Soarta poporului care își pierde instinctul, și statal, și față de înaintași, și față de urmași – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (economist, filosof și scriitor, membru UZPR Craiova)

Lansarea cărții „Investigații Jurnalistice” (autor prof. univ. Thomas Csinta) la Biblioteca Academiei Române (Amfiteatrul Ion Heliade – Rădulescu), dedicată G-ralului Bartolomeu – Constantin Săvoiu (cu o prefață a scriitorului Christian W. Schenk). Eveniment organizat de către ODPD (Organization for the Defense Prisoners from the Diaspora/Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora – președinte fondator jurist Cătălin Asavinei)

OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) vă stă la dispoziție 24h/24h, 7z/7z.
Pentru orice problemă legata de justiția franceză ne puteți contacta pe site-ul organizației  

Consilierii OADD sunt experți judiciari, personalități ale mediului academic și specialiști în jurnalismul de investigație criminală, cu o vastă experiență în sistemul judiciar francez (în vigoare în Franța Metropolitană, Ultramarină  și în Spațiul francofon), care au intervenit, cu succes, într-o serie de dosare infracționale (corecționale & criminale).  Prin analiza aprofundată a acestora aceștia identifică eventualele erori de fapt, de procedură sau de drept (comise de  judecătorii de instrucție și/sau serviciile de poliție judiciară ale Poliției sau Jandarmeriei Naționale) și contribuie la elaborarea unor strategii de apărare în sprijinul persoanelor cercetate penal (cu statut de preveniți) sau condamnate (cu sentința rămasă definitivă), în deplin respect față de lege și de dreptul la un proces echitabil.

„Victoire historique” dans l’affaire du siècle – le dossier du quadruple assassinat „Dany Leprince”. Victorie istorică în dosarul de cavadruplu familicid Dany Leprince. Investigațiile jurnalistice și științifice (private) ale Profesorului Thomas Csinta, director și redactor șef al Jurnalului Bucureștiului („Le Petit Parisien”), atașat de presă permanent al OADO (Ecosoc – Națiunile Unite) la Curtea cu Jurați a Tribunalului Judiciar Paris, Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” în Diagonală a Drepturilor Omului, în centrul atenției justiției franceze pentru revizuirea procesului lui Dany Leprince (condamnat la închisoare pe viață în 1997 pentru presupusa sa faptă comisă în 1994)

Thomas Csinta (french scientist – research professor & scientific director at CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D, french director & chief editor at JB – Journal of Bucharest, french press attached at OADO – Organization for Human Rights Defence) – distincții speciale pentru activitatea sa științifică în domeniile educației de excelență (sistemul elitist „Grandes Ecoles”) și a cercetării fundamentale & aplicate în științele socio – judiciare (jurnalismul de investigații criminale)

Conf. univ. dr. Nicolae Grigorie–Lăcrița

„O națiune care nu-și respectă trecutul și obiceiurile creștine, un popor care-și pierde credința și nu cultivă iubirea față de moșie și strămoșii săi este un popor condamnat la pieire.” (Nicolae Iorga)

Pierderea instinctului statal

În contextul analizei de față, noțiunea de „instinct statal”, pe care o putem înțelege și ca „simț de conservare al statului”, definește capacitatea unui popor și a elitelor sale de a apăra existența, autoritatea și continuitatea propriului stat. Un stat viu trebuie să-și păstreze permanent conștiința identității sale: să fie național, suveran, independent, unitar și indivizibil, să-și apere interesele fundamentale și să-și organizeze viața publică în forme democratice și de drept, potrivit voinței liber exprimate a poporului. Istoria demonstrează, uneori nemilos, că pierderea acestui instinct transformă treptat structura statală într-un organism inert, lipsit de capacitatea de a se apăra și de a se regenera. Un popor nu poate suporta la nesfârșit povara unei conduceri lipsite de viziune, responsabilitate și simț al datoriei. Atunci când elitele încetează să mai slujească interesul general și se preocupă exclusiv de conservarea propriei puteri, întreaga comunitate națională intră într-un proces de degradare.

