„Poezia este plânsul și surâsul meditativ – metafizic” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Recenzie de Conf. dr. Ludmila Berzoi (Univeritatea de Stat Moldova – Chișinău)
Notă.Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro
Discuțiile pe tema poeziei au evoluat mult de la o epocă la alta.Abia, pe la mijlocul sec. al XX-lea poeziei i s-a dat o definiție într-un sens mult mai larg, acceptându-se diverși termeni literari ai limbajului poetic,cum ar fi:catrenul, distihul, piciorul metric, iambul, troheul, anapestul, versul alb, rima, etc. Actualmente, mulți poeți pun accentul pe poezia calofilă (frumoasă)–poezia lirică sentimentală;alții-pe poezia adunată în metafore sofisticate, echivalente ale unor ecuații matematice greu de descifrat; pe cultura și istoria universală; pe simfonia dintre tactul ritmic și rimă; o altă parte dintre poeți pun accentul pe desfășurarea temelor sociale, filozofice sau recurg la haiku, fixând momente semnificative din natură, suprapunându-le teme esențiale ale filozofiei existențiale etc. Sunt importante toate, pentru că, prin aceste forme de manifestare poetică respiră epoca.Prin poeți se conturează spiritul, evoluția și problemele epocii. Prin poeți, scriitori, filozofi se concentrează o percepție unitară, prin care se încearcă a pune capăt luptei eterne dintre două magna noțiuni, dintre biologic și spirit, entități care se contrazic între ele constant, fiind în aceeași măsură inabordabile ființei umane…Autorii cărților care se lansează astăzi nu fac o excepție! Voi face o incursiune mai lirică, mai feminină,pentru că se merită subliniată această sublimă tendință a acestor doi autori de a se regăsi în acest tumult cotidian. În „Acolo, unde nu se întâlnesc paralele”, autori Petru Ababii și Iosefina Schirger, precum și în „Tropi de lumină visătoare (aforisme)”, autor Petru Ababii,se întâlnesc doi poeți, doi scriitori ai epocii noastre, care caută Adevărul, Iubirea, contemplând asupra formulei filozofiei existențialismului uman.
Prin „Acolo unde nu se întâlnesc paralele”,autorii, printr-un dialog liric emoționant, excepțional, fac un efort estetic de o rară frumusețe, uneori încercând să depășească individualismulpesimist (teorii susținute de marii gânditori J. P. Sartre,M. Heidegger,A. Camusși alții), alteori căutând răspuns la întrebările existenței prin labirintul transcendental.
Doi poeți, două ființe minunate, deși intenționează să rămână pe cele două linii paralele edificate de ei înșiși, totuși formează un liant spiritual sublim, fapt demonstrat și prin cele câteva fragmente, dialoguri, pe care le-am spicuit din Acolo, unde nu se întâlnesc paralele:
„- Poezia este plânsul și surâsul meditativ-metaforic în surdina primordialului-Muzica sufletelor mari înzestrate cu har dumnezeiesc în habitatul lor ființial, un fel de produs al suprapunerii a două spirite: acel al ființei fizice umane și acel al harului dumnezeiesc, duplicitate ființial-metafizică venită din ipostazele apriorice superioare ca suflet Magna.
– Sunteți bun! Cel mai bun! Magna de Bun!
– Nu știu cât de bun sunt. Sunt cel ce sunt. Totul este sub supravegherea lui Dumnezeu.
– Gata, o nouă carte! Fiindcă nouă nu ne ajunge… o filă.” (Nevăzutul dintre doi);
„- Când am citit acum poeziile tale am rămas uimit.
– Fiind har, e dăruit, nu e meritul meu. Ce ați găsit nou? Sunt aceleași. Toate în Parcă te iubesc. Exagerări, mirări, visuri. Un monolog. Nu se compară cu starea în care ai, primești răspuns.
– Nimeni ca tine nu poate da atâtea valențe unei metafore ca s-o transforme într-o super metaforă care este Poemul Iosefina Schirger.
– Sunt simple vorbe, pânze de păianjen, plase, capcane, momeli. Pansamentele, medicamentele mele…Cât să pot.
– Nu te nega, căci nu-ți reușește! Altfel toate se transformă în amăgiri.”
„- Vreți să vedeți ceva? Bilanțul după trei luni: În 12 august 2024 am făcut cunoștință, am început să vorbim, să ne citim. În 14 august mi-ați scris o recenzie. În 17 august am început Podul de flori și să trimitem materiale spre publicare la reviste. Acum avem o carte în lucru, dumneavoastră încă o carte în editură, o mulțime de articole publicate și în curs de a fi, un CV literar, două pagini pe Facebook profi, demne de un filosof adevărat, ați devenit mai vizibil, mai cunoscut, apreciat, motivat, tânăr. Cum se numește tot acest tumult?: Nu să găsești, ci să fii omul potrivit, pe drumul sublim spre infinit!”
