Mierea este un produs alimentar la fel de vechi ca istoria omenirii și este singurul aliment care nu și-a pierdut caracteristicile de mii de ani. În piramidele din Egipt, s-au găsit mostre de miere vechi de 3 mii de ani care nu și-au pierdut calitatea nutrițională. În compoziția sa, pe lângă zaharurile cu structură diferită, conține acizi și aminoacizi care împiedică multiplicarea microbiană, substanțe minerale, pigmenți vegetali și vitamine. Producția de miere naturală este posibilă numai prin munca albinelor. Valoarea nutrițională a mierii a devenit mai bine înțeleasă în ultimii ani odată cu dezvoltarea științei.
Pe lângă miere, albinele oferă produse foarte valoroase precum propolis, ceară de albine, lăptișor de matcă, polen și venin de albine. Propolisul este un produs de neprețuit cu proprietăți antibacteriene, antivirale și antifungice, utilizat de albine mai mult pentru acoperirea orificiilor din stupi, și are o consistență mediu solidă la temperatura camerei. Lăptișorul de matcă este un nutrient utilizat în hrănirea larvelor. Deoarece sunt crescute cu lăptișor de matcă, reginele trăiesc de 40-50 de ori mai mult decât albinele muncitoare. Pe de altă parte, polenul este colectat mai mult pentru hrănirea albinelor tinere. Structura chimică a veninului albinelor, utilizat în scop de apărare este destul de complicată. În „Apiterapie”, o ramură a medicinii alternative care a devenit populară în ultimii ani se folosesc propolisul, polenul, lăptișorul de matcă și veninul de albine .
Mierea este un aliment valoros care ar trebui consumat de toți oamenii, cu excepția nou născuților. Calitatea acestui produs variază în special cu vegetația și soiurile de plante din jur. Calitatea mierii este determinată de zaharurile cu forme foarte diferite, acizii, proteinele, enzimele, vitaminele, substanțele aromatizante din compoziția sa. Deși obiceiurile alimentare ale comunităților sunt importante, există o strânsă relație între cantitatea de miere consumată pe persoană și alimentația sănătoasă.
Conform datelor FAO pentru anul 2017, țările cu cele mai mari producții de miere sunt China (549 mii tone), Turcia (114 mii tone) și Iran (70 mii tone). România se află mai jos în acest clasament cu o producție de 51 mii tone de miere. Fără îndoială, cantitățile de producție pot fi evaluate și în funcție de populația țărilor. Pe lângă numeroși factori climaterici, cum ar fi precipitațiile, vremea caldă sau rece, vântul, care afectează producția de miere, vor exista întotdeauna la diferite niveluri factori de producție cu privire la sănătatea și eficiența albinelor și problemele de comercializare. Cu toate acestea, pe lângă scăderea suprafețelor agricole și forestiere și cantitatea tot mai redusă a pădurilor de calitate, poluarea aerului, a apei și a solului amenință viața albinelor și, implicit, producția de miere.
Albinele sunt cunoscute în special pentru mierea pe care o produc. Albinele au un efect foarte important în echilibrul ecologic. Prin realizarea polenizării la plantele cu flori, asigură apariția semințelor și formarea fructelor. Mai mult, este adevărat că într-o lume fără albine, viața nu poate continua deoarece ecosistemul nu poate fi întreținut. Se pot implementa în România proiecte eficiente care să faciliteze viața albinelor și să crească numărul de stupi și producția de miere?
Răspunsul la această întrebare este da, fără ezitare. Potențialul economic agricol al României este foarte mare datorită condițiilor geografice favorabile și a biodiversității. Se întâlnesc aici condiții climaterice diverse, de la o climă cu ierni blânde și veri călduroase cu umiditate ridicată pe coasta Mării Negre până la veri răcoroase și ierni foarte reci în zona muntoasă a Transilvaniei. Există, de asemenea, plante importante în producția de miere specifică pentru fiecare climat.
În acest articol se recomandă un proiect de creștere a salcâmului, pe care îl putem numi de fapt copacul mierii. Având în vedere că acest arbore produce polen și nectar în cantități însemnate, de se pot obține între 10 și 30 de kilograme de miere pe un decar, în funcție de vârstă. Salcâmul este o plantă foarte interesantă. Salcâmul face parte din familia leguminoaselor, chiar dacă în general platele din această familie sunt plante ierboase. Fructele sale sunt sub formă de păstăi și conțin multe semințe. Și structura frunzelor sale este de asemenea foarte interesantă, în compoziția regăsindu-se substanțe chimice organice diferite iar florile și frunzele sunt utilizate în mod tradițional în tratamentul anumitor afecțiuni. Este, de asemenea, utilizat în industria parfumurilor deoarece florile sale sunt bogate în uleiuri esențiale. Florile sale galbene, albe și roșii au un miros foarte plăcut.
