Acasă Evenimente culturale „Seara Culturală Portugheză” cu ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și...

„Seara Culturală Portugheză” cu ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului

ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) din cadrul Universității din București organizează Seara Culturală Portugheză, ce va avea loc în data de 5 mai 2023, în format fizic, între orele 17h00-23h00, în clădirea facultății de pe strada Pitar Moș nr. 7-13.  Seara Culturală Portugheză a luat naștere din dorința de a arăta studenților o mare parte din cultura portugheză prin activități interactive și de a strânge la un loc pasionații de această țară. Astfel, în cadrul proiectului se vor desfășura activități specifice culturii portugheze prin întreaga facultate, iar participanții vor avea parte de multe surprize.  În cele ce urmează, vă vom prezenta, pe scurt, părerile participanților și ale organizatorilor cu privire la importanța unui astfel de proiect.

Am adorat Serile Culturale; țin minte că am participat la cât de multe am putut, erau prilejul perfect să vezi ce activități au fost pregătite după o zi plină de cursuri și era un mod frumos de a petrece timpul cu oamenii, fie că voiau să încerci Escape Room-ul din sala Emerson sau Treasure Hunt-ul din facultate, cu indicii care aveau legătură cu seara respectivă. La „Seara Culturală Japoneză”, de exemplu, am venit din partea secției și mă ocupam de partea de Maid Cafe. În alte săli erau „shoudou” (caligrafie), furosiki (împăturirea de eșarfe în jurul obiectelor pentru a fi cărate mai ușor), sushi, kimono și multe altele. Era un haos și o nebunie totală, dar lumea se distra pe cinste. Am fost asistent-coordonator la „Seara Culturală Britanică” și experiența de echipă de proiect a fost una și mai haotică. Cu toate acestea ne-am descurcat super bine, și chiar am câteva povești la care mă gândesc cu drag din trecut (cursa cu ouă în lingură, de exemplu). Era un infodesk la intrare, în funcție de seară, de unde participanții puteau să ia suveniruri personalizate (ori brățărele în culorile specifice țării, ori semne de carte, ori un tag cu numele lor scris într-o limbă asiatică), o broșură cu programul (care era afișat și pe plasma de la parter), apoi, în funcție de săli și de program, oamenii alegeau unde să meargă- uneori am avut și un photo-booth la intrare cu props și de toate. Unele activități erau în același timp, de exemplu erau și proiecții de film, altele se terminau și începeau după. La finalul zilei, strângeam tot de prin facultate și rămâneam într-o sală (de-obicei Shakespeare), unde făceam karaoke până chemau vecinii poliția. Apoi, uneori, mergeam în club. Participanții erau foarte încântați, mai ales de bufet, de-obicei pentru că după multe ore de stat în picioare, intrau foarte bine aperitivele alea delicioase, multe din ele făcute chiar manual. Și voluntarii participau și ajutau, și era foarte fun overall ca experiență. Cât lipici de scoci n-am înghițit și câte scări n-am urcat de colo până colo, până nu îmi mai simțeam picioarele. Serile Culturale erau multe, diverse, frumoase, amuzante și aduceau oamenii împreună. Mă bucură enorm că se fac din nou și abia aștept să văd cum o să iasă.” (Lorina Hou-Asistent-Coordonator „Seara Culturală Britanică” 2019)

,,Pentru mine, Serile Culturale erau unele dintre cele mai așteptate proiecte. Abia așteptam să se anunțe câte o seară culturală, pentru că știam că, indiferent de specificul ei sau echipă, o să fie un proiect reușit, super fun și cu o mulțime de activități mișto. Pitarul prindea viață când era câte o seară culturală, prin toată clădirea erau activități și oameni, parcă nici nu ziceai că e facultate. Era totul plin de viață și toată lumea se simțea bine. Toate Serile Culturale aveau loc vinerea, în general după ora 17h00, cam atunci începeau și se terminau pe la 22h00-23h00, fie pleca lumea acasă, fie ne strângeam după câțiva și mergeam în sediu. La ceremonia de deschidere se strângea toată lumea, de la voluntari la studenți, profesori, conducerea Facultății de Limbi și Literaturi Străine (FLLS), conducerea Universității București, oameni de la ambasade/centrul de limbă, la oameni din afară care au fost curioși și au venit să vadă și să participe la proiect, începea distracția. Erau mai multe activități în același timp. Aveam proiecție de film, bufet, workshopuri pe diferite subiecte, fie ținute de profesori, fie de companii, Escape Room și Treasure Hunt (care erau cele mai așteptate și mișto organizate). Încheiam cu karaoke. Jos era un infodesk cu materiale handmade pe stilul limbii/culturii respective și totul era decorat, era foarte frumos. Echipa Coordonatoare putea să promoveze proiectul oriunde, atât studenților, cât și elevilor, sau oamenilor interesați și pasionați de limba/cultura respectivă. Ne trezeam mereu cu super mulți oameni și chiar dacă nu eram doar noi, ASLS și studenții, atmosfera era una foarte faină: toată lumea era entuziasmată și nerăbdătoare, se simțeau bine și făceau și poze, ca să le aibă drept amintire. Mereu Serile Culturale au fost printre cele mai iubite proiecte, atât de noi, cât și de publicul extern.” (Carla Ștefănescu-Coordonator „Seara Culturală Britanică” 2018)

