Acasă Reportaj Scurtă călătorie în îndepărtata și mitica Indie (Partea 2) cu Jurnalul Bucureștiului...

Scurtă călătorie în îndepărtata și mitica Indie (Partea 2) cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sarsă sigură de informare)

Jurnalul Bucureștiului. On line Newspaper publishing almost everything to be well informed. That’s our main and only purpose! Jurnalul Bucureștiului aims to be an online newspaper for information and debate of citizens’ problems and events.
The principles that will be at the basis of this publication are: 
– Democracy cannot exist without opposition
–Elected representatives are our representatives and not our masters
– Criticism fosters progress
–Free speech-an important factor in correcting the deviations of power.

Scurtă călătorie în îndepărtata și mitica Indie (Partea 2)

Mulțumiri surorii mele Lucia, fără de care călătoriile mele nu ar fi posibile! 

Ne-am gândit să ne adâncim în inima apelor, la Allepey era cam vânzoleală, și am luat un vaporaș local care făcea curse la Kumarakom, sat aflat pe malul Lacului Vembanad. Pentru noi satul acela părea un colț de rai: lacul, canalele fără capăt, tranchilitatea… cazarea era și ea încântătoare cu o grădină prin care se furișau câte o veveriță sau o mangustă, păsări cântătoare, dimineața mai ales–Sanctuarul Păsărilor era la doi pași, dar, păcat că nu era sezonul acum. N-am ajuns bine că am și plecat într-o plimbare pe canale.

Kumarakom: Templul Sree Kumaramangalam Subramanyaswamy

Ideea de a comanda o barcă chiar de la recepție n-a fost foarte fericită, a venit un vaporaș gen șalupă zgomotos…dacă mergeam până la debarcader, înainte, am fi văzut că existau mici ambarcațiuni tradiționale cu motor și ele, dar mult mai silențioase…timp de 3 ore ne-am plimbat prin feeria labirintului de canale și timpul a stat în loc…din masa vegetală verde care ne învăluia, se detașau omniprezenți, înalți și mlădioși palmierii de cocos cu frunzele lor crestate și bananierii. Totul este utilizabil la palmier, sucul pentru băut, miezul pentru gătit sau pentru uleiuri, cojile fibroase pentru frânghii și rogojini chiar și trunchiul și frunzele. Canalul era înălțat față de nivelul solului, ceea ce permitea ca irigarea câmpurilor de orez întinse de o parte și de alta să se facă cu ușurință.

Se obțin 2-3 recolte pe an și tocmai era momentul recoltării, secerătoarea era urmată de un cortegiu de egrete albe, dar și oamenii profitau de moment prinzând peștii împotmoliți în mâlul apelor. Cârduri de rațe de la fermele din jur se plimbau pe canal sau făceau siesta printre ierburi…cu toate că domestice, erau foarte suspicioase și, dacă te opreai  să le observi, își luau repede tălpășița. Înaintam pe apele liniștite legănați de tihna sânului naturii bucolice și chiar am ațipit, ne obișnuisem cu zgomotul motorului…plimbarea terminată, am descoperit un restaurant simplu, cu un aer patriarhal, fără fițe, unde mâncarea era excelentă, se și numea restaurant familial…totul părea perfect, doar câinii  din curțile oamenilor, în cuști minuscule, erau mai nefericiți ca cei de pe stradă…dar nu chiar marele lor Gandhi spunea că gradul de civilizație al unui popor, al unei societăți se vede și din modul cum tratează animalele? Iar religia hindusă este printre puținele în care nu s-a săpat o prăpastie între om și animal, divinitățile luând chipul lor: maimuțe, elefanți (vezi articolul cu traducereaNos frères d’en bas”)

Nos frères d’en bas (frații noștri de jos). Despre animale la modul filozofic!

