







OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) vă stă la dispoziție 24h/24h, 7z/7z.
Pentru orice problemă legata de justiția franceză ne puteți contacta pe site-ul organizației

Consilierii OADD sunt experți judiciari, personalități ale mediului academic și specialiști în jurnalismul de investigație criminală, cu o vastă experiență în sistemul judiciar francez (în vigoare în Franța Metropolitană, Ultramarină și în Spațiul francofon), care au intervenit, cu succes, într-o serie de dosare infracționale (corecționale & criminale). Prin analiza aprofundată a acestora aceștia identifică eventualele erori de fapt, de procedură sau de drept (comise de judecătorii de instrucție și/sau serviciile de poliție judiciară ale Poliției sau Jandarmeriei Naționale) și contribuie la elaborarea unor strategii de apărare în sprijinul persoanelor cercetate penal (cu statut de preveniți) sau condamnate (cu sentința rămasă definitivă), în deplin respect față de lege și de dreptul la un proces echitabil.






Conf. univ. dr. Nicolae Grigorie–Lăcrița

„Se poate rezista invaziei armatelor; nu se poate rezista invaziei ideilor.” (Victor Hugo)
O dezbatere a epocii noastre: Iluzia frânei într-un tren de mare viteză
În ultimii ani, comunitatea internațională asistă la o efervescență fără precedent a semnalelor de alarmă. Oameni de știință, politicieni și chiar o parte dintre creatorii Inteligenței Artificiale (IA) cer cu insistență reglementarea dezvoltării acesteia, încetinirea ritmului de inovare sau chiar o „pauză” globală. Încă din octombrie 2014, Elon Musk avertiza: „Sunt din ce în ce mai înclinat să cred că ar trebui să existe o supraveghere de reglementare, poate la nivel național și internațional, doar pentru a ne asigura că nu facem ceva foarte prostesc. Adică, cu inteligența artificială necontrolată, chemăm demonul.” Se adoptă legi, se semnează declarații și se organizează summituri internaționale. Întrebarea fundamentală pe care trebuie să o punem cu maximă sinceritate și rigoare științifică este alta: poate fi controlată, în mod real și practic, dezvoltarea Inteligenței Artificiale? Teza pe care o susțin în acest articol este că dezvoltarea IA nu poate fi oprită și nici frânată decisiv. Ea poate fi, cel mult, influențată conjunctural. Pentru a înțelege de ce, este util să comparăm IA cu una dintre tehnologiile strategice pe care omenirea a încercat să le țină sub control printr-un sistem internațional de neproliferare: armele nucleare.
De ce au putut fi ținute sub control armele nucleare: Anatomia unui monopol fizic
Succesul relativ în controlul armelor nucleare s-a bazat pe condiții stricte care țineau de natura lor exclusiv fizică și materială:
- Vizibilitatea infrastructurală. Producerea de armament nuclear necesită o amprentă industrială uriașă. Centrifugele de îmbogățire a uraniului, reactoarele, siturile de testare, silozurile de rachete, bombardierele și submarinele sunt construcții materiale masive, care pot fi observate cu ușurință din sateliți.
- Raritatea materiei prime. Fără uraniu îmbogățit sau plutoniu, bomba atomică rămâne un simplu proiect teoretic. Aceste materiale sunt extrem de greu de produs, necesită instalații complexe și sunt supuse unor mecanisme internaționale de monitorizare și control, tocmai pentru a împiedica deturnarea lor către programe militare clandestine.
- Detectabilitatea testelor. Orice explozie nucleară subterană sau atmosferică produce unde seismice și radiații specifice. Acestea sunt înregistrate instantaneu de stațiile de monitorizare de pe tot globul, făcând imposibilă dezvoltarea secretă a unui arsenal.
- Verificarea prin tratate. Pe aceste baze solide s-au putut construi acorduri internaționale, precum Tratatul de Neproliferare Nucleară din 1968, și un sistem riguros de inspecții la fața locului prin Agenția Internațională pentru Energie Atomică.
Chiar dacă acest control a fost imperfect și unele state au obținut arma nucleară în afara regimului de neproliferare, sistemul internațional a creat mecanisme de verificare a materialelor și activităților nucleare declarate și, în anumite condiții, de identificare a activităților nedeclarate. Chiar și creatorii bombei atomice au înțeles imediat ce forță au eliberat. Robert Oppenheimer, directorul științific al Proiectului Manhattan, își amintea că, la prima explozie nucleară din 16 iulie 1945 (Testul Trinity), i-a venit în minte un vers din poemul indian Bhagavad Gita: „Acum am devenit Moartea, distrugătorul lumilor.”
