Acasă Invatamant, Educatie Pași prin istorie, călător prin timp – Mecanismul de la Antikythera, o...

Pași prin istorie, călător prin timp – Mecanismul de la Antikythera, o minune a Hellenismului (Corespondență de la Dr. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, poet, prozator și eseist, Grecia – Atena)

Cu busola în mână încerc să mă orientez în spațiu, dar și-n timp, cam dezorientată de-atâtea și-atâtea minuni ce ochii-mi întâlnesc în cale că, zău, nu știu unde să mă opresc mai întâi, de parcă mi-aș dori pe toate să le văd și să le-ntipăresc în minte simultan, fără a pierde nimic din vedere. E ca și cum m-aș găsi într-un labirint întunecos si după fiecare cotitură îmi țâșnesc noi și noi descoperiri sclipitoare și irizate care mă ademenesc la fiecare pas! Nu-i deloc ușor ca din noianul lor să poți alege, de aceea am decis ca tot ce-mi răsare în cale să descriu și vouă, celor ce veți dori a mă citi împărtășindu-vă din tumultul senzațiilor ce mă petrec și-mă-nfioară, de surpriza ce îmi produc cele ce-am reușit să adun până acum! Tot călătorind prin timp, ajung la o regiune numită  Antikythera, unde sunt atâtea de spus și încă de elucidat că într-adevăr fantezia ta îți poate plăsmui neobosită.

Istorisirea faptelor începe așa: era-ntr-o zi Marți, 4 aprilie 1900, pe Marea numită Myrtos ce se confruntă cu o teribilă furtună. Un întuneric să-l tai cu cuțitul, o ploaie torețială, aprigă furtună, fulgere ce cad necontenit! Vântoasele dezlănțuite și marea cu valurile înalte și spumoase lovesc necontenit o corabie-n larg, de dimensiuni nu prea mari ce se îndreaptă pe coastele Tunisiei. Șeful echipajului, căpitanul Dimitrios Kontos, cercetând rapid harta caută cu înfrigurare uscatul, cel mai apropiat fiind Antikythera, între Kythira (insulă greacă situată vizavi de colțul sud-estic al peninsulei Peloponez, tradițional este considerată una dintre cele 7 insule ionice, deși este îndepărtată de grupul principal, din punct de vedere administrativ, aparținând unității regionale a insulelor, care face parte din regiunea Attica, deși se află la mare distanță de Attica) și insula Creta, la care reușește să ajungă cu chiu, cu vai, cu ajutorul echipajului. Aruncă ancora pe țărm și așteaptă să se calmeze furtuna. Până atunci, însă, își zice să profite de timp și, cu-așa zisele costumele de scafandru ale vremii, încearcă să cerceteze adâncul! Unul dintre scafandrii cu experiență, pe nume Elias Stadiatis, este primul care găsește un naufragiu la o adâncime de aproximativ 45 de metri și ieșind la suprafață descrie cele văzute celorlalți membri ai echipajului. Guvernatorul îndoielnic se scufunda și el pentru a afla adevărul și-ntr-adevăr descoperă o epavă a unei nave mari ca acelea folosite în vremuri străvechi pentru transportul cerealelor din Egipt în faimoasele porturi din nordul Mediteranei, transportând deseori și pasageri.

Încep să ridice pe corabia lor cât mai multe descoperiri și-apoi informează autoritățile, care trimit o navă militară în zonă. Așa au fost recuperate peste 200 de amfore, monede de argint, sculpturi din cupru și marmură, lămpi, vaze ornamentate, ustensile, cuie de cupru, un inel de bronz și chiar oase. Toate cele de mai sus par să aparțină naufragiului din Antikythera, din care a fost scos și faimosul mecanism despre care voi vorbi în continuare. Moartea unui scafandru și paralizia altora din cauza bolii scafandrilor pune capăt operațiunii. Au trecut cam 75 de ani, până când, în toamna anului 1976, oceanograful francez Jacques-Yves Cousteau (1910-1997,  fost  ofițer francez de marină, unul dintre cei mai celebri și prestigioși exploratori ai vieții subacvatice în domeniul oceanografiei, devenit cunoscut în întreaga lume în calitate de comandant al navei Calypso) a efectuat un alt sondaj.