                                  

Dimineață, ne-am trezit devreme, voiam să facem un tur de adio înainte de a pleca la Munnar, de data asta cu o barcă cu vâsle, să ne impregnăm în pace de liniștea ce domnea pe canale, ce doar trilurile păsărilor tulburau…apa, ca  oglinda, peisajul  de pe maluri se reflecta în ea dedublându-se magic…barca silențioasă nu speria peștii care săreau și se zbenguiau la suprafață, desenând cercuri concentrice. Localnicii ce își aveau casele la mal își vedeau de treburile lor cotidiene:  spălau rufe, făceau vesela sau se îmbăiau în apa canalului, bucurându-se de apă fără apometru…plante acvatice, dintre care lotuși mari roșii, deschiși acum de dimineață în toată splendoarea lor…barcagiul mi-a oferit unul, la fel și o orhidee ce se apleca peste apă, ei n-au încă această culpabilitate de a rupe o floare, dar va veni vremea și aici. „Era caldă apa, gri verziu, ca mătasea vălurită. Cu pești în ea. Cu cerul și copacii în ea, iar noaptea, cu luna galbenă răsfrântă în ea.” ( citat luat din Ghidul complet al Indiei)

Ne-am luat adio de la Backwaters cu regret și am luat drumul Munnar-ului pe care l-am făcut în vreo 5 ore cu taxiul. Mai întâi, câte ceva despre geografia locului: după coasta Malabar unde a pus prima dată piciorul în India un navigator european, Vasco da Gama, urmează lanțul de munți Gații de Vest ce traversează statul Kerala de la sud la nord și continuă dincolo de Mumbay. Pe acest relief muntos, la o altitudine de 1.500 m, în inima Munților Cardamome, se întind cele mai înalte plantații de ceai din lume. Munnar a devenit mare atracție turistică, cică ar fi chiar un obicei, tinerii căsătoriți indieni vin în voiaj de nuntă la Munnar…cred că e la modă încă de pe vremea când era stațiune estivală pentru colonialiștii britanici. Până să ajungem, drumul ne-a oferit peisaje cu eucalipți sau arbori de cauciuc, plantații de ananas și nu departe erau probabil și unele de trestie de zahăr…spun asta pentru că pe marginea drumului se vindea suc de trestie proaspăt stors chiar în fața ta de acea mașinărie învechită care seamănă cu o tonetă de înghețată de pe vremuri…asezonat cu ghimbir, era o nebunie, nu mai vorbesc de sucul de ananas, …le duc și acum dorul… Pe drum se vedeau multe turle de biserici creștine. Alături de hinduism, budism, jainism, islam, etc, creștinismul e răspândit printre keralezi încă de pe vremea sosirii lui Vasco da Gama.  Am văzut mai multe biserici decât temple, templele nu prea ne-au ieșit în cale, așa, din întâmplare…

Am ajuns seara la Munnar, era răcoare deja, de data asta, naturală, ca la munte. Camera de hotel rustică, simplă spre goală, rece și vederea văii și stâncilor de pe balcon, m-au făcut să mă simt de parcă ajunseserăm în asprimea Himalayei…dimineața, Munnar ne-a răsplătit drumul lung cu vederile panoramice  ale plantațiilor de ceai de  un verde luxuriant …Primii care au băut ceai au fost chinezii și din China el s-a răspândit în toată lumea. În Europa a ajuns în anii 1600, adus de corăbierii olandezi. În Kerala, prima plantație de ceai a apărut cu aproape 200 de ani în urmă și ea continuă să fie exploatată, cu aceiași arbori  ale căror frunze sunt culese și culese… cele fragede, din vârf, pentru ceaiul verde, cele mature pentru cel negru. Priveliștea este fermecătoare, de un verde intens, în diferite degradeuri, de la distanță par niște buchete de brocolis, dar mai nou se plantează în linie și nu în tufe.

