1.jpg)
Kafka „nu e nici optimist, nici pesimist, nici idealist şi nici un sceptic. Kafka este un observator care posedă rara capacitate de a transforma realitatea în metamorfoze, în parabole, în alegorii.(…) Ne-a făcut conștienți de consecințele propriilor noastre limite, dorința noastră nesățuită de a reconstrui mereu Turnul Babel. Şi de actul disperat al perpetuei noastre experienţe sisifice” (William Kluback)
La centenarul morții sale, opera lui Kafka caracterizată printr-o viziune halucinantă, grotescă, tragicomică asupra realității, rămâne dureros de actuală, continuând să inspire și să fascineze prin abordarea sa unică și provocatoare. Una dintre cele mai importante scrieri autobiografice „Scrisoare către tata” stă la baza acestui spectacol omagial, creând o atmosferă sufocantă și surprinzând tensiunea psihologică într-un mod captivant. Franz Kafka a absentat din lumea exterioară aflată într-un perpetuu balans între liniștea și frivolitatea perioadei La Belle Epoque și instabilitatea generată de Primul Război Mondial, îndreptându-și toată atenția spre interiorul său, spre sufletul său dominat de tristețea-i profundă, de neînțeles pentru cei din jurul său. Fiind primul născut al lui Hermann și al Juliei Kafka, Franz a fost condamnat să ducă mai departe numele Kafka și să devină o prelungire a tatălui său. „Îndatoririle” sale de prim-născut, amestecul de vină, teamă, iertare, angoase, îl determină pe Franz să-i scrie tatălui său o scrisoare în care-și va așterne toată frustrarea acumulată, toate sforțările care se doreau a fi iertări, toate acele lucruri care au rămas nespuse.
Asemenea lui Hermann Kafka, și în ziua de astăzi există adulți care concep existențele copiilor ca pe o prelungire a vieții lor, așezându-le acestora pe umeri o povară greu de dus: continuarea idealurilor și viziunilor proprii. Franz voia să fie înțeles de tatăl său, Hermann, dar în același timp, anticipa că nu va fi înțeles. Herman Kafka desconsidera fără pic de sensibilitate alegerile făcute de fiul său, fie că este vorba despre o slujbă sau despre o potențială soție. Într-un emoționant și direct gest de dezvăluire, asemenea protagonistului din „Procesul”, Franz analizează injustiția, întruchipată, în cazul scrisorii de față, în veșnica tensiune cu tatăl său. Totuși, Franz Kafka nu și-a atacat tatăl, nu l-a jignit și nici nu i-a pretins scuze, nu și-a dorit o despărțire definitivă, ci aproape toată nemulțumirea sa a fost îndreptată asupra propriei persoane, slabe și nepregătite pentru viață, conștientă că lucrurile nu se vor schimba, indiferent cât de tare „va striga”. Lipsit de curaj sau de tărie sufletească, scrisul i-a devenit, astfel, un refugiu. Doar prin scris Kafka a reușit să riposteze față de figura sa paternă, atât de proeminentă încă din frageda copilărie și tot prin scris a încercat să salveze relația lor dificilă.
Dincolo de criza adolescentină și de rebeliunea autorului împotriva tiraniei părintești, impresionează cunoașterea de sine a autorului în încercarea de a-și înțelege tatăl. Autorul distinge între percepțiile micului Franz Kafka și cele ale adultului Franz Kafka, încercând să afle unde e vinovat el însuși, unde e vinovat tatăl său, și mai ales, unde nu există niciun vinovat. Scrisoarea va rămâne doar literatură, Hermann Kafka neintrând niciodată în posesia ei. Franz îi înmânează scrisoarea doar mamei sale, rugând-o s-o transmită mai departe, lucru care nu se va mai întâmpla.
,,Folosind elementele performative, microfoanele, televizoare, boxe, stative și diverse dispozitive de lightdesign, spațiul scenic va deveni treptat un simbol al tumultului, al aglomerării, al presiunii și al opresiunii. Proiectul propane o instalație multimedia performativă. Combinând elemente de teatru, video art, sunet și interacțiune cu publicul vom crea o experiență imersivă care explorează relația tumultoasă dintre Kafka și tatăl său. Spectacolul oferă publicului o introspecție profundă în psihicul lui Kafka și în complexitatea relațiilor familiale. Elementele spectaculare scot la iveală teme universale precum nevoia de aprobare părintească, lupta pentru identitate și impactul emoțional al conflictelor nerezolvate. Printr-o interpretare intensă și captivantă, actorul Mircea Dragoman dă viață suferinței și vulnerabilității lui Kafka, invitând spectatorii să reflecteze asupra propriilor relații și experiențe personale.” (Cătălin Bocîrnea)
- Distribuție: Mircea Dragoman
- Regia: Cătălin Bocîrnea
- Asistent regie: Rebecca Rauh
- Scenografia: Raul Cioabă
- Scenotehnică: Paul Stroia
- Univers sonor: Cosmo Stanciu
Programul reprezentațiilor
- 15 octombrie, ora 19h00 și 12 noiembrie, ora 19h00, Goethe Institut
- 17 octombrie, ora 19h00, Teatrul Evreiesc de Stat
- 27 octombrie, ora 19h00, Asociația Hearth
- 21 și 22 noiembrie, ora 18h00, Muzeul „Vasile Pogor”–Casa Junimii, Iași
Spectacol este realizat cu sprijinul UNITER & Centrul Cultural German Iași în parteneriat cu Goethe-Institut București, Teatrul Evreiesc de Stat, Forumul Cultural Austriac, Asociația Hearth, Editura Humanitas Fiction, Muzeul Național al Literaturii Române Iași
- Cartea „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas) în carte Thomas Csinta este citat pentru rezultatele anchetelor sale alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi
- Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
- Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului
[…] „Scrisoare către tata” – adaptare de Edith Negulici după romanul omonim de Fra… […]