Pseudoștiința pe bani grei – colonialismul intelectual, mercantilizarea titlurilor și devalorizarea meritocrației în secolul XXI – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor, membru UZPR Craiova)

Lansarea cărții „Investigații Jurnalistice” (autor prof. univ. Thomas Csinta) la Biblioteca Academiei Române (Amfiteatrul Ion Heliade – Rădulescu), dedicată G-ralului Bartolomeu – Constantin Săvoiu (cu o prefață a scriitorului Christian W. Schenk). Eveniment organizat de către ODPD (Organization for the Defense Prisoners from the Diaspora/Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora – președinte fondator jurist Cătălin Asavinei)

OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) vă stă la dispoziție 24h/24h, 7z/7z.
Pentru orice problemă legata de justiția franceză ne puteți contacta pe site-ul organizației  

Consilierii OADD sunt experți judiciari, personalități ale mediului academic și specialiști în jurnalismul de investigație criminală, cu o vastă experiență în sistemul judiciar francez (în vigoare în Franța Metropolitană, Ultramarină  și în Spațiul francofon), care au intervenit, cu succes, într-o serie de dosare infracționale (corecționale & criminale).  Prin analiza aprofundată a acestora aceștia identifică eventualele erori de fapt, de procedură sau de drept (comise de  judecătorii de instrucție și/sau serviciile de poliție judiciară ale Poliției sau Jandarmeriei Naționale) și contribuie la elaborarea unor strategii de apărare în sprijinul persoanelor cercetate penal (cu statut de preveniți) sau condamnate (cu sentința rămasă definitivă), în deplin respect față de lege și de dreptul la un proces echitabil.

„Victoire historique” dans l’affaire du siècle – le dossier du quadruple assassinat „Dany Leprince”. Victorie istorică în dosarul de cavadruplu familicid Dany Leprince. Investigațiile jurnalistice și științifice (private) ale Profesorului Thomas Csinta în centrul atenției justiției franceze pentru revizuirea procesului lui Dany Leprince (condamnat la închisoare pe viață în 1997 pentru presupusa sa faptă comisă în 1994) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

„Când banii vorbesc, adevărul tace; iar când știința devine o marfă, impostura îmbracă roba academică.” (Platon, adaptare conceptuală)

Precizări de ordin semantic și conceptual

„Definiți bine termenii și veți elibera omenirea de jumătate din greșelile ei.” (René Descartes)

Pentru a înțelege mutațiile structurale și de paradigmă care afectează mediul universitar contemporan, se impune o delimitare conceptuală și etimologică riguroasă a termenilor utilizați. Limba română și jargonul academic modern au împrumutat mecanisme lingvistice străvechi pentru a defini realități profund disfuncționale. Trei piloni conceptuali susțin această analiză: „pseudoștiința”, „mercantilismul academic” și meritocrația.

• Ce înseamnă „pseudoștiință”?

Termenul „pseudoștiință” este un construct hibrid, format din: Prefixul grecesc „pseudo” (psi\epsilon\upsilon\delta\eta\varsigma), care semnifică „fals”, „amăgitor” sau „care se pretinde a fi ceea ce nu este în realitate”. Substantivul „știință”, derivat din latinescul „scientia”, a cărui rădăcină semantică înseamnă „cunoaștere profundă”, „rigoare” și „căutare metodică a adevărului”. În sens larg, pseudoștiința constă într-un ansamblu de cunoștințe, metodologii, teorii și practici care încearcă în mod eronat–fie în mod deliberat (prin impostură), fie din ignoranță–să treacă drept științifice. Ea mimează rigorile cercetării, folosește un limbaj tehnicizat menit să impresioneze profanii, dar este complet lipsită de substanță științifică, de verificabilitate și de aplicabilitate practică.

Dacă în secolele trecute pseudoștiința se manifesta la marginile societății (prin astrologie, alchimie sau șarlatanie medicală), secolul XXI a generat un fenomen mult mai periculos: pseudoștiința „academică”. Aceasta este o veritabilă „făcătură” instituționalizată, o industrie înfloritoare pe bani grei care rulează fonduri uriașe pe piața globală a vanităților intelectuale. Nu mai vorbim despre rătăciri izolate ale unor minți neinstruite, ci despre un sistem birocratic complex în care impostura este finanțată legal. Toate formele de pseudoștiință sunt fundamental dăunătoare. Ele nu doar că diluează valoarea cunoașterii umane, dar distrug încrederea publicului în instituții, prăbușind standardele morale ale întregii societăți.