De ce Inteligența Artificială este altfel: Triumful intangibilului
Spre deosebire de epoca nucleară, Inteligența Artificială schimbă din temelii tot ce știam despre tehnologiile care răstoarnă ordinea lumii, anulând pârghiile clasice de supraveghere prin cinci caracteristici unice:
- Invizibilitatea radicală. Un model de IA, odată antrenat și salvat, poate fi reprezentat, în esență, ca un ansamblu de date și parametri digitali. El poate fi copiat pe un hard disk, trimis prin internet în câteva secunde sau ascuns pe un server oriunde în lume. Niciun satelit nu poate „vedea” ce program rulează în interiorul unui calculator.
- Capcana dublului uz. Aceeași tehnologie care analizează structuri chimice pentru a descoperi medicamente noi poate fi folosită pentru a proiecta substanțe toxice. Aceeași IA care scrie cod pentru optimizarea unei bănci poate scrie cod pentru un atac informatic. Nu se poate interzice „IA rea” fără a interzice și „IA bună”, deoarece la bază sunt exact același lucru.
- Răspândirea ireversibilă a cunoașterii. Ideile fundamentale ale IA sunt publicate în articole științifice accesibile oricui. În plus, numeroase modele performante sunt puse la dispoziție public, unele cu cod sursă deschis, iar altele cu „ponderi deschise”, ceea ce permite, în funcție de licență, descărcarea, modificarea și rularea lor locală. Oricine le poate descărca, modifica și folosi local, fără a cere voie cuiva. Odată ce informațiile, codul sau modelele au fost copiate și redistribuite, retragerea lor completă din spațiul digital devine extrem de dificilă.
- Scăderea exponențială a costurilor. În timp ce unele modele și aplicații de IA au devenit mult mai eficiente și pot rula astăzi pe calculatoare personale sau dispozitive mobile, antrenarea modelelor de frontieră continuă să necesite infrastructuri de calcul și investiții considerabile. Algoritmii devin tot mai eficienți, iar puterea de calcul se ieftinește continuu, ceea ce determină o răspândire globală imposibil de oprit.
- Asimetria temporală dintre lege și tehnologie. Aparatul legislativ se elaborează în ani de zile, în timp ce IA evoluează în câteva luni. Un exemplu grăitor este cel al Uniunii Europene: Actul privind Inteligența Artificială (AI Act), adoptat în 2024, se aplică în general din 2 august 2026, însă anumite obligații privind sistemele de IA cu risc ridicat au fost stabilite, în forma legislativă consolidată din 2026, pentru 2 decembrie 2027 și 2 august 2028, în funcție de categoria de risc. Până intră în vigoare o regulă, tehnologia pe care urmărește să o reglementeze se poate să se fi schimbat deja semnificativ.
Yuval Noah Harari surprinde esența acestei diferențe: „O bombă atomică nu poate decide pe cine să atace, nici nu poate inventa noi bombe sau noi strategii militare. O Inteligență Artificială, în schimb, poate decide singură să atace o anumită țintă și poate inventa noi bombe, noi strategii și chiar noi inteligențe artificiale. Lucrul cel mai important de știut despre IA este că aceasta nu e un instrument în mâinile noastre – ci un agent autonom.”
Cursa pe care nimeni nu și-o permite să o piardă: Dilema geopolitică
Chiar dacă IA ar fi vizibilă și verificabilă, oprirea ei s-ar izbi de o problemă de ordin strategic: niciun stat nu are interesul militar sau politic să facă vreun pas în spate, cu atât mai puțin primul. La 1 septembrie 2017, președintele Rusiei, Vladimir Putin, declara: „Inteligența artificială reprezintă viitorul, nu doar pentru Rusia, ci pentru întreaga omenire. […] Cel care va deveni lider în acest domeniu va deveni stăpânul lumii.” Când puterea militară, economică și politică a unei națiuni depinde direct de o tehnologie, fiecare stat raționează la fel: „Dacă eu fac fie și un singur pas înapoi, iar ceilalți nu se opresc, eu risc să pierd totul”. În teoria jocurilor, această situație poartă numele de „dilema prizonierului”. Ea descrie o situație în care, chiar dacă toate statele ar putea câștiga dintr-o cooperare și dintr-o limitare negociată, fiecare are un stimulent să continue individual, de teamă că ceilalți nu își vor respecta angajamentele. Cum nimeni nu poate verifica cu adevărat dacă ceilalți s-au oprit, încrederea lipsește cu desăvârșire, iar cursa înarmărilor tehnologice continuă.
