Acasă Apărarea Drepturilor Cetățenilor (Omului) Sinuciderea nu e o soluție. E timpul să vorbim despre prevenție –...

Sinuciderea nu e o soluție. E timpul să vorbim despre prevenție – și despre dreptul de a trăi (Corespondenţă de la Lordul Prof. univ. dr. Florentin Scaleţchi, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite, partener al Jurnalul Bucureștiului – publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe, ca sursă sigură de informare)

Sinuciderea nu e o soluție. E timpul să vorbim despre prevenție – și despre dreptul de a trăi

Ritmul alert al vieții noastre, presiunile sociale, faptul a fi mereu în alertă, de a încerca să ne protejăm de orice ne-ar putea perturba echilibrul și a da mereu un sens la ce se întâmplă cu noi și în jurul nostru precum și lipsa unui sprijin emoțional pot deveni o povară insuportabilă, iar în momentele de decepție, unora, sinuciderea li se poate părea singura cale de a pune capăt suferinței. Suicidul este o problemă gravă, adesea ignorată. Anul 2025 a început cu un caz cutremurător care a zguduit opinia publică: o fostă jurnalistă și-a împins fetița de la etajul 5 al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, apoi s-a aruncat și ea în gol. Un gest extrem, o disperare mută, un strigăt de ajutor care n-a fost auzit la timp. Conform celor mai recente date, suicidul este una dintre principalele cauze de deces în rândul adolescenților și adulților tineri, dar nu ocolește nicio categorie de vârstă.

Tendințele arată că cele mai vulnerabile vârste sunt 15–24 de ani și 45–54 de ani. În ultimii ani s-a înregistrat o creștere alarmantă a tentativelor chiar și în rândul copiilor între 10 și 14 ani, în contextul anxietății, al bullying-ului și al destrămării familiale. Factorii declanșatori sunt (în general) multipli și complecși: depresie netratată, traume din copilărie, probleme financiare, divorțuri, pierderea unei persoane dragi, abuzul de substanțe, despărțiri amoroase, certuri, conflicte și violență în cuplu, eșecul la un examen, refuzul familiei de a accepta orientarea lor sexuală, bullying-ul, discriminarea, homofobia, burnout-ul, tulburări psihice, izolarea socială sau lipsa unui sistem de sprijin și lista ar putea continua.

În cazul părinților, mai ales al mamelor singure, presiunea psihică combinată cu lipsa unui sprijin real poate duce la gesturi radicale. De cele mai multe ori, persoanele afectate nu cer ajutor, pentru că se tem de stigmatizare sau nu știu cui să se adreseze. Pentru că sinuciderea nu ar trebui să fie niciodată soluția finală, este important să recunoaștem semnele că este nevoie de ajutor din timp.  Deși semnalele pe care le transmit cei care vor să recurgă la suicid sunt uneori subtile, ele există. Semnele care indică faptul că o persoană poate avea gânduri suicidale includ schimbarea comportamentului, retragerea din cercul de prieteni, luarea de rămas bun, dăruirea obiectelor personale importante, redactarea unui testament, exprimarea disperării, neputinței și tristeții profunde. Aceasta poate manifesta lipsă de energie și de motivație, poate manifesta furie și frustrare și schimbări extreme de dispoziție. Aceste persoane se pot simți inutile și jenate, considerându-se o povară pentru cei din jur, sau că nu sunt suficient de buni.  De asemenea, pot manifesta un comportament impulsiv și inadecvat.

Despre cum suicidul nu este niciodată soluția

Pentru cei aflați în acele momente de cumpănă, fiecare minut contează. Tocmai de aceea, din 2009, în București funcționează Linia telefonică pentru prevenirea tentativelor de suicid–116123. Serviciul este gratuit, anonim, disponibil 24 de ore din 24, 7 zile din 7, și oferă sprijin emoțional real celor aflați în pragul unui gest autodistructiv. Ajutorul există. Trebuie doar să îl ceri. Acest proiect este susținut de DGASMB (Consiliul General al Municipiului București prin Direcția Generală de Asistență Socială) și derulat în parteneriat cu Spitalul Clinic de  Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, Asociația de Suicidologie și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București. Voluntarii care răspund la apeluri sunt instruiți de polițiști-negociatori, pentru a ști cum să gestioneze momentele critice cu empatie, calm și profesionalism.

Până la sfârșitul anului 2024, linia 116.123 a preluat 23.195 de apeluri, însumând aproape 100.000 de minute de conversații salvatoare, numărul apelurilor fiind cu 15,65% mai mare față de 2023–un semn că tot mai mulți oameni aleg să vorbească, nu să sufere în tăcere. Un aspect esențial, deseori ignorat, este faptul că prevenirea sinuciderii este un drept al omului. Fiecare persoană are dreptul fundamental de a trăi și de a avea acces la îngrijire psihologică atunci când viața devine copleșitoare. Nu putem vorbi despre demnitate, despre sănătate sau despre libertate fără a include și dreptul de a primi sprijin în momentele de criză emoțională. Sănătatea mintală trebuie tratată cu aceeași seriozitate ca sănătatea fizică.