Omenirea a cunoscut numeroase cazuri de civilizații înfloritoare și puternice care au pierit, uneori într-un interval istoric relativ scurt, lăsând posterității întrebări și avertismente. În acele state aflate în declin, la suprafață viața părea normală: cetățenii își vedeau de treburile lor, soldații își făceau datoria, femeile creșteau copii, holdele rodeau, negustorii făceau comerț, tinerii iubeau, iar țăranii lucrau pământul. Și totuși, fără să fie neapărat nevoie de un cataclism natural, asemenea societăți au dispărut din istorie. În timp, urmașii unor state odinioară glorioase și-au pierdut limba, credința, obiceiurile strămoșești și chiar conștiința propriilor origini, fiind absorbiți de alte popoare și culturi. Una dintre cauzele fundamentale ale acestor prăbușiri a fost atrofierea instinctului statal. Iar responsabilitatea cea mai mare revine, aproape întotdeauna, elitelor conducătoare. Atunci când acestea, într-o înfiorătoare inconștiență și încăpățânare, se luptă exclusiv pentru putere și îmbogățire materială, când interesul personal devine mai important decât interesul național, degradarea statului devine aproape inevitabilă. Uneori, în goana pentru privilegii și avantaje personale, se poate ajunge până la abandonarea intereselor fundamentale ale propriului popor și ale propriei țări. Simptomele pierderii instinctului statal se manifestă, în principal, prin patru fenomene distructive:

• Surzenia socială–elitele nu mai aud glasul, nevoile și suferințele poporului.
• Subordonarea economică–economia națională își pierde capacitatea de decizie, iar resursele fundamentale ajung să fie controlate din afara interesului național.
• Pierderea autodeterminării–cetățenii și instituțiile statului își diminuează capacitatea de a decide suveran asupra propriului destin.
• Destrămarea internă–conducătorii își abandonează datoria fundamentală de a apăra unitatea poporului și, prin decizii greșite sau iresponsabile, contribuie la fragmentarea socială, morală și spirituală a națiunii.

Un stat nu moare într-o singură zi. El începe să moară atunci când cei care ar trebui să-l apere încetează să mai creadă în necesitatea existenței și continuității lui.Dar pierderea instinctului statal nu este singura primejdie care poate amenința existența unui popor. Există o pierdere care poate fi și mai profundă, deoarece nu lovește instituțiile, ci însuși sufletul comunității: pierderea legăturii firești dintre generații.

Pierderea instinctului uman

La fel de gravă este pierderea instinctului uman al continuității între generații. Ea se manifestă prin îndepărtarea omului de propriile rădăcini, prin uitarea înaintașilor și prin slăbirea responsabilității față de urmași. Asistăm astăzi la un proces alarmant în care respectul pentru înaintași pălește, iar indiferența față de trecut riscă să devină o normă socială. Pe „omul modern” nu îl mai interesează, adeseori, rădăcinile sale, ci doar prezentul imediat și goana oarbă spre bunăstarea materială, uneori indiferent de mijloacele folosite. Un asemenea mod de viață mutilează rădăcinile istorice și morale ale individului și, în cele din urmă, ale poporului din care acesta face parte. Un popor fără memorie istorică este un popor rătăcit. Cetățenii săi devin vulnerabili: pot fi asimilați cultural, își pot pierde identitatea sau pot ajunge, spiritual vorbind, niște apatrizi.

