Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din Cluj – Napoca: „Artistul, rușinica și reîntoarcerea prădătorilor sexuali” (Cluj24) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)
Notă.Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro
Noul spectacolal lui Louis C. K., intitulat „Ridiculous” (Ridicol), care este acum disponibil pe Netflix,a ajuns rapid în topul preferințelor publicului românesc. Cu toate acestea nu am vizionatși nici am de gând să urmări vreodată acest „special” pentru că întreaga persoană a „comediantului” american Louis Alfred Székely îmi provoacă greață. Îmi e imposibil să nu mă gândesc la ceea ce făcea „artistul” în afara scenei, iar mutra lui de comic „provocator”apare deformată în mintea mea pentru că e asociată cu figura de onanist ipocrit.
Separăm artistul de omul din spatele scenei?
Desigur, vor spune estetiștii, nu trebuie să judecăm judecăm artistul, ci arta. În fond fanteziile erotice ale artiștilor, natura perversă și adeseori anormală a creatorilor de artă, trebuie acceptate ca și când ar fi o parte integrantă a creativității lor debordante. Faptul că viața amoroasă a lui Charlie Chaplin a frizat pedofilianu trebuie să ne facă să abandonăm marile sale comedii. Dar nici nu putem să ignorăm faptul că, pe măsură ce marele comic și-a schimbat nevestele, diferența de vârstă dintre el și soțiile sale a crescut exponențial. Pe când avea 29 de ani, comicul englez s-a căsătorit cu Mildred Harris, care avea pe atunci 16 ani. A doua soție, Lita Grey,avea doar 15 ani, iar actorul avea 35 de ani. Când a ajuns la a patra și ultima parteneră de viață, Oona O’Neill,aceasta avea 18 ani, pe când Chaplin era un „june prim” de 54 de ani.
Mai putem să fredonăm melodiile lui Michael Jacksonsau să ne uităm la filmele cuKevin Spacey?
Cazul lui Louis C.K., născut la Washington cu numele de Louis Alfred Székely (de unde vine și „C.K.”, un acronim pentru pronunția lui Székely din engleza americană), este relevant pentru întreaga cultură din care facem parte. „Sichei” a devenit faimos ca umorist pe scenele de „stand-up” din Boston și New York unde, ca și „stendaperii” de pe la noi care și-au dobândit propria notorietate prin „glumițe” vulgare și printr-un umor căruia îi spuneam într-un alt articol publicat pe Cluj24 drept „comedie de coteț”, este produsul unei culturi media în care poantele cu tentă sexuală, glumițele „comedianților” despre tot situații aflate la limita bunului simț s-au normalizat.
Când provocarea artistică devine justificare pentru abuz
Ca și unii susținători ai lui Louis C. K., care au încercat să-i găsească scuze comicului american, deținător al unor multiple premii „Emmy” și „Grammy”, această dimensiune „artistică” a sugestiilor sexuale pare să fie justificată. În fond chiar și Salvador Dali a realizat o pictură numită „Marele Masturbator”,iar în faimoasa autobiografie intitulată cu mare modestie „Viața secretă a lui Salvador Dali povestită de Salvador Dali”,publicată în 1942 (tradusă în română în 1998 la editura Cartier), marele artist suprarealist povestește despremasturbare ca despre o „artă”. Dali vorbea despre explorarea „plăcerii solitare” și chiar purtarea unei vestimentații care permitea onania rapidă,detaliile sale fiind la granița dintre sordid și satiric.
Între perversiune, artă și banalizarea comportamentelor abuzive
Problema este aceea că întreaga cultură a „rutinelor comice” s-a transformat în practici și strategii politice. E simptomatic faptul că cel mai puternic om al planetei, actualul președinte al SUA, care a fost înregistrat spunând că femeilor le place să fie prinse de p… (grab them by the pussy), a fost reales de concetățenii săi, care l-au considerat demn de această funcție.