• Ce înseamnă „mercantilism”?

De la doctrina istorică la „mercantilismul academic”. Pentru publicul larg, termenul de „mercantilism” poate părea obscur sau pur tehnic. În realitate, el are o dublă conotație pe care trebuie să o limpezim.

• În sens istoric și economic, mercantilismul a fost prima doctrină economică modernă, apărută în Europa secolelor XVI-XVIII (teoretizată de figuri precum Jean-Baptiste Colbert în Franța). Această teorie susținea că puterea unei națiuni depinde exclusiv de acumularea de aur și de argint, de dezvoltarea comerțului exterior și de obținerea unui excedent financiar cu orice preț. Statul devenea un comerciant agresiv, orientat doar spre câștig material brut.
• În sens modern și peiorativ (folosit în acest articol), termenul a evoluat și definește spiritul de speculă, goana obsedantă după profit, atitudinea de a măsura totul prin bani și tendința toxică de a transforma valorile spirituale, morale sau intelectuale în simple mărfuri de vânzare.

Când vorbim despre „mercantilizarea învățământului”, ne referim exact la acest proces degradant prin care universitățile au încetat să mai fie temple ale cunoașterii, culturii și formării caracterelor, devenind SRL-uri academice. În acest nou sistem mercantil:

• Studentul nu mai este un discipol evaluat după minte, muncă și merit, ci este privit ca un client plătitor de taxă.
• Profesorul nu mai este un mentor axat pe valoarea-muncă, ci un prestator de servicii care trebuie să aducă încasări instituției.
• Diploma și titlul de doctor nu mai reprezintă certificări ale competenței geniale sau ale utilității practice, ci mărfuri de lux cumpărate în rate, prin intermediul taxelor de școlarizare și al articolelor plătite cu mii de euro.

Așadar, fuziunea dintre pseudoștiință (știința falsă) și mercantilism (comercializarea totală) a născut monstrul contemporan al „științei pe bani grei”: un sistem în care banii dictează valoarea academică, eliminând definitiv criteriul de aur al meritului personal.

• În era științei pe bani grei opera genială a lui Albert Einstein ar fi declarată „rebut academic” din lipsa plății taxei, de 5.000 $US pentru un articol

Pentru a înțelege până unde a mers demența acestui mercantilism academic în anul 2026, să ne imaginăm un exercițiu de sclipitoare ironie: un „arc peste timp”. Să presupunem că însuși Albert Einstein ar trăi astăzi și ar încerca, în anul 2026, să trimită spre publicare celor mai „celebre reviste cotate internațional” cele două teorii epocale care au redefinit Universul: Teoria Relativității Restrânse(1905) și Teoria Relativității Generale (1916). Potrivit normelor administrative rigide și „standardelor de elită Open Access” de nivel mondial din secolul XXI, articolele geniului absolut ar fi respinse din start de către robotul birocratic al sistemului. Ele nu ar trece nici măcar de prima barieră, cea a criteriului eliminatoriu suprem: Einstein nu ar avea atașată dovada plății taxei de procesare (APC) de 5.000€ sau de dolari pentru fiecare articol! Fără un portofel de 10.000€ disponibil instant pentru transfer bancar, articolele care au schimbat istoria omenirii ar rămâne blocate în anonimatul unui server digital.

Editorii din spatele marilor trusturi comerciale nici nu s-ar obosi să citească ecuațiile care descriu curbura spațiu-timp. Ei i-ar trimite fizicianului un e-mail automat, sec și mercantil: „Stimate autor, manuscrisul dumneavoastră nu poate fi procesat deoarece tranzacția financiară a fost respinsă. Gravitația banului este, în sistemul nostru, mult mai puternică decât gravitația geniului dumneavoastră.” Iată cum, „în era științei pe bani grei”, Einstein ar fi declarat un „rebut academic” din lipsă de lichidități, în timp ce orice impostor cu portofelul gros devine, peste noapte, savant de renume internațional, indexat în Web of Science.

• Ce înseamnă „meritocrație”?