Nicolae Iorga a surprins, în numeroase reflecții ale sale, importanța legăturii dintre națiune, trecut și continuitatea spirituală a unui popor. Ideea că memoria înaintașilor reprezintă o condiție a supraviețuirii morale a comunității rămâne de o actualitate profundă. Așa cum am afirmat într-o reflecție personală: „Cei care și-au uitat strămoșii nu merită nici să ajungă la ei în lumea veșniciei și nici respectul urmașilor.” Cei care aleg calea uitării se descalifică moral în raport cu propria lor istorie. Mai mult decât atât, din perspectivă spirituală și creștină, renunțarea la memoria înaintașilor reprezintă o gravă formă de rătăcire sufletească. Memoria și exemplul străbunilor trebuie să rămână o torță călăuzitoare pentru posteritate. Din păcate, mulți dintre urmașii actuali rătăcesc în întunericul uitării.

Există înaintași iluștri pentru care urmașii reprezintă o mândrie, dar există și înaintași de seamă care, dacă ar putea privi lumea de astăzi, ar avea motive de profundă dezamăgire față de comportamentul unor descendenți. Depinde de opțiunea morală a fiecăruia ce loc alege să ocupe în marele lanț al generațiilor. Modul în care ne raportăm astăzi la părinții și bunicii noștri reprezintă și o lecție pe care o transmitem copiilor și nepoților noștri. Viața are propriile ei legi morale, pe care generațiile le confirmă mereu: Cei care își îngroapă bunicii și părinții în uitare riscă să fie, la rândul lor, uitați de propriii descendenți. Cei care cultivă memoria înaintașilor transmit urmașilor nu numai nume și amintiri, ci și sentimentul continuității.

Într-o lume tot mai viciată de mercantilism și individualism, se uită adeseori că una dintre cele mai mari responsabilități ale omului este aceea de a fi, concomitent, un demn urmaș și un bun strămoș. Lanțul generațiilor trebuie să aibă continuitate. Prin egoism, indiferență și refuzul asumării responsabilității față de viitor, tot mai mulți oameni riscă să devină „puncte ultime” ale unor linii de generații care se sting odată cu dispariția lor. Fiecare asemenea „punct terminus” ar trebui să înțeleagă drama profundă a ruperii continuității: nu este vorba numai despre dispariția unei familii, ci și despre slăbirea treptată a țesăturii umane din care este alcătuit un popor. Fiecare familie care își pierde memoria, fiecare generație care refuză să transmită mai departe valorile primite, fiecare om care nu se mai consideră responsabil față de cei ce vor veni după el contribuie, într-o măsură mai mare sau mai mică, la slăbirea continuității colective. Numai prin asumarea conștientă a descendenței și a responsabilității față de cei care vor veni după noi, viața individuală capătă o dimensiune care depășește propria existență.

Responsabilitatea noastră față de înaintași și față de urmași

Omul nu este o existență izolată, apărută întâmplător între două momente ale timpului. Fiecare dintre noi reprezintă o verigă într-un lanț neîntrerupt de generații: venim din trecut, trăim în prezent și avem responsabilități față de viitor. Valoarea unui om și, în egală măsură, valoarea unui popor rezidă în echilibrul dintre recunoștința datorată înaintașilor și responsabilitatea față de urmași. Nu putem construi viitorul dacă ne disprețuim trecutul. Dar nici nu avem dreptul să ne refugiem exclusiv în gloria trecutului, uitând că generațiile viitoare vor judeca ceea ce le-am lăsat noi moștenire.

• Nicolae Iorga avertiza:„O națiune care nu-și respectă trecutul și obiceiurile creștine, un popor care-și pierde credința și nu cultivă iubirea față de moșie și strămoșii săi este un popor condamnat la pieire.” Marii gânditori au înțeles că existența umană are o dublă direcție: rădăcinile ne leagă de trecut, iar responsabilitatea ne obligă față de viitor.
• Hodding S. Carter spunea:„Există doar două moșteniri de durată pe care le putem da copiilor noștri: una este reprezentată de rădăcini, iar cealaltă de aripi.”

Este o imagine deosebit de sugestivă. Copilului trebuie să-i dăm rădăcini, pentru ca el să știe de unde vine, cine sunt înaintașii săi, care îi sunt limba, istoria și valorile. Dar trebuie să-i dăm și aripi, pentru ca el să poată merge mai departe, să creeze, să se înalțe și să construiască un viitor mai bun.