Interesul economic: Motorul capitalist care nu poate fi oprit
Dincolo de interesele strategice ale statelor, motorul cel mai puternic al dezvoltării IA acționează în sectorul privat, prin logica pieței libere globale. Andrew Ng, cofondatorul Google Brain, a sintetizat această realitate astfel: „Inteligența Artificială este noua electricitate. La fel cum electricitatea a transformat totul acum 100 de ani, astăzi este greu să ne imaginăm un domeniu pe care Inteligența Artificială nu îl va transforma.” Iar așa cum nicio economie nu ar mai putea renunța la electricitate, nicio economie nu-și poate permite să renunțe la IA.
- Avantajul competitiv absolut. În afacerile moderne, succesul depinde direct de viteza și de eficiența oferite de IA.
- Profesorul Karim Lakhani de la Harvard a formulat această realitate într-o idee clară: „IA nu va înlocui oamenii, dar oamenii care folosesc IA îi vor înlocui pe cei care nu o folosesc.” La fel se poate întâmpla și cu firmele: cele care integrează eficient IA pot dobândi avantaje competitive importante față de companiile care nu reușesc să se adapteze.
- Logica pieței globale. Într-o economie mondială, o firmă care ar renunța la IA din scrupule etice sau morale va fi depășită în câteva luni de concurenți străini care nu au asemenea rețineri. Dorința de profit și eficiență funcționează ca un motor economic fără frână.
- Spectrul colonialismului digital. Cercetătorul Michael Kwet a atras atenția asupra riscului ca un număr restrâns de companii și state care controlează infrastructura digitală să domine restul lumii. Statele care nu își dezvoltă propriile capacități tehnologice riscă să devină excesiv de dependente de infrastructura, platformele și tehnologiile controlate de alte state și de marile companii globale.
Ce se poate, totuși, controla: Supravegherea „strâmtorilor” hardware
Pentru o analiză corectă, trebuie menționat că IA nu este în întregime invizibilă, ea având o ancoră fizică în faza de producție, unde statele pot interveni:
- Monopolul asupra cipurilor de vârf. Modelele cele mai avansate se antrenează pe zeci de mii de procesoare extrem de specializate. Producția acestora depinde de un lanț industrial extrem de concentrat: ASML din Olanda este în prezent singurul producător mondial de sisteme de litografie EUV, esențiale pentru fabricarea celor mai avansate cipuri, în timp ce producția de semiconductori de vârf este concentrată în câteva centre tehnologice, între care Taiwanul. Aici statele intervin activ prin controale stricte la export și blocaje tehnologice.
- Centrele de date gigantice. Antrenarea și rularea marilor modele necesită centre de date de mari dimensiuni, cu numeroase servere și cu un consum energetic care poate ajunge la niveluri comparabile cu cel al unor localități sau al unor mari instalații industriale. Spre deosebire de un simplu fișier, aceste centre de date sunt construcții fizice vizibile din satelit și conectate direct la rețelele energetice publice, putând fi monitorizate.
- Coerciția asupra marilor companii. Firmele capabile să dezvolte sisteme de Inteligență Artificială de vârf, cele mai avansate de pe planetă, sunt puține și au sedii cunoscute. Un exemplu recent s-a înregistrat în iunie 2026, când guvernul SUA a impus restricții de export care au determinat Anthropic să suspende temporar, pentru utilizatorii din întreaga lume, accesul la modelele Fable 5 și Mythos 5; accesul a fost ulterior restabilit după ridicarea restricțiilor.
Cu toate acestea, acest control vizează doar vârful piramidei. Tot ceea ce se află sub acest nivel–modelele deja publicate, aplicațiile larg răspândite și cunoștințele disponibile public–este mult mai dificil de controlat în mod centralizat. Iar istoria demonstrează că vârful inaccesibil de azi devine tehnologia banală și ieftină de mâine.