Între timp însă arheologii au studiat descoperirile care au fost transferate la Muzeul Arheologic din Atena. Astfel, pe 17 mai 1902, fostul ministru al educației Spyridon Stais, împreună cu vărul său și renumitul arheolog Valerios Stais, ambii originari din Kythira, au decis să viziteze muzeul. Arheologul Stais este cel care a asistat la sudarea magnificei statui de bronz a adolescentului din Antikythera (care până atunci era considerat cel mai important artefact al naufragiului, datând între 340-330 î.Hr, o statuie ce are o înălțime de 1,94 metri, ce reprezintă un tânăr stând în picioare, gol și cu mâna întinsă, considerându-se că figura ar aparține fie lui Perseu care ține capul Meduzei, fie, și cel mai probabil lui Paris care ar ține „mărul discordiei” pentru a-l oferi celei mai frumoase zeițe, Afrodita. Tot arheologul Valeriu Stais a observat că una dintre descoperiri avea o roată dințată încorporată și inscripții vizibile în termeni astronomici. Profesorul Derek de Sola Price (fizician și istoric al științelor care lucrează la Universitatea Yale) a estimat că  obiectul a fost construit în jurul anului 87 î.Hr în Școala Apolloniană din Rodos, de astronomul rodian Gemino, după alții de eruditul Poseidon Rhodian (sau Apameus), care împreună cu Arhimede și Hipparchus, era considerat unul dintre posibilii constructori ai Mecanismului de la Antikythera (calculator mecanic antic realizat pentru calculul pozițiilor astronomice, construit estimativ între 150 și 100 î.Hr, recuperat în anii 1900-1901 dintr-o epavă de lângă insula Antikythera, vizitată pentru ultima oară în 1978 și de către comandantul Jacques-Yves Cousteau).

Poseidon Rhodian, născut în jurul anului 135 î.Hr în Apamea – murit la Rodhos în 51 î.Hr. a fost astronom, geograf, istoric etc., operele sale supraviețuind prin lucrări ale diverșilor autori greci și latini. Acestea acoperă aproape întreaga gamă de științe din timpul lui Poseidon: Filosofie, Fizică, Astronomie, Geografie, Etnologie, Geologie, Meteorologie, Matematică, Istorie și Strategie! Nu întâmplător este comparat în domeniul erudiției cu Aristotel și Eratostene. Astăzi se știe însă că inițiala concepție a mecanismului a fost făcută de Arhimede. A fost completată de succesorii săi în știința astronomiei, Hipparchus și Poseidon. Un verset din Pliniu „arată” către Hipparchus: „După acești oameni, Hipparchus a prezis orbita Soarelui și a Lunii timp de sute de ani. Lucrările sale includeau lunile, zilele și orele și nu era altceva decât un participant la planurile naturii “. Conform lecturilor astronomice de astăzi, a fost ajustat în jurul anului 80 î.Hr., deci mecanismul a fost cu siguranță opera ui Poseidon Rhodian. În ceea ce privește mecanismul găsit, acesta era o „mașină oxidată”, compusă din doua fețe, după cum a raportat ziarul Estia la 22 mai 1902. Directorul Institutului arheologic austriac, Willem, examinându-le a reușit să distingă cea mai mică inscripție. Vor urma alte și-alte studii ale ambelor fețe pentru o lectură mai completă a literelor celor două plăci. Înițial s-a crezut că era vorba de un ceas mecanic, însă, datorită unor studii mai aprofundate, comunitatea științifică va rămâne uluită. S-a constatat că datează din perioada elenistică,150 î.Hr.-100 î.Hr., că e cu aproape o jumătate de secol mai vechi decât epava navei care a transportat-o, despre care se estimează că naufragiul ar fi avut loc între 87- 63 î.Hr. Copie a Mecanismului de la Antikythera bazat pe reconstrucția acestuia se află la Muzeul Tehnologic din Salonic. Mecanismu de la Antikythera a fost admirat de milioane de oameni, fiind expus până la Beijing, dar datorită importanței și naturii sale sensibile, este recomandabil să nu iasă în afara Greciei.

