Acasă Filozofie politică Ziaristul și scriitorul Viorel Patrichi: „Un an de război și performanțele unui...

Ziaristul și scriitorul Viorel Patrichi: „Un an de război și performanțele unui nebun”. Cele „7 păcate capitale” ale lui Vladimir Putin. Consecințele dramatice ale conflictului (războiului) ruso – ucrainean (după un an)

„Târgu’ Ieșilor” – prin intermediul Universității Apollonia – din nou Capitala Culturală a Cercetării Internaționale. Corespondență de la Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarului Realitatea – partener media al Jurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu – Iași), membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului

S-a mai spus. Da, nu e nimic nou. Putin e nebun, Putin e bolnav, uite cum bâțâie dintr-un picior, uite că i-a rămas botoxatului mâna țeapănă, ce dacă are centura neagră cu 10 dani sau daniele? Dar nu, vă spun eu, am citit în ziarul „Russkii Evrei”, Putin a murit și are acum vreo 5 sosii. Iar Nikolai Patrușev le trimite pe rând în fața publicului până când se va decide care va muri și cine se va topi în neantul istoriei ruse. Până când va decide el dacă va urca pe tronul de la Kremlin Ștruli Prigojin (se citește „Prigojîn”) sau cumătrul Ramzan Kadîrov, trebuie să admitem că Vladimir Vladimirovici Putin a obținut cele mai mari realizări prin invadarea Ucrainei:

  1. A pus de-o frăție fără precedent între haholi și orci. Nu s-au iubit ei așa nici pe timpul lui Vladimir Monomahul…
  2. A trimis creștinește pe lumea cealaltă sute de mii de ucraineni și de ruși, a zdrobit economia Ucrainei și a făcut zob și economia Rusiei. După pierderea războiului – și este inevitabil acest lucru – Rusia va plăti despăgubiri un veac de prostie.
  3. A reușit să-și ridice în cap „scârbosul Occident cu pedofilii și cu homosexualii lui” (apud Serghei Lavrov), o performanță pe care n-a visat-o nici Joe Biden atunci când nu mai dă mâna cu aerul.
  4. Tot căutând el noi aliați în lupta cu Satana, a izbutit să bage Rusia măreață slugă la dârloaga chineză. Și doar l-au avertizat mulți intelectuali ruși, nu evrei, că adevărații aliați ai Rusiei se află în Occident, nu în Asia. China este „țara de sub Cer” și ea nu s-a aliat niciodată cu nimeni, chiar dacă acum dă unele semne…
  5. Tot încercând el să pună pe fugă haita care latră la poarta Kremlinului (apud venerabilul Papă Francisc), a izbutit să determine țările nordice să ceară aderarea la NATO.
  6. Năzuind el să urce cu bocancii pe divanul de la Kiev, Putin a adus Federația Rusă în pragul dezmembrării. Să sperăm că nu va face ca Samson din Vechiul Testament.
  7. În sfârșit, dar nu în ultimul rând, Putin a mai bătut un record: în cele mai troglodite țări fezandate în aburii corectitudinii politice, s-a regenerat naționalismul. Sigur, foarte mulți nevorbiți susțin că ar fi „suveraniști” ca să nu intre în conflict cu Enciclopedia Britanică, unde scrie că naționalismul este criminal, dar e treaba lor. Cine poate să contrazică genomul uman?

Viorel Patrichi

Nota redacției

Războiul din Ucraina: Consecințe.
De la bun început, ținem să precizam că războiul din Ucraina este, în esență sa, acțiunea prin care Rusia a urmărit să întoarcă în favoarea ei reglementările de securitate stabilite la sfârșitul „Războiului Rece”, pe care Uniunea Sovietică l-a pierdut. Rusia–factori decizionali, președintele Putin în persoană, dar si teoreticieni ca Dughin sau Karaganov–(ca si China, de altfel), au considerat că, în cele trei decenii scurse de la terminarea „Războiului Rece”, raportul de forțe pe plan mondial s-ar fi modificat in favoarea sa si a Chinei, ca principali opozanți ai dominației SUA (foarte probabil, asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2020 si retragerea intempestivă din Afganistan din vara lui 2021 au contribuit la această apreciere eronată).

