Acasă Reportaj Peripeții în Africa Neagră (Subsahariană) – Senegal (partea 2)

Peripeții în Africa Neagră (Subsahariană) – Senegal (partea 2)

Peripeții în Africa Neagră (Subsahariană) – Senegal (Partea 1)

Ajungând la autogara cea bună, Baux  Maraîchers, ne așteptă „l’embaras du choix”,  adică dificultatea alegerii: exista bus, dar și taxi-brousse–mie, această denumire de taxi de junglă, îmi evocă acele vehicule supraîncărcate traversând „noman’s land”-urile (locuri nelocuite) prin hârtoape cu oameni, găini, eventual capre cocoțate pe acoperiș, căci șoferul n-are inimă să refuze pe nimeni, văzute prin filme…ne gândim, cântărim, dăm o tură prin jur, nici o plecare iminentă…ce-ar fi să mâncăm totuși ceva, găsim un local cu mâncare caldă, nu ni se pare apetisant mai ales prin prisma igienei…iar o să fim leșinate de foame pe drum, dar ce mai contează, Africa cere anduranță…pe stradă există niște standuri cu fructe: banane și mere…am venit în Africa să mâncăm mere și pere ?

Taxi brousse Manakara-Ampasimanjeva | PitchoneViaggiatore
Il Pitchone Viaggiatore

În fine, ne potolim foamea cu banane și mango care sunt maximum de coapte, sucul lipicios ni se scurge printre degete și ne murdărim pe față,  râdem una de alta….vorbim cu unii și cu alții, dau unui copil ceva dulce, dar dacă faci asta ești pe loc înconjurată de mulți alții, nu faci față, ți se rupe inima dar te obișnuiești…până la urmă alegerea e făcută: bus-ul, chiar dacă ne duce direct, pleacă târziu, nu avem răbdare să așteptăm, vom merge pe etape cu taxiul, e vorba de 450 de km. Limuzina noastră cu 7 locuri e cam hodorogită, suntem înghesuiți și ar fi tare bine să poți să-ți ții nasul! „Personnes sensibles s’abstenir”!

Pe marginea drumului vezi case: unele din beton nefinisat, fără uși, fără geamuri la ferestre, fără „mușcate” sau simple barăci din tablă ondulată unde locuiesc oamenii…sărăcie lucie…mă gândesc că la noi, chiar și cele mai modeste și dărăpănate căsuțe au 2–3 floricele într-o grădiniță…știam că africanii au simțul estetic, cel al exuberanței culorilor ce înflorește în ținutele tribale și cochetăria femeilor… dar în ambientul lor, nu? După vreo 2 ore, de fapt cine mai știe, ajungem la terminus, ne cumpărăm apă și tot ce îmi amintesc, însolit pentru noi, vedem cu încântare, chiar acolo printre clădiri și oameni, un copac din care atârnă niște cuiburi ovale împletite din ierburi și crenguțe, măricele, pe care niște păsări galbene gălăgioase le-au construit cu măiestrie și îndrăzneală chiar sub nasul tuturor…am mai văzut asta undeva, în documentare, e vorna de pasărea „țesător”.

Aflăm că trebuie să ajungem la bac să traversăm fluviul Saloum, ne apropiem deci de Delta Sine-Saloum.  Există bac și bărci, ne urcăm în care vine primul, adică bacul…dar regretăm, deși venite mai târziu, bărcile ne-o iau înainte, în timp ce bacul se împotmolește, nu înțelegem de ce și suntem furioase pentru că vine noaptea și noi nu avem cazare.

