Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
Ce se înțelege prin „natură”? O intrebare pe care nu ne-o punem foarte des, deși utilizăm curent acest cuvânt, în vorbirea de zi cu zi. Apelând la un dictionar vom găsi că, în limba română, natura, dincolo de alte înțelesuri, înseamnă „lumea materială; univers; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima.” sau „lumea fizică înconjurătoare în toată diversitatea manifestărilor ei; totalitatea ființelor și lucrurilor existente”. Trebuie spus că aceste definiții sunt unele contemporane, care reflectă foarte bine relațiile actuale dintre om și ceea ce ne înconjoară. Un laptop s-ar putea încadra în această definiție, dar l-am putea considera natural?
A răspunde poate fi o grea misie, dar găsim o explicație simplă la Aristotel care face o deosebire clară între lucrurile naturale și cele create de mâna omului, pentru că, spune el, nu există o tendință înnăscută pentru ca primele să se transforme în celelalte. Dacă lemnul dintr-un pat nu are nici o tendință naturală de a se transforma în pat, ar însemna că patul nu este natural. Am putea spune că, acolo unde există o intervenție umană, lucrurile își pierd naturalețea, astfel că păstrând același exemplu, o scândură, cu marginile ei drepte, nu este naturală. Aristotel răspunde în felul lui la o întrebare esențială: natura este definită de origine sau de funcție?
Dar când vorbim de ființe? Dacă hibrizii dintre diferitele rase ale aceleiași specii ar putea fi considerați ca având o origine naturală, cum ar trebui să interpretăm ființele vii care au suferit prelucrări genetice, ceea ce cu siguranță nu reprezintă o tendință naturală? Clonarea cu succes a celebrei oi Dolly în 1996, a deschis calea unor experimente similare realizate pentru specii aflate în dificultate. Rezultatul fertilizării unui exemplar dintr-o specie existentă, cu un embrion care să poarte un nucleu provenind de la o specie dispărută, înrudită cu prima, ar putea resuscita o specie dispărută, dar ar putea fi individul rezultat considerat „natural”?
Organismul ar fi viu, s-ar reproduce, ar evolua, odată introdus într-un ecosistem, ar intra în dinamica naturală. Din punct de vedere al originii procesul de apariție ar fi artificial, tehnologic și dependent de intervenția umană. În acest sens, organismul nu ar fi natural, dar integrarea lui într-un ecosistem și funcționarea ulterioară după legile biologice ne face să credem că, în pofida originii, acesta ar putea deveni „natural” în timp. Biotehnologiile și inteligența artificială încep să tulbure distincția stabilită de granița aristotelică…
Intervențiile la dantură fără de care, în condiții naturale, pe la 30-40 de ani, am avea dificultăți în a ne hrăni, ne fac să ne pierdem din „naturalețe”? Dar protezele de toate felurile, stimulatoarele fără de care nu ar mai exista viața subiectului? Un implant dentar sau un stimulator cardiac nu creează un organism nou, ele mențin sau extind funcționalitatea celui existent. În natură, selecția ar fi eliminat indivizii cu dantură grav compromisă sau cu tulburări de ritm cardiac severe, dar tehnologia suspendă această selecție. În contextul hibridizării tehnologice și biologice, un purtător de proteză, un om cu implant cohlear sau cu stimulator cardiac poate fi considerat un hibrid funcțional. Yuval Hariri merge mai departe: bioingineria, augmentarea cognitivă, inteligența artificială integrată ar putea produce o entitate post Homo sapiens. Tehnologia augmentativă, de această dată, transformă condiția umană. O nouă întrebare se poate pune: Dacă natura a produs o specie capabilă să-și modifice propria biologie, nu cumva auto-modificarea este ea însăși o etapă naturală a evoluției?
Poate că alunecarea aceasta spre postnatură nu este un atribut al vremurilor noastre. Paul Crutzen, prin conceptul de Antropocen, a contribuit indirect la această dezbatere, sugerând că natura „pură” nu mai există în epoca influenței umane globale.
Peisajele antropizate, dacă e să ne referim la livezi, lanuri de grâu sau vii, pajiștile care în absența cosirii repetate s-ar transforma în câteva zeci de ani în pădure, mai sunt ele naturale în adevăratul sens al cuvântului? Ne întoarcem la răspunsul lui Aristotel: dacă „natural” înseamnă „neatins de om”, atunci mare parte din peisajele noastre nu mai sunt naturale de milenii, dar dacă „natural” are legătură cu ecosisteme funcționale, guvernate de legi biologice, atunci o pajiște cosită sau o livadă tradițională sunt forme ale naturii, e drept seminaturale, co-produse.
Cu un important aport tehnologic, încercările omenești de a recrea mediul natural, precum colțurile de natură din mall-uri, pereții pentru escaladă sau gazonul artificial, ajung mai întâi să fie acceptate și. mai apoi, să se substituie adevăratei naturi. Pentru a ne limita la pădure, oamenii de știință sunt interesați de a realiza în viitor copaci artificiali, mult mai eficienți decât copacii naturali în privința retenției bioxidului de carbon, cu absorbție accelerată, stocare controlată și…randament predictibil. Conceptul de tehnonatură, și el la modă acum, face posibilă integrarea profundă între tehnologie și natură, lăsând să se întrevadă o lume nouă, în care granițele dintre ce e natural și ce e artificial devin tot mai neclare, astfel că se vorbește despre „ecologie fără natură” și chiar despre dizolvarea conceptului tradițional de natură, sub impact tehnologic.