Întrebarea este: ce este acest mecanism si la ce folosește? Precum spune profesorul Michael Edmunds (de la Universitatea Cardiff), care în 2006 a condus un studiu al Mecanismului de la Antikythera, „Această constatare este pur și simplu uimitoare, unică în felul ei. Designul este impecabil, datele astronomice fără greșeli. Modul în care este conceput mă lasă fără cuvinte. Oricine a construit, a făcut-o cu mare grijă și din punct de vedere istoric și al penuriei, nu pot să văd acest lucru decât ca fiind chiar mai valoros decât Mona Lisa”! Mecanismul de la Antikythera este unic, fascinează și provoacă oamenii de știință să-i descifreze funcția. Este cea mai veche mașină complexă cu angrenaje care a supraviețuit, realizată din bronz și încadrată într-un cadru de lemn, un computer mecanic analog, folosit ca instrument de observații astronomice, cel mai vechi mecanism cunoscut pe planetă, primul computer din istorie, o piesă fascinantă din istoria Greciei Antice, deținând secretele celui mai mare puzzle din istoria tehnologiei! Înainte de cel de-al doilea război mondial, s-a speculat că dispozitivul a fost folosit ca astronaut, odometru, ceas naval astronomic, planetariu sau navigator antic. Toate aceste utilizări nu se exclud reciproc, deoarece cercetările sunt încă în curs. Cert este că va trece destul timp pentru a se descoperi utilizarea sa deplină. Astronomul Giannis Seiridakis (1948-2020), fost profesor de astronomie și astrofizică la Universitatea Aristotel din Salonic, membru al echipei internaționale de studiu a Mecanismului de la Antikythera, a descris-o ca fiind „la fel de importantă pentru evoluția tehnologiei, precum Acropole pentru evoluția arhitecturii ”. Aceste câteva cuvinte rezumă toate teoriile care au fost dezvoltate prin cercetări privind utilizarea sa.

Mecanismul era o cutie de lemn, nu mai mare decât un dicționar gros (34 x 18 x 9 cm) care conținea un sistem complex de angrenaje. Astăzi au rămas puține urme de lemn, în timp ce, după 2000 de ani în apă, piesele au fost transformate în mase nedeterminate de metal oxidat. Cu toate acestea, folosind mai întâi raze X și apoi sisteme de imagistică digitale mai moderne, experții au putut să studieze interiorul dispozitivului și să citească inscripțiile sale erodate. Ca operă de artă, este de neegalat în eleganța de design și perfecțiunea tehnică, dar ca lucrare de inginerie este și mai uimitoare. Pentru a încadra toate funcțiile mecanismului într-o cutie atât de mică, a fost necesară nu numai o concepție genială, ci și o execuție de precizie inimaginabilă, mai ales dacă luăm în considerare care erau mijloacele vremii.

Primul care a studiat mecanismul cu sârguință din 1951 și timp de aproximativ douăzeci de ani în ciuda multor adversități, a fost fizicianul și istoricul științei engleze Derek de Solla-Price (1922-1983)  care a presupus că aparținea expozițiilor publice din Rodos, insulă cunoscută încă de pe vremea lui Pindar pentru expoziția construcțiilor automate mecanice. Hannah, într-o lucrare publicată în 2000, susține că mecanismul îndeplinea mai multe funcții, astro-meteorologice, navale, astronomice și în principal astrologice. Caracterul multidimensional al mecanismului are însă și implicații filozofice, care îl apropie de gândirea lui Poseidon. Derek de Solla-Price folosind razele X a exprimat opinia că mecanismul pare fără precedent în istoria tehnologiei utilizarea angrenajelor diferențiale. Cu ajutorul epigrafistilor greci, el a reușit să citească mai multe dintre cuvintele care alcătuiesc instrucțiunile cadranului extern al mecanismului (în jur de 5.000 în total) realizând asfel că este un mecanism astronomic foarte complex ce conținea un fel de calendar vechi. Price i-a cerut lui Cyril Smith să facă o analiză chimică a mecanismului. Analiza a identificat bronz de bună calitate care conține 5% staniu, cantități foarte mici de plumb, arsenic și sodiu. Price a constatat, de asemenea, că unele piese sunt asociate cu reprezentarea orbitelor circulare ale Soarelui, Lunii și, probabil, ale planetelor cunoscute atunci (Jupiter, Saturn, Marte, Mercur și Venus), dar și un fel de măsurare a timpului și a anotimpurilor, deci un computer analog și digital. O minune tehnologică cu mult înaintea timpului său. În anii următori, Price a constatat că gradul de complexitate al mecanismului era în creștere, deoarece ar putea reprezenta mișcările Soarelui și Lunii în calendarul de 19 ani al astronomului Meton (secolul V î.Hr.). El a concluzionat astfel că mecanismul era o combinație de cunoștințe astronomice, înțelegerea conceptelor matematice abstracte și abilități mecanice ridicate.