Ne manifestăm nemulțumirea față de un membru al echipajului, e de fapt un fel de salvamar, în caz că…băiatul ne liniștește, vom ajunge, nu mai durează mult, și se oferă să ne găsească el o cazare, nu avem cum refuza….Massaly, căci așa îl chema, ne duce la un camping  unde primim o căsuță decentă…după ce dispare ca să se primenească, ni se alătură la cină, la invitația noastră, suntem bucuroase să avem un interlocutor de la care să aflăm tot felul de lucruri. Vine și patronul la taclale, mă întreabă dacă C. care e mult mai tânără decât mine, e fata mea și spune că e frumoasă, ca mulți alții…aflăm că Massaly e pompier, respect si admir pompierii pentru curajul lor…pe numele lui întreg, Ousmane Massaly pare un băiat de treabă și vine cu ideea ca mâine dimineață să ne plimbe cu barca, își va lua liber de la cazarmă…nu rezistăm invitației, vomface o haltă de o zi în târgușorul liniștit și puțin turistic  care esteFoundiougne, pe malul stâng al fluviului unde domnește la „douceur de vivre”…

Zis și făcut, de dimineață Massaly e punctual, face rost de barcă, numai că, iată, se adună niște nori negri și grei la orizont, amenințând cu furtună.  C. intră în panică, nu mai merge nicăieri zice, eriscant…eu nu-mi fac nici un fel de griji, suntem cu salvamarul, dacă nici așa nu te simți în siguranță…doar n-o să ratăm acum și plimbarea cu barca!…ne punem veste, cu chiu  cu vai, plecăm. Până la urmă norii se îndepărtează și plimbarea va fi cât se poate de liniștită….Chiar dacă nu suntem pe litoral, peisajul e de mangrovă. Pe maluri cresc paletuvieri, arborii specifici, nu prea înalți, cu frunze ovale  și cărnoase, cu  rădăcinileînțelenite în mâl… partea aeriană  a rădăcinilor, e colonizată de mii de scoici de un alb-cenușiu.

Mangrova e un ecosistem al litoralului, ca un tampon între  mare și coasta pe care astfel o protejează, adăpostind specii marine și amfibiene. În mlaștina liniștită, la adăpost de marile valuri și de prădători, peștișori abia ieșiți din icre, tot felul de mormoloci, crabi și alte crustacee se hrănesc cu nutrienți din mâl… Este un loc unde femeile vin cu coșulețe împletite să pescuiască…prind crabi, creveți, scoici și alte delicatese…se mai poate rătăci  și câte un caiman sau, mai rău…dacă vrei să vezicum  o mangrovă cu apa clipocind liniștit se transformă-n iad, există filmul „Apă neagră” al regizorului David Nerlich. Ideea e că de multe ori ceeace noi percepem  ca fiind pașnic și echilibrat, ca simpli spectatori ai naturii, ascunde permanenta hăituire în care trăiesc animalele ce-și au nașul în nemilosul lanț trofic (vezi  mai vechiul meu articol  Lanțul trofic). „Armonia naturii este de fapt o perpetuă crimă colectivă” scrie Werner Herzog…pe care noi, aș adăuga eu, o privim cu detașare la adăpostul civilizației care ne protejează…

Lanțul trofic (Food chain)

Plimbarea noastră  liniștită nu deranjează prea mult păsările din jur. Chiar dacă nu foarte multe, vedem berze, păsări negre pe care nu le identific, poate cormorani, egrete, câțiva pelicani…da, am ajuns și noi în „țările calde”, așa cum le numeam când vedeam cârduri, cârduri de păsări migratoare pornind spre marea lor călătorie în fiecare toamnă și visam la îndepărtatele țări calde…iată, acum suntem și noi aici, poate dăm nas în nas cu vreo barză de la noi sau cu rândunica care și-a făcut cuibul sub streașină! Dar nu, acum e august și ele sunt acasă, își antrenează probabil puii pentru marea călătorie care se apropie…mă întreb, pentru ele oare unde-o fi acasă? Și de ce instinctul le trimite să cuibărească spre nord, când aici au ce le trebuie tot timpul  anului? Pentru că în natură nimic nu se face în mod gratuit…or fi broaștele sau libelule mai grase …sau iarba mai fragedă, aerul mai suav?