In memoriam Erick Crouzet. „Evadare” din infern. Disperarea și conseințele ei dramatice. Siunciderile „În umbra vieții” (în Mediul Carceral). Anchetă, dezvăluiri (Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA, jurnalist de investigații criminale, atașat de presă al OADO – Națiunile Unite)

  • Suicidul nu este o alegere liberă, ci de cele mai multe ori rezultatul unei suferințe netratate. A neglija prevenția înseamnă a încălca dreptul unei persoane la viață, la sprijin și la recuperare. De aceea, statul, autoritățile locale și societatea civilă în general, trebuie să se implice activ în construirea unor rețele eficiente de intervenție, consiliere și asistență psihologică, care să funcționeze permanent, accesibil și fără stigmatizare.
  • Suicidul nu este doar o problemă medicală, ci și una socială. De multe ori, cei care suferă nu arată niciun semn exterior. Un zâmbet poate ascunde o durere imensă. Tocmai de aceea, este esențial să fim atenți la cei din jur, să normalizăm discuțiile despre sănătatea mintală și să încurajăm cererea de ajutor.

Fii vocea care întreabă un simplu „Ești bine?”, fii mâna întinsă în întuneric care poate face diferența. Uneori, o simplă conversație poate salva o viață. Împreună, putem construi o cultură a prevenirii, a empatiei și grijii față de ceilalți. Dacă tu sau cineva apropiat trece printr-o perioadă dificilă, nu aștepta. Sună la 116123. Gratuit. Anonim. Cu încredere. Nu este un gest de slăbiciune, ci unul de curaj. Viața ta contează. Mai mult decât crezi.  Fiecare viață este un drept. Fiecare criză poate fi depășită. Fiecare apel poate salva o viață.

Moartea voluntară (sinuciderea asistată!) – o adevărată industrie a morții…(prof. univ. dr. Thomas CSINTA, jurnalist de investigații – Mondo Cane – Monitorul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Ecosoc – Naţiunile Unite, atașat de presă la Curțile cu Jurați ale tribunalelor judiciare franceze)

„Crimă (sinucidere) în numele legii”. Dreptul de a muri cu demnitate! Medicină legală – Decesul și prelevarea organelor vitale. Transplantul (Ziarul Poliția Capitalei – Corespondență din Franța de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA, jurnalist de investigații criminale, atașat de presă al OADO – Națiunile Unite)

Corespondență de la Amiral Lord Sir Prof. univ. dr. Florentin ScaleţchiPreşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului–Naţiunile Unite

Notă. Articolele Lord Sir prof. univ. dr.  Florentin Scaletchi în Jurnalul Bucureştiului Organizația 

Un renumit jurist, apărător al drepturilor omului și campion al democrației, cu peste patru decenii dedicate justiției și libertăților civile. De la modelarea tranziției democratice a României până la pledarea pentru drepturile omului la nivel global, călătoria sa inspiră o lume a schimbării. Suntem onorați să-l primim la Premiile Fluxx. [Invitat special, Scaletchi Florentin, Drepturile omului, Jurist, Campion al democrației, Libertăți civile, Avocat al justiției, Premiile Fluxx, Revoluția Română, Observator internațional, Fondator OADO, Lider inspirațional]

Nota redacției. (Thomas Csinta-redactor șef și director al publicației)