Drept urmare, conducătorii ruși au decis că a sosit momentul să treacă la preluarea inițiativei din mâinile SUA, a „Vestului” în general, solicitând garanții că Ucraina nu va fi primită în NATO, iar Alianța își va retrage amplasările de forțe și mijloace de pe teritoriul noilor membri, revenind astfel practic la situația din 1997, de dinaintea primei extinderi a NATO. Aceste solicitări au fost făcute pentru a nu putea fi acceptate (Rusia știa foarte bine că neprimirea Ucrainei în Alianță era deja o realitate, datorită absenței consensului intern), însă a făcut solicitările doar pentru a fi refuzată, oferindu-i-se astfel o justificare pentru inițierea operațiunilor militare împotriva Ucrainei (Faptul ca Rusia era hotărâta să folosească trupele masate pe granița Ucrainei împotriva acesteia era ilustrat atât prin tergiversările diplomatice de dinaintea atacului, dar si prin acumularea-începând cu decembrie 2021 – unei rezerve de cash in valoare de 5 Md$US).

Decizia de a iniția atacul–în ciuda apelurilor repetate de a nu face acest lucru, precum și a eforturilor diplomatice importante întreprinse de lideri occidentali–a fost determinată, probabil, și de ieșirea din joc a Angelei Merkel (retrasă din activitate la începutul anului), principalul sprijinitor occidental al președintelui Putin, precum si de starea de sănătate a acestuia, ceea ce ar putea justifica urgența acțiunii sale de a tranșa definitiv raporturile cu Ucraina. O „victorie” rapidă, facilitată de ocuparea capitaliei, repudierea de către ucraineni a actualei conduceri și instalarea unui guvern marionetă la Kiev ar fi lăsat sancțiunile „Vestului” in aer si ar fi amplificat disensiunile dintre aliați, mai ales în cadrul UE (Imaginile de arhiva ale „Anschluss-ului” din 1938, in care militarii germani erau ovaționați de austriecii ieșiți pe străzi, iar Hitler intra triumfal in Viena, sunt probabil cele mai ilustrative pentru așteptările inițiale ale Rusiei, care au cântărit greu in luarea deciziei de începere a agresiunii). Evaluarea-complet eronată-făcută de Rusia cu privire la gradul de unitate dintre conducere și popor, a hotărârii ucrainenilor de a se opune cu arma în mână împotriva ocupanților ruși–care au cântărit, se pare, greu în luarea deciziei de atac–vor rămâne în analele științei politice și a celei militare drept exemple ale judecării greșite a situației („errors of judgement”).

În plus, acestor erori li se adaugă efectele inverse ale așteptărilor Rusiei cu privire la situația din Europa. Cum spunea președintele Biden la Varșovia: „În loc să înfrângă hotărârea ucraineană, tacticile brutale ale Rusiei le-a întărit hotărârea. În loc să divizeze NATO, Vestul este acum mai puternic și mai unit decât a fost vreodată. Rusia a dorit o prezență NATO mai mica pe granițele sale, dar acum avem o prezență mai puternică, mai amplă, cu mai mult de 100.000 de militari americani, împreuna cu toți ceilalți aliați din NATO. În realitate – Rusia a reușit să creeze ceva ce sunt sigur că nu a intenționat: revitalizarea democrațiilor lumii, cu o unitate de scop și spirit colectiv obținute în câteva luni, și care, altfel, ar fi necesitat ani pentru a fi obținute”.

Chiar dacă Rusia a greșit substanțial în calculele sale, războiul, odată inițiat, aduce cu sine consecințe importante în multe domenii. Astfel, in planul arhitecturii de securitate europene și globale post-Război Rece, în raport cu care războiul ar fi trebuit sa fie lovitura de grație, aceasta s-a întărit, înregistrând:
1. creșterea prezenței militare americane pe continent si o reconfirmarea leadership-ului american
2. sporirea prezentei militare aliate pe flancul de est
3. consolidarea coeziunii în interiorul NATO
4. întărirea relațiilor transatlantice prin amplificarea și întărirea colaborării cu UE,
5. creșterea atractivității și întărirea Alianței Nord-Atlantice prin cererile de aderare ale Finlandei și Suediei,
6. direcționarea în mai mare măsura a atenției și resurselor membrilor Alianței spre întărirea securității lor colective

Articole asociate

Jurnal Politic (11) – Bilanțul unui an de război. Noul consulat (filială) OADO (Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Națiunile Unite – Ecosoc) de la Paris. Corespondență de la Amiral H. E. HRH Lord Sir Prof. dr. avocat Florentin Scaleţchi (analist politic, Preşedinte-fondator al OADO)

Notă. Alte articole ale ziaristului și scriitorului Viorel Patrichi în Jurnalul Bucureștiului

A se vedea și alte articole ale autorului

Nota redacției