Acasă Turism Potențialul turistic religios din regiunea de Nord – Est a României, o...

Potențialul turistic religios din regiunea de Nord – Est a României, o cale sigură spre progres (Corespondență de la Lect. dr. Doina Guriţă, poet şi prozator)

129
1

Religia a jucat un rol determinant în viaţa şi activitatea oamenilor. Bogăţia spirituală a unor lăcaşe de cult (mănăstiri, biserici, schituri), precum şi puternica personalitate a unor oameni mult mai dedicaţi spiritual aflaţi în aceste aşezăminte a atras atenţia şi admiraţia oamenilor, conducând la manifestarea unei atitudini speciale faţă de toate acestea.

În ultimii ani, în urma unor conferinţe internaţionale s-a dovedit că turismul religios reprezintă o prioritate. S-a pus în lumină diversitatea resurselor şi destinaţiilor religioase şi răspândirea acestora în lume. Concluzia la care s-a ajuns este, fără îndoială, faptul că valoarea pe care o poate adăuga turismul religios este incomensurabilă. În secolul al XXI-lea, turismul religios trebuie: să protejeze integritatea spaţiilor religioase şi să respecte semnificaţia acestora; să aducă beneficii comunităţii locale şi să asigure accesul prioritar al membrilor acesteia la obiectivele cultural-religioase; să evite conflictele între diferitele categorii de turişti care practică turismul religios, asigurând o punte de legătură între acestea.

Conform unui plan al fostei Autorităţi Naţionale pentru Turism (ANT), din anul 2006,  „turismul religios constă în pelerinajele credincioşilor la lăcaşurile de cult, considerate sfinte de diferite religii. În aceeaşi măsură, marile sărbători de cult, hramurile mănăstirilor şi bisericilor atrag, în perioada sărbătorilor religioase tradiţionale, un număr considerabil de pelerini”. Oarecum se face referire doar la categoria de credincioşi autentici, pelerinii.

Din studiile de caz organizate şi oferite de OCDE se poate observa clar faptul că principalii factori din spatele dezvoltării politicilor în domeniul culturii şi turismului sunt următoarii: îmbunătăţirea şi conservarea patrimoniului; dezvoltarea economică şi ocuparea forţei de muncă; restructurarea materială şi economică; consolidarea şi/sau diversificarea turismului; lupta împotriva depopulării; dezvoltarea unei strategii pentru înţelegerea şi receptarea culturii.

De asemenea, pentru multe dintre regiunile cu potenţial turistic ridicat se mai pune problema accesului pentru că – şi se poate afirma cu certitudine – chiar şi atunci când o anumită regiune are un potenţial considerabil de a dezvolta bunuri culturale pentru turism, dacă nu este uşor accesibilă pentru turişti este dificil să se integreze ca produs turistic. Astfel că, dezvoltarea infrastructurii este o prioritate. Numeroase studii de caz privitoare la multe regiuni predominant rurale sau care au fost anterior  zone industriale, mai degrabă decât zone metropolitane sau urbane, aceste tipuri diferite de regiuni implicate în aceeaşi competiţie trebuie să fie atractive, să atragă investiţii, trebuie să-şi fructifice abilităţile şi să facă alegeri strategice  pentru dezvoltarea culturii şi turismului  .

Astfel că, principalele obiective ale programelor culturale şi turistice sunt legate de îmbunătăţirea situaţiei economice, culturale şi sociale a unei anumite regiuni. În cele mai multe cazuri obiectivele generale sunt stabilite în direcţia creşterii numărului de turişti sau a unor grupuri specifice de turişti. Principalele domenii ale acţiunii publice care pot fi identificate sunt: îmbunătăţirea infrastructurii; conservarea patrimoniului; îmbunătăţirea performanţei economice; dezvoltarea de identitate regională şi îmbunătăţirea imaginii regiunii; dezvoltarea turismului în zonă; îmbunătăţirea calităţii turismului şi a „întreprinderilor” turistice.