• Joseph Athanase Doumer (Paul Doumer) sublinia rolul fundamental al familiei și al continuității: „Prin familie viața individului se eternizează. Precum se cufundă în trecut prin strămoșii săi, așa ia în stăpânire viitorul prin descendenții săi.”

• Jonas Edward Salk formula, poate, una dintre cele mai importante obligații morale ale omului: „Cea mai mare responsabilitate a noastră este aceea de a fi buni strămoși.” Această idee ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Nu suntem numai urmașii celor care au trăit înaintea noastră. Suntem, în același timp, strămoșii virtuali ai celor care vor veni după noi.

• Eugen Lovinescu a exprimat magistral această condiție a omului: „Ne iubim strămoșii, ne iubim însă și strănepoții; nu sîntem numai punctul ultim al unei linii de generații ce se pierde în trecut, ci și punctul de plecare al generațiilor ce vor veni la lumină; nu sîntem numai strănepoții încărcați de povara veacurilor, ci și strămoșii virtuali ai strănepoților tîrzii; obligațiile față de viitor depășesc pe cele față de trecut.”

Aceasta este, poate, una dintre cele mai profunde definiții ale responsabilității umane: Suntem simultan moștenitori și creatori de moștenire. De aceea, fiecare om ar trebui să-și pună, din când în când, două întrebări fundamentale: Ce am primit de la înaintașii mei? și Ce voi lăsa urmașilor mei? Între aceste două întrebări se desfășoară, în fond, întreaga responsabilitate a unei vieți. Cei care își uită înaintașii riscă să-și piardă rădăcinile.Iar cei care nu se gândesc la urmași riscă să lase în urma lor un pustiu moral și spiritual. Așa cum am afirmat: „Cei care își uită înaintașii nu merită să aibă viitor.” Și: „Cei care și-au uitat strămoșii sunt condamnați uitării de urmași.”

Nu trebuie să uităm că modul în care ne raportăm la părinții și la bunicii noștri reprezintă o lecție pe care o transmitem copiilor și nepoților noștri. Cei care cultivă memoria înaintașilor îi învață pe urmași să respecte continuitatea. Cei care își îngroapă părinții și bunicii în uitare riscă să fie, la rândul lor, condamnați uitării de urmași. Într-o lume în care totul pare să se consume cu repeziciune, memoria devine o formă de rezistență împotriva uitării. Avertismentul poetic semnat de subsemnatul, adresat celor care își reneagă filiația, subliniază caracterul implacabil al degradării umane: „Cei ce uită de bunici și de părinți,/Sunt fără simțăminte omenești,/Uitați vor fi de copii și de nepoți,/Și vor rupe legăturile strămoșești.” În contrapondere, tot prin versurile subsemnatului, dinamica firească a celor care își asumă dragostea de familie susține însăși curgerea vieții: „Nici nu trece grija de bunici și de părinți,/Că-ncepe alta pentru copii și nepoți,/Și uite așa unii-n alții viețuim,/În unica viață pe care o trăim.” Viața și istoria ne oferă mereu aceeași lecție: „Așa cum îți tratezi înaintașii, așa vei fi tratat de urmași.”

Cei care nu își cunosc istoria familială și națională sunt mai vulnerabili în fața vicisitudinilor prezentului. Omul fără rădăcini poate fi ușor dezorientat, iar poporul care își pierde memoria devine vulnerabil în fața pierderii propriei identități. Cât încă mai viețuim, în această trecătoare clipă a veșniciei aici, pe pământ, este bine ca, din când în când, să-i căutăm în mintea și în sufletul nostru pe toți cei dragi pe care i-am avut alături în această viață și care acum sunt veșnicii călători pe cărarea timpului. Să ne aducem aminte de înaintașii noștri demni și să le aducem un pios omagiu. Cu gând curat și adevărat, să mergem, din când în când, și mai ales cu ocazia marilor sărbători creștine, la mormintele părinților, bunicilor și strămoșilor noștri. Să aprindem o lumânare./Să ne închinăm./Să le cerem, în smerenie, iertare pentru greșelile pe care poate le-am făcut față de ei./Și să le aducem un pios omagiu. La locurile lor de odihnă, să ne plecăm frunțile cu profund respect și să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să le ocrotească veșnicia, să-i odihnească în pace și să le dăruiască lumina Împărăției Cerurilor.