Termenul „meritocrație” este, de asemenea, un construct hibrid, născut din combinarea substantivului latinesc „meritum” (prețuire, răsplată după merit/muncă) și a sufixului grecesc „kratos” (kappa\rho\alpha\tau o\varsigma), care semnifică „putere”, „conducere” sau „autoritate”. În sens sociologic și academic, meritocrația reprezintă acel sistem social sau organizațional în care accesul la funcții, putere, ierarhii și recunoaștere publică se face exclusiv pe baza meritelor personale–adică prin talent, efort, inteligență, competență și performanță dovedită (pilonul central al valorii-muncă). Ea reprezintă opusul direct al nepotismului, oligarhiei sau al sistemelor mercantile, interzicând ca ascensiunea unui individ să fie dictată de avere, conexiuni politice sau titluri cumpărate.

Învățământul de ieri–pilonii valorii-muncă și ai utilității practice

„Formele fără fond sunt primejdioase, căci nimicesc o cultură;  valoarea unei școli stă doar în munca temeinică și în rodul ei practic pentru societate.” (Titu Maiorescu, adaptare din teoria formelor fără fond). Notă. În jargonul academic modern, „forma fără fond” înseamnă să posezi o diplomă de doctor sau un titlu universitar poleit, dar golit de orice substanță științifică, originalitate sau utilitate reală pentru România.

Nedumerirea și revolta mea în abordarea acestui subiect au rădăcini adânci în contrastul izbitor dintre sistemul valoric trecut și cel prezent. Am parcurs studiile universitare în România în perioada 1971–1975, iar activitatea de cercetare doctorală s-a desfășurat între ianuarie 1979 și aprilie 1982. Acea epocă impunea în interiorul universității criterii de o rigoare drastică, bazate pe meritul personal și pe corelația organică dintre teorie și practica economică. Admiterea mea la doctorat nu a fost rezultatul tranzacționării unei taxe sau al bifării unor criterii pur formale, ci s-a fundamentat pe patru piloni esențiali:

• Ancorarea în activitatea practică reală. Cercetarea nu se făcea din „turnul de fildeș” al bibliotecii, izolată de realitate, ci pornea direct din interiorul unei unități de producție de cea mai mare importanță pentru economia națională.
• Publicații cu utilitate demonstrată. Dețineam deja un portofoliu de articole publicate în reviste de specialitate autohtone. Aceste materiale radiografiau neajunsurile stringente din activitatea practică, oferind soluții concrete, direct aplicabile.
• Inovarea recunoscută oficial. Un argument decisiv a fost deținerea unui „Certificat de inovator” (nr. 23 din 22.09.1976), fapt ce demonstra capacitatea de a genera plusvaloare economică și tehnică palpabilă înainte de a pretinde titlul de doctor.
• O competiție acerbă. Admiterea presupunea susținerea unui concurs extrem de riguros, unde numărul de locuri era sever limitat.

În acele decenii, posturile de doctorand se scoteau la concurs extrem de rar, o dată la 3–4 ani. Selecția se făcea exclusiv după criteriul valorii-muncă. Drept dovadă, existau numeroase cadre didactice universitare respectabile care își încheiau întreaga carieră și ieșeau la pensie fără a reuși să obțină titlul de doctor, deoarece exigențele comisiei erau de neînduplecat în fața lipsei de substanță. Dinamica financiară era complet inversată față de cea de astăzi. În perioada anilor 1970–1980, un articol publicat într-o revistă de specialitate nu doar că era gratuit, dar era remunerat. Pentru un articol de fond, autorul primea un onorariu substanțial, care putea varia între 300–800 de lei, în condițiile în care un salariu mediu pe economie era de aproximativ 2.000–2.500 de lei. Din două sau trei articole bine documentate, un intelectual câștiga echivalentul unui salariu lunar. Statul recunoștea munca de creație ca pe o valoare economică brută. Noțiunea de „învățământ pe bani” nu exista în mentalul colectiv. Facultatea și doctoratul erau gratuite pentru cei capabili, iar studenții eminenți primeau burse de merit și de studiu consistente, care le asigurau independența financiară pentru a se dedica exclusiv cunoașterii.