Cultura şi turismul sunt consideraţi a fi factori importanţi nu numai în procesul de stimulare a economiei regionale dar, în acelaşi timp, sunt de dorit o serie de alte efecte. Turismul a fost mult timp considerat ca o modalitate de a oferi locuri de muncă, în special în zonele în care există puţine alte opţiuni. Între timp dezvoltarea turismului legat de cultură a făcut ca acesta să fie destinat să furnizeze venituri pentru a sprijini instituţiile culturale. De asemenea, consumatorii de turism regional trebuie să conştientizeze specificitatea regională. Turiştii interesaţi de cultură şi, pentru cazul nostru, de aspectul religios al acesteia, trebuie (sau e de aşteptat) să viziteze destinaţii în care mulţi turişti nu merg de obicei. Se contribuie astfel, la extinderea turismului în regiuni şi spaţii noi împotrivindu-se, în consecinţă, prezenţei sezoniere care nu asigură constanţă procesului turistic. Un impuls este dat de cultura locală unde, în special în localităţi mici, oamenii conştientizează şi îşi asumă identitatea culturală moştenită şi conservată. Astfel, se încurajează oamenii din aceste comunităţi locale spre a spori şi păstra cultura, dându-se un sens reînnoit de mândrie pentru comunitate. Acesta este un factor care induce o serie de jurisdicţii să dezvolte programe pentru a îmbunătăţi gradul de cunoaştere culturală şi de interes în domeniul conservării patrimoniului în cadrul populaţiei locale. (Sursa: OECD, 2009, The Impact of Culture on Tourism, OECD, Paris, French translation of pp. 3 – 75, only available on Internet, p. 25.)

Acest binom foarte „reuşit” turism-cultură – turism-religie are un potenţial ridicat în a stimula atractivitatea, cu condiţia ca ambele sectoare să coopereze şi să se sprijine reciproc. În plus, regiunile care reuşesc cel mai bine sunt cele care recunosc implicaţiile profunde ale acestei relaţii, în special acele regiuni care caută să atragă noi locuitori şi investitori. Pentru moment, aceste aspecte sunt rareori luate în calcul în cadrul programelor de dezvoltare a culturii şi turismului, pentru că aceste sectoare sunt, fiecare în parte, asociate cu o dezvoltare sectorială îngustă. Cu toate acestea, semne din ce în ce mai dese indică faptul că relaţia dintre cultură şi turism poate fi o combinaţie puternică de a atrage oameni şi investiţii.

Particularităţi ale turismului religios în Regiunea de dezvoltare Nord-Est

Apariţia turismului, şi în special al celui religios în Regiunea de dezvoltare Nord-Est, este în mare măsură legată de existenţa mănăstirilor, schiturilor,  precum şi de pelerinajele credincioşilor la aceste edificii. În tradiţia vechilor familii boiereşti, un loc aparte îl deţinea ctitorirea şi susţinerea economică a mănăstirilor prin donaţii financiare, materiale şi funciare. Pentru familiile acestora erau prevăzute în structura arhitecturală a mănăstirilor corpuri de clădire sau chilii speciale. Aici familia, sau doar unii dintre membrii acesteia, îşi petreceau o parte din an, fie pentru a se îngriji de suflet, fie pentru a petrece un sejur în care desfăşurau drumeţii, activităţi de vânătoare, pescuit etc. De asemenea, în secolele XV – XIX mănăstirile ofereau adăpost drumeţilor şi negustorilor care beneficiau de multe ori de cazare şi masă gratuită. Pentru astfel de evenimente mănăstirile dispuneau prin construcţie de dependinţe cu camere speciale pentru mireni. Dar deplasările erau realizate şi de populaţia obişnuită care, atrasă fiind de faima unor astfel de edificii, veneau la marile sărbători în pelerinaj la aceste lăcaşuri de cult de la distanţe considerabile, deplasarea efectuându-se de cele mai multe ori pe jos.

Dezvoltarea infrastructurii drumurilor, apariţia mijloacelor de transport, pătrunderea lor ca mijloc de transport în comun accesibil întregii populaţii, a condus la o amplificare a turismului în regiune şi în care elementele specific religioase reprezintă o componentă importantă a motivaţiei pentru deplasare.