În loc de concluzie

Soarta unui popor nu depinde numai de bogățiile sale, de puterea economică, de armată sau de instituțiile pe care le construiește. Un popor trăiește, înainte de toate, prin conștiința continuității sale. Are nevoie de instinct statal pentru a-și apăra existența în prezent. Are nevoie de memorie înaintașilor pentru a-și respecta înaintașii și trecutul. Și are nevoie de responsabilitate față de generațiile viitoare pentru a le asigura urmașilor un viitor. Statul ne apără prezentul. Înaintașii ne-au dat trecutul. Urmașilor trebuie să le lăsăm viitorul. Aceasta este marea datorie a fiecărei generații. Când un popor își pierde instinctul statal, își pune în pericol existența. Când își uită strămoșii, își pierde rădăcinile. Când nu se mai preocupă de urmași, își pierde viitorul. Iar un popor care își pierde, deopotrivă: 1) instinctul statal, 2) memoria înaintașilor și 3) responsabilitatea față de generațiile viitoare riscă să-și piardă însăși rațiunea continuității sale istorice.

De aceea, să nu uităm niciodată: Suntem urmașii celor care au fost înaintea noastră, dar suntem și strămoșii celor care vor veni după noi. Între aceste două adevăruri se află întreaga noastră responsabilitate de oameni, de familie și de neam. Să ne respectăm statul și să-l apărăm. Să nu ne uităm strămoșii. Să fim vrednici de urmașii noștri. Pentru că numai poporul care: 1) își apără prezentul, 2) își cinstește trecutul și 3) își pregătește cu responsabilitate viitorul poate spera să dăinuie.

• Un popor fără instinct statal devine vulnerabil.
• Un popor fără memorie devine rătăcit.
• Un popor fără urmași sau fără responsabilitate față de urmași își pierde viitorul.
• Iar un popor care le pierde pe toate trei riscă, mai devreme sau mai târziu, să rămână doar o amintire în istorie.

Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița (Nicolae Grigorie–Lăcrița-profil realizat de Nicolae Vasile), Senior Editor JB, membru al UZPR Craiova

Nicolae Grigorie–Lăcrița. Scrieri religioase. Volumul 1. 

Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie–Lăcrița în Jurnalul Bucureștiului

Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef  și director al publicației)

OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) în sprijinul românilor încarcerați pentru crime sexuale și proxenetism în centrele de detenție din Franța (Châteauroux, Besançon, Aix-Marseille-Provence Métropole/Métropole Nice Côte d’Azur) și în Spania (Lleida), adepți ai „Triunghiul amoros familial (conjugal)” – o crimă sexuală deosebit de gravă și pedepsită foarte sever

OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) în sprijinul șoferilor români încarcerați (preveniți sau deținuți) în Cehia pentru „furt calificat în bandă organizată” (cu caracter internațional) în cardul transporturilor de mărfuri. Modelul matematic (fenomenologic) avansat pentru detectarea infracțiunilor de tip „cargo theft fraud” („phantom scam”) în contextul legislației cehe în vigoare

OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) în sprijinul „hoților de cabluri din cupru” români încarcerați (în detenție privizorie cu statut de „preveniți”) în centrele JVA (Justizvollzugsanstalt) ale landurilor germane Bavaria (Würzburg, Schweinfurt, Aschaffenburg, Bamberg) și Hessa (Darmstadt/Eberstadt, Frankfurt am Main I/IV, Weiterstadt). „KriPo” și organizarea Sistemului judiciar german