Nu interzicerea, ci direcționarea: Toporul și mâna care-l mânuiește
A condamna Inteligența Artificială în sine reprezintă o gravă eroare de raționament, un sofism care confundă instrumentul cu intenția. Tehnologia, prin natura ei, este neutră din punct de vedere moral. Este o extensie a capacităților umane, o oglindă a geniului sau a defectelor noastre. Situația este perfect analoagă cu cea a unui topor: în mâna unui gospodar, el este o unealtă vitală care taie lemne pentru a încălzi o casă; în mâna unui criminal patologic, el devine o armă care curmă vieți. Toporul în sine nu are conștiință, nu poartă nicio vină și nu poate fi judecat. Întreaga responsabilitate aparține, în mod exclusiv, mâinii care îl mânuiește și minții care îi dirijează mișcarea.
„Nu Inteligența Artificială este pericolul, ci decizia de a o dezvolta până când se transformă în propriul nostru călău. Când condamnăm unealta în locul autorului, ne pregătim singuri sfârșitul.” (N. Grigorie Lăcrița)
Această realitate tulburătoare a fost sintetizată cu o claritate profetică de către Albert Einstein, care avertiza: „Întregul nostru progres tehnologic atât de lăudat– însăși civilizația noastră–este ca un topor în mâna unui criminal patologic.” Reflecția lui Einstein nu este nicidecum un manifest împotriva științei sau a progresului, ci un semnal de alarmă de o actualitate stringentă cu privire la asimetria periculoasă dintre evoluția tehnologică și maturitatea morală a omenirii. Aceeași idee o exprima Einstein și în volumul „Anii mei de mai târziu” (1950): „Perfecțiunea mijloacelor și confuzia scopurilor par să caracterizeze epoca noastră.” În era digitală, „toporul” a devenit infinit mai ascuțit, iar raza lui de acțiune este globală.
Din punct de vedere teoretic și idealist, așa ar fi bine: scopul autentic al civilizației noastre ar trebui să fie direcționarea fermă și neabătută a IA către scopuri exclusiv pașnice și constructive. Inteligența Artificială are potențialul uriaș de a deveni cel mai mare aliat al umanității: instrumentul capabil să descifreze mecanismele unor boli considerate astăzi incurabile, să accelereze cercetarea științifică de frontieră și să elibereze ființa umană de corvoada muncilor repetitive. În practică însă, în condițiile unor competiții acerbe, cu adevărat nebunești pentru dominație mondială, aceste deziderate nu se mai pot realiza în mod real. Logica implacabilă a confruntării geopolitice și a pieții libere desființează orice reticență etică.
Când supraviețuirea economică a unei corporații sau performanța militară a unui stat depind de viteza cu care se dezvoltă Inteligența Artificială, nimeni nu își mai permite luxul de a pune frână dezvoltării acesteia. Intențiile bune se izbesc frontal de realitatea cinică a cursei înarmărilor tehnologice: cel care se oprește primul pentru a reflecta la morală riscă să fie eliminat de competitorii care nu au astfel de scrupule. Prin urmare, miza nu mai este cum să convingem actorii globali să adopte o morală universală–o utopie în contextul actual–, ci cum să ne pregătim societatea pentru a rezista într-o lume guvernată de o tehnologie tot mai autonomă, proiectată și folosită în miezul acestui conflict global pentru supremație.
Concluzie: Nu „dacă”, ci „cum”–Pregătirea pentru transformare
Ideea că dezvoltarea globală a Inteligenței Artificiale poate fi oprită, frânată decisiv sau încătușată moral doar prin tratate și legi este, în mod realist, o iluzie tehnologică și geopolitică. IA este fluidă și invizibilă acolo unde armele nucleare erau masive și identificabile; ea se multiplică gratuit acolo unde uraniul era rar și oferă avantaje competitive imediate, de la care niciun actor global nu se va abate de bunăvoie. Într-o lume în care algoritmul devine fundamentul puterii, reglementările naționale sau internaționale nu vor fi decât niște diguri de hârtie în fața unui tsunami tehnologic. Statele vor putea, cel mult, să supravegheze marile centre de date autohtone și să reglementeze utilizarea IA în domenii publice strict delimitate, cum ar fi medicina, justiția sau infrastructura critică. Întreaga dinamică planetară a tehnologiei va continua însă să evolueze independent de dorințele noastre etice, fiind împinsă înainte de motorul hapsân al pieței libere și de imperativele supraviețuirii militare. Prin urmare, întrebarea fundamentală a epocii noastre nu este dacă IA ar trebui sau nu să se dezvolte, ci cum vom învăța să trăim și să rezistăm în noua paradigmă.
