Prăjitura de sfârşit de an a lui JHK (Julia – Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului în Germania – Frankfurt am Main)…oferită lui Mos Crăciun

Sfârşitul lunii decembrie mă reimplantează în grădina brazilor ninşi ai copilăriei mele. În bucătăria cu ferestrele mari, deschise spre spaţiul feeric al peisajului de iarnă, mă văd încălzindu-mă la flacăra aragazului. Aroma ce se răspândeşte din cuptor mă învaţă că aşteptarea îşi are farmecul ei.

O bucurie, un freamăt uşor, cu perspectiva unui deliciu cert … Ce fel de plăcere ar fi, dacă preludiului nu i-ar urma degustarea? Ce sens ar avea freamătul, fără dezlănţuirea furtunii? Dar să nu divagăm astăzi în descrieri senzuale. Ai putea rămâne fără reţeta pe care ţi-ai dorit-o atât de mult.

Mama făcea, la fel ca în fiecare sfârşit de an, Beigli. Prăjitura rămânea proaspătă săptămâni de zile, feliile umplute din belşug cu mac sau nuci păstrându-şi timp îndelungat aroma. În Timişoara, ţi se putea întâmpla să mergi, spre primăvară, în vizită şi să o mai primeşti lângă cafeluţă.  „Şi ne-au servit din nou cu … Beigli!” era o expresie mult iubită de cabaretişti, fiind preluată de toţi cei care îşi doreau, în taină, schimbarea meniului.

Pregătirea ei era un act festiv

Îmi urmăream mama preparând aluatul. Într-un castron, freca 1/2 kg de făină albă, trecută prin sită, cu 250 g de unt. Un ou întreg şi două gălbenuşuri aşteptau  pentru a fi folosite. În laptele călduţ (100 ml), dilua un pacheţel de drojdie uscată şi, neaşteptand să fermenteze, îl amesteca cu făină, 75 ml de smântână, o lingură de zahăr pudră şi cu ouăle pregătite. De pe vârful de cuţit, sarea se răspândea, ningând scurt, sub răsuflarea mea de copil pierdut în uimire. Mâinile ei se mişcau pline de vigoare, lovind aluatul de peretele vasului, până acesta se desprindea uşor, fără să se lipească. Formând patru sfere de aluat, asemănătoare bulgărilor de zăpadă, le punea deoparte, îndreptându-şi toată atenţia asupra umpluturii de mac şi nucă.

Fierbe un kilogram de mac măcinat, cu atâta lapte, cât necesita metamorfoza într-o pastă cu densitatea ideală, pentru a fi pusă, după răcire, pe foiţa de aluat întins înainte să dospească. Îl aromatiza cu coajă de lămâie, scorţişoară, vanilie, stafide înmuiate peste noapte în rom, 5 sau 6 linguri de gem de caise şi zahăr după gust. Stratul subţire de marmeladă de caise readucea parfumul  verii, dăruind, totodată, aluatului impermeabilitatea necesară. Umplutura de nucă trecea prin acelaşi procedeu. 

Cele patru batoane de aluat, care aveau toată umplutura pusă la mijloc, erau unse cu gălbenuş de ou amestecat cu smântână. După ce erau împunse cu furculiţa, pentru a nu plesni în cuptorul încălzit în prealabil la 170°C–200°C, începea perioada de punere la încercare a răbdării, marcată de tensiunea în care simţul olfactiv primea funcţia de senzor. După 40 de minute, prăjitura era gata. Culoarea maronie a suprafeţei dădea semnalul scoaterii ei rapide din soba încinsă. Doar după răcirea ei completă, puteau fi tăiate primele felii.

Acum, când eu fac această prăjitură, îmi cumpăr kilogramul de mac gata preparat. Adaug, deseori-la fel astăzi-, amestecului coajă de portocală şi lămâie glasată, tăiată mărunt. Ai observat? Am folosit gem de portocale, în locul marmeladei de caise, pentru a unge foile de aluat. Aceste variaţiuni nu vor schimbă însă tonul de bază. Beigli va rămâne mereu un concert al simţurilor, o prăjitură tradiţională a copilăriei mele. Cum o găseşti? Nu-i aşa că rotunjeşte aroma cafeluţei?

Corespondenîă de la JHK (Julia-Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, membru al Uniunii Compozitorilor din România,  Germania–Frankfurt am Main)

Julia-Henriette Kakucs, membră a UCMR-ADA – Uniunea Compozitorilor, profesor de psihopedagogie, scriitoare, libretistă și textieră de succes. Muzicalurile „Pip, copilul stelelor” și „Noua poveste a Scufiței Roșii” figurează în repertoriul permanent al Operei din Brașov și al Teatrului Merlin din Timișoara. Cântecele compuse pe textele sale au primit distincții și premii naționale și internaționale. A debutat literar în revista Orizont din Timișoara (1982). Concomitent cu recitalurile de lirică și muzică susținute în Germania și Polonia, scriitoarea a colaborat, cu eseuri și poezie, la numeroase reviste literare, între care Jurnalul Bucureştiului, Observatorul (Toronto), Haifa literară, Isro-Press, Taifas literar, Nautilus, Alchemia și Temeschburger Heimatblatt. Din opera literară a scriitoarei amintim, selectiv, volumele: „Träumerei” (carte bibliofilă de lirică, în limba germană, 2009), „Jurnalul unei emigrații” (2010), „Ploaia din mine” (poezii și eseuri, 2013) și „Cu tine. Solitudini” (însemnări, eseuri, amintiri, 2016). (George ROCA, Rexlibris Media Group. Sydney, Australia, 4 iulie 2019)

Alte articole ale autoarei Julia-Henriette Kakucs în Jurnalul Bucureştiului

Nota Bene

Thomas Csinta, Chief Editor

Cred că este superbă JHK (ca de altfel, tot ceea ce faci!) dar, din păcte, nu o pot gusta. Și epicurian cum sunt, cunoscând cele 7 păcate capitale ale omuului: Mândria, Avariția, Lăcomia, Invidia, Desfrânarea, Mânia și Lenea, cred că este mai bine așa!

Nota redacției

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului

Omagiu și recunoștință unor personalități românești în cărți de matematici generale și aplicate, prezente în Bibiloteca Națională a Franței „François Mitterrand“ și adresate absolvenților de liceu și elevilor „preparatoriști” (studenți în primul ciclu universitar – Licență) candidați la concursurile de admitere în școlile superioare franceze de înalte studii științifico – inginerești și economico – comerciale.

Lucrări științifice publicate ale autorului sub egida Jurnalul Bucureştiului