„Postnatura” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe, ca sursă sigură de informare). Dr. ing. Sebastian Cătănoiu redactor șef adjunct al Jurnalului Bucureștiului (Director al Adminisrației Parcului Natural Vânători Neamţ)

Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.

The principles that will be at the basis of this publication are: 

– Democracy cannot exist without opposition

–Elected representatives are our representatives and not our masters

– Criticism fosters progress

–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Organisation Internationale de la Francophonie

Ce se înțelege prin „natură”? O intrebare pe care nu ne-o punem foarte des, deși utilizăm curent acest cuvânt, în vorbirea de zi cu zi. Apelând la un dictionar   vom găsi că, în limba română, natura, dincolo de alte înțelesuri, înseamnă „lumea materială; univers; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima.”  sau  „lumea fizică înconjurătoare în toată diversitatea manifestărilor ei; totalitatea ființelor și lucrurilor existente”. Trebuie spus că aceste definiții sunt unele contemporane, care reflectă foarte bine relațiile actuale dintre om și ceea ce ne înconjoară. Un laptop s-ar putea încadra în această definiție, dar l-am putea considera natural? 

Lacul Cuejdel

A răspunde poate fi o grea misie, dar găsim o explicație simplă la Aristotel care face o deosebire clară între lucrurile naturale și cele create de mâna omului, pentru că, spune el, nu există o tendință înnăscută pentru ca primele să se transforme în celelalte. Dacă lemnul dintr-un pat nu are nici o tendință naturală de a se transforma în pat, ar însemna că patul nu este natural. Am putea spune că, acolo unde există  o intervenție umană, lucrurile își pierd naturalețea, astfel că păstrând același exemplu, o scândură, cu marginile ei drepte, nu este naturală. Aristotel răspunde în felul lui la o întrebare esențială: natura este definită de origine sau de funcție?

Filozofia, Știința, Religia și Politica – Aristotel (Corespondență de la Vavila Popovici, poet, prozator, eseist, SUA – Carolina de Nord)

Pași prin istorie, călător prin timp – școala și mormântul lui Aristotel (Corespondență de la Dr. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, poet, prozator și eseist, Grecia – Atena)

Dar când vorbim de ființe? Dacă hibrizii dintre diferitele rase ale aceleiași specii ar putea fi considerați ca având o origine naturală, cum ar trebui să interpretăm ființele vii care au suferit prelucrări genetice,  ceea ce cu siguranță nu reprezintă o tendință naturală? Clonarea cu succes a celebrei oi Dolly în 1996, a deschis calea unor experimente similare realizate pentru specii aflate în dificultate. Rezultatul fertilizării unui exemplar dintr-o specie existentă, cu un embrion care să poarte un nucleu provenind de la o specie dispărută, înrudită cu prima, ar putea resuscita o specie dispărută, dar ar putea fi individul rezultat considerat „natural”?  

Vă mai aminţiţi de celebra oiţă Dolly? Cercetătorii i-au creat patru clone: Debbie, Denise, Dianna şi Daisy – VIDEO

Organismul ar fi viu, s-ar reproduce, ar evolua, odată introdus într-un ecosistem, ar intra în dinamica naturală. Din punct de vedere al originii procesul de apariție ar fi artificial, tehnologic și dependent de intervenția umană. În acest sens, organismul nu ar fi natural, dar integrarea lui într-un ecosistem și funcționarea ulterioară după legile biologice ne face să credem că, în pofida originii, acesta ar putea deveni „natural” în timp. Biotehnologiile și inteligența artificială încep să tulbure distincția stabilită de granița aristotelică…

Intervențiile la dantură fără de care, în condiții naturale, pe la 30-40 de ani, am avea dificultăți în a ne hrăni, ne fac să ne pierdem din „naturalețe”? Dar protezele de toate felurile, stimulatoarele fără de care nu ar mai exista viața subiectului? Un implant dentar sau un stimulator cardiac nu creează un organism nou, ele mențin sau extind funcționalitatea celui existent. În natură, selecția ar fi eliminat indivizii cu dantură grav compromisă sau cu tulburări de ritm cardiac severe, dar tehnologia suspendă această selecție. În contextul hibridizării tehnologice și biologice, un purtător de proteză, un om cu implant cohlear sau cu stimulator cardiac poate fi considerat un hibrid funcțional. Yuval Hariri merge mai departe: bioingineria, augmentarea cognitivă, inteligența artificială integrată ar putea produce o entitate post Homo sapiens. Tehnologia augmentativă, de această dată, transformă condiția umană. O nouă întrebare se poate pune: Dacă natura a produs o specie capabilă să-și modifice propria biologie, nu cumva auto-modificarea este ea însăși o etapă naturală a evoluției?