„Ediția de anul acesta va fi una foarte așteptată de către voluntarii ASLS , dar și de către studenți. Pot spune că o să fie o noutate, deoarece nu s-a mai ținut nicio Seară Culturală de 3 ani. Pot spune că sunt foarte entuziasmat pentru acest proiect datorită oamenilor cu care lucrez la realizarea acestuia, dar și pentru rezultatul final, care cu siguranță va fi unul bun. Proiectul se va desfășura în Pitar Moș, în data de 5 mai începând cu orele 17h00. Vom avea diferite activități prin întreaga facultate, începând de la activități specifice culturii portugheze, până la piesa de teatru and so on. Pentru a afla restul, vă așteptăm la Seara Culturală Portugheză. Cred că este un proiect important pentru studenți, deoarece aduce la un loc toți pasionații de limbă portugheză și nu numai. Consider că, prin acest proiect, putem arăta studenților o mare parte din cultura portugheză prin diferite activități interactive.” (Ștefan-Ionuț Cărămidaru-Coordonator „Seara Culturală Portugheză 2023”)

Acestea fiind spuse, sperăm să vă vedem în număr cât mai mare la Seara Culturală Portugheză din acest an. Pentru detalii suplimentare despre proiect, puteți să urmăriți și pagina evenimentului. (Stoica Maria Cristina și Teodora Mogoș)

Notă. Areticole asociate ale partenerului nostru ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) în Jurnalul Bucurestiului

„Zilele porților deschise” la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității București, cu tematica „Discover the world of languages around the world’’ (de la partenerul nostru ASLS – Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine)

„Career Fest” – 2023 la Facultatea de Litere a Universității din București (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, partener cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului)

Partenerul nostru ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) România anunță evenimentul educațional „Zilele Porților Deschise. Poarta către orizonturi noi”

Career Fest – 2022. „Work from where it works from you”, primul pas spre viitor al ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine)

„Campania Umanitară Smile” a ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București) partenerul cultural – educațional al Jurnalului Bucureștiului

Diversity – 2022. „One word for a thousand of voices” cu ASLS (Asociația Studenților Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București) în parteneriat cu Jurnalul Bucureștiului

Partenerul nostru ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) România anunță desfășurarea proiectului anual „Future Lab 2022”

LinguART 2022 by ASLS (Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) România

Direcția & Redacția Jurnalului Bucureştiului (Thomas CSINTA – french scientist & criminal investigative journalist, press attached of Organization for Human Rights Defence – United Nations in France)

Nota redacției

Ziua Mondială a Sănătății. „Eradicarea osteomielitei cronice – Procedeul Burnei” (Corespondență de la prof. dr. med. Gheorghe Burnei, lucrare prezentată la cel de-al 33 Congres internațional al Universității Apollonia din Iasi „Pregătim viitorul. Promovăm excelența” 2-5 martie 2023)

Lansarea cărților cineastului Ionel (Nelu) Udrescu (președintele asociației „Bucureștiul creativ”, corespondentul Jurnalului Bucureștiului) și al fiului său Emanuel – Mihai Udrescu, în prezența ziaristului și editorului Emil Stanciu (Director coordonator al Jurnalului Bucureștiului și Manager PR al Fundaţiei Culturale Art Promo)

Lansarea cărții „Istoria literaturii neînregimentate” – cel de-al 120-lea volum al scriitorului și cineastului Grid Modorcea (Dr. în Arte – SUA, New York, corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului) de către Fundația Culturală „Șansă & Egalitate”