Salcâmul este ușor de cultivat. Când semințele din păstăi se întâlnesc cu solul, acestea germinează ușor și se formează o plantă tânără după perioada de răsărire. Nu necesită sol special, și cresc și pe soluri foarte aride și nisipoase. Există aproximativ 300 de specii în lume, în special în Australia. Este un copac dur, textura sa fiind destul de compactă. Este rezistent la condiții climatice extreme. Aceștia fixează solul cu rădăcinile lor puternice și sunt eficienți în combaterea eroziunii. Salcâmii sunt plantați pe marginea drumurilor, unde se fac excavări ample de sol, pentru fixarea solului și prevenirea alunecărilor de teren. Florile acestui copac sunt sub formă de ciorchine, puternic mirositoare. Florile pot fi de culori foarte diferite. Bolile și dăunătorii sunt aproape inexistenți. Spinii sunt foarte eficienți în protejarea copacului. Nu are nevoie de udare, fertilizare și tratare.
Există unul sau două specii de salcâm cunoscute în regiunea noastră. Timpul de înflorire durează aproximativ o lună. Pentru extinderea perioadei de lucru a albinelor, plantarea planificată a soiurilor cu perioade diferite de înflorire ar fi benefică. De exemplu, dacă se folosesc soiuri care înfloresc la 5 date diferite, în funcție de caracteristicile climatice și de sol ale regiunii, va exista o perioadă de înflorire de cel puțin 3-4 luni, ceea ce va crește randamentul de miere pe stup.
Acest copac poate crește oriunde în România, de la zona litoralului din Constanța până la munții din Transilvania. Se pot folosi semințe sau puieți. Deși sunt preferați puieții, costurile sunt foarte reduse, cultivarea acestora fiind nepretențioasă. După primul an de la plantare, în funcție de caracteristicile solului, puieții cresc destul de înalți în câțiva ani. De asemenea, și cantitatea de miere produsă în funcție de înflorirea care începe după câțiva ani va contribui semnificativ la reducerea costurilor.
Continuitatea producției va fi posibilă numai cu venituri suficiente și regulate. Prin urmare, producătorul, care este baza producției, va fi în centru. Terenurile care vor fi folosite ca zone de cultivare a salcâmului pot fi în primul rând terenuri de stat, neutilizate în mod eficient. Determinarea regiunii și a mărimii suprafeței pe care se va implementa proiectul se va face în primul rând prin stabilirea structurii sociologice și demografice a regiunii. În plus, sunt foarte importante planificarea producției, planificarea teritoriului și planificarea forței de muncă pe termen scurt, mediu și lung.
Sprijinul opiniei publice are o mare importanță în implementarea proiectelor. Discutarea proiectului de către persoanele și instituțiile care pot oferi sprijin și pot avea beneficii direct sau indirect din acest proiect și obținerea suportului din partea acestora ar fi alte aspecte potrivite. Organizațiile neguvernamentale din regiune, asociațiile apicole, administrațiile locale cum ar fi municipalitățile și organizațiile neguvernamentale cum ar fi fundațiile, pot fi parte în aceste proiecte.
Implementarea proiectului va crea două tipuri de locuri de muncă. În primul rând, va oferi locuri de muncă producătorilor care își câștigă mijloacele de trai din producția de miere și apicultură, iar în al doilea rând va oferi locuri de muncă atât persoanelor care lucrează și doresc să își valorifice și timpul liber, cât femeilor sau vârstnicilor. Apicultura este, de asemenea, un sector cu potențial ridicat de export, care va crește consumul de produse sănătoase, cum ar fi mierea, polenul și propolisul, la prețuri mai reduse.
Dezvoltarea sectorului apicol va contribui la reducerea migrației de la sate în orașe sau către țări europene. Printre beneficiile indirecte putem enumera, de asemenea, valorificarea terenurilor ineficiente, fixarea solului, prevenirea eroziunii, îmbogățirea faunei și multe alte beneficii oferite de plante. De asemenea, este avantajos să existe o ramură a agriculturii care nu necesită mult capital și terenuri agricole. În plus, echipamentele necesare activităților apicole pot fi asigurate din resursele proprii ale României.
În aceste zile în care privirea ne este îndreptată spre agricultură din cauza crizei provocate de Corona virus la nivel global, trebuie să ne amintim încă o dată că pe lângă clădirile frumoase, drumurile, lumea digitală, albinele reprezintă viitorul nostru iar mierea este un aliment extraordinar.
Prof. Dr. Hüseyin Padem
Corespondență de la Emil Stanciu (Senior Editor – Jurnalul Bucurestiului)