Poate că alunecarea aceasta spre postnatură nu este un atribut al vremurilor noastre. Paul Crutzen, prin conceptul de Antropocen, a contribuit indirect la această dezbatere, sugerând că natura „pură” nu mai există în epoca influenței umane globale.

Peisajele antropizate, dacă e să ne referim la livezi, lanuri de grâu sau vii, pajiștile care în absența cosirii repetate s-ar transforma în câteva zeci de ani în pădure, mai sunt ele naturale în adevăratul sens al cuvântului? Ne întoarcem la răspunsul lui Aristotel: dacă „natural” înseamnă „neatins de om”, atunci mare parte din peisajele noastre nu mai sunt naturale de milenii, dar dacă „natural” are legătură cu ecosisteme funcționale, guvernate de legi biologice, atunci o pajiște cosită sau o livadă tradițională sunt forme ale naturii, e drept seminaturale, co-produse.

Cu un important aport tehnologic, încercările omenești de a recrea mediul natural, precum colțurile de natură din mall-uri, pereții pentru escaladă sau gazonul artificial, ajung mai întâi să fie acceptate și. mai apoi, să se substituie adevăratei naturi. Pentru a ne limita la pădure, oamenii de știință sunt interesați de a realiza în viitor copaci artificiali, mult mai eficienți decât copacii naturali în privința retenției bioxidului de carbon, cu absorbție accelerată, stocare controlată și…randament predictibil. Conceptul de tehnonatură, și el la modă acum, face posibilă integrarea profundă între tehnologie și natură, lăsând să se întrevadă o lume nouă, în care granițele dintre ce e natural și ce e artificial devin tot mai neclare, astfel că se vorbește despre „ecologie fără natură” și chiar despre dizolvarea conceptului tradițional de natură, sub impact tehnologic. 

Despre om, natură și măsură – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Dr. ing. Sebastian Cătănoiu redactor șef adjunct al Jurnalului Bucureștiului (Director al Adminisrației Parcului Natural Vânători Neamţ) în colaborare cu Thomas Csinta (scientist & research professor, director & chief editor at Jurnalului Bucureștiului) în colaborare cu Thomas Csinta (scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului)

Ca o (necesară ?) întoarcere în timp, tehnonatura reprezintă o continuare a abordării antropocentrice, în care omul redevine un creator activ și modelator al mediului său, prin folosirea tehnologiilor avansate, un altfel de „stăpân”, dacă ar fi să folosim un termen desuet. După ce am deplâns pierderea naturii „pure”, unii dintre noi ajung să celebreze fuziunea ei cu tehnologia. 

În epoca postadevărului, oamenii nu mai caută să înțeleagă faptele, ci doar să le simtă ca fiind conforme cu propriile convingeri, iar adevărul faptic, bazat pe date și verificări, a pierdut teren în fața nevoii de rațiune afectivă. Postgândirea, un atribut al mai sus-amintitei epoci, ne face să reacționăm mai întâi la imagini și simboluri, pentru ca mai apoi să fim tentați să transferăm automat critica către sisteme sau instituții abstracte. Gândirea devine oportunistă, superficială, chiar mitică, căutând confirmări și evitând contradicțiile. Dacă ne gândim că aceste constatatări se aplică doar vulgului, ne înșelăm. Doar un exemplu: cercetători respectabili, după studii intense, au ajuns la concluzia că „scufundarea de copaci în apele arctice poate elimina 1 miliard de tone de CO2 anual”! Chiar dacă ideea în sine e Ok și calculele sunt oneste, punerea ei în practică este o imposibilitate logistică care, dacă s-ar implementa. s-ar solda cu un dezastru ecologic! Iar această constatare ține de evidență, de bun-simț, de gândire critică…

În același timp, oamenii, societatea delegă tot mai mult memoria și procesarea informațiilor către algoritmi, iar fragmentarea informației și externalizarea procesului cognitiv conduc la un fel de determinism tehnologic, în care deciziile individuale sunt ghidate de fluxuri de date și recomandări automate. În paralel, fenomenul de „digital cocooning”, asociat cu retragerea socială severă, însoțită de dependență de tehnologie și izolare prelungită, accentuează alienarea cognitivă, reducând interacțiunea socială și schimbul de idei complexe.

