Acasă IT-Tehnologia Informatiei Polonezii de la Asseco South Eastern Europe, anunță rezultate în creștere pe...

Polonezii de la Asseco South Eastern Europe, anunță rezultate în creștere pe trimestrul 1 din 2022

Grupul Asseco South Eastern Europe (ASEE), una dintre cele mai mari companii de IT din Europa de Sud Est, a anunțat rezultatele financiare din primul trimestru al anului 2022, care reflectă succesul strategiei de extindere a companiei. Mai mult de 10 bănci din cele mai mari 15 din Europa de Sud-Est sunt deja clienți ai ASEE.
      
Primul trimestru al anului a fost marcat de creșteri semnificative în ceea ce privește veniturile din vânzări pentru grupul polonez specializat în soluții IT&C, fiind înregistrată o creștere de 21% față de aceeași perioadă a anului trecut – cifra fiind de 67 de milioane de euro. Profitul operațional al grupului a fost și el influențat de strategia expansionistă: acesta s-a ridicat la 10,1 milioane de euro, marcând o creștere de 19% față de același interval de timp al anului precedent.

Îmbunătățirea continuă a rezultatelor financiare ale Grupului ASEE în T1 2022 rezultă în principal dintr-o scară mai mare a operațiunilor în industria Plăților și a soluțiilor dedicate. Scara mai mare a operațiunilor a rezultat parțial din consolidarea câtorva companii noi în cadrul ASEE Group. Începând cu a doua jumătate a anului 2021, ASEE Group a consolidat rezultatele companiei de comerț electronic ContentSpeed, ale companiilor BPM IT Sistemi și eVision, ale companiei de gateway de plată WSPay, precum și ale companiei de sisteme de plată cu cardul Smarttek, în timp ce din anul 2022 am consolidat BSTS, o companie care oferă soluții de telecomunicații, trafic și Smart City, a declarat Piotr Jeleński, președintele Consiliului de Administrație al Asseco South Eastern Europe (ASEE) SA

Cea mai mare creștere a veniturilor din vânzări în primul trimestru din 2022 a fost generată de către divizia de soluții de plată-32,6 Mil €, reprezentând o majorare de 23%-și cea a soluțiilor dedicate – 22,2 Mil €, cu 38% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Această creștere rezultă parțial din consolidarea rezultatelor companiilor cumpărate în 2021, care activează în sectoarele managementului traficului și soluțiilor BPM. Pe de altă parte, creșterea organică a fost generată de operațiunile din Serbia și Turcia, prin linia de afaceri a soluțiilor proprietare și în România prin linia de afaceri a soluțiilor provenind de la terți. Tendința ascendentă se observă și în ceea ce privește EBITDA (Earnings Before Interest, Taxes, Depreciation and Amortization”), care s-a ridicat la 14,6Mil €  în T1 2022: în creștere cu 16% (2 milioane de euro) față de primul trimestru al 2020.

Despre Asseco South Eastern Europe (ASEE)

Grupul ASEE este una dintre cele mai mari companii IT în domeniul producției și implementării de soluții software și servicii proprii în regiunea Europei de Sud-Est, Turcia, Spania, Portugalia, Andorra, Columbia, Peru, Peru, Republica Dominicană, Slovacia și Republica Cehă. Compania oferă soluții IT&C pentru sectorul financiar și de plăți, administrația publică și telecomunicații. ASEE furnizează produse și servicii în cadrul activității de plăți sub denumirea Payten

Articole asociate

Bernd Eder, Director R&D al Austriacard Holdings anunță introducerea unui nou sistem de operare a cipurilor, cu o securitate sporită a identificării

Danubius: Reinventing Retail and CommerceBC50 (BlueCash50) – The Game Change. Primul aparat care permite plata prin recunoaștere facială, disponibil în România

Nota redacției

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.