finele secolului al XVIII-lea, în mănăstirile Agapia și Văratec s-a dezvoltat viața monahală idioritimică (gr. idios rytmos). Spre deosebire de viața cenobitică (gr. koinobiakos), caracterizată prin traiul în comun al călugărilor, care locuiesc în chiliile din incinta mănăstirii, nu au avere personală, se roagă, muncesc și mănâncă împreună şi se supun în toate mai-marelui mănăstirii, viața idioritmică, de sine, permite călugărilor să ducă o viaţă mai liberă, să posede avere personală, cu gospodării proprii aşezate în preajma mănăstirii. La Văratec, în jur de 60 de maici duc viață de chinovie, alte aproximativ 400 de maici, locuind în 180 de case, practică traiul idioritmic. La Agapia, în cele 140 de case aflate în apropierea mănăstirii, locuiesc mai bine de 300 de maici.
Peisajul cultural monahal Vânători Neamț, căci aceasta ar fi denumirea potrivită pentru înscrierea în lista UNESCO, menține intacte, de sute de ani, formele tradiționale de utilizare a terenurilor, ilustrând interacțiunea armonioasă dintre om și natură. Site-ul este un exemplu excepțional de peisaj natural modelat de aceste comunități monastice tradiționale, concentrate într-o zonă distinctă a Parcului Natural Vânători Neamț. Prezența continuă, de sute de ani, a comunităților monahale a influențat peisajele într-un mod particular, astfel încât întreaga zonă este o expresie unică și particulară a vieții monahale petrecute în mijlocul pădurii sau în imediata vecinătate a acesteia. Viața în mediul forestier, în condiții severe, uneori de izolare, a implicat o utilizare eficientă nu numai a resurselor forestiere, ci și a celor specifice pășunilor și pajiștilor. Se practică și în prezent unele ocupații vechi, cum ar fi prelucrarea fructelor forestiere, apicultura, tâmplăria, țeserea hainelor și covoarelor, activități cu un impact redus asupra mediului, ce contribuie la conservarea peisajelor monastice tradiționale. Modelul economic monastic, caracterizat prin producție și consum durabile, dedicat în mare măsură nevoilor comunității, favorizează menținerea speciilor și varietăților locale de plante și animale. Modul tradițional de gospodărire a pădurilor a promovat speciile forestiere indigene, regenerarea naturală a acestora, utilizarea durabilă a resurselor forestiere și menținerea funcțiilor de protecție ale pădurilor.
Valoarea universală a peisajului cultural monahal Vânători Neamț rezidă așadar din combinația unică de valori istorice, culturale, religioase și naturale, legate de creștinismul ortodox, cu manifestarea remarcabilă a tuturor tipurilor de viață ortodoxă creștină monahală (cenobitică, idioritmică, sihastră), dezvoltate într-o arie naturală protejată. Mănăstirile istorice ale peisajului cultural monahal Vânători Neamț sunt exemple excepționale și autentice ale ansamblurilor arhitecturale ortodoxe monahale, dezvoltate începând cu Evul Mediu. Mănăstirea Neamț, centrul cultural și spiritual al întregii regiuni, „Marea Lavră a Moldovei”, a jucat un rol important în răspândirea culturii, exercitând o influență de durată în spațiul cultural creștin-ortodox din această parte a Europei.
Simbioza dintre viața monahală și natură este caracterizată prin gestionarea echilibrată a resurselor naturale și dezvoltarea durabilă, asigurând astfel condițiile de conservare a speciilor și habitatelor naturale specifice zonei. Peisajul cultural monahal Vânători Neamț nu a suferit schimbări semnificative de-a lungul timpului, valorile culturale, spirituale și cele naturale au suferit foarte puține modificări până în prezent, menținându-și caracteristicile originale: toate așezările monahale sunt în uz, comunitățile lor menținându-și modul de viață tradițional, iar peisajele, ca efect al interacțiunii dintre comunitățile monahale și natură, sunt de asemenea „peisaje vii” care își perpetuează caracteristicile.
Analizând cele de mai sus considerăm că peisajul cultural monahal Vânători Neamț îndeplinește unele din criteriile specificate în Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural (The World Heritage Convention). Astfel, în cazul criteriului (iii) „să prezinte o mărturie unică sau cel puțin excepțională a unei tradiții culturale sau a unei civilizații care trăiește sau care a dispărut” situl reprezintă o manifestare remarcabilă și continuă a vieții ortodoxe creștine monahale, dezvoltată începând cu secolul al XIV-lea, în așezări cu o viață comunitară organizată, plasate într-un teritoriu forestier, inclus în Parcul Natural Vânători Neamț. În această zonă, care cuprinde o densitate mare de așezări monastice interconectate, viața monahală cenobitică este prezentă în mănăstirile și în schiturile de călugări, precum mănăstirile Neamț, Secu, Sihastria, Sihla sau schiturile Vovidenia, Pocrov sau în cele de maici, precum schitul Agapia Veche. Viața monahală idioritmică este dezvoltată în satele monahale aparținătoare de Mănăstirea Văratec, în care trăiesc peste 400 de măicuțe și de Mănăstirii Agapia, cu mai bine de 300 de măicuțe. Mănăstirile Agapia și Văratec reprezintă astfel cele mai mari comunități monahale de călugărițe din lumea ortodoxă. Chiar și în vremurile noastre, în păduri, în locuri izolate, există pustnici care trăiesc o viață monahală schimnică.