Ca o (necesară ?) întoarcere în timp, tehnonatura reprezintă o continuare a abordării antropocentrice, în care omul redevine un creator activ și modelator al mediului său, prin folosirea tehnologiilor avansate, un altfel de „stăpân”, dacă ar fi să folosim un termen desuet. După ce am deplâns pierderea naturii „pure”, unii dintre noi ajung să celebreze fuziunea ei cu tehnologia.
În epoca postadevărului, oamenii nu mai caută să înțeleagă faptele, ci doar să le simtă ca fiind conforme cu propriile convingeri, iar adevărul faptic, bazat pe date și verificări, a pierdut teren în fața nevoii de rațiune afectivă. Postgândirea, un atribut al mai sus-amintitei epoci, ne face să reacționăm mai întâi la imagini și simboluri, pentru ca mai apoi să fim tentați să transferăm automat critica către sisteme sau instituții abstracte. Gândirea devine oportunistă, superficială, chiar mitică, căutând confirmări și evitând contradicțiile. Dacă ne gândim că aceste constatatări se aplică doar vulgului, ne înșelăm. Doar un exemplu: cercetători respectabili, după studii intense, au ajuns la concluzia că „scufundarea de copaci în apele arctice poate elimina 1 miliard de tone de CO2 anual”! Chiar dacă ideea în sine e Ok și calculele sunt oneste, punerea ei în practică este o imposibilitate logistică care, dacă s-ar implementa. s-ar solda cu un dezastru ecologic! Iar această constatare ține de evidență, de bun-simț, de gândire critică…
În același timp, oamenii, societatea delegă tot mai mult memoria și procesarea informațiilor către algoritmi, iar fragmentarea informației și externalizarea procesului cognitiv conduc la un fel de determinism tehnologic, în care deciziile individuale sunt ghidate de fluxuri de date și recomandări automate. În paralel, fenomenul de „digital cocooning”, asociat cu retragerea socială severă, însoțită de dependență de tehnologie și izolare prelungită, accentuează alienarea cognitivă, reducând interacțiunea socială și schimbul de idei complexe.
Alienarea are legătură și privitor la interacțiunile cu „natura”, termenul de „naturefobia” fiind unul care descrie teama provocată de contactul cu un mediu apropiat de cel natural. Preferăm să facem mișcare „la sală” decât în aer liber, ne simțim din ce în ce mai bine în parcuri, acolo unde lucrurile sunt controlate, decât într-o pădure în care mai totul ne repugnă: noroiul, greutatea deplasării, insectele, pierderea legăturii cu lumea civilizată.
Acceptăm că trăim într-o epocă în care influența umană este globală și sistemică, în care nu doar că influențăm natura, ci suntem în stare să o proiectăm deliberat, pentru a ne acoperi necesitățile. O „minunată lume nouă” în care orașele-verzi hipercontrolate, sistemele agro-industriale, ecosistemele asistate digital și bioingineria vor fi din ce în ce mai prezente… O lume populată de Homo insipiens, așa cum bine l-a denumit Giovanni Sartori, în care adevărul nu mai obligă, iar gândirea nu mai livrează, ci este substituită de reacții instantanee, emoționale, dictate de fluxuri informaționale fragmentate…
Putem vorbi despre o natură societală care nu mai există în afara structurilor sociale, ci este configurată, administrată și reinterpretată de acestea. „Hibridizarea” dintre natură și societate va deveni dominantă și va tinde să înlocuiască, pas cu pas, natura adevărată, nu doar din punct de vedere al arealului ocupat, ci și al importanței pe care aceasta îl are pentru oameni. Natura construită de om cu plastic, tehnologie și algoritmi va fi cea „prietenoasă”, iar cea adevărată, cu specii și animale sălbatice va deveni ceva ilogic, periculos, o materializare a spaimelor noastre. Ne vom întoarce oarecum la concepția greco-romană prin care, în afara orașului ordonat era natura sălbatică, un loc al haosului și al fricii. Riscăm să revenim la ideea că natura este „ceva din afară”, ceva de îmblânzit sau de înlocuit. Diferența, față de antici, e că astăzi avem tehnologia pentru a crea o versiune surogat a naturii, „optimizată” tehnologic.
Poate că adevărul din spatele a ceea ce numim „postnatură” nu ține de progres sau de disponibilitatea tehnologică, ci de o neliniște mai profundă. Poate nu ne temem atât de pădure, de animalele sălbatice sau de furtună, cât de faptul că ele (mai) există dincolo de voința și calculele noastre. În fața complexității și imprevizibilității vieții, „postnatura” poate fi masca elegantă a acestei anxietăți, în încercarea de a transforma necunoscutul în sistem și sălbăticia în algoritmi.
Sebastian Cătănoiu (Inginer silvic, dr. în silvicultură, directorul administrației Parcului Natural Vânători Neamţ, publicist științific, Vânători, Neamţ), Redactor șef adj. & Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