Apariţia marilor aglomerări umane, creşterea veniturilor populaţiei din mediul urban, reducerea timpului liber, au condus la conturarea turismul religios ca fenomen distinct. Începând cu secolul XIX, ca o reacţie la stresul datorat urbanismului şi industrializării tot mai accentuate la care se adaugă problemele de natură culturală şi spirituală, au generat o creştere a interesului pentru astfel de modalităţi de petrecere a timpului liber. În cadrul nevoilor manifestate de omul urban, de desprindere de oraş chiar şi pentru câteva zile, un loc important l-au constituit cele spirituale.

Abordarea turismului religios ca formă de manifestare a turismului cultural în Regiunea Nord-Est nu este una întâmplătoare. Această poziţie este aproape similară celei dintre turismul cultural şi turism în general, aspect unanim acceptat. În primul rând turismul religios este o formă de manifestare a turismului deoarece generează deplasare, petrecerea unui sejur în altă parte decât domiciliul stabil.

Dintre caracteristicile principale ale turismului religios în regiune putem enumera:

  • existenţa unui număr impresionant de elemente de patrimoniu religios care atrag un număr impresionant de turişti;
  • există elemente de patrimoniu religios recunoscut UNESCO, slab valorificate;
  • majoritatea obiectivelor turistice religioase se află în spaţiul rural;
  • consumatorii acestei forme de turism petrec în general un sejur minim de o zi
  • deplasarea se face fie individual, cu mijloace de  transport în comun sau mijloace de transport proprii, fie organizat prin intermediul unei agenţii de voiaj;
  • în localităţile destinatare pelerinii apelează la serviciile de cazare, masă şi transport local;
  • de asemenea, prin schimburile comerciale care au loc, turiştii contribuie la valorificarea superioară a resurselor locale.

Se impune să specificăm de ce turismul religios este o formă mai aparte. Însuşi denumirea, prin includerea termenului „religie”, dă o conotaţie specială, cu anumite particularităţi. Trebuie să subliniem aceste particularităţi. Motivarea turismului rural religios presupune în mentalitatea turiştilor autohtoni un număr limitat de determinări, care au, de cele mai multe ori, un caracter foarte personal şi intim. Acestea ţin în mare măsură de „moştenirea” fiecărei confesiuni religioase, de sistemul de valori şi principii transmis în interiorul familiilor, şi mai puţin de metodele moderne de promovare. De asemenea, un alt element important îl constituie tradiţia şi obiceiurile conservate în cadrul acestor instituţii şi, nu în ultimul rând, valoarea de patrimoniu naţional, istoric şi cultural a multor aşezăminte religioase construite cu secole în urmă.

În ceea ce priveşte turismul religios în regiune, principalul consumator al serviciilor de turism este omul urban, dar trebuie să accentuăm necesitatea luării în calcul şi a populaţiei rurale ca participant activ la consumul unor astfel de servicii. Aceasta se datorează nu doar impresionantei tradiţii păstrate aici şi bogăţiei spirituale a oamenilor de la sate (definitorie pentru acest domeniu), dar şi ponderii pe care o deţine în totalul populaţiei.

Regiunea de Nord-Est a României:probleme, obiective, proiecţii

  • Lipsa unei vizibilităţi a identităţi cultural-religioase  a locului.
  • Dezvoltare insuficientă a turismului cultural-religios în raport cu potenţialul acestei regiuni.
  • Proiectarea unei politici eficiente pentru turismul cultural la nivel regional.
  • Instituirea unei identităţi regionale recunoscută atât la nivel naţional cât şi internaţional.     

Proiectarea unei identităţi regionale compacte vizând:

  • o evaluare a pieţelor existente;
  • o analiză a tuturor destinaţiilor turistice din această zonă;
  • stabilirea obiectivelor strategice. (Sursa: concluzii proprii)

Principalele premise de la care plecăm în analiza turismului religios în regiune sunt:

  1. atracţia religioasă este o componentă importantă a motivaţiei consumatorului de servicii turistice din regiune;
  2. cadrul conceptual al turismului religios este unul deficitar în abordările teoretice şi cele operaţionale, indiferent că vorbim de operatorii de turism/agenţii de turism, de organizaţiile religioase sau instituţii de învăţământ;
  3. potenţialul turismului religios localizat cu precădere în mediul rural este unul aparte şi permite o abordare sinergetică a produsului turistic;
  4. componenta religioasă este slab valorificată în cadrul serviciilor turistice din regiune.