Aceasta migrație epuizantă le poate costa foarte scump însă, în ultimele decenii, milioane de păsări migratoare au fost împușcate în bazinul mediteraneean, după cum afirmă scriitorul american Jonathan Franzer, mare iubitor al păsărilor, în cartea sa de eseuri „Sfârșitul sfârșitului lumii”…dacă în țările nordice ele sunt protejate prin lege și chiar se face ceva în sensul ăsta, în sudul Europei ele sunt masacrate pentru distracție sau friptură, exemplul cel mai revoltător fiind Albania, unde prin schimbarea de regim și bulversările care au urmat, armele de foc se procurau foarte ușor…bilă neagră pentru Albania de data asta… să  faci frigărui cu lebede, rândunele, privighetori sau ciocârlii e infam!   Ar trebui să fie sacre…

Albania, o țară ignorată pe nedrept (Partea 1)

Albania, o țară ignorată pe nedrept (Partea 2)

Albania, o țară ignorată pe nedrept (Partea 3)

După plimbare, Massaly își vede de treburile lui, iar noi mergem la plajă, o mică plajă liniștită, plaja campingului nostru…și în alte vremuri a fost aici un loc de vilegiatură, ceva mai în spate agonizează o clădire din lemn vopsită în roz și bleu, cochetă la vremea ei… stând la soare îmi imaginez doamnele, la fel de cochete și ele, cu pălărioare și umbreluțe asortate stând pe șezlonguri și bând limonadă… Dar gata cu visarea, mi-a venit echipajul! Patronul mi-a aranjat o plimbare cu șareta prin împrejurimi…apare un fel de năsălie pe roți trasă de-un măgar…prima reacție e să mă ascund undeva, aș fi ridicolă și parcă mi-e și frică…nu,nici nu mă gândesc, n-ai de ce să te ții, te poți rostogoli ca bolovanul la vreun hop, asta mi-ar mai lipsi, am deja spatele rupt…dar n-ar fi corect, omul tocmit mă așteaptă, la fel și măgarul…până la urmă declin invitația, plătesc cursa și povestea e încheiată cu happy end !

Seara, ieșim la cină într-un loc privat, l-am rugat pe Massaly  să ne ducă să mâncăm din bucătăria tradițională, cred că e de fapt un restaurant „la negru”…e destul de animat, se vede cum gătesc femeile în bucătărie, ne așezăm într-un separeu. Ni se servește carne de oaie și cous-cous, meniu musulman…îmi amintesc că n-a fost faimos, nu mai știu de ce, o fi fost carnea tare ?  am mâncat fără entuziasmdar și fără comentarii ca să nu-l vexăm pa Massaly. În timp ce tragem de carnea de oaie, Massaly, ne povestește viațalui, puțin bâlbâit din cauza timidității: în timpul liber stă pe internet, ca cei mai mulți tineri, lucru care îi debusolează considerabil…văd viața din Europa, care este (sau pare ?) mai frumoasă, visează la ea, tânjesc după easingurul lor plan de viitor e să ajungă în Europa…aproape orice tânăr senegalez cu care stai de vorbă 5 minute îți va cere numărul de telefon, nu strică o relație, nu?…E jenant să nu-l dai, iar unii chiar te sună. E seara de adio, știm că nu-l vom mai vedea niciodată pe pompierul nostru, dar ce vom mai vorbi la telefon…