Plimbându-ne prin plantație, ne-am întâlnit cu niște culegătoare, e o muncă rezervată femeilor, terenul e accidentat, nu-i treabă ușoară  și ele ne-au confirmat-o…pe cap, în loc de pălării, aveau niște saci din cânepă împăturiți-probabil ca să poată purta coșurile-ceea ce dă o idee despre  modestia condiției lor…plantația e străbătută de mici torente provenind de la apa condensată pe stănci ce șiroiește strălucind în soare…e plin de vizitatori grăbiți care fac poze și pleacă în căutarea altor senzații…se vizitează și fabrica, tea factory, dar ghinion, era luni și fabrica era închisă, duminica nu se lucrează și luni nu sunt frunze de procesat. Am încercat chiar la Lockhart tea factory veche de 100 de ani, ni s-a spus că ar fi o șansă, dar când am ajuns tocmai se luase curentul ca să se spele mașinile…ce să mai vezi pe întuneric? Dezamăgire, era păcat mai ales pentru Domnul S, eu văzusem una în Sri Lanka deja, dar era tare demult, mi-ar fi plăcut să simt din nou aromele frunzelor fermentate…

Domnul S

Am continuat periplul nostru cu tuc-tucul și am ajuns la Spices Garden (grădina mirodeniilor) unde, ca să fiu sinceră, plantele arătau cam pipernicite, câte un arbust de cafea, piper, cuișoare și nu mai știu, ghimbir și cardamome, dar ghida ne-a făcut capul mare cu plantele medicinale și utilizările lor în medicina ayurvedicămedicina tradițională indiană-ba ne mai tot întreba de bolile noastre cu scopul evident de a ne face să cumpărăm cât mai multe produse la ieșire…a rămas cu buza umflată, n-am luat nimic, prețuri aiuritoare! Între timp, am schimbat hotelul cu unul mai confortabil, chiar luxos, cu vedere spre junglă.

Maimuțe macac veneau în vizită pe balcon, în căutare de mâncare, le-am lăsat și noi ceva, dar nu ne-am împrietenit mai mult, știu ce le poate pielea din excursia mea în Bali. Dacă le scapi în cameră sau lași geamul deschis pot intra să-ți cotrobăie prin bagaje, adio telefon sau mai știu eu ce. După un masaj ayurvedic făcut cu ulei cald, la hotel–măcar atât–ne-am dus și la grădina botanică, anume pe seară, așa ni s-a spus, ca să vedem luminile. Într-adevăr era vorba mai mult de lumini decât de plante, mai mult plante în ghiveci care ne erau cunoscute, cu foarte puține excepții…era de fapt o ambianță de târg de Crăciun cu beculețe prin arbori și boschete și alte chestii, unele de-a dreptul chici. Am luat inevitabil câteva cadouri drăguțe totuși… lucrul care ne-a plăcut cel mai mult a fost o floare roșie-aurie care semăna perfect, culmea, cu un glob din pomul de Crăciun, să vezi și să nu crezi! În  centrul Munnarului, buticuri, magazine de tot felul, o piață mare de legume și multă lume…parcă am fi fost la Katmandu, în Nepal, așa mi-l imaginez…se vindeau peste tot mirodenii, Kerala este țara mirodeniilor, aici se găsește cel mai bun și mai parfumat piper din lume! Ele sunt nelipsite din mâncarea indiană, condimentată și iute  fără moderație. Piper, scorțișoară, cuișoare, cardamom, chimion, coriandru și câte și mai câte, ceai , cafea, cacao de pe plantații  în căutarea cărora corăbieri neînfricați au traversat mările și oceanele Terrei și s-au rătăcit prin America, luând-o drept India mult râvnită…dar tot răul spre bine…

Ultima zi dimineață, cu noaptea-n cap, am luat busul spre Kochi, făcea 5 ore, voiam să ne rămână și ceva timp pentru a vizita orașul. Într-una din autogări, am văzut un mic grup de femei musulmane îmbrăcate în chador negru, pe căldura aia! nu li se vedeau decât ochii… din fericire însă, în general, femeile din Kerala se bucură de mai multă libertate și multe lucrează în țările din Golf  (Persic). Rata de alfabetizare e și ea mai mare decât în restul țării, cândva aici a fost un cuib de comuniști. Kochi  este cel mai mare centru comercial al Keralei și unul din cele mai importante porturi din India.  El este construit în jurul unei lagune, are o parte continentală și alta formată din niște insulițe între care se circulă cu ferryboatul. Noi am văzut Ernakulam, unde aveam hotelul și Fort Kochi. După cum se poate ghici după nume, Fort Kochi este un loc încărcat de istorie: aici, colonizatorii succesivi, portughezii, olandezii și britanicii își aveau fieful și, plimbându-te pe străduțele înguste, pe urmele lui Vasco da Gama care a trăit aici 23 de ani, poți admira  vechi clădiri în stil colonial cochet cu al lor farmec romantic.