Price a construit primul model simplist al mecanismului, urmat de australienii Allan Bromley, Frank Percival și creatorul construcțiilor mecanice ale Muzeului Științific din Londra, Michael Wright, care, pe lângă construirea unui model fidel al mecanismului, a formulat și punctul de vedere, că tehnologia grecilor antici a fost transmisă către Occident de către arabii din secolul al XIII-lea, împreună cu lucrările lui Aristotel. După 38 de ani de la ultima cercetare a celebrului explorator francez Jacques-Yves Cousteau, au început noi cercetări pe 15 septembrie 2014, numite „Întoarcerea la Antikythera”. Echipa de cercetare a identificat și a colectat și alte obiecte: o suliță solidă din bronz cu o șurubelniță, care provine dintr-o statuie din bronz sau marmură, un inel de cupru, atașat la un cui de cupru, o ancoră de plumb, inclusiv un inel și un capăt de cupru al unui suport de pat, precum și un corn aproape intact. Mulți cercetători încă încearcă să „deblocheze” toate secretele naufragiului și mai ales mecanismul.

Arheologul american Virginia Grace (în colaborare cu E. Ralf și scafandrul Thockmorton), a reușit să examineze nava cu metoda C14 ca datând din al II-lea î.Hr. Datarea ulterioară a navei cu studiul arheologic al ceramicii pe care a purtat-o ​​a arătat că s-a scufundat între 86 î.Hr. și 50 î.Hr. în timp ce forma vaselor a dus la concluzia că acestea provin din orașele Ionia și Rodos. Astfel a venit concluzia că mecanismul fusese îmbarcat de la Rodos la Roma. Rodos la acea vreme avea relații strânse cu Roma, orașul etern. În ciuda localizării inscripțiilor, citirea lor a fost extrem de dificilă. Echipa de studiu a mecanismului a folosit un scaner CT și o tehnică prin care obiectul este fotografiat în timp ce este iluminat în moduri diferite pentru a obține rezultatul dorit. Dimensiunea extrem de mică a literelor (1,2-3,00 mm), suprafața neregulată a fragmentelor și deformările acestora au făcut și mai dificilă munca cercetătorilor. Deși sursele antice vorbesc despre existența unor astfel de mecanisme, el este singurul care a supraviețuit.  Cu ajutorul unui tomograf special construit pentru acest mecanism, s-a constatat că fragmentul principal are 30 de discuri, care se rotesc în jurul a 10 axe. Au fost citite mai multe dintre inscripțiile de pe plăci și de pe platourile de disc, care conțin termeni astronomici și mecanici, ceva de genul „manualului de utilizare” al instrumentului. Este o „oglindă” a cerului antichității. Dar ia să vedem, cum arată acest mecanism ?

Privit din față se observă Calendarul egiptean, cercul exterior al feței, este solar și nu lunar, ca majoritatea la acea vreme. Numele egiptene ale lunilor sunt redate cu caractere grecești. Anul egiptean a durat doar 365 de zile până în 238 î.Hr., când Ptolemeu al III-lea a introdus anul bisect. Cel ce a făcut mecanismului pare să fi știut acest lucru, existând posibilitatea de a muta calendarul pentru a compensa pierderea unei zile la fiecare 4 ani. Indică anul solar și cercul interior poartă numele constelațiilor. Anul este împărțit în 12 părți egale, conform tradiției babiloniene, deși dimensiunile constelațiilor diferă. Arată poziția Soarelui în raport cu stelele, printr-un indicator care se mișcă în fața cercurilor anului egiptean și a zodiacului. Adică, pentru fiecare zi a anului, mecanismul arată poziția soarelui în ecliptică. Deasemeni, printr-un al doilea indicator arată poziția lunii în raport cu stelele, bazat pe un sistem genial de angrenaje circulare care atribuia neregulile aparente ale mișcării lunii datorate orbitei sale eliptice. Arată fazele lunii, cu-o bilă de două culori pe indicatorul Lunii, margeaua alb-negru rotindu-se indică faza ce corespunde datei respective. Arată poziția unor stele și constelații importante în ecliptică, precum și estul sau vestul lor în timpul anului, prin intermediul simbolurilor din interiorul celor două cercuri, care corespundeau explicațiilor din „butucul” adiacent, un fel de legendă. Deasemeni arată pozițiile celor 5 planete care erau cunoscute în antichitate: Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn. După ce au citit numele lui Marte și Venus în inscripții, cercetătorii au presupus existența unor indicii pentru toate planetele, ceea ce a fost confirmat de reprezentările digitale din 2005. În total, împreună cu Soarele și Luna, mecanismul a atribuit mișcările celor 7 corpuri cerești.  Dar dacă creatorul a prevăzut anomaliile mișcării Lunii, de ce să nu poată să prevadă și anomaliile mișcării Soarelui ? Cu toate acestea, piesele care ar permite acest lucru nu au fost încă identificate, dar nu este exclus să se descopere în studiile următoare.

