Acasă Conferinte, Dezbateri „Satul inteligent”,  locul unde merita să trăiești (Agenda Forum – „Smart Village”...

„Satul inteligent”,  locul unde merita să trăiești (Agenda Forum – „Smart Village” Events)

În perioada 30 iunie–4 iulie 2022, la Jupiter, județul Constanța, a avut loc cea de-a doua ediție a Forumului Smart Village. Evenimentul și-a propus să conștientizeze conceptul de „sat inteligent” în România și să îl aplice pentru comunitățile rurale, care au nevoie de strategii de dezvoltare sustenabilă, care să determine creșterea calității vieții la sat. La conferință au participat reprezentanți ai autorităților locale, ai ministerelor care implementează strategii și reforme legate de smart village, ai mediului academic, de cercetare și inovare, ai mediului de afaceri care dezvoltă soluții de dezvoltare economică modernă.

Evenimentul a fost organizat de Asociația Satelor Inteligente în cooperare cu USH Pro Business, alături de ecosistemul său (Asociația Inter-Bio, ACEX–Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export, Wallachia eHub și Smart eHUB) care au fost parteneri ai evenimentului.

Au fost prezentate și discutate diverse teme ce au acoperit aspecte precum: soluții  pentru satul românesc; tehnologii care vor schimba fermierii și agricultura; digitalizarea și tranziția verde, rolul centrelor de inovare digitală;  soluții și servicii pentru  creșterea eficienței energetice, telemedicina;  Politici Publice  în  domeniul e-guvernării; programe de finanțare comunitară– PNRR; impactul investițiilor gestionate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației prin PNRR asupra economiei, Turismului și Mediului; sustenabilitatea arhitecturală și urbanism; sisteme ionice și sistemele fotovoltaice;   oportunități de finanțare, bune practici și scalarea unor modele de succes la nivel local; particularități privind accesarea Fondurilor Europene; dezvoltarea comunităților cu ajutorul GAL (Grupurile de Acțiune Locală); proprietatea funciară;  apa sursa vieții, protejarea resurselor de apa, etc. 

Ecosistemul USH Pro Business a adus contribuții importante la aspectele legate de definirea conceptului de smart viilage și importanța elaborări unei strategii și a unui sistem de indicatori privind performanțele unei comunități rurale. A fost prezentată tema „Soluții și servicii de tranziție verde și digitală pentru autorități și mediul de afaceri”.

De asemenea evenimentul a avut doua mese rotunde cu temele: „Digitalizare pentru creșterea atractivității localității și implicarea cetățenilor”, în cadrul căreia s-au discutat aspecte precum: Cum poate ajuta digitalizarea la creșterea imaginii pe plan local și regional? Cum pot fi incluși diferiți actori în dezvoltarea comunei? Studii de caz practice pentru a identifica și posibile oportunități de cooperare, și tema Open Village– Comuna noastră tradițională”, în care aspectele principale au fost cu referire la: Conceptul este despre oameni și pentru oameni. Este vorba despre revenirea la rădăcinile care s-au pierdut într-o mare măsură, vorbim despre sentimentul de unitate, despre cum putem oferi o voce comunității. Ideea principală din spatele conceptului fiind aceea de a încuraja liderii comunităților să-și prezinte potențialul local.

„Am insistat în dezbateri pe înțelegerea faptului că satul inteligent este un loc în care se prioritizează corect pe baza unei strategii, nu câte tehnologii digitale sau non digitale introduci într-un sat ci, dacă acestea au efecte concrete asupra bunăstării cetățenilor, stopării declinului demografic al localităților, atragerii forței de muncă, a investițiilor verzi în zonă. Ne lipsește un ghid național care să indice, pe de o parte, numeroasele opțiuni pe care pot miza autoritățile locale cât, și, pe de altă parte, modele de bună practică”, a declarat Conf. dr. Costin Lianu, președinte Inter-Bio, director general USH Pro Business și președinte ACEX–Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export.