Peisajul cultural monahal Vânători Neamț poate fi considerat un „exemplu remarcabil pentru un ansamblu de clădiri, arhitecturi sau tehnologii sau peisaje care ilustrează stadii semnificative din istoria omenirii” îndeplinind astfel cerințele criteriului (iv). Mănăstirile existente sunt exemple autentice de ansambluri arhitecturale ortodoxe monahale dezvoltate începând cu Evul Mediu. Unele din ele, cu precădere mănăstirile Neamț și Secu, într-o oarecare măsură și mănăstirile Agapia și Văratec, prezintă ziduri de apărare și turnuri puternice, care adăpostesc chilii, capele și zone rezervate activităților comune precum trapeză, bibliotecă, ateliere, etc. Catolicon-ul Mănăstirii Neamț reprezintă o capodoperă a arhitecturii moldovenești, devenit un model pentru bisericile construite în secolele următoare.
În cazul criteriului (vi) „să fie asociate direct sau tangibil cu evenimente sau tradiții vii, cu idei sau credințe, cu opere artistice și literare de o importanță universală remarcabilă”, se poate spune că peisajul monahal cultural Vânători Neamț a constituit, de-a lungul secolelor, un centru de iradiere și renaștere spirituală a creștinismului ortodox, loc de pelerinaj și, datorită Mănăstirii Neamț, un centru cultural pentru această parte a Europei. Mănăstirea Neamț a fost locul în care s-a dezvoltat o excepțională mișcare monahală de renaștere spirituală, cu mare rezonanță culturală în sud-estul și estul Europei. „Paisianismul”, această perioadă de renaștere isihastă, caracterizată prin așezarea Scripturii, a scrierilor patristice și a rugăciunii inimii la temelia vieții de obște, cu toate consecințele pe care le comportau acestea în organizarea vieții comunitare și a ascezei personale, a fost inițiată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de starețul mănăstirii Neamț, Paisie Velicicovschi.
Peisajul cultural monahal Vânători Neamț îndeplinește și cerințele criteriului (x) „conțin cele mai importante și semnificative habitate naturale pentru conservarea in situ a diversității biologice, inclusiv a celor care conțin specii amenințate de valoare universală excepțională din punct de vedere științific sau conservator.” Datorită speciilor și habitatelor de interes comunitar Parcul Natural Vânători Neamț a fost declarat sit de importanță comunitară ROSCI0270 Vânători-Neamț și ca zonă specială de protecție avifaunistică ROSPA0107 Vânători Neamț. Cu adevărat remarcabilă este existența efectivelor de zimbri (Bison bonasus) în libertate, în Munții Carpați această specie este prezentă în sălbăticie doar în câteva zone ale Poloniei, Slovaciei și Ucrainei. Parcul Natural Vânători Neamț devine astfel, la nivel european, una dintre locațiile-cheie pentru conservarea zimbrului, în special a liniei genetice Lowland-Caucasus.
Peisajul cultural monahal Vânători Neamț prezintă asemănări cu siturile UNESCO Meteora și Muntele Athos (Grecia) legate de concentrarea mare de mănăstiri și schituri, mărimea comunităților monahale, continuitatea vieții monahale și influența în spațiul cultural ortodox. Se deosebește de acestea prin faptul că ansamblurile monastice sunt situate într-un masiv forestier și că unele din acestea sunt locuite de maici. Indeplinind atât criterii culturale cât și naturale, peisajul cultural monahal Vânători Neamț este deja inclus în Lista Indicativă (Tentative List) pentru România, ca propunere pentru declararea sa ulterioară ca sit UNESCO mixt, natural și cultural. Ar fi prima propunere de acest fel a României și unul dintre puținele situri de acest gen din Europa. Trebuie remarcat că din cele 7 situri UNESCO mixte deja declarate în Europa, 3 au legătură cu ortodoxia. Iar dacă Ohrid are legătură cu ortodoxia slavă, iar Athosul și Meteora cu cea greacă, credem că și ortodoxia latină merită, prin peisajul cultural monahal Vânători Neamț, declararea unui sit UNESCO mixt.
Sebastian Cătănoiu (Inginer silvic, dr. în silvicultură, publicist, Parcul Natural Vânători Neamţ, Vânători Neamţ), Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului
[…] Parcul Natural Vânători Neamț, o altă abordare – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultu… […]
[…] Parcul Natural Vânători Neamț, o altă abordare – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultu… […]