Aflăm mai târziu că Foundiougne e capitala creveților roz, iar noi am mâncat oaie! S-ar părea  că pescuitul lor- făcut cu niște luminițe pentru a-i atrage-poate fi văzut seara, dar sezonul  începea în septembrie, pfff...mai bifăm una pe lista ratărilor! Dimineață, plecarea…Masaly îi dăruiește lui C. printre alte nimicuri, ochelari negri de soare…chiar la ce visa ea, vă amintiți?  Contăm pe el să ne oprească o mașină din trafic după traversarea cu bacul, noi așteptăm într-un mare hol, după instrucțiunile lui… ne prezintă 2-3 colegi la fel de bine făcuți și musculoși ca el, de!, pompieri...copiii se adună în jurul nostru, C. e înduioșată de sărăcia lor…eu însă sunt mai mult preocupată de o eventuală alegere, mi-e din ce în ce mai clar că nu va fi ușor de ajuns în Casamance….oare să ne oprim în delta Sine-Saloum? cele două fluvii cu aceste nume își unesc apele înainte de vărsarea în ocean formând o deltă de peste 300.000 de ha, supranumită Amazonia Senegalului: păduri, rezerve naturale ale biosferei, un parc național, „pas mal” ( nu-i rău), nu? Și suntem aproape…tocmai când mă frământau aceste gânduri apare Massaly spunând să mai așteptăm, ar fi trecut cică un neamț care avea locuri, dar el se oprea în deltă și  s-a gândit că nu ne interesează…norocul ne-a trecut pe sub nas și soarta neera pecetluită… După scurt timp, Massaly revine încântat de el de data asta, ne-a găsit o mașină care merge la Ziguinchor, putem pleca cu toată încrederea, îl cunoaște pe șofer, e un gambian…îl părăsim definitiv și iremediabil pe prietenul nostru, emoție de ambele părți, mai ales că îl pupăm pe obraz, nu se aștepta, se „îmbujorează” , se fâstâcește, lumea se uită…și go!

Primul lucru după ce urcăm, plătim prețul pe care ni l-a zis MassalyGambianul, un tip ciolănos, cu nas lung coroiat, mustață căzută, ochi vicleni și glande sudoripare foarte active–pare să nu știe că s-a inventatdeodorantul-ne iscodește, dar ne înțelegem greu în engleză…lângă el, consoarta lui sau una dintre ele…Iar vom călători fără să mâncăm mai nimic, avem fructe, dar C. e prea îngrețoșată de mirosul pestinențial…și din ce în ce mai iritată…

Ajungem la frontiera gambiană, inevitabil. Dar nu rămânem în Senegal? Am vrea noi, dar trebuie să traversăm această țărișoară nerușinată de numai 11.000 de km2 care stă înfiptă ca un ghimpe în coasta Senegalului. Să vă explic…chiar dacă au aceleași etnii, cele două țări cu trecut comun au fost separate de decuparea colonială pentru că, dacă Senegalul era colonie franceză, Gambia aparținea  englezilor. După câștigarea independenței ele au rămas separate, state diferite. Îmbibați de stilul british, gambienii au rămas cu limba oficială engleză și un mod de viață și stil britanice: golf și cricket, breakfast și fiveo’clock…în plus, traversarea e mană cerească pentru ei, se plătesc vize de intrare și ieșire… multă lume, aglomerație, alergămprin zona de frontieră, mașina ne aștepta…am fost prevenite,  cunoșteam costul vizei, dar…stupefacție, vameșul ne cere cu mult mai mult! E un tip înalt și autoritar, foarte ferm…ripostăm revoltate, chiar așa? Nici nu ne gândim să dăm banii ăștia, suntem la fel de ferme…atunci ne invită în birou și ne așezăm la negocieri, nu mi-aș fi imaginat asta, să negociezi o viză? Se face un compromis de fiecare parte, nu vom mai plăti viza de ieșire și scăpăm din acest coșmar….imediat urmat de altul…

Iar bac, iar traversare, de data aceasta a fluviului Gambia, nervură principală a acestui stat liliputan. Coadă lungă de mașini în așteptare, în mod normal traversarea e deservită de două bacuri, dar acum e numai unul, ceea ce dublează timpul de așteptare…c-o fi duminică, c-o fi în pană…cert e că așteptarea ne pare interminabilă…tensiunea crește…apare bacul, dar sigur mașina noastră nu va intra, singura șansă e să coborâm, există încă locuri pentru persoane…zis și făcut, părăsim mașina precipitat cu toate că gambianul nu vrea  în ruptul capului să ne restituie banii pentru partea nefăcută din cursă, consideră că nu e vina lui…ne resemnăm și urcăm pe bac exasperate. E foarte mare, parc-ar fi vapor, de cum l-am zărit venind mi s-a părut supraîncărcat și obosit, nesigur…e lume multă, un Babel unde behăie oi în drumul lor spre moarte, spectacol ce ne va tortura mereu pe noi, iubitoarele de animale…între timp tensiunea a sporit între mine și C. care e supărată pe toată lumea…problemele par să fie din vina mea, doar eu am adus-o aici și am stârnit-o cu această Casamance…încasez.