Caracterizare generală a Regiunii de Dezvoltare Nord-Est

Ne propunem să aducem în discuţie câteva elemente generale privind Regiunea de Dezvoltare Nord-Est cu implicaţii directe în punerea în valoare, în desfăşurarea şi dezvoltarea turismului religios.

Caracterizare geografică a Regiunii de Nord-Est 

Din punct de vedere istoric, Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României  constituie o parte componentă a vechii regiuni istorice Moldova. Este  cea mare dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României, având o suprafaţă totală de 36.850 kmp şi o populaţie de 3.726.642 locuitori .

Din punct de vedere al situării administrative, această regiune este învecinată la Est cu Republica Moldova, la Vest cu judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud (Regiunea Nord-Vest) şi judeţele Mureş, Harghita şi Covasna (Regiunea Centru), la Nord cu Ucraina, iar la Sud cu judeţele Galaţi şi Vrancea (Regiunea Sud-Est). (Sursa:  News Bucovina)

 

Beneficiind de o bogată tradiţie istorică, culturală şi spirituală, regiunea îmbină în mod armonios tradiţionalul cu modernul şi trecutul cu prezentul, potenţialul acesteia putând fi folosit pentru dezvoltarea infrastructurii, a zonelor rurale, a turismului şi a resurselor umane.

Geografic, regiunea este caracterizată printr-o îmbinare armonioasă a tuturor formelor de relief: 30% – munţi, 30% – relief subcarpatic, iar 40%  corespunde formelor de podiş. Această ultimă formă de relief este preponderentă în  suprafaţa judeţelor Vaslui, Botoşani şi Iaşi, aproximativ 70%. La Vest, regiunea este delimitată de culmile Munţilor Carpaţi Orientali cu înălţimi apropiate de 2000 m în Nord (Vârful Pietrosu, Vârful Rarău, Vârful Giumalău, Vârful Ocolaşu Mare, Vârful Hăşmaşu Mare) şi cu micşorare de altitudine spre Sud (Munţii Trotuşului, Munţii Ciuc şi Munţii Vrancei). Subcarpaţii au înălţimi cuprinse între 700 şi ¬800 de metri şi fac o trecere uşoară a zonei montane spre cea de podiş, cu păduri şi peisaje slab valorificate turistic. În acest areal se află numeroase mănăstiri şi schituri, unele cu vechime şi rezonanţă istorică deosebită. Jumătatea estică a regiunii poate fi caracterizată prin două mari zone: Câmpia Moldovei, în partea nordică şi Podişul Bârladului, în partea de Sud. Partea de Nord-Vest a regiunii este cunoscută şi sub numele de Podişul Sucevei cu înălţimi de 500-600 de metri şi se bucură de o recunoaştere turistică deosebită pentru „obcinele” sale (care constituie uşoare unduiri ale reliefului).

Din punct de vedere hidrografic, regiunea este străbătută de un număr de opt cursuri importante de apă, care se repartizează pe direcţia Nord-Sud. Dintre acestea, cele mai mari bazine hidrografice sunt reprezentate de Siret (42.890 kmp) şi Prut (10.990 kmp). Prutul este frontiera naturală a României cu Republica Moldova, pe o lungime de circa 680 km. Din punct de vedere turistic şi istoric, râurile Bistriţa şi Moldova pot reprezenta un potenţial deosebit atât din punct de vedere al identităţii cultural-istorice şi religioase, dar şi al modalităţilor de petrecere activă a timpului liber. Cu importanţă turistică sunt  lucrări de amenajări şi regularizare pe aceste cursuri de ape  care permit o abordare complementară şi complexă a pachetului de servicii. Mare parte din cursurile de apă ale acestei regiuni au beneficiat de modernizări. Unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare ale regiunii, „Izvorul Muntelui”, are un volum la nivel normal de retenţie de 1.130 mil. mc. 

Componenta geografică este frumos presărată de o salbă de edificii religioase, aspect ce deschide şansa dezvoltării unui turism religios complex de recuperare şi medical care să se adreseze nu  numai cererii interne dar şi celei internaţionale.