Partea din spate a mecanismului este și mai complexă: deasupra, spirala lui Meton (care conține cercul Callipic și luptele panhellene), iar dedesupt spirala lui Saros (care conține cercul Evoluției). Prezintă cinci „cadrane” diferite. Pe cadranul superior se află Cercul lui Meton. Acest ciclu se bazează pe observația că ciclurile solare și lunare se repetă, aproape perfect, la fiecare 235 de luni lunare sau la fiecare 19 ani. Această observație a servit la îmbunătățirea multor calendare antice. Nu întâmplător calendarul evreiesc, care este folosit și astăzi, se bazează pe cercul Meton. Interesant este faptul că, în timp ce numele lunilor sunt egiptene, aici sunt corintice. Aceasta a aratat ciclul Kallipik care durează 79 de ani. Acest ciclu este în esență o cvadruplare a metonicului prin scăderea unei zile după patru cicluri metonice. Acest lucru permite o mai bună coordonare a unui calendar lunar cu anul solar. Micul disc eliptic (în interiorul cercului metonic, stânga) este împărțit în sferturi, astfel încât indicatorul arată care dintre cele patru cercuri metonice aparține anului curent. Arată deasemeni când au avut loc Marile Jocuri Panhellene. Un disc mic, în interiorul cadranului Cercului de Meton (dreapta), menționează Olympia, Pythia din Delfi și Naia din Dodoni care au avut loc la fiecare patru ani (dar nu în același an), precum și Isthmia și Nemea (fiecare la doi ani).

Printr-un al doilea „cadran” în partea de jos a feței din spate, se vede Cercul lui Saros, ciclul babilonian (în cele mai vechi timpuri, acest ciclu era o perioadă egală cu 6.585,3 zile sau aproximativ 18 ani și 11 zile) care prezice eclipsele de Lună și este folosit și astăzi de NASA; are o perioadă de 223 de luni lunare, după care Soarele, Pământul și Luna se află în aceleași poziții între ele. Aceasta înseamnă că o eclipsă care are loc în ziua x a unui Saros va fi repetată în aceeași zi a ciclului următor. Deci, cunoscând eclipsele care s-au întâmplat în trecut, putem spune cu precizie în ce zile se vor întâmpla următoarele.

Prin cel mai mic cadran al Evoluției (situat în cadranul lui Saros), se prevede timpul eclipselor. Cele 223 de luni sinodale ale lui Saros corespund la 18 ani, 11 zile și 8 ore (adică o treime din zi). Aceasta înseamnă că eclipsele vor avea loc în aceeași zi, dar în momente diferite în timpul zilei timp de trei cicluri și apoi modelul va fi repetat. Evoluția este o perioadă de 54 de ani corespunzătoare a 3 Saros. Cadranul este împărțit în treimi care poartă inscripții ce indică utilizatorului să adauge 0 ore pentru primul ciclu, 8 ore pentru cel de-al doilea ciclu și 16 ore pentru cel de-al treilea ciclu. În acest fel, utilizatorul poate prevedea nu numai ziua, ci și ora eclipsei cu o precizie deosebită. În sfârșit, pe partea din spate a mecanismului este o descriere foarte detaliată a funcționării sale, un manual de utilizare real.

Funcționarea sa este foarte complexă fiind prezentată mișcarea planetelor cu o mare exactitate și indicând existența înregistrărilor mișcării lor de secole. Fizicianul Derek de Solla-Price a făcut chiar un mecanism cat se poate de asemănător pentru a explica funcționarea originalului.