Articolul precedentArticol juridic trilingv. Criza lichidităților și Dreptul comercial – Cum îți recuperezi rapid banii (Liquidity crisis and Commercial law – How to ecover your money fast/Crise de liquidités et Droit commercial – Comment récupérer rapidement votre argent) de la partenerul nostru Societatea de avocatură Pavel, Mărgărit & Asociații
Articolul următorUrmătorul Război Mondial – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and Commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la Dr. ing. Sebastian Cătănoiu (Parcul Natural Vânători Neamţ) – Senior Editor (științific) al Jurnalului Bucureștiului
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf Text generat de AI. Thomas Csinta este un profesor universitar, fizician teoretician și matematician, precum și jurnalist de investigații criminale franco-român. Este un promotor activ al sistemului ultra-elitist de învățământ superior francez, filiera „regală” „Prépas–Grandes Écoles” în spațiul educațional românesc. Prin activitatea sa academică și de cercetare în cadrul CUFR R&D România (Conseil Universitaire–Formation–Recherche auprès des Grandes Écoles Françaises, Recherche et Développement) și al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural-educațională și științifică cu caracter academic) al cărui director și redactor-șef este, el facilitează accesul tinerilor supradotați, cu abilități intelectuale înalte, din România în aceste instituții de învățământ superior de prestigiu din Franța. Este cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii și Cercetări Avansate în Educația de Excelență), militând pentru implementarea unor sisteme de învățământ ultra-selective și ultra-performante de tipul „Grandes Écoles”–un sistem educațional de înalt nivel academic, unic în lume, care funcționează în paralel cu universitățile publice accesibile publicului larg. Printre acestea se numără École Normale Supérieure (ENS), École Polytechnique (X), concursurile Centrale-Supélec, Mines-Ponts, HEC, ESSEC, ESCP Europe și Sciences Po (IEP), în care accesul nu se face pe baza diplomei de bacalaureat, ci după absolvirea unei Clase Pregătitoare (CPGE) cu o durată de 2-3 ani de studii post-bacalaureat, corespunzătoare primului ciclu universitar din România–Licența. Programul CPGE este extrem de intens și axat pe matematici generale și aplicate, științe fizice, computer science, științe sociale și economice, științe socio-umane etc. În calitate de profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în diverse școli superioare franceze de înalte studii inginerești și economice, prin intermediul CUFR R&D, Csinta publică regulat subiecte de concurs de admitere în aceste școli, precum și subiecte propuse pentru celebrele concursuri franceze de titularizare în învățământul preuniversitar și primul ciclu universitar „Capes” și „Agrégation”. Materialele includ suport de curs, soluții detaliate și comentarii în limbile română și franceză, realizând o convergență între programa educațională din CPGE (Franța) și cea de Licență (România).Thomas Csinta este, de asemenea, cel care a introdus în anul 1981 conceptul de Cod Socio-Genetic (CSG/Cod Sociogenetic), pe care l-a dezvoltat ulterior. Scopul CSG este de a complementa Codul Biogenetic (ADN-ul biologic) în cadrul Codului Genetic Personal (CGP), prin cuantificarea influențelor (psiho)sociale asupra comportamentului uman. Acest concept este aplicat cu precădere în criminologie, psihiatrie judiciară și psihosociologie (psihologie socială) matematică, pentru a studia, analiza și prezice comportamentele infracționale, în special pe cele criminale. Acționând ca o „genetică socială” structurată, CSG definește individul uman în raport cu mediul său socio-judiciar, ca un sistem complex. Teoria susține că profilul unui criminal nu este determinat strict biologic, ci și de interacțiuni (psiho)sociale modelabile. Pentru descrierea acestuia, sunt utilizate modele fizico-matematice complexe care „traduc” comportamentul uman în formule cuantificabile. Conform lucrărilor și cercetărilor publicate de Thomas Csinta în spațiul academic și jurnalistic, modelul include analiza modului în care mediul (psiho)socio-cultural și traumele trăite influențează discernământul în spațiul socio-judiciar asociat individului uman și jurisprudența penală. Utilizarea instrumentelor fizico-matematice de analiză structurală aplicate testelor sociometrice „judiciare” va revoluționa psihiatria judiciară și criminologia clasică utilizată astăzi. Subiectele elaborate de profesorul Thomas Csinta pe această tematică, propuse pentru teze de doctorat, se concentrează pe domenii inter-, pluri- și transdisciplinare, prin intermediul sistemelor complexe. Acestea îmbină matematicile aplicate–teoria haosului, sistemele formale de tip Gödel, cercetarea operațională etc. – în spațiul „separabil” juridic și penitenciar, cu psiho(sociologia) și psihiatria. Abordarea permite o apreciere riguroasă și corectă a persoanei cercetate penal din punct de vedere socio-judiciar, inclusiv în privința (i)responsabilității sale penale. Profesorul Thomas Csinta este autorul a peste 1.000 de lucrări de investigație jurnalistică și științifică (prezentate și la diferite congrese și conferințe internaționale), publicate în special în Jurnalul Bucureștiului–multe dintre ele constituind subiectul unor teme de teze de doctorat. Acestea au fost publicate și într-un ciclu de cărți de mare anvergură, „Investigații jurnalistice în serial” (12 volume, totalizând peste 50.000 de pagini în format aproape A4), dar și în cicluri de cărți de matematici generale și aplicate și fizică, adresate „elevilor preparatoriști” din CPGE. Lucrările sale au fost integrate și repertoriate în Biblioteca Națională a Franței (Bibliothèque nationale de France–François-Mitterrand), mai multe dedicate unor mentori ai lui, precum și în Biblioteca Academiei Române. Thomas Csinta este atașat de presă al Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO- Națiunile Unite) la Curțile cu Jurați ale tribunalelor judiciare franceze și este distins pentru activitatea sa de investigații jurnalistice și științifice cu „Crucea de Aur cu Diagonală” în grad de Cavaler (OADO-ECOSOC-ONU). Numele lui apare în mai multe cărți la „mulțumiri” alături de cei mai mari jurnaliști de investigație francezi, pentru contribuțiile sale aduse în restabilirea adevărului istoric în mai multe dosare criminale, cum ar fi cea lui Dany Leprince și Bernard Nicolas cu titlul „Ils ont volé ma vie”.