I. Infrastructura generală de turism

În cadrul infrastructurii generale de turism ne vom opri cu precădere asupra  infrastructurii de transport pe cele trei elemente – feroviară, rutieră şi aeriană.  Atunci când analizăm influenţa pe care infrastructura, în general, o are asupra dezvoltării unei activităţi economice – în cazul nostru turismul religios – este absolut necesar ca ea să fie privită prin luarea în considerare a caracterului său complex.

De aceea, întotdeauna este bine să avem în vedere atât efectele directe pe care le are asupra turismului religios prin elementele de susţinere pe care i le pune la dispoziţie, cât şi a celor indirecte, dar care în timp se răsfrâng în mod util asupra turismului, deci a celor derivate din efectele directe. Elementele de infrastructură permit prin caracterul lor de „accesibilitate” deplasarea persoanelor de la locul de domiciliu la cel de petrecere al sejurului, respectiv la pensiunea agro-turistică.

Fără mijloace de acces – ca parte integrantă  a infrastructurii – nu ar putea avea loc actul turistic, iar produsul turistic nu ar  putea fi consumat.

1)      Infrastructura creează condiţiile favorabile pentru ofertarea produsului turistic religios în conformitate cu standarde ridicate de confort, igienă deplină, de armonioasă agrementare.

2)       Infrastructura influenţează comportamentul economic şi social al întreprinzătorilor (de exemplu principalele caracteristici ale infrastructurii pot determina agenţii economici să opteze pentru una sau alta din localităţile în care să-şi dezvolte afacerile).

3)        Infrastructura în general şi nivelul ei în special influenţează pătrunderea produsului agro-turistic  pe piaţa externă prin intermediul turiştilor străini.

4)     Existenţa infrastructurii creează premisele utilizării factorilor de producţie din turismul rural (factorii naturali, forţa de muncă şi capitalul). Astfel factorii de producţie din turismul rural sunt puşi în valoare, în funcţie de nivelul şi calitatea infrastructurii;

5)     Infrastructura contribuie la redistribuirea spaţială a capitalurilor în turism, al utilizării forţei de muncă.

6)        În funcţie de nivelul  infrastructurii are loc o concentrare mai mare sau mai mică a fluxurilor comerciale în turismul religios.

Până în prezent în România nu au fost analizate rolul elementelor de infrastructură în creşterea gradului de atractivitate al unor zone turistice.

I.1) Infrastructura feroviară

Reţeaua de căi ferate se află la un nivel comparabil cu media pe ţară, în special în ceea ce priveşte calitatea tehnică şi lungimea tronsoanelor, dar condiţiile geografice impun unele restricţii de circulaţie. Astfel, ponderea reţelei regionale de căi ferate în totalul reţelei de cale ferată la nivel naţional era de 15,02 % la sfârşitul anului 2007. Regiunea este traversată de două dintre cele opt magistrale feroviare, care facilitează un acces direct şi relativ rapid către 2 zone de potenţial turistic, Iaşi şi Suceava, dar şi un acces indirect către zona turistică a judeţului Neamţ.

I.2) Infrastructura rutieră

Regiunea Nord-Est este străbătută de o serie de coridoare rutiere europene, după cum urmează: E85, E60, E581, E58, E583, E576. În strategia de dezvoltare a infrastructurii urmează să se construiască în regiune Coridorul Pan European nr. 9, rutier şi feroviar: Helsinki – Sankt-Petersburg – Moscova – Kiev – Chişinău – Iaşi – Bucureşti – Giurgiu – Dimitrograd – Alexandropolis.

Un aspect important îl constituie ponderea drumurilor modernizate în totalul drumurilor publice din regiune, care la 31 decembrie 2017 era de numai 26.1%. La acest procent se adăuga încă 21.0%, reprezentând ponderea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare asfaltice la 31 decembrie 2007. Dacă mai ţinem cont că, din totalul drumurilor modernizate sau cu îmbrăcăminţi uşoare, aproximativ jumătate sunt cu un pronunţat grad de uzură, cauzată de exploatarea intensivă a căilor rutiere între reşedinţele de judeţ şi polii de dezvoltare din regiune cu ramificaţii spre punctele de trecere a frontierei de stat, a oraşelor regiunii şi cu regiunile învecinate, se poate concluziona că este necesar a îmbunătăţi calitatea infrastructurii rutiere regionale.