OADD (Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora) în sprijinul unui grup de infractori români (ai diasporei), încarcerați în detenție provizorie (cu statut de „preveniți”) într-un dosar corecțional de spălare de bani, instrumentat de Tribunalul Judiciar Bobigny (Departamentul Seine – Saint Denis, MGP – Métropole du Grand Paris). Modelul matematic (de optimizare) al unei rețele de „spălare de bani” în contextul legislației franceze în vigoare

L’imprescriptibilité des faits dans le dossier criminel TBW (Tueries du Brabant Walon) – „La piste française”. Nici Brabantul nu crede în lacrimi – „Brabantul în haos și sub teroare”. Imprescriptibilitatea faptelor în celebrul dosar al asasinatelor din Brabant – cel mai important, din istoria criminală a Belgiei, pe care de peste 4 decenii autoritățile polițienești și cele judiciare nu au reușit să–l solționeze. „Pista (noastră) franceză”, considerată un „element nou” în dosar a permis relansarea anchetei pentru soluționarea acestuia

Atac canin sângeros la Hărman – Zona Metropolitană Brașov (I). Scrisoare deschisă Primarului comunei Hărman (ZMBv) Onoriu–Aurelian Velican și Poliției din Hărman. „Exemplarul” canin al speciei „Canis lupus familiaris” al „exemplarului” (in)uman Gabriel Ungureanu este plimbat în libertate de către fiul său minor (fără zgardă, fără botniță, fără lesă) și face victime din nou (fiind în „recidivă” de atac)

Atac canin sângeros la Hărman – Zona Metropolitană Brașov (II). Răspunsul Poliței din comuna Hărman (ZMBv) la plângerea depusă pentru „vătămarea corporală gravă” a Puiuțului Buck, adresată, simultan, și primarului comunei Onoriu–Aurelian Velican

Atac canin sângeros la Hărman – Zona Metropolitană Brașov (III). Poliția din Hărman „hors la loi” (în afara legii) și contribuie la „favorizarea infractorului”. Primarul Aurelian – Onoriu Velican – „moșchea”, iar stăpânul câinelui lup agresiv Gabriel Ungureanu (care riscă să devină „infractor” – prin recalificarea faptei în infracțiune conform legii) trăiește, în continuare, cu un profund „sentiment al impunității” și își plimbă, în continuare, câinele lup liber (fără zgardă, fără botniță și fără lesă) sfidând OUG nr.55/2002

„Atac canin sângeros la Hărman” – Zona Metropolitană Brașov (IV). Teorema lui Pitagora aplicată de agentul de Poliție Oana Dorca într-un triunghiul oarecare. „Tăcerea mieilor” primarului Aurelian – Onoriu Velican rămâne surdă, în timp ce o plângere penală contra „șoferului de cursă lungă” Gabriel Ungureanu este în „balotaj” la IJP Brașov

„Atac canin sângeros la Hărman” – Zona Metropolitană Brașov (V). Plângere penală contra lui Gabriel Ungureanu – „Șoferul” câinelui lup condus pe drumul public de fiul său minor, fără „permis de conducere”, fără lesă și fără botniță, în recidivă de atac (care a provocat vătămări corporale grave Puiuțului Buck, plimbat regulamentar)

Atac canin sângeros la Hărman – Zona Metropolitană Brașov (VI). „Agentu’ mititelu’” Oana Dorca de la Poliția Hărman scapă de sancțiune administrativă la IPJ Brașov, dar greșala ei deschide calea urmăririi penale a „șoferului de câine” Gabriel Ungureanu al cărui copil minor (fără „permis de conducere”) plimbă pe bicicletă exemplarul lor canin lup (de categoria II) fără botniță, fără zgardă și lesă, recidivst în atac sângeros