 Învățământul de azi–mercantilizarea cunoașterii și colapsul meritocrației

„Într-o societate în care valorile sunt inversate, titlurile academice nu mai certifică  valoarea inteligenței, ci măsoară doar adâncimea buzunarului.” (Mihai Eminescu)

Privind realitatea anului 2026, noi, cei crescuți și formați în spiritul rigorii și al recunoașterii meritului personal, asistăm perplecși și profund îngrijorați la o degradare fără precedent a peisajului universitar. Educația a încetat să mai fie un ascensor social bazat pe inteligență și pe munca bine făcută și a devenit o simplă tranzacție comercială. Datele oficiale ale anului 2026 sunt de-a dreptul alarmante pentru bugetul unei familii obișnuite și reflectă o barieră financiară greu de trecut:

• Costul studiilor de licență. Un singur an de studii la facultățile de top din România a ajuns să coste sume astronomice. De pildă, taxele de școlarizare la Universitățile de Medicină și Farmacie au atins pragul de10.000€ pe an (aproximativ 52.400 de lei).
• Costul studiilor doctorale. Pentru tinerii cercetători români care nu ocupă puținele locuri bugetate–distribuite, adesea, pe criterii clientelare–, taxa anuală de școlarizare reprezintă o povară financiară semnificativă, ridicându-se la aproximativ 13.000 de lei.

În acest context mercantil, se conturează o concluzie tristă: oricât de inteligent, sclipitor și dedicat studiului ar fi un tânăr din zilele noastre, șansele lui de a performa la cel mai înalt nivel academic doar prin „puterea minții” sunt drastic diminuate în absența unui capital financiar masiv. Acest blocaj structural este întreținut de corupție, de lipsa criteriilor valorii-muncă și de generalizarea unui sistem de promovare bazat pe rețele de influență și criterii politicianiste. Consecințele directe ale acestui colaps meritocratic se manifestă prin două fenomene dramatice:

• Tragedia exodului de competență (Brain Drain)

„O țară care își alungă sau își ignoră elitele intelectuale își condamnă viitorul la mediocritate și devine dependentă de geniul altora.” (Jean-Jacques Rousseau)

Elita tineretului român, realizând că în propria țară potențialul său intelectual remarcabil este ignorat ori sufocat de birocrație și nepotism, alege masiv calea străinătății. În timp ce geniul acestor tineri este confirmat la nivel global, statul român rămâne un simplu spectator pasiv. Acest uriaș potențial tehnic a fost demonstrat din plin în numeroase competiții internaționale, culminând cu performanța istorică de la Campionatul Mondial de Robotică din Houston, SUA (FIRST Tech Challenge, 2026). Atunci, liceenii români au uimit planeta, ocupând integral primele patru locuri din lume prin echipele: Velocity (Brăila), Heart of RoBots (Buzău), Quantum Robotics (București) și AI Citizens (Focșani). Deși România are unul dintre cele mai fertile terenuri intelectuale din lume în domeniul IT și al noilor tehnologii, autoritățile refuză cu obstinație să le pună la dispoziție laboratoare dotate modern și bugete de cercetare pe măsură. Statul român recoltează ipocrit aplauze de pe urma succeselor acestor copii, dar lasă ca roadele minții lor să fie culese definitiv de economiile din Occident. Fără investiții masive și fără un cadru legislativ coerent care să lege liceele și universitățile de industria privată de înaltă tehnologie, acești tineri eminenți sunt împinși iremediabil spre exod.

Compania INDA Craiova – o punte între înalta tehnologie și puterea creatoare a minții umane – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor, membru UZPR Craiova)

• Promovarea incompetenței și blocarea valorilor repatriate

În timp ce tinerii noștri capabili sunt școliți la cele mai prestigioase universități din lume (Oxford, Cambridge, Harvard, MIT) și sunt curtați, angajați și promovați de companii de renume mondial, în țara lor se lovesc de un zid de netrecut. Dacă doresc să se întoarcă în România pentru a contribui la dezvoltarea ei, ei constată că posturile din universități sau din instituțiile cheie sunt blocate sau ocupate de incompetenți promovați pe criterii de partid, de rudenie, de corupție etc. Este imperios necesar să facem o precizare de onoare: acest articol nu vizează acei tineri inteligenți și dedicați muncii corecte și bine făcute care, deși destul de puțini, reușesc totuși să obțină rezultate remarcabile și în țara lor. Acești cercetători autentici, care izbândesc exclusiv prin geniu și trudă proprie, în ciuda barierelor financiare și birocratice, reprezintă adevărata speranță a mediului academic curat și merită întreaga noastră prețuire.