O mulțime de buticuri gen anticariat cu obiecte de artă sau artizanat atrag turiștii neobosiți în ale cumpărăturilor…de remarcat cartierul evreiesc cu a sa frumoasă sinagogă și ai săi comercianți ceva cam insistenți. În port, un punct de atracție sunt plasele chinezești uriașe suspendate și poți vedea aici pești și crustacee proaspăt pescuite. Timpul a trecut repede, pot să spun că am aruncat mai mult o privire, am luat un ferry și ne-am întors pe seară la Ernakulam unde, tot căutând cu exasperare un restaurant unde se servește pește–rămăsesem cu pofta din port-am descoperit din greșeală o zonă comercială impresionantă prin dimensiune dar și activitatea frenetică ce se desfășura la acea oră cam târzie, pe întuneric…nu mai vorbesc de acea piață de legume nesfârșită, cea mai mare văzută ever, doamne, câte feluri de legume, greu de imaginat ce era acolo…prodigioasă de parcă se vărsase cornul abundenței al zeiței Fortuna! Cina a fost memorabil de proastă, farfurii pline cu inele de ceapă crudă și un pește mic și amărât prăjit până n-au mai rămas din el decât oasele și o crustă. „Țepele” din marile orașe, regăsite!

Finish! Asta a fost India noastră, am văzut un colțișor de Indie destul de atipic și am senzația că n-am fost în India cu adevărat…dorind să evit marile aglomerații urbane și umane, am trecut pe lângă ceea ce este esența ei. (Din fericire, n-am văzut nici sărăcie lucie, se pare că în India modernă nu mai există, cel puțin nu atât de înspăimântătoare)…prin această Indie fabuloasă m-am plimbat la întoarcere lecturând „India” lui Eliade, o Indie fascinantă la propriu dar și prin viziunea lui, o Indie care nici nu mai există...am contemplat melancolic palate de vis moghule cu mozaicuri din pietre scumpe, cu grădini parfumate și păuni albaștri, temple grandioase și moschei, am rătăcit prin bazaruri nesfârșite, am participat la sărbători purtată de iureșul  mulțimii delirante, am simțit mirosul dezgustător de carne de om arsă de la Benares…am străbătut jungla cu „prea plinul provocator al  regnului vegetal”, copleșită de trăiri și senzații vertiginoase…jungla înecată de monsoon (muson) urmărită de legiuni halucinante de lipitori, în căutarea templelor tibetane ascunse, greu accesibile, himerice, ce păstrau comori inestimabile, mai ales în biblioteci: sute de volume cu comentarii metafizice, logice, cărți alchimice, magice, texte ale sfinților sau, spre exemplu, o enciclopedie religioasă în 108 volume cuprinzând peste o mie de cărți…asta era spiritualitatea Indiei care îl fascina pe el, eruditul însetat de taine. Dacă o carte ar putea fi comparată cu un parfum, atunci aceasta ar fi o esență de parfum, prin densitatea textului, prin bogăția, prin încălecarea epitetelor și metaforelor, prin puterea evocatoare a farmecului oriental.