Notă. Conf. dr. Costin Lianu (Președinte ACEX–Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export. Coordonator național Strategia Națională de Export 2004-2015, Coordonator științific Programul de cooperare elvețiano-român de promovare a exportului la nivel de IMM-uri. Autor „Managementul Strategiilor de export la nivel național, regional și sectorial”, Editura Economică, București, 2010. Co-autor „Perspective şi provocări ale exporturilor româneşti în perioada 2010-2014, prin prisma relaţiilor comerciale bilaterale şi regionale ale Uniunii Europene”, Insitutul European Român, 2012. Titular de curs universitar „International Market Access Strategies & Branding” Unesco Chair, 2008-2021).

USH Pro Business (Evenimente, Comunicare și Internaționalizare)

Universitatea Spiru Haret este o universitate cu puternic profil antreprenorial, atât prin centrul său antreprenorial USH Pro Business cât și prin programe de start up și de pregătire antreprenorială desfășurate de centrele din București și din țară ale universității.

Nota redacției

Agenda Forum – Smart Village Events

  • Welcome champagne, întâmpinarea oaspeților în recepția hotelului, salutul de bun venit și proceduri de acomodare

Ziua 1–joi 30 iunie

Sesiunea 1: 8.30–9.00–coffee, 9.00–10.30–Prezentări Smart Village

  • Deschiderea ediției, Stoica Viorel–președinte Asociația Smart Village
  • „Soluții Smart pentru satul românesc”, Mădălina-Teodora Andrei – consilier evaluare, examinare Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
  • „Tehnologii care vor schimbă fermierii și agricultură. Ce este Agricultură de Precizie”, Constantin Furdu, expert Smart City/Smart Village
  • „Digitalizarea și tranziția verde, rolul centrelor de inovare digitală în conceptul de twin transition, verde și digitală, soluții și servicii”, Irina Gabriela Rădulescu–Decan al Facultății de științe Economice, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești Manager Danube Engineering Hub.

Sesiune de întrebări: 10.30–11.00–coffee break

Sesiunea 2: 11.00 – 12.30

  • „Creșterea eficienței energetice în clădiri administrative și finanțări europene 2022–2027”, Cezar Caleap–președintele Asociației profesionale pentru Excelență constructivă și Eficiență energetică din România
  • „Soluții inteligente pentru comunitate. Telemedicină”, Iuliana Mirela Baltes–director adjunct Complex Multifuncțional Caraiman
  • „Proiect la cheie. Instalație de cracare termică a deșeurilor de cauciuc sau plastic”, Ioan Negoiță – Director Reaktostar Srl
  • „Soluții și servicii de tranziție verde și digitală pentru autorități și mediul de afaceri”, Conf. dr. Costin Lianu, președinte Inter-Bio, director general USH Pro Business și președinte ACEX–Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export

Sesiune de întrebări: 12.30–14.00–lunch break

Ziua 2–vineri 1 iulie: 8.30–9.00–coffee, 9.00–10.30–Prezentări sectorul Academic și Administrație Publică

  • „Servicii și soluții de mediu dezvoltate de INCD ECOIND pentru creșterea sustenabilă a localităților urbane și rurale din România”, Luoana Florentina Pascu–Director General al INCD pentru Ecologie Industrială
  • „Smart Village și Ecosisteme de inovare”, Christina Leucuta–consultant Clustero-Asociația Clusterelor din România
  • „Programele de finanțare comunitară–PNRR–Soluţia de Dezvoltare Locală și Regională”, Victor Catavei–consultant expert realizare proiecte de finanțare

Sesiune de întrebări: 10.30–11.00 – coffee break

Sesiunea 2: 11.00 – 12.30

  • „Conceptul Smart Village în paradigmă europeană”, Mădălina-Teodora Andrei–Consilier evaluare, examinare Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
  • „Politici și strategii pentru dezvoltare rurală, în context Smart Village”, Beniamin Stoica Fuchs–consilier evaluare-examinare Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
  • „Sistemul integrat Smart Village – PNRR” Dragoș Buhociu – Director General în Ministerul Dezvoltării–Direcția Generală Implementare PNRR
  • „O viziune până în 2040 pentru zonele rurale ale UE–Către zone rurale mai puternice, conectate, resiliente și prospere”, Rovana Plumb – Europarlamentar

Sesiune de întrebări: 12.30–14.00–lunch break și socializare

Gala Dinner : 20.00–21.00

  • Sesiune networking (la barul hotelului), discuții, premieri, într-un cadru plăcut-formal, oferind numeroase oportunități de interacțiune între cei prezenți. Degustare de produse specifice, oferite de:

Ziua 3–Sâmbătă 2 iulie: 8.30–9.00–coffee, 9.00–10.30–Prezentări mediul de afaceri

  • „Analiză și gestionarea comunităților utilizând tehnologii de ultima generație”, Cătălin Blaj – Asociația Satelor Inteligente
  • „Riscurile asociate proiectului privind cheltuielile eligibile”, Andrei Mezdrea – Auditor Public Intern
  • „Sisteme ionice stafor și sistemele fotovoltaice–o investiție eficientă”, ing. Gabriel Păun–Director General Jovis 98
  • „Provocări ale satului românesc în contextul schimbărilor climatice. Măsuri SM, ART”, Mihai Aron–expert fonduri europene/agricultură
  • „Oportunități de finanțare, bune practici și scalarea unor modele de succes la nivel local”, Iulian Popescu–Secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizarii
  • „Particularități privind accesarea Fondurilor Europene. Care sunt primii pași?”, Victor Catavei–consultant expert realizare proiecte de finanțare

Sesiune de întrebări, Sesiunea 2: 11.00–12.30

  • „Economia bazată pe resurse și necesități”, Alexandru Țintea – Asociația satelor inteligente
  • „SmartRural–dezvoltarea comunităților cu ajutorul GAL (Grupurile de Acțiune Locală)”, Cristina Draghiciu–Manager Grup de Acțiune Locală Inima Giurgiului–țară Neajlovului și a Calnistei
  • „Proprietatea funciară”, Popescu Gabriel–Centrul de Studii şi Cercetări de Biodiversitate Agrosilvică „Academia David Davidescu”
  • „Apă sursă vieții, protejarea resurselor de apă”, Ing. Cristian Rizescu – consultant internațional Enagic Japonia
  • Smart Village și fluxul energetic, Stoica Viorel–Director General Satul Inteligent
  • „Soluții și servicii de tranziție verde și digitală pentru autorități și mediul de afaceri”, Conf. dr. Costin Lianu, președinte Inter-Bio, director general USH Pro Business și președinte ACEX–Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export

Sesiune de întrebări: 12.30–14.00–lunch break și socializare

Ziua 4–Duminică 3 iulie: 9.00–12.30–Mese Rotunde

  • Digitalizare pentru creșterea atractivității localității și implicarea cetățenilor:

Cum poate ajută digitalizarea la creșterea imaginii pe plan local și regional? Cum pot fi incluși diferiți actori în dezvoltarea comunei? Studii de caz practice pentru a identifica și posibile oportunități de cooperare.

  • Open Village–Comună noastră tradițională:

Conceptul este despre oameni și pentru oameni. Este vorba despre revenirea la rădăcinile care s-au pierdut într-o mare măsură, vorbim despre sentimentul de unitate, despre cum putem oferi o voce comunității. Ideea principala din spatele conceptului este de a încuraja liderii comunităților să-și prezinte potențialul local.

Moderatori: Asociația Smart Village

Luni 4 iulie: 9.00–11.00Concluzii

Temele conferinței includ subiectele prezentate, dar nu se limitează la ele, pe parcurs le vom actualiza.

Articole asociate

Consilierii economici și comerciali din străinătate preocupați de preluarea ofertei de export (Corespondență de la Conf. dr. Costin Lianu, președinte Asociația Inter-Bio, director general USH Pro Business și președinte ACEX – Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export)

Wallachia eHub și Smart eHub preocupate să introducă cele mai avansate tehnologii la nivel de UAT (Unitate Administrativ – Teritorială)

Programul Național de Reconstrucție si Reziliență pentru identitatea competitivă a României

Unde vrem să ajungem prin Planul Național de Redresare și Reziliență? Obiectiv vag definit, puțin cunoscut și dezbătut. Provocări, perspective și mize ale aplicării PNRR în România! Masa Rotundă „Reziliența și Societatea  Civilă”

Clusterele solicitate pentru propunerea și dezvoltatea unor soluții care să contribuie la refacerea lanțurilor de aprovizionare (Corespondență de la Conf. dr. Costin Lianu, președinte Asociația Inter-Bio, director general USH Pro Business și președinte ACEX – Asociația Centrelor de Afaceri pentru Export)

Notă. Alte articole despre USH Pro Business

Nota redacției

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.