Industria revistelor prădătoare și taxa pe impostură

„Adevăratul colonialism nu mai cucerește teritorii, ci cucerește minți, transformând cunoașterea într-un privilegiu al celor bogați și o barieră pentru cei eminenți.” (Frantz Fanon)

„Cercetarea științifică moare în momentul în care excelența nu se mai măsoară prin descoperiri utile societății, ci prin capacitatea de a cumpăra pagini în reviste de consum.” (Noam Chomsky)

Cea mai flagrantă și mai nocivă manifestare a acestei decăderi o reprezintă transformarea cercetării științifice într-o afacere cu circuit închis, o adevărată „făcătură încorporată”. Condiționarea unui doctorand de a publica cel puțin două articole în reviste cotate internațional (indexate în baze de date precum Web of Science/Clarivate sau Scopus) pentru a i se admite susținerea tezei de doctorat a deschis ușa unui abuz financiar și conceptual greu de imaginat în secolul trecut. Astăzi, pentru ca un tânăr să își poată susține teza de doctorat, trebuie să achite taxe de publicare numite APC (Article Processing Charges), care variază între 2.000 și 5.000 € sau $US per articol. Pentru cele două articole obligatorii, efortul financiar se ridică la 10.000 de €/$US. Având în vedere că un salariu mediu net în România în anul 2026 este de aproximativ 5.000 de lei (circa 1.000 de euro), un tânăr doctorand trebuie să scoată din buzunar echivalentul a 10 salarii medii pe economie doar pentru a avea dreptul să își susțină teza. Ceea ce în trecut era o sursă de venit și de prestigiu bazată pe valoarea-muncă, astăzi a devenit o taxă de viciu pe inteligență.

Radiografia textuală a mecanismului „prădător”

Acest circuit fraudulos nu funcționează clandestin, ci la lumina zilei, derulându-se în pași administrativi preciși:

• Presiunea administrativă pe autor. Totul pornește de la normele rigide. Doctorandului sau cadrului didactic i se cere imperativ să bifeze articole în reviste cu „factor de impact”. Această presiune de tipul „publici sau dispari” (publish or perish) creează o masă uriașă de clienți captivi, obligați să facă rost de bani.
• Taxarea sub pretextul „Accesului Deschis” (Open Access). Revistele comerciale cotate internațional profită de această vulnerabilitate. Ele nu mai vând reviste fizice către biblioteci, ci cer mii de euro direct de la autor în schimbul publicării articolului.
• Simularea evaluării colegiale (Peer-Review fals). În mod normal, o revistă științifică serioasă trimite textul unor referenți independenți, proces care durează mai multe luni, cu riscul major de respingere. Revistele prădătoare sau de tip comercial scurtează acest timp la doar câteva zile sau săptămâni. Evaluarea este o simplă formalitate administrativă. Singurul criteriu eliminatoriu real este confirmarea transferului bancar. Dacă banii au intrat în cont, articolul este aprobat.
• Publicarea rapidă în format digital. Articolul este urcat pe platforma online a revistei. Nu există o ediție tipărită fizic, nu există un control riguros al plagiatului sau al textelor generate de algoritmi. Volumul de articole publicate este uriaș–unele reviste scot mii de articole pe lună, încasând zeci de milioane de euro.
• Validarea imposturii. În final, autorul își bifează poziția în dosar. Titlul academic este obținut nu pe baza utilității sociale sau a unei inovații practice, ci pe baza puterii financiare. Majoritatea acestor articole scumpe sunt simple compilații teoretice, abstracte, scrise într-un limbaj artificial, pe care nu le citește și nu le aplică nimeni niciodată în lumea reală.

Monopolul marilor reviste internaționale și discriminarea geopolitică

„Monopolul asupra cunoașterii este cea mai subtilă formă de tiranie; el decide nu doar ce este adevărat, ci și ce regiuni ale lumii au dreptul de agândi.” (Edward Said, gânditor de referință în analiza post-colonialismului și a dominației culturale)

Pentru a înțelege pe deplin dimensiunea nocivă a pseudoștiinței pe bani grei, fenomenul nu trebuie privit doar ca o disfuncționalitate locală sau ca o simplă ambiție academică personală. El reprezintă, în esență, un mecanism de exploatare economică la nivel global, fundamentat pe un monopol strict și pe o profundă discriminare g eopolitică. La începutul secolului XXI, peisajul publicistic mondial a fost capturat de ascensiunea unor mari trusturi editoriale axate pe volum comercial (precum MDPI sau Frontiers), dar și de deschiderea unor linii masive de reviste în regim „Open Access” de către giganți tradiționali ca Elsevier sau Springer Nature. Deși aceste mari trusturi resping oficial eticheta de structuri prădătoare– protejându-se în spatele indexării în marile baze de date internaționale–, comportamentul lor este unul pur comercial. Comunitatea științifică mondială le critică vehement exact din cauza ritmului de bandă de rulaj: cu cât publică mai mult, cu atât profitul lor crește, în timp ce exigența evaluării scade dramatic. Drept dovadă, consilii de cercetare din țări europene cu tradiție au început deja să blocheze sau să declasifice anumite reviste din aceste consorții. Trecând însă dincolo de aspectul comercial, gravitatea extremă a acestui sistem constă în modul în care este desenată harta puterii intelectuale și financiare:

• Sediile bogăției versus sursele de inteligență. Marile trusturi editoriale care percep taxe astronomice de mii de euro pentru un singur articol își au sediile exclusiv în țări dezvoltate, bogate, din Occident sau în hub-uri financiare globale potente. În schimb, ele nu există în țările din Europa de Est, Africa sau Asia de Sud. Paradoxul este strigător la cer: tocmai aceste regiuni geografice, lipsite de mari edituri recunoscute, sunt cele care furnizează de fapt cea mai mare parte din „materia cenușie” a lumii și care contribuie substanțial la dezvoltarea economiilor bogate.
• Subvenționarea inversă a capitalului străin. Sistemul este conceput într-un mod pervers și inechitabil. Țările mai puțin dezvoltate economic își epuizează bugetele naționale destinate cercetării (și așa extrem de subțiri) sau economiile private ale familiilor pentru a vărsa aceste sume uriașe în conturile trusturilor editoriale din Vest. Practic, cercetătorii din țările emergente ajung să subvenționeze direct profiturile uriașe ale unor entități private străine doar pentru a primi dreptul formal de a fi recunoscuți ca „doctori” sau „profesori” în propria lor țară.
• Blocarea autonomiei editoriale naționale. Această stare de fapt este menținută în mod deliberat. Nu se dorește sub nicio formă crearea, întărirea sau recunoașterea unor reviste naționale puternice, valoroase și accesibile financiar în țările furnizoare de talente. Controlul financiar, ideologic și academic trebuie să rămână concentrat în mâinile celor care au transformat știința într-o marfă de lux. Asistăm, așadar, la o formă modernă de colonialism intelectual: țările bogate recoltează inteligența și, în același timp, taxează cu mii de euro simplul drept al cercetătorului de a exista în bazele de date globale. Este un circuit toxic care secătuiește resursele locale și menține statele în curs de dezvoltare într-o perpetuă stare de subordonare academică și economică.

Soluții legislative pentru salvarea învățământului și a tinerelor elite

„Legile unei națiuni trebuie să fie scutul care apără inteligența de mercantilism  și puntea care reține talentele acasă, căci fără elite o țară își pierde viitorul.” (Montesquieu, adaptare conceptuală din „Despre spiritul legilor”)

Asistăm astăzi la un regres academic fără precedent, alimentat în mod decisiv de un veritabil colonialism intelectual la care sunt supuse statele din afara centrelor de putere financiară. Valoarea-muncă, efortul cinstit de cercetare, originalitatea și utilitatea socială a rezultatelor științifice au fost brutal substituite de puterea financiară de achiziție a spațiului digital de publicare. Pentru ca acest manifest să nu rămână o simplă radiografie amară a prezentului, propunem un set de măsuri legislative urgente pe care decidenții politici din România ar trebui să le adopte în acest an, 2026:

• Relansarea și revalorizarea revistelor naționale. Ministerul Educației trebuie să finanțeze masiv publicațiile științifice românești, asigurându-le indexarea internațională gratuită. Standardele de promovare academică trebuie să recunoască din nou valoarea articolelor de substanță scrise în limba română, care oferă soluții aplicabile în economia națională, eliminând astfel obligativitatea exclusivă și împovărătoare a publicării în reviste străine cu taxă.
• Interzicerea plății taxelor APC din fonduri publice pentru revistele comerciale. Statul român nu mai trebuie să permită decontarea din granturi publice de cercetare a așa-numitelor taxe APC (Article Processing Charges –Taxe de Procesare a Articolelor) către editurile străine axate exclusiv pe volum comercial. Sub paravanul „accesului deschis” (Open Access), aceste corporații editoriale percep autorilor mii de euro pentru simplul fapt de a le publica online studiile. Banii publici ai României trebuie direcționați strategic către infrastructura laboratoarelor naționale și dotarea universităților, nu către profiturile exorbitante ale trusturilor editoriale străine.
• Corelarea obligatorie a titlurilor academice cu industria locală. Niciun titlu de doctor în științe aplicate (economice, tehnice, medicale) nu ar mai trebui acordat fără o dovadă indubitabilă a aplicabilității sale practice în România. Aceasta se poate materializa printr-un brevet de invenție, o inovație implementată într-o companie locală sau un proiect de politici publice adoptat–reluând spiritul meritocratic al criteriilor pe baza cărora mi-a fost decernat Certificatul de inovator în anul 1976.
• Înființarea Institutului Național de Robotică și Inteligență Artificială Aplicată:  „Geniul este aurul din mină; educația și sprijinul statului sunt cele care îl aduc la suprafață și îl transformă în tezaur național.” (Benjamin Franklin).  Echipele noastre de robotică de talie mondială (Velocity, Heart of RoBots, Quantum Robotics, AI Citizens) nu trebuie abandonate. Statul are obligația de a înființa de urgență un hub de excelență național, finanțat direct de la buget și prin parteneriate public-private de anvergură. Acești tineri excepționali trebuie să primească statutul de cercetători încă din perioada studiilor, beneficiind de salarii la nivel occidental, laboratoare dotate la standarde de vârf și facilități fiscale totale pentru start-up-urile tehnologice pe care aleg să le dezvolte acasă, în România.

Concluzie

„Pierderea elitei intelectuale este pentru o națiune ceea ce este pierderea memoriei pentru un om: o condamnare la rătăcire și la dispariția propriei identități.” (Mircea Eliade)

Cât timp titlurile academice se vor măsura în mii de euro plătiți pe articole care, pentru revistele prădătoare, sunt o simplă maculatură digitală, și nu în soluții reale aduse comunității și economiei naționale, pseudoștiința pe bani grei va continua să împroaște cu impostură mediul universitar. Este datoria morală a comunității academice curate, a celor care mai cred în valoarea-muncă, să deștepte conștiințele și să ceară ferm revenirea la criteriile de aur ale meritului personal și ale utilității sociale a muncii intelectuale.

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (Nicolae Grigorie–Lăcrița-profil realizat de Nicolae Vasile), Senior Editor JB, membru al UZPR Craiova  & Conf. dr. Pop Vasile Radu-Agrișu

Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie–Lăcrița în Jurnalul Bucureștiului

Nicolae Grigorie-Lăcrița. Scrieri religioase. Volumul 1. 

Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef  și director al publicației)

L’imprescriptibilité des faits dans le dossier criminel TBW (Tueries du Brabant Walon) – „La piste française”. Nici Brabantul nu crede în lacrimi – „Brabantul în haos și sub teroare”. Imprescriptibilitatea faptelor în celebrul dosar al asasinatelor din Brabant – cel mai important, din istoria criminală a Belgiei, pe care de peste 4 decenii autoritățile polițienești și cele judiciare nu au reușit să–l solționeze. „Pista (noastră) franceză”, considerată un „element nou” în dosar a permis relansarea anchetei pentru soluționarea acestuia

Atac canin sângeros la Hărman – Zona Metropolitană Brașov (I). Scrisoare deschisă Primarului comunei Hărman (ZMBv) Onoriu–Aurelian Velican și Poliției din Hărman. „Exemplarul” canin al speciei „Canis lupus familiaris” al „exemplarului” (in)uman Gabriel Ungureanu este plimbat în libertate de către fiul său minor (fără zgardă, fără botniță, fără lesă) și face victime din nou (fiind în „recidivă” de atac)

Atac canin sângeros la Hărman – Zona Metropolitană Brașov (II). Răspunsul Poliței din comuna Hărman (ZMBv) la plângerea depusă pentru „vătămarea corporală gravă” a Puiuțului Buck, adresată, simultan, și primarului comunei Onoriu–Aurelian Velican

Atac canin sângeros la Hărman – Zona Metropolitană Brașov (III). Poliția din Hărman „hors la loi” (în afara legii) și contribuie la „favorizarea infractorului”. Primarul Aurelian – Onoriu Velican – „moșchea”, iar stăpânul câinelui lup agresiv Gabriel Ungureanu (care riscă să devină „infractor” – prin recalificarea faptei în infracțiune conform legii) trăiește, în continuare, cu un profund „sentiment al impunității” și își plimbă, în continuare, câinele lup liber (fără zgardă, fără botniță și fără lesă) sfidând OUG nr.55/2002