Alienarea are legătură și privitor la interacțiunile cu „natura”, termenul de „naturefobia” fiind unul care descrie teama provocată de contactul cu un mediu apropiat de cel natural.  Preferăm să facem mișcare „la sală” decât în aer liber, ne simțim din ce în ce mai bine în parcuri, acolo unde lucrurile sunt controlate, decât într-o pădure în care mai totul ne repugnă: noroiul, greutatea deplasării, insectele, pierderea legăturii cu lumea civilizată. 

Acceptăm că trăim într-o epocă în care influența umană este globală și sistemică, în care nu doar că influențăm natura, ci suntem în stare să o proiectăm deliberat, pentru a ne acoperi necesitățile. O „minunată lume nouă” în care orașele-verzi hipercontrolate, sistemele agro-industriale, ecosistemele asistate digital și bioingineria vor fi din ce în ce mai prezente… O lume populată de Homo insipiens, așa cum bine l-a denumit Giovanni Sartori, în care adevărul nu mai obligă, iar gândirea nu mai livrează, ci este substituită de reacții instantanee, emoționale, dictate de fluxuri informaționale fragmentate…

Putem vorbi despre o natură societală care nu mai există în afara structurilor sociale, ci este configurată, administrată și reinterpretată de acestea. „Hibridizarea” dintre natură și societate va deveni dominantă și va tinde să înlocuiască, pas cu pas, natura adevărată, nu doar din punct de vedere al arealului ocupat, ci și al importanței pe care aceasta îl are pentru oameni. Natura  construită de om cu plastic, tehnologie și algoritmi va fi cea „prietenoasă”, iar cea adevărată, cu specii și animale sălbatice va deveni ceva ilogic, periculos, o materializare a spaimelor noastre. Ne vom întoarce oarecum la concepția greco-romană prin care, în afara orașului ordonat era natura sălbatică, un loc al haosului și al fricii. Riscăm să revenim la ideea că natura este „ceva din afară”, ceva de îmblânzit sau de înlocuit. Diferența, față de antici, e că astăzi avem tehnologia pentru a crea o versiune surogat a naturii, „optimizată” tehnologic.

Poate că adevărul din spatele a ceea ce numim „postnatură” nu ține de progres sau de disponibilitatea tehnologică, ci de o neliniște mai profundă. Poate nu ne temem atât de pădure, de animalele sălbatice sau de furtună, cât de faptul că ele (mai) există dincolo de voința și calculele noastre. În fața complexității și imprevizibilității vieții, „postnatura” poate fi masca elegantă a acestei anxietăți, în încercarea de a transforma necunoscutul în sistem și sălbăticia în algoritmi.

Sebastian Cătănoiu (Inginer silvic, dr. în silvicultură, directorul administrației Parcului Natural Vânători Neamţ, publicist științific, Vânători, Neamţ), Redactor șef adj. & Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului

Al 36-lea Congres Internațional al Universității Apollonia Iași – „Pregătim viitorul, promovând excelemnța” – 2026. Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale”, în timpul republicilor franceze. Studiul dosarului de cvadruplu asasinat (triplu pedicid și un femicid) al românului Florian – Sebastian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (încarcerat în detenție criminală în Franța)

Codul socio‑genetic (CSG) – o repunere în dialog a umanului prin filtrul științei și filosofiei – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista româno-libaneză Anca Cheaito (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]

„Elogiul matematicii – Elogiul vieții” prin intermediul sistemelor complexe (teoria haosului) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista româno-libaneză Anca Cheaito, președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”

„Ecuațiile Societății” – Cum decodificăm lumea socială prin intermediul modelelor fizico – matematice conform profesorului Thomas Csinta – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)