Tot în această carte există însă, și lucruri absolut oripilante despre cruzimea omului, de neimaginat, fie el civilizat sau sălbatic, pe care nu vreau să le trec cu vederea fără a le menționa: englezii colonizatori care au retezat mâinile măiestre ale țesătorilor din Kassimbazar ca să elimine concurența  și astfel să-și poată vinde liniștiți textilele lor în tot Bengalul sau sălbatici ai triburilor din junglă care se serveau cu câte o bucată tăiată din coada unui pui de crocodil captiv ținut în viață, căci proaspăt, calvarul animalului putând dura chiar și 10 zile. Nu există fiară mai crudă decât omul, barbar sau civilizat! De la o vreme, unii europeni, americani sau oameni de diverse religii se convertesc la budismul pașnic și tolerant în căutarea unor înțelepciuni și filozofii orientale, altele decât cele moștenite de la civilizația lor. Există și moda ashramurilor, acele mănăstiri unde se fac stagii de inițiere pentru meditație sau yoga care pun la grea încercare voința și puterea de concentrare. „Unii vin să-și depășească condiția lumească, fie doar și pentru o clipă și să guste din esența divină, iar alții doar să se relaxeze” spune Eric Weiner, jurnalist american, povestindu-și propria experiență. Sunt chiar ipoteze cum că, însuși Isus ar fi petrecut acei „anii pierduți” din viața sa-despre care nu stă scris nimic în Noul Testament– aici, în India și (sau) Tibet unde a studiat budismul. În  peregrinările sale prin astfel de ashramuri de la poalele Himalayei, Eliade a fost vădit impresionat și îmbogățit spiritual prin întâlnirile cu tot soiul de călugări, înțelepți și asceți plini de sfințenie și învățături, dar mai ales de toleranță religioasă, ceea ce l-a făcut să spună: „(…) am roșit în fața lor pentru înfumurarea și păcatele albilor care au venit să convertească Asia”Cele două călătorii, una reală, cealaltă imaginară, s-au încheiat, dar India cea vastă, diversă, caleidoscopică  rămâne la fel de fascinantă pentru mine, m-aș întoarce oricând.. „India nu dezamăgește. Ea te captivează. Te înfurie și uneori te contaminează. Ea nu te dezamăgește niciodată.” (E. W.)

Mircea Eliade și India omului alb

Mircea Eliade

Notă. Experienţa indiană (1929-1931) prin care a trecut filosoful Mircea Eliade în perioada studenţiei nu s-a rezumat doar la studiul filosofiei şi al limbii sanscrite. Student pe atunci, tânărul Eliade a pătruns la propriu în India profundă, fiind protagonistul unor aventuri extrem de riscante care i-au pus viaţa în pericol. A scăpat la limită de invazia lipitorilor, dar şi de atacul cobrei negre, considerată cea mai periculoasă reptilă, a cărei muşcătură nu avea leac în acea perioadă şi te omora în două minute Alungat din casa profesorului său de filosofie, Surendranath Dasgupta, după o relaţie nepotrivită cu Maitreyi, fiica acestuia, Mircea Eliade se refugiază în India de Nord şi petrece mai bine de jumătate de an în Himalaya, ducând viaţa de sihastru alături de asceţii hinduşi (swami) unde se familiarizează cu practicile yoga. Fasicinat de tainele Indiei, Eliade organizează o serie de expediţii, ingnorând sfatul localnicilor care-l avertizează că în perioada musonului de toamnă-iarnă nu este bine să te aventurezi în zonele sălbatice. „Mi-amintesc un drum în junglă, un drum lung de coşmar (…). Ca să scurtăm drumul am coborât la vale, de-a dreptul prin junglă, (…). Şi, deodată ne-am oprit. Nu ştiu de ce, dat toţi ceilalţi ştiau. Ploaia încetase, dar ploaia nu ne mai înspăimânta acum. Auzeam un zgomot ciudat, stins, foşnit. Ca paşii unui cortegiu de umbre pe covorul de muşchi. Ce Dumnezeu înseamnă asta? (…) Şi atunci am înţeles spaima lor. Căzusem prea jos în vale, în drumul lipitorilor. Şi lipitorile înaintau, coloane, mii şi zeci de mii. Nu le vedeam. Nu auzeam decât târâşul lor umed şi nu vedeam decât frunze tremurate. (…) Urcuş pe coasta mărăcinoasă, sub ploaie, cu lipitori pe mâini, pe trup, pe faţă. Întâi mi-am sfâşiat cămaşa ca să strivesc limba de piele neagră ce-mi scrijelea sânul. Apoi mi-am rupt umerii cămăşii, apoi ciorapii (…)”, scrie Eliade în „India”.