(Distribuţia reţelei de drumuri publice pe judeţe în Regiunea Nord-Est, Sursa: Date prelucrate)

Un grad bun de acoperire a regiunii cu infrastructura de tip rutier ce asigură accesibilitatea necesară către obiectivele turistice, însă cu un grad insuficient de modernizare, în special la nivelul drumurilor judeţene şi comunale, situaţie ce determină dificultăţi sporite şi timpi de deplasare crescuţi către acestea.

I.3) Infrastructura aeriană

Infrastructura specifică este alcătuită din trei aeroporturi care operează curse interne şi zboruri externe, cursele regulate făcând legătura cu Bucureştiul. Cele trei aeroporturi ale regiunii se află în oraşele Iaşi, Suceava şi Bacău. Pe toate cele trei aeroporturi din regiune operează curse „Tarom”  dar şi companii low-cost cu escală Bucureşti sau la Timişoara, având ca destinaţii Germania (Duselldorf, Frankfurt, Munchen, Stuttgart), Italia (Milano, Torino, Verona, Venezia, Bologna, Florenza, Ancona, Roma, Bari), Grecia (Atena, Salonic), Ucraina (Kiev, Odessa), Ungaria (Budapesta).

Trebuie să subliniem faptul că lipsesc încă de pe piaţa regională marii operatori de transport aerian. Din acest motiv nu se poate vorbi de un volum mare de consumatori şi nici de costuri mici. Aceasta face un pic mai puţin atractivă oferta de turism din zona pentru marile companii tour-operatoare, dar şi pentru consumatorul individual.

Relaţia de interdependenţă dintre cele două elemente: infrastructură, pe de o parte, şi turism religios, pe de altă parte, este evidentă. O problemă majoră nerezolvată şi până astăzi rezidă în cuantificarea acestor influenţe din ambele sensuri.

Regiunea Nord-Est prezintă unele caracteristici cu influenţe pozitive, alteori negative asupra dezvoltării turismului religios. Dintre acestea subliniem câteva:

  • prezenţa unor diferenţieri (decalaje) vizibile între infrastructura existentă în zona montană, faţă de cea subcarpatică, de deal, podiş şi de câmpie;
  • diferenţieri între infrastructura oraşelor, a zonelor peri-urbane şi a celor îndepărtate;
  • diferenţe în dezvoltarea şi organizarea unor zone cum ar fi cea a judeţelor Vaslui şi Botoşani comparativ cu Suceava, Neamţ, Bacău şi chiar partea de Nord a judeţului Iaşi. De altfel în cartea sa „Descriptio Moldaviae”, Dimitrie Cantemir prezintă, cu claritate, starea de mare sărăcie şi de slabă dezvoltare în care se găseau, în timpul său, zonele Vaslui şi Botoşani, comparativ cu cea a Bucovinei, Galaţi etc. Deşi au trecut cca. 300 de ani, decalajele s-au menţinut iar pe alocuri s-au adâncit.
  • de asemenea, se observă existenţa unor nivele diferite de dezvoltare şi de diversificare a infrastructurii în zonele cu puternice şi renumite obiective de atracţie turistică, cum ar fi cea a staţiunilor balneare şi de odihnă de la Vatra Dornei, Durău, Slănic Moldova, Bălţăteşti, a celor din zona mănăstirilor pictate în frescă din Bucovina şi a mănăstirilor din judeţul Neamţ.

Nu putem discuta de un turism religios competitiv fără o infrastructură adecvată, fie ea publică sau privată.

II. Infrastructura specifică de turism

Structuri de cazare turistică

Evidenţierea zonelor cu potenţial turistic şi a centrelor de tratament printr-¬o activitate promoţională adecvată, cât şi serviciile oferite turiştilor au fost la un nivel destul de scăzut, ceea ce a determinat existenţa atât a unei durate medii de şedere inferioară celorlalte regiuni de dezvoltare, cât şi a unui indice de folosire a capacităţii de cazare destul de redus. Se remarcă în intervalul 2002 – 2019 o creştere a numărului de pensiuni turistice şi agro-turistice, ceea ce denotă o dezvoltarea a spiritului antreprenorial în sectorul turistic.