După coborâre, începe un periplu nocturn–ce-a trecut ziua! Vom continua pe bucățele…prima mașină ne lasă într-o mică autogară, suntem imediat înconjurate de  ginta masculină care strigă la noi din toți rărunchii: unde vreți să mergeți? Vă duc eu! vă duc eu cu mașina mea! Știu eu un băiat care poate să vă ducă, etc…ca la bursă. C., înspăimântată, se retrage la o parte cu bagajele, dar pierzându-mă din raza ei de vedere, se crede rătăcită și strigă și ea după mine…sunt și eu tensionată, dar nu mi-e chiar așa de frică, mai mult din cauză că nu știu în cine să mă încred… mă reconfortează totuși  faptul că ei mă strigă „mama”, ceea ce implică poate puțin respect–în Africa, femeile trecute de 40 de ani sunt deja pe tușă în general…de fapt, ei vor să prindă ocazia  să câștige un ban și sunt mult mai demonstrativi în gesturi și vorbire decât albii, nu e vorba de nici o agresivitate…urmează încă una sau două mașini, ni se propun chiar și scutere, dar până aici ne-a fost, ajungem la un punct de control unde niște militari ne spun că nu putem continua, e interzis de circulat noaptea în zona unui mare pod în construcție, Podul Farafenni. Stop!

Bun, și noi ce facem acum? Păi există un camping  aici aproape…într-adevăr vedem intrarea… vizavi ateliere cu ușile deschise în care mașini de cusut zumzăie târziu în noapte în loc de greieri…când intrăm în căsuță, niște gândaci ne așteaptă cu burțile-n sus pe jos, ceea ce pentru C. care deja este excedată e muult prea muult!…probabil făcuseră dezinsecție! dar stai,  se rezolvă, cer băiatului să măture și să schimbe lenjeria, de bine de rău avem un adăpost pentru noapte….însă nimic n-o mai poate convinge, consideră că ar fi sub demnitatea ei. Nu intru nici eu, n-o pot lăsa singură…însă ea se încăpățânează să stea pe marginea drumului, nu-i de glumă, e în stare de șoc…mă așez într-un fotoliu de la recepție, nici aici nu vrea să vină…sunt depășită de situație și sleită…însă nu după multă vreme, cineva mă zgâlțâie ușor: „Madame, sunteți împreună cu fata din drum? E periculos să stea acolo, pot să vă conduc la un mic hotel nu departe, puteți avea încredere, sunt militar”… eu am încredere, dar ea nu, acolo vom fi violate! Își imaginează orgii, căci dinspre hotel se aude muzica tare, bum bum! E sâmbătă seara…n-are ce face, vine, când intrăm în hol niște tineri petrecăreți supraîncălziți cu bustul gol și lucios se holbează la noi…însă, în nici un moment nu am fost cu adevărat  în pericol, doar aparențe… și chiar dacă am dormit bine și liniștite fără ca măcar un țânțar să ne deranjeze, a doua zi dimineață C. îmi întoarce spatele și nu-mi mai vorbește, nu merit…luăm micul dejun în grădina ce abundă de plante, semi sălbăticită a hotelului la mese diferite…dar mă urmează, nu-și permite să mă lase baltă, cum s-ar descurca singură?   Căci trebuie să ajungem totuși la Ziguinchor …și vom ajunge în cursul dimineții, schimbând încă două mașini. Mă întreb: cum ar fi decurs oare lucrurile dacă alegeam varianta cu bus-ul? Kassoumaye Casamance! (bun venit în Casamance)…