Editorialul verii – „Dispozitivul” Lansarea de carte & „mecanismele de schimb” ale acestuia la „periferia” legii – în special cu participarea „forțată” a elevilor din școli – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic) al CUFR (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la Vasile – Dan Marchiș (poet, eseist, publicist, fondatorul revistei „Sintagme codrene”) cu o notă a redacției (Thomas Csinta – scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului, investigative journalist, press attached OADO – United Nations)

Buna-credință în era post-adevărului – principiu juridic și exigență a comunicării publice. Lucrare prezentată la al 36-lea Congres internațional al Universității Apollonia din Iași „Pregătim viitorul promovând excelența” (2026), secțiunea „Comunicare în era post-adevărului – provocări, strategii și responsabilitate socială (sub coordonarea prof. univ. dr. Dumitru Popa). Corespondență de la Av. Asist. PhD Candidate Alexandru – Valentin Varvara – Universitatea Apollonia din Iași)

Dimensiunea economică și financiară a contractelor în învățâmântul universitar juridic românesc și francez (în colaborare cu Av. Asist. PhD Candidate Alexandru – Valentin Varvara – Universitatea Apollonia din Iași) – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/diaspora-romaneasca-radacini-si-orizonturi-despre-locuirea-identitatii-limbaj-si-apartenenta-cu-jurnalul-bucurestiului-publicatie-cultural-educationala-si-st/

Teoria Codului Sociogenetic (CSG) – Formalismul fenomenologic & matematic în „Constelații Diamantine” la baza unei colaborări franco – libaneze (Thomas Csinta – scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului & Anca Cheaito – jurnalistă libaneză, președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

Subiect de teză de doctorat. In memoriam Christian Ranucci – foarte probabil, nevionvat, condamnat la moarte și executat în 1976 pentru răpirea și asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla și presupusa sa legătură cu rețeua pedocriminală a lui Jacques Dugué în conexiune cu dosarul de pedocriminalitate Coral. Ironia sorții–Drama lui Jean-Baptiste Rambla–fratele victimei, condamnat la închisoare pe viață pentru femicide în recidivă (asasinatele abominabile ale lui Corinne Beidl și Cintia Lunimbu)

Corespondență de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Masoni criminali în fața Curții cu Jurați Paris – Dosarul (multi)criminal al fostei organizații masonice „Athanor” cu implicarea serviciilor de informații DGSI (Direcția genrală a securității Interne) și DGSE (Direcția generală a securității externe) [Francs-maçons criminels devant le Tribunal Judiciaire de Paris – Dossier (multi)criminel de l’ancienne organisation maçonnique „Athanor” avec l’implication des services de renseignement DGSI (Direction générale de la sécurité intérieure) et DGSE (Direction générale de la sécurité extérieure)]

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (regiunea pariziană) conform celebrul principiu al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă)

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (Métropole du Grand Paris), conform celebrul principiu (reguli) al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă) cu un deznodământ (final) dezamăgitor ca și în cazul lui Elyazid Ahamada [L’évasion spectaculaire d’Ilyas Kherbouch („Ganito”) du centre pénitentiaire de Villepinte (Métropole du Grand Paris) selon le fameux principe d’Albert Spaggiari („Ni arme, ni haine, ni violence”), le cerveau présumé du „vol du siècle” à la Société Générale de Nice (il y a un demi-siècle) avec un final décevant, comme dans le cas d’Elyazid Ahamada]

Al 36-lea Congres Internațional al Universității Apollonia Iași – „Pregătim viitorul, promovând excelemnța” – 2026. Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale”, în timpul republicilor franceze. Studiul dosarului de cvadruplu asasinat (triplu pedicid și un femicid) al românului Florian – Sebastian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (încarcerat în detenție criminală în Franța)

Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (Sociogenetic/CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale” în timpul republicilor franceze

Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]

„Ecuațiile Societății” – Cum decodificăm lumea socială prin intermediul modelelor fizico – matematice conform profesorului Thomas Csinta – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)