Deși în aceste conversații lirice, conștient sau inconștient, cei doi autori tind să se mențină pe linii paralele (poate din orgoliul uman, poate astfel lucrează Creatorul, pentru a menține intacte, neatinse, entitățile genetice), totuși între ei există o alură simfonică, plină de trăiri care le menține speranța că acest „parcă te iubesc” ar putea să se transforme cândva într-un „te iubesc” visat, care ar coincide întocmai cu imaginea creată în mnemonicul subconștientului lor. Dialogul dintre cei doi autori ne sugerează că au același scop etic-iubirea. Fie că e vorba despre iubirea romantică sau despre iubirea în sensul larg al cuvântului. Ambii tind spre acest ideal, luptă să-l atingă, dar frica de nereușită, reieșită, poate, din experiența pe care au trăit-o, îi face să-și ia drept scut psihologic forța metafizică (misticul, supranaturalul) în care se ascunde Fata Morgana, cea care ademenește omenirea de milenii. Or, tocmai aceasta îi face să-și dorească să se mai mențină pe aceste două linii paralele, să nu se intersecteze pentru moment, pentru că idealul lor, obiectul iubirii lor, din lumea reală ar putea fi imperfect și că l-ar putea pierde pe cel celest.
Acesta ar putea fi motivul care ne face pe toți să rătăcim, de la facerea lumii încoace, prin labirintul metafizicului. Poate, tocmai acesta este acel mecanism al divinității de a menține omul pe linia de plutire, atât, cât să-și îndeplinească misiunea–Perpetuarea–pe Pământ…Dar care este beneficiarul, în final, al acestei Golgote umane nici una dintre toate filozofiile existențialiste nu au dat un răspuns exhaustiv, toate se lovesc de zidul impenetrabil al metafizicului, pentru că adevărul, în percepția umană, ar putea fi doar acela care este inclus în ADN-ul nostru limitat…
Citind poeziile Iosefinei Schirger din același volum, am constatat că este o îmbinare lirică dintre firea ei romantică și cea combatantă. Poeta este ancorată într-o luptă acerbă dintre „a iubi” și „a nu iubi”, aproape echivalentă cu formula lansată de Shakespeare:„To be, or not to be!”. E o luptă continuă a poetei care vizează conflictul intern și realitatea instabilă care o face să creadă că nu poate ajunge la un deznodământ fericit. Pentru poetă sensul existenței este iubirea ideală, o caută insistent, dar nu o poate găsi în mediul din preajma-i. De aceea, poemele sale balansează între pasiune și real, între joaca de-a iubirea și deșteptare atunci, când nu simte conexiunea inversă de la subiectul asupra căruia și-a reflectat sentimentul. Anume vibrând prin aceste urcușuri și coborâșuri, poeta și-a șlefuit sentimentele și le conturează în poeme-diamante, în tablouri, imagini și trăiri inedite. Atât iubirea, cât și dezamăgirea (această luptă eternă a omenirii!) în poeziile Iosefinei sunt de o puritate, de o sinceritate rară, sunt asemenea apei cristaline de izvor, din care cititorul însetat de frumos își poate recupera forța vitală!
Poemele Iosefinei emoționează, predispun la meditație, căutând răspuns la întrebarea „Ce este iubirea și care e rostul vieții?”: „Din ce adânc de mare ai venit/cu valuri, pescăruși de neoprit,/în ochii mei de oraș incendiat, cucerit?(…) De ce oi iubi iară, cu toți fluturii pe afară,/dintr-o vară-n altă vară?/Aș putea-ai putea-să mă adun-să mă aduni de pe jos,(…) Mă simți-Te simt!-/la capătul propozițiilor cum te mint?(…) Între mine și Tu e-un hotar și un nu,/sunt stele și ploi, vise cu noi.” (Parcă te iubesc); „Dorințele ne hărțuiesc./Ca iarba, ca pirul, în minte ne cresc./Ca să te țin minte, să nu mă uiți,/am inventat acest război între munți./Mă-mpotrivesc la fiecare val./dinspre surâsul tău special./Încerc să nu-l iau personal ” (Orașul înflorit); „Aveam nevoie de un destinatar/pentru scrisorile venite mereu în zadar./Nimic nu va mai fi ca înainte./Doar noi, aici. Hârtia nu minte!(…) Dormi liniștit?Lumina ne-a zdrențuit./Era timp, timpul potrivit de vorbit…/Sper să devii un copac. Eu, o piatră./ Nu mai vreau altă dată, de aer, o soartă…” (Aveam nevoie de un destinatar); „Acum știu:/ești o dorință a mea în viu,/grădina ce-mi înflorește târziu./E ceva, ca fundul fântânii/ de adânc, în privirea ta./Nu există poezie de dor/fără rană.(…) Ce singură voi fi/ dacă-mi pleci și din carte!/Va trebui să alerg,/să te-aduc de pe Marte!(…) Mă sfarmă karma de Ană…/Și mi-am promis că nu mai vin!/Și m-am gândit să nu te țin…”(Karmă de Ană).