Provocarea crucială nu mai este una de control, ci de adaptare structurală. Trebuie să ne punem cu maximă urgență întrebări vitale: cum ne reformăm sistemele de educație pentru a forma tineri capabili să stăpânească aceste instrumente, cum ne protejăm coeziunea socială în fața manipulării algoritmice și cum ne salvăm judecata critică, libertatea și demnitatea umană într-un mediu suprasaturat de inteligențe sintetice? Stephen Hawking a rezumat cel mai bine incertitudinea acestui moment istoric: „Succesul în crearea unei IA eficiente ar putea fi cel mai mare eveniment din istoria civilizației noastre. Sau cel mai rău. Pur și simplu nu știm.” Adaptând magistrala reflecție a lui Marc Benioff, care afirma că nu se pune problema dacă IA va transforma afacerile, ci cât de repede, putem formula verdictul final pentru întreaga noastră civilizație: Nu mai este demult o întrebare dacă Inteligența Artificială va transforma din temelii omenirea, ci cât de lucizi, de conștienți și de bine pregătiți vom fi noi să gestionăm această transformare inevitabilă. „Inteligența Artificială poate deveni cea mai mare amenințare pentru omenire, fie atunci când omul pierde controlul asupra ei, fie atunci când este pusă în slujba dominației, dar poate deveni și cea mai prețioasă resursă a civilizației atunci când este folosită pentru binele comun.” (N. Grigorie Lăcrița)
Notă biografică autor
Conf. univ. dr. N. Grigorie-Lăcrița este un reputat cercetător, scriitor și jurnalist român, cu o activitate publicistică remarcabilă ce însumează 107 cărți de specialitate și eseistică, precum și aproximativ 3.000 de articole apărute în publicații centrale și academice, din România și din alte țări. În ultimii ani, atenția sa s-a îndreptat masiv și către impactul Inteligenței Artificiale (IA) asupra societății, semnând peste 100 de articole pe această temă; acestea pot fi consultate cu ușurință prin intermediul motoarelor de căutare online, utilizând numele autorului alături de tematica de interes. Ca o încununare a acestor cercetări, autorul a publicat în anul 2026 două volume de referință în domeniu: „Dicționarul Inteligenței Artificiale” și „Inteligența Artificială pe înțelesul tuturor”, lucrări ce oferă o cartografiere lucidă, accesibilă și profund argumentată a noii ere digitale.
Bibliografie
- European Parliament and Council of the European Union. Regulation (EU) 2024/1689 of 13 June 2024 – Artificial Intelligence Act, Official Journal of the European Union, versiunea consolidată la 27 iulie 2026.
- International Atomic Energy Agency (IAEA). IAEA Safeguards and the Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons (NPT).
- International Atomic Energy Agency (IAEA). The Structure and Content of Agreements Between the Agency and States Required in Connection with the Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons, INFCIRC/153.
- ASML. EUV lithography systems–documentația oficială privind sistemele de litografie EUV.
- ASML. 2025 Annual Report – Strategic Report.
- Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC). Logic Technology – documentația oficială privind tehnologiile avansate de fabricație a semiconductorilor.
- Kwet, Michael. Digital colonialism: US empire and the new imperialism in the Global South, Race & Class, vol. 60, nr. 4, 2019, pp. 3–26.
- Anthropic. Statement on the US government directive to suspend access to Fable 5 and Mythos 5, 12 June 2026.
- Anthropic. Redeploying Fable 5, 30 June 2026; actualizare privind restabilirea accesului la 1 July 2026.
- Anthropic. Claude Fable 5 and Claude Mythos 5, 9 June 2026.
Notă privind sursele. Bibliografia a fost completată și verificată prin surse oficiale accesibile la data redactării, inclusiv textul consolidat al AI Act și comunicările oficiale Anthropic din iunie 2026.
Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (Nicolae Grigorie–Lăcrița-profil realizat de Nicolae Vasile), Senior Editor JB, membru al UZPR Craiova
Articole asociate
Notă. Nicolae Grigorie-Lăcrița este utor a peste 100 de articole de specialitate pe tema Inteligenței Artificiale (IA), care pot fi consultate cu ajutorul motoarelor de căutare online.
Nicolae Grigorie–Lăcrița. Scrieri religioase. Volumul 1.

Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie–Lăcrița în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef și director al publicației)


https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/diaspora-romaneasca-radacini-si-orizonturi-despre-locuirea-identitatii-limbaj-si-apartenenta-cu-jurnalul-bucurestiului-publicatie-cultural-educationala-si-st/
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…





