Notă. În Filigran…Prof. dr. Narcis-Stelian Zărnescu, redactorul șef al Revistei „Academica”(Academia Române), secretar științific al Secției X– Filosofie, Teologie și Psihologie a AȘOR–Academia Oamenilor de Știință din România

Fascinante aceste peripeții prin Africa Neagră Subsahariană! Citind, încerc să reconstitui un periplu imaginar, periplul meu, prin Senegal! Și, deodată, se întâmplă ceva! Nu poate fi aievea, este doar o fantezie filigranată cu virtuozitate, în superbul text al Doamnei Lili Csinta! Mi se pare că aud vocea unui spirit tutelar al Africii eterne: Leo Frobenius (1873-1938), fost un etnolog și arheolog german, unul dintre cei mai importanți etnografi germani care a studiat Africa, cunoscut în spațiul românesc mai ales pentru influența operei sale asupra gândirii marelui nostru poet și filosof Lucian Blaga

Îmi amintesc, aici și acum, de mărturiile unei treimi sacre, Léopold Sédar Senghor, Aimé Césaire și Léon Damas, care l-au recunoscut pe Frobenius ca mentor și au aplicat lecțiile sale în Parisul anilor ’30, în Cartierul Latin, când au lansat mișcarea Négritude–Negritudinea, care combătea colonialismul, rasismul și eurocentrismul. Pentru Senghor, profund influențat de Frobenius, mișcarea Négritude reprezenta „ansamblul valorilor economice, politice, intelectuale, morale, artistice și sociale ale popoarelor din Africa și ale minorităților negre din America, Asia, Europa și Oceania”. Iar pentru Aimé Césaire, „respingerea asimilării culturale; respingerea unei imagini false, a Negrului pașnic, incapabil să construiască o civilizație”. Leo Frobenius, prin cărțile sale–Paideuma, Schiţă a unei filosofii a culturii (1921) și Istoria culturală a Africii (1933)-declanșase Renașterea modernă a Africii. Europa începea să descopere unicitatea și originalitatea excepțională a culturii africane.

Nota redacției

4 COMENTARII

  1. În Filigran…profesorul Narcis Zărnescu (redactorul șef al Revistei Academiei Române „Academica”, secretar științific al Secției X – Filosofie, Teologie și Psihologie a AȘOR – Academia Oamenilor de Știință din România), secretar științific al Secției X– Filosofie, Teologie și Psihologie a AȘOR–Academia Oamenilor de Științe din România
    „„Fascinante aceste peripeții prin Africa Neagră Subsahariană! Citind, încerc să reconstitui un periplu imaginar, periplul meu, prin Senegal! Și, deodată, se întâmplă ceva ! Nu poate fi aievea, este doar o fantezie filigranată cu virtuozitate, în superbul text al Doamnei Lili Csinta! Mi se pare că aud vocea unui spirit tutelar al Africii eterne: Leo Frobenius (1873-1938). Îmi amintesc, aici și acum, de mărturiile unei treimi sacre, Léopold Sédar Senghor, Aimé Césaire și Léon Damas, care l-au recunoscut pe Frobenius ca mentor și au aplicat lecțiile sale în Parisul anilor ’30, în Cartierul Latin, când au lansat mișcarea Négritude – Negritudinea, care combătea colonialismul, rasismul și eurocentrismul. Pentru Senghor, profund influențat de Frobenius, mișcarea Négritude reprezenta „ansamblul valorilor economice, politice, intelectuale, morale, artistice și sociale ale popoarelor din Africa și ale minorităților negre din America, Asia, Europa și Oceania”. Iar pentru Aimé Césaire, „respingerea asimilării culturale; respingerea unei imagini false, a Negrului pașnic, incapabil să construiască o civilizație”. Leo Frobenius, prin cărțile sale–Paideuma, Schiţă a unei filosofii a culturii (1921) și Istoria culturală a Africii (1933)-declanșase Renașterea modernă a Africii. Europa începea să descopere unicitatea și originalitatea excepțională a culturii africane.””

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.