Ar fi incomplete notițele mele, dacă nu aș menționa și cele atribuite creației poetei de scriitorul, filozoful Petru Ababii, la fel, incluse în „Acolo, unde nu se întâlnesc paralele”: „Neantul condiției nu-i poate oferi nici o altă reînviere din neființă decât aceea de a se „recompune în tot ce nu se poate”-un fel de vrere care nu se vrea, o dorință pe care nu și-o dorește-o cădere, o transformare totală în metafizic. Și să mai spună cineva că poezia ei (a Iosefinei) nu este metafizică cu tot ce duce pe aripile sale! Pentru că atunci „când sufletul tău o vrea să se piardă, îl aștept la mine pe Marte, pe iarbă”-este iarba metafizică a trecerii prin lumea fizică pe care nu vrea s-o recunoască, asemenea cunoașterii metafizice în care a pășit „sufletul tău” „așteptat la mine pe Marte, pe iarbă”…Toate pentru că: „putea începe lumea de la noi, puteam merge înainte sau veșnic înapoi.” Este un înapoi identificat cu metafizicul sufletului, poeziei și ființei nefiind. Despre care splendidă și unică poveste poetică vorbim? A cui oare? A Iosefinei Schirger: neobișnuită, nemaiîntâlnită, irepetabilă, inedită și unică poveste!(Eseu la „Eseuri de drag”) „Ceea ce am citit în „Colecția de zmeie” a Iosefinei Schirger este ceva nemaiîntâlnit, de neimaginat în secolul al XXI-lea. Este Luceafărul acestui veac. Ea nicidecum nu se poate regăsi pe potecile întortocheate ale Dilemei: ba parcă iubește, ba parcă nu.” (Dilema)
Petru Ababii, pe lângă aceste și alte scrieri, vine astăzi și cu un volum de aforisme, în care își dorește să fie mai concis, pentru a ajunge cu certitudine la cititor. Recurge la aforism, așa cum au făcut-o marii gânditori Confucius,Emil Cioran,Tudor Arghezi,Lucian Blaga și mulți alți scriitori contemporani. La fel ca și ei, Petru Ababii, în cartea sa Tropi de lumină visătoare, promovează prin aforisme virtuțile morale raportate la cotidian. În aforismele sale realul este parte componentă a metafizicului, iar metafizicul e întregul infinit, pe care omenirea ar putea să-l înțeleagă, cât de cât, dacă ar întoarce privirea spre sine, neîntrerupând conexiunea cu transcendentul. Trăirile, simțurile, iubirile toate, în viziunea poetului filozof, sunt inducții metafizice:
„Metafizică/Vibrații eterne/Din cosmos și lumină căzătoare,/În inimi de ființe conștiente/Sublimic se transformă-n Sanctuare.”
„Emoție/Inducție-metafizică sublimă/Irațional-rațional senzitivă,/Fermecător neantică simțire/În cer și-n inimă se amplifică.”
„Sufletul/Ambiental substanțial, esențial,/Încifrat și descifrat purificat,/Transparent și mistic ordonat,/Dumnezeu în el ni s-a redat.”
„Gândul/Este și parcă nu este,/Îl simt și parcă nu-l simt,/Imaterial și metafizic simț/În lumină se transformă strălucind.”
Autorul abordează și astfel de teme cum ar fi: Păcatul, Viciile, Dezamăgirea, Singurătatea: „Le adună omul sedus de vicii/Plăceri false din pustii,/Îi cad povară grea pe umeri/Trăgându-i soarta înapoi.” „Din păcate grele adunate de-o vecie/Se nasc la infinit bizare/fenomene, Degenerând apoi în noi și noi dileme,/Căzând pe chipuri zdrobite de blesteme.” „Purificat de suflul vremii/Îndureratul om pribeag/Va ispăși trufia ciumei/Prin ispășire de păcat.” „Pășesc din gol în altă lume,/Spre un orizont necunoscut,/Ajuns acolo, hăt departe,/Simt din nou același gol.” „Ispășire/Se naște omul dintr-o dramă/Jucată pe-un teren viran,/Pârjolit de-un foc năprasnic/Aprins din trăsnet de Satan.”