„Atac canin sângeros la Hărman” – Zona Metropolitană Brașov (IV). Teorema lui Pitagora aplicată de agentul de Poliție Oana Dorca într-un triunghiul oarecare. „Tăcerea mieilor” primarului Aurelian – Onoriu Velican rămâne surdă, în timp ce o plângere penală contra „șoferului de cursă lungă” Gabriel Ungureanu este în „balotaj” la IJP Brașov

Editorialul verii – „Dispozitivul” Lansarea de carte & „mecanismele de schimb” ale acestuia la „periferia” legii – în special cu participarea „forțată” a elevilor din școli – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic) al CUFR (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Vasile – Dan Marchiș (poet, eseist, publicist, fondatorul revistei „Sintagme codrene”) cu o notă a redacției (Thomas Csinta – scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului, investigative journalist, press attached OADO – United Nations)

Buna-credință în era post-adevărului – principiu juridic și exigență a comunicării publice. Lucrare prezentată la al 36-lea Congres internațional al Universității Apollonia din Iași „Pregătim viitorul promovând excelența” (2026), secțiunea „Comunicare în era post-adevărului – provocări, strategii și responsabilitate socială (sub coordonarea prof. univ. dr. Dumitru Popa). Corespondență de la Av. Asist. PhD Candidate Alexandru – Valentin Varvara – Universitatea Apollonia din Iași)

Dimensiunea economică și financiară a contractelor în învățâmântul universitar juridic românesc și francez (în colaborare cu Av. Asist. PhD Candidate Alexandru – Valentin Varvara – Universitatea Apollonia din Iași) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

„Diaspora românească – rădăcini și orizonturi. Despre locuirea identității, limbaj și apartenență” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la jurnalista româno-libaneză Anca Cheaito (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”). Elogiu jurnalistului Petru Frăsilă (directorul postului de televiziune M+Tv International)

Teoria Codului Sociogenetic (CSG) – Formalismul fenomenologic & matematic în „Constelații Diamantine” la baza unei colaborări franco – libaneze (Thomas Csinta – scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului & Anca Cheaito – jurnalistă libaneză, președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

Subiect de teză de doctorat. In memoriam Christian Ranucci – foarte probabil, nevionvat, condamnat la moarte și executat în 1976 pentru răpirea și asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla și presupusa sa legătură cu rețeua pedocriminală a lui Jacques Dugué în conexiune cu dosarul de pedocriminalitate Coral. Ironia sorții–Drama lui Jean-Baptiste Rambla–fratele victimei, condamnat la închisoare pe viață pentru femicide în recidivă (asasinatele abominabile ale lui Corinne Beidl și Cintia Lunimbu)

Corespondență de la de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Masoni criminali în fața Curții cu Jurați Paris – Dosarul (multi)criminal al fostei organizații masonice „Athanor” cu implicarea serviciilor de informații DGSI (Direcția genrală a securității Interne) și DGSE (Direcția generală a securității externe) [Francs-maçons criminels devant le Tribunal Judiciaire de Paris – Dossier (multi)criminel de l’ancienne organisation maçonnique „Athanor” avec l’implication des services de renseignement DGSI (Direction générale de la sécurité intérieure) et DGSE (Direction générale de la sécurité extérieure)]

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (regiunea pariziană) conform celebrul principiu al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă)

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (Métropole du Grand Paris), conform celebrul principiu (reguli) al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă) cu un deznodământ (final) dezamăgitor ca și în cazul lui Elyazid Ahamada [L’évasion spectaculaire d’Ilyas Kherbouch („Ganito”) du centre pénitentiaire de Villepinte (Métropole du Grand Paris) selon le fameux principe d’Albert Spaggiari („Ni arme, ni haine, ni violence”), le cerveau présumé du „vol du siècle” à la Société Générale de Nice (il y a un demi-siècle) avec un final décevant, comme dans le cas d’Elyazid Ahamada]

Al 36-lea Congres Internațional al Universității Apollonia Iași – „Pregătim viitorul, promovând excelemnța” – 2026. Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale”, în timpul republicilor franceze. Studiul dosarului de cvadruplu asasinat (triplu pedicid și un femicid) al românului Florian – Sebastian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (încarcerat în detenție criminală în Franța)

Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (Sociogenetic/CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale” în timpul republicilor franceze

Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]

„Ecuațiile Societății” – Cum decodificăm lumea socială prin intermediul modelelor fizico – matematice conform profesorului Thomas Csinta – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)