Același președinte, care a fost condamnat pentru abuz sexual și defăimarea autoarei E. Jean Carroll, a „postat” recent o imagine cu Giorgia Meloni, premierul Italiei, în care cerea ironic un „ordin de restricție” împotriva ei. Tot Trump afirma despre Hillary Clinton că e incapabilă să-și „satisfacă” soțul, despre deputata Alexandria Ocasio-Cortez că nu e o „persoană prea inteligentă”, iar despre Kamala Harris,adversara lui în alegerile prezindențiale, că este are un „IQ scăzut”.
Același om care a insultat-o pe Rosie O’Donnell,spunând că este o „scroafă”, pe actrița Kristen Stewart că e o „cățea”, care a făcut glumițe despre sexul oral practicat de o sportivă (aici lista de comentarii negative desprefemei a primit voturile a 46% din totalul femeilor americane). Această cultură l-a creat și l-a promovat și pe acest așa-numit „rege al comediei” din Statele Unite, considerat la un moment dat unul dintre cei mai mari comici ai lumii de azi, care avea propriul său program de televiziune, apariții în filme, cu spectacole globale și cu o faimă mondială.
Revenirea lui Louis C.K. și eșecul culturii anulării
Atitudinea sa se află în însăși structura culturii din care facem parte, unde „rutina” umoristică ce include referințe sexuale, e normalizată. Iar „artistul”, care a început încă din 2018 să facă un efort sistematic de „dez-cancelare”(uncancelling), care a revenit pe scenele de stand-up, deși au fost acompaniat de proteste, deși i-a ridiculizat pe supraviețuitorii unor atacuri armate spunând că au trăit pentru că s-au ascuns după un elev mai gras, a fost ușor ușor reintegrat în spațiul media.Revenirea (comeback-ul) lui C. K. demonstrează că această cultură, care normalizează astfel de comportamente, a rămas intactă.
O revenire care spune mai multe despre public decât despre artist
După ce a fost prins că își invita colegele în camera sa de hotel, unde le aștepta gol și masturbându-se vesel, „umoristul” vorbește „deschis” despre episodul său onanist ca și când nu ar fi mare scofală. El povestește, după ce face glumițele sale tipice despre „sexul la gay”, cu un zâmbet grețos pe figură și acompaniat de râsetele din sală, spune că a cerut permisiunea de a se masturba în fața altor ființe umane, dar că „greșeala” lui a fost aceea de a nu întreba a doua oară „ești sigură?!” Faptul că „Sichei” este un labagiu e doar problema lui personală, dar transformarea „rușinicii” artistului dintr-o chestiune pubică într-o atitudine publică, ar trebui să ne preocupe, dacă vrem să înțelegem mecanismele care ne afectează mințile și sufletele.
Cea mai recentă carte este Romanian New Wave Cinema (McFarland, 2014). A publicat volume de studii si eseuri: „Alegerile naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton” (2007), „Ochiul și corpul. Modern si postmodern în filosofia culturii vizuale” (2005), „911. Ziua în care a murit democrația” (2003), „Mass media și democrația” (Polirom, 2001), „Mass media si politica” (2000), „Obsesii sociale” (1998) și un volum de povestiri pentru copii, „Poveștile bunicuței Nana” (2003); a tradus Giovanni Sartori, „Teoria democratiei reinterpretată” (Polirom, 1999); a colaborat la volume colective și scrie comentarii politice, cronică literară și eseu pentru o serie de reviste literare românești.
Doru Pop (profesor la Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj). Master în Jurnalism și Comunicare de la Universitatea Chapel Hill, Carolina de Nord, în 2002, și un Doctorat în Filosofie obținut la Universitatea Babeș-Bolyai în 2003, susținând o teză despre filosofia culturii vizuale. A fost bursier Fulbright și Ron Brown în 1995-96 respectiv 2000, și a predat cursuri de film românesc și european la Bard College din New York în 2012 și visiting professor la Universitatea Columbus, Georgia în 2017.
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta. Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.