Meditând transcendental, trecând prin nostalgii, iubiri, dezamăgiri și singurătate, în aforismele dumisale, autorul strecoară subtil, iubirea, pacea și purificarea sufletească, trecându-le pe toate prin raza de lumină divină: „Purificare/O rază plină de lumină/În unde și particule bizare,/Vertical pătrund în Universul/Firii mele ancestrale.” „Flacăra fierbinte a iubirii/Mă macină nesățios sublimic.” „Iubirea este Metafora Magna a sufletului producător și plin până la refuz de emoții, afecțiune.” „Natura a acumulat în genotipul feminin prin concentrare, selectare, purificare și perfectare tot potențialul său creator și modelator, atingând sublimitatea aranjamentelor sale fizice și metafizice într-o splendidă super metaforă dumnezeiască atât în conținut, cât și în formă, care este femeia.”
Sublimă noțiune! Și trebuie să menționez că această formulă este perfect valabilă și pentru bărbat, pentru că Divinitatea a picurat în ambele genuri puritatea, iubirea, doar că omul, pe parcursul vieții își poluează, conștient sau inconștient, spiritul oferit, parte din sine-de Creator…Cu toate că teoriile existențialiste condamnă ființa umană la un individualism inevitabil, ambii autori încearcă să contopească filozofic, natura și omul, să realizeze o conexiune divină între genuri, conturând astfel o simfonie divină între aceste entități ale sistemului spațial. Paradoxurile lor interne, lupta cu sine și mediul precar, fie cele materializate în dialoguri, poeme sau aforisme, poartă alură metafizică și pavează cărărui care îi duc spre Forța Supremă. Crezul lor este că fiecare om, anume prin iubire față de genul opus,față lumea care ne înconjoară, poate fi cunoscut cu adevărat, celelalte stări care nu fac parte din iubire sunt păcate. Și oricât de dual ar fi fiecare, anume iubirea învinge și formează acea unitate divină pe care metafizicul se străduiește cu asiduitate, de milenii, să obțină o armonie perfectă universală.
„Arte et humanita, labore et scientia – esse vera rerum vocabula”(Prin artă și umanism, prin muncă și știință – acestea sunt adevăratele denumiri ale lucrurilor, spuneau latinii.) Cu urări de bine, de frumos și de multă inspirație pentru viitoarele creații, pentru domnul Petru Ababii și doamna Iosefina Schirger.
„Ceea ce îl face pe Om să intre în contradicție cu mediul său de viață, nu este ființa umană mecanică numai ca un produs al acestui mediu ambiental, ci și ca un produs al legăturii naturii sale cu lumea cosmică. Prin urmare tainele comportării sale ca ființă umană trebuie să le căutăm în descifrarea esenței sale ca primordială de ordin preponderent, dar totuși relativ divină cu caracter accentuat metafizic. Când Primordialitatea l-a creat pe Om, transformându-l dintr-o ființă inferioară în una superioară ca Om-ființă, i-a pus în față dezlegarea unei probleme complexe, care constă în îndeplinirea unui imperativ crucial–acela de a-l păstra cât posibil de mult în viață, în cadrul coeziunii sale cu legile cosmice ce-i asigură vitalitatea și comportamentul în interiorul acestui cadru, prin îmbinarea în folosul său și al mediului său de viață – conștiința de sine (rațiunea) ca subiect cu obiectul său– ființa biologică și să nu transforme această problemă într-o dilemă. El poate atinge piscurile desăvârșirii doar alimentându-se din izvorul nesecat al luminii transcendentale în stare să-i amplifice potențialul energetic și genetic structurat genealogic în forma sa reală fizic-metafizică, omul în ceea ce numim genialitate și înțelepciune de origine metafizică, părți din Genialitatea și Înțelepciunea universal–cosmică plenară metafizică. Cu acest scop energiile universale i-au impus conștiinței sale necesitatea ca el să nu-și folosească rațiunea în dauna sa ca produs al coeziunii ancestrale al genialității și înțelepciunii cu factorii esențiali metafizici singulari cu ajutorul logicii formale și gândirii critice– fondatoare, organizatoare și modelatoare ale structurilor neurogene ale SNC depozitare de efectele programelor genialității și înțelepciunii astfel generate.” Lecturați gratuit Gândirea critică filosofică, autor Petru Ababii. Lucrarea poate fi citită online doar în Librăria Scriitorilor
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta. Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.