Plăcile gravate descriu cel puțin două calendare, unul grecesc, care echivalează cu aproximativ 19 ani și unul egiptean, care era calendarul „științific” comun al timpurilor hellenistice Sistemul planetar al vremii a apărut pe placa sa centrală, reprezentată de indicii care arătau Soarele, Luna și cele 5 planete cunoscute atunci, care se mișcau în cerc, în raport cu zodiacul grecesc și calendarul egiptean. Evenimente astronomice importante au fost înregistrate la același nivel. Evident că mecanismul nu este nici un dispozitiv electric, nici un dispozitiv electronic, energia pentru mișcarea sa provenind prin rotirea unei manivele care a transmis mișcarea printr-o treaptă din față. Calculele s-au făcut prin combinarea angrenajelor cu diferite numere de dinți (și proporții diferite) mecanismul putând, se pare, a „ înmulți” și „împărți” diferite dimensiuni.

Prezintă multe asemănări cu primele computere mecanice din secolul al XVIII- lea, cum ar fi calculatorul lui Blaise Pascal (1623-1662, fost matematician, fizician și filozof francez, cu contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid) sau calculul sistemelor de ardere mecanică, a cărui utilizare era în secolul al XX – lea. Există o gamă vastă de cunoștințe și abilități tehnice de neimaginat, cam dificil pentru mine de explicat și aici ne putem întreba, cât de sofisticată era matematica vremii (fără cifre arabe, neavând nici măcar pe zero) care permitea construirea pieselor cu o acuratețe atât de incredibilă? Câți meșteri și câți ani de experimentare au fost necesare, pentru a veni cu acest design extraordinar de complicat și câți ani (sau secole) au trebuit grecilor antici să facă aceste piese pentru aplicații tehnice, până să ajungă la punctul de a crea un mecanism atât de avansat, având în vedere că se credea că grecii dețineau doar teoria, nu și tehnologia avansată la acea vreme.

Recent, s-a descoperit că Mecanismul de la Antikythera prezintă și-o ordine de apariție a stelelor, în funcție de latitudinea de utilizare, care în cazul mecanismului corespunde Greciei de Vest. Citind numele lunilor calendarului grec, s-a constatat cu mare surpriză, că acestea nu erau numele calendarului rodian, ci al Greciei corintice și occidentale. Aceasta duce la concluzia că inițiala concepție și construcția mecanismului au avut loc în Corint sau în unele dintre coloniile sale, cum ar fi Siracuza în care a trăit Arhimede. În 2005, Ministerul Culturii din Grecia a întreprins Programul de cercetare pentru Mecanismul de la Antikythera, desfășurat de o echipă internațională. Cercetatorii au folosit o fotografie digitală, analiza chimică (X-ray spectrale), un dispozitiv de prelucrare a imaginilor digitale PTM, Hewlett Packard și Digital tomografia, Compania X-Tek. Rezultatele, publicate în 2006, au dezvăluit interiorul mecanismului cu o claritate fără precedent, care a permis confirmarea existenței a 30 de piese păstrate-n timp și dublarea numărului de caractere care ar putea fi identificate. Baza de cercetare a fost preluată acum de o echipă internațională de oameni de știință, cu un program cunoscut sub numele de „The Antikythera Mechanism Research Project”, în cadrul căruia Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena, Universitatea Aristotel din Salonic, Universitatea din Cardiff (Țara Galilor ), X-Tek Systems din Marea Britanie și Hewlett-Packard din SUA, confirmându-se observațiile cercetătorilor anteriori.

Există referințe la întreaga cronică a istoriei moderne a Mecanismului de la Antikythera, de la descoperirea sa până astăzi, în albumul unic al lui Kostis Stikas, fondatorul salonului de ceasuri, fotograf, scriitor, unde se găsesc interviuri cu academicieni și cercetători care studiază mecanismul, precum și materiale fotografice importante. Autorul prezintă cele mai complete cercetări despre Mecanismul de la Antikythera  care a fost publicat până în prezent și oferă răspunsuri la întrebările fiecărui cititor. Pe scurt, Mecanismul de la Antikythera a fost o mașinărie concepută pentru a prezice fenomenele cerești, conform teoriilor astronomice avansate ale timpului său, singurul martor al istoriei pierdute a ingineriei geniale, o percepție a geniului pur, una dintre marile minuni ale antichității, ale lumii, ce-ar putea schimba drastic modul în care privim lumea, dacă…dar… rămâne de văzut…

 Alte articole ale autoarei Anna-Nora Rotaru în Jurnalul Bucureştiului

Nota redacției

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.