Creşterea spectaculoasă a numărului de pensiuni agro-turistice este extrem de importantă, luând în considerare faptul că activităţile turistice din mediul rural reprezintă o alternativă economică pentru locuitorii din mediul rural, contribuie la creşterea economică şi poate fi o consecinţă şi a accesării Programului SAPARD .

Parte componentă a ansamblului mănăstiresc, arhondaricul oferă pelerinului un minimum de confort dar, mai ales, posibilitatea de a observa din interior modul de viaţă monahală.

Numărul total de locuri de cazare în arhondarice nu se cunoaşte, deoarece Episcopiile şi au exprimat dorinţa de a nu transmite informaţii de acest gen Secretariatului de Stat pentru Culte, organismul care ar fi putut să şi asume procesul de centralizare a datelor referitoare la dimensiunea turistică a economiei mănăstireşti (număr de locuri, număr de turişti vizitatori).

Concluzii

Odată cu integrarea în Uniunea Europeană , cercetătorii europeni au încercat să sublinieze puternicul impact pe care-l poate avea turismul cultural în noua Europă unită precum şi beneficiile extraordinare pe care le poate aduce această formă de turism. Menţionăm aici indispensabilele contribuţii ale unor cercetători europeni, adunate sub directa îndrumare şi îngrijire a lui Greg Richards, sub titlul: Cultural attractions and European Tourism. În această lucrare sunt adunate 13 studii, cu o valoare deosebită, adevărate repere şi în procesul de integrare şi de punere în circuit a turismului românesc pe plan european. De asemenea o altă direcţie de cercetare merge spre identificarea şi analiza marilor centre de pelerinaj ale Europei şi ale lumii .

Însă, în ceea ce priveşte turismul religios ca element distinct şi ca ramură aparte în cadrul cercetărilor, contribuţiile specialiştilor sunt din ce în ce mai diverse şi mai numeroase. Se pare că studiile pe care le-am parcurs, încearcă foarte mult să sublinieze amploarea pe care a căpătat-o turismul religios şi posibilităţile de dezvoltare a acestui tip de turism pentru anumite spaţii geografice sau culturale. Amintim aici impresionanta colecţie de studii reunite sub coordonarea lui Razaq Raj şi Nigel D. Morpeth, intitulată Religious tourism and pilgrimage festivals management: an international perspective. Studiile cuprinse în acest volum, asupra cărora se răsfrânge şi un spirit globalizator, oferă diferite modele, sugerează idei şi, în cea mai mare măsură, oferă perspective pentru cercetarea problemei. În aceeaşi manieră este tratat subiectul şi în volumul semnat de Dallen J. Timothy şi Daniel H. Olsen, Tourism, religion and spiritual journeys , ce conţine, de asemenea o serie de studii, organizate pe domenii, studii care oferă o perspectivă istorico-filosofică a ceea ce denumim noi astăzi ca fiind turism religios . Acest volum este unul care poate oferi o deschidere necesară spre bazele şi începuturile dezvoltării acestui tip de turism  .

Unul dintre volumele „de căpătâi” în cadrul unei astfel de cercetări este cel semnat de Tomisalv Hitrec, Religious tourism: development-characteristics-perspectives. Noga Collins-Kreiner împreună cu Nurit Kliot, Yoel Mansfeld şi Keren Sagi, în lucrarea Christian Tourism to the Holy Land   oferă o imagine a turismului religios în Ţara Sfântă, un important reper în ceea ce priveşte acest tip de turism în celelalte ţări creştine. Crispin Spaine, sub auspiciile „Leicester University Press”, publica, în anul 2000, volumul Godly things: museums, objects, and religion, unul ce tinde să ofere o perspectivă nouă asupra a ceea ce înseamnă obiectele religioase ca elemente de atractivitate pentru oameni. De asemenea s-au lansat diferite ipoteze în analiza turismului religios, în vederea stabilirii unor similitudini sau diferenţe în ceea ce priveşte pelerinajul ca act pur religios sau acţiune turistică .