Lili Csinta (profesor de științe fizice, publicist franco-român, Reportaje)

Articol asociat

Scurtă călătorie în îndepărtata și mitica Indie (Partea 1) cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sarsă sigură de informare)

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

Le grand concours de Grandes Ecoles d’ingénieurs „Mines – Ponts” (Les sujets de Maths & Physique – 2024). Celebrul concurs al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești „Mines – Ponts” (nivel Prépa/CPGE – Licență/Master). Subiectele de Matematici generale și speciale și de fizică specială propuse (Enunțuri – 2024)

Volumul 8 din ciclul de lucrări științifice (cărți) „Investigații Jurnalistice în serial” în 12 volume, „Societate & Economie” (Le 8e tome du cycle de travaux scientifiques – livres „Investigations journalistiques en série” en 12 tomes, „Société & Economie)

Volumul 5 din seria de lucrări consacrate marilor și tradiționalelor concursuri de admitere în sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești (la matematici și științe fizice) ale grupurilor GEIPI – Polytech, Advance, Avenir și Puissance Alpha (2020 – 2024). Les Grands Concours classiques des „Grandes Ecoles” d’ingenieurs (GEIPI – Polytech, Advance, Avenir et Puissance Apha). Maths – Sciences physiques (2000-2024)

  • Cartea Oglinzilor-Thrillerul lui Eugen Ovidiu Chirovici (tradusă în 39 de limbi, publicată în 40 de țări și vândută în aproape 500.000 de exemplare), într-o singură zi, a fost vândută în Germania în 20.000 de exemplare după apariția lui în librării. De asemenea, romanul este bestseller în Olanda și Italia. Volumul care a luat cu asalt marea piață internațională de carte, este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în 38 de țări. Scriitorul Eugen-Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat „un fenomen editorial internațional”. (The Guardian). Până în momentul de față, drepturile de publicare au fost cumpărate în 38 de țări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franța, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa romanului. Cartea a fost senzația Târgului de la Frankfurt, în 2015 și a adus autorului în jur de 1,5 Mil$US. În martie 2024 a fost prezentat filmul Sleeping Dogs, în coproducție australo-americană, după romanul Cartea oglinzilor, în regia lui Adam Cooper și cu Russel Crowe în rolul principal. „Drepturile de difuzare în SUA au fost achiziționate de The Avenue/Paramount (…). Până în prezent, drepturile de difuzare în cinematografe au fost cumpărate în: România, SUA, Regatul Unit, Franța, Germania, Italia, Portugalia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Spania, Rusia, Turcia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Israel, Grecia, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan, America latină, Australia, Noua Zeelandă”.

„Sesiunea științifică anuală a Academiei Germano-Română din Baden-Baden – 2024” (Deutsch – Rumänische Akademie Baden-Baden e.V. – Rumänisches Institut – Rumänische Bibliothek Freiburg e.V., Landul Baden – Würtenberg, Germania) la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București (partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de înățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiectele de concurs (Modelizare matematică) pentru doctori în științe (matematice) – 2024

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) – 2024

„Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’ Agrégation” din anii 2017 – 2023

Corrigé du „Concours – Agrégation de mathématique” (titularizare în sistemul de învățământ superior francez ultraelitist PGE/Prépa – Grandes Ecoles și în sistemul universitar LMD/Licență – Masterat – Doctorat). Soluții & Raportul Juriului pentru Subiecte (de tip „concurs” – Subiecte „Zero”) propuse pentru doctori în științe (matematice) și cele de „Concours de l’Agrégation” din anii 2017 – 2023

  • Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

  • Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras: Vladimir Cosma (n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…