În acest domeniu, cercetarea din ţara noastră este destul de săracă în ceea ce priveşte numărul şi calitatea studiilor. Astfel de demersuri au fost, probabil, împiedicate de diferitele reticenţe care se mai observă şi astăzi între autoritatea religioasă şi demersurile laice în domeniu. Din păcate, se crede că o astfel de contribuţie ar schimba oarecum viziunea despre ceea ce este astăzi privit ca pelerinaj. Însă o privire din punctul de vedere al economicului este una valabilă, atât timp cât se petrec fenomene în care se amestecă un capital financiar însemnat. Un studiu important care face o discuţie sintetică şi pragmatică despre turismul religios, cu o aplecare mai largă spre realităţile spaţiului românesc, este semnat de două cadre didactice ale universităţii din Oradea , Alina Bădulescu şi Olimpia Ban. Această iniţiativă a fost dublată de un articol apărut în revista „Capital”, care oferă o oarecare viziune asupra problemei, însă nu prea cuprinzătoare, fiind mai mult o privire ce ţinteşte spre popularizarea problemei .

O serie de cercetători autohtoni au înţeles importanţa studierii acestei teme şi au pornit de la aspecte religioase pentru a interpreta realităţile din punct de vedere economic. De menţionat este aici un studiu realizat de Alexandra-Maria Ţîrca, Gabriela Cecilia Stănciulescu, Alexandru Chiş şi Mihai Florin Băncilă în care ei chestionează stareţi de mănăstiri pentru a identifica acele aspecte care îi fac pe oameni să vină într-o mănăstire .

De asemenea, mulţi cercetători s-au orientat spre aprofundarea problemelor turismului religios încercând abordări interesante şi inovatoare în direcţia analizei acestui fenomen. Chiar dacă unii, în special cei de la noi, au o atitudine mai puţin directă şi tranşantă, cercetătorii din alte spaţii cu alte mentalităţi sunt, sau par, mai pragmatici în ceea ce priveşte spunerea lucrurilor „pe nume”. Astfel că, alte contribuţii ale cercetătorilor români pot fi completate cu studii ale unor cercetători din spaţii ştiinţifice externe pentru conturarea unei realităţi privită în mod obiectiv, sine ira et studio (după celebrul principiu latin). Fireşte că ne punem întrebările: „Este necesar ca marketingul să fie integrat ca politică în organizaţiile religioase din România?”; „A fost marketingul aplicat în domeniul religios în cunoştinţă de cauză?”; „Ce obstacole a întâmpinat acest domeniu pe plan internaţional, ce obstacole întâmpină în România şi ce soluţii se pot găsi?”; „Care sunt particularităţile marketingului din domeniul turismului religios?” .

Bineînţeles că enumerarea unor contribuţii în domeniul marketingului şi turismului religios poate continua deoarece, după cum am spus, foarte mulţi cercetători şi-au îndreptat atenţia în această direcţie. Ceea ce se poate constata este că în majoritatea cazurilor (şi ne referim aici la contribuţiile ştiinţifice din ultimele două decenii) autorii susţin aplicarea principiilor şi strategiilor de marketing în domeniul turismului religios în vederea obţinerii celor mai bune rezultate. Cu toate că Biserica a început să susţină – e adevărat că în mod tacit – marketingul în turismul religios prin înfiinţarea unor „centre de pelerinaj”, prin colaborări cu diferite firme distribuitoare de turism, cu companii aeriene şi, în consecinţă, prin susţinerea unui turism organizat făcut după nişte principii bine stabilite, acestea sunt insuficiente.

Din stagiul de cercetare pe care l-am întreprins în Franţa, pe parcursul anului 2010, am constatat că turismul religios ocupă primul loc între celelalte forme de turism. Am discutat cu persoane, directori de agenţii turistice de tip religios care mi-au oferit, prin ceea ce mi-au spus, o perspectivă aşezată într-o paradigmă de gândire mai generală.

A se vedea şi articolul autoarei

Recenzie carte: Alvin Toffler, „Puterea în mişcare” (Corespondență de la Lect. dr. Doina Guriţă, poet şi prozator)

Lect. Dr. Doina Guriţă

 

    

Articolul precedentIndiggo Twins: Mesaj de la New York (de la Grid Modorcea, scriitor, Dr. în Arte)
Articolul următorSăracă ţărişoara mea, România! (V). Corespondenţă de la fostul deţinut politic, Prof. dr. Florentin Scaleţchi, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (Naţiunile Unite)
Matematician şi fizician de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.