În Biblie, cartea Geneza, capitolul 4, versetele 6-24, se spune (sublinierile și culorile îmi aparțin):
- „6 I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Lui.”7
- Și Domnul a zis: «Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut.»”
- „11 Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie.
- 12 Dumnezeu S-a uitat spre pământ și iată că pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ.
- 13 Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.”
- „17 Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut și au ridicat corabia, și ea s-a înălțat deasupra pământului.
- 18 Apele au ajuns mari și au crescut foarte mult pe pământ, și corabia plutea pe deasupra apelor.
- 19 Apele au ajuns din ce în ce mai mari și toți munții înalți, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiți.
- 20 Cu cincisprezece coți s-au înălțat apele deasupra munților, care au fost acoperiți.
- 21 Și a pierit orice făptură care se mișca pe pământ, atât păsările, cât și vitele și fiarele, tot ce se târa pe pământ și toți oamenii.
- 22 Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viață în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit.
- 23 Toate făpturile care erau pe fața pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe și ce era cu el în corabie.
- 24 Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.”
Și „Lumea de atunci a fost distrusă când a fost inundată de apă.“ (Vezi și Biblia, 2 Petru 3:6). Prin Potopul dat, Dumnezeu a omorât nu numai pe păcătoși, dar și pe oamenii nevinovați, inclusiv pe ci care trăiau în sfințenie, care și-au dedicat întreaga viață spre slujirea Sa !? Întrebarea care se pune: decât să nimicească întreaga omenire, de ce Dumnezeu nu a oprit păcatul prin puterea Sa? Răspunsurile sunt pe cât de multe, pe atât de diferite, dintre care voi menționa numai pe cel al lui Epicur (342 î.Hr.–270 î.Hr.): „Vrea Dumnezeu să prevină răul, dar nu poate? Atunci nu e atotputernic.
Poate, dar nu vrea?Atunci e malefic. Şi poate, şi vrea? Atunci de unde vine răul? Nici nu poate, nici nu vrea? Atunci de ce să fie numit Dumnezeu?” Oare omenirea de acum este mai bună decât cea dinaintea Potopului, pe care Dumnezeu s-a supărat așa de rău ? Oare urmează o nouă supărare a lui Dumnezeu, care va spune din nou, pentru a doua oară, că îi pare rău că l-a făcut pe om la fel de păcătos și, mâhnit în inima Lui, va hotărî din nou să șteargă de pe fața pământului și această omenire, fără să țină cont, ca și în trecut, de mulțimea de oameni nevinovați, și cu atât mai mult de cei care și-au jertfit viața pentru El ? În bunătatea Domnului, totul este posibil, inclusiv o nouă ucidere a întregii omeniri, de data aceasta mult mai simplu, în câteva ore, chiar în câteva minute, printr-un Potop nuclear !
Și totuși, revenim cu aceeași firească întrebare: decât să nimicească întreaga omenire, de ce Dumnezeu, în bunătatea Sa, nu o îndreaptă prin puterea Lui ? Dacă Dumnezeu este așa de bun, de ce a făcut și prima omenire (cea de la facerea lumii și până la Potop) și a doua omenire (cea de la Potop și până în zilele de azi) așa de rele ? Numai pentru a avea ce distruge ?, în bunătatea Sa !? Epicur, Epicur, de circa 2.400 de ani, mare bătaie de cap ai dat oamenilor, care gândesc !
Corespondență de la Conf. dr. Nicolae Grigorie-Lăcrița
Notă. Articolele autorului Nicolae Grigorie-Lăcrița în Jurnalul Bucureştiului
Nota redacției
Epicureismul este doctrina morală (un sistem filospfic) a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe teoria etică a fericirii raționale a individului. Sensul extins al termenului face referire la o căutare exclusivă și excesivă a plăcerii. În sens strict, termenul epicureism se referă la o doctrină a lui Epicur și a discipolilor săi (spre exemplu, Lucrețiu), fondată pe baza idealului de înțelepciune potrivit căruia fericirea, adică liniștea sufletului (ataraxia) este scopul moralei. Această doctrină ne învață să nu ne fie teamă nici de zei, nici de moarte (conform materialismului) și să căutăm plăcerile simple și naturale ale vieții (conform hedonismului). Filosofia lui Epicur este constituită din trei părți:
- cea canonică, ce expune regulile adevărului
- fizica, care propune o explicație filosofică a naturii
- morala, care tratează despre condițiile vieții fericite. Ordinea acestor trei părți este importantă deoarece ea corespunde sistemului filosofoc al lui Epicur. Etica este în fapt scopul filosofiei, care are ca fundament fizica: ea oferă, grație canonicii, cunoașterea naturii, care îi va permite înțeleptului să fie fericit.
Epicur este întemeietorul moralei plãcerii, opusã şcolii severe a moralei cinice. Plecând din Atena în Teos, intră sub influenţa lui Nausiphanes, adept al filosofiei lui Democrit. El însuşi întemeiazã o şcoală la Mitilene, apoi la Lampsac, pentru ca în cele din urmă sã o mute la Atena, în grădina din nord-vestul oraşului, care de atunci se va numi „Grãdina lui Epicur”. Multã vreme blamatã pentru accentul pe cultivarea plãcerii, fapt datorat în mare mãsurã scrierii filosofiei de cãtre idealişti, filosofia epicureicã este departe de trivialitatea şi simplismul cu care tinde sã fie asociatã. Ea apare, dimpotrivã, radioasã şi bogatã, odatã ce renunţã, la prejudecãţi platonice şi o analizãm puţin în rãspãr cu filosofia ”oficialã. Din operele lui Epicur s-au pãstrat fragmente, unele scoase la ivealã cu prilejul sãpãturilor de la Herculanum, în sudul Italiei. Epicur a fost un opozant al idealismului platonic şi creştin, şi din multe puncte de vedere pare mai apropiat de viaţã decât ce ne povestea Platon, care se jena de trup şi de condiţiile sale biologice şi istorice pentru a lua în seamã doar ideile pure. Asta nu înseamnã nici că Epicur ar glorifica excesiv trupul. Pentru el însã contează realul, palpabilul. Gândirea unui om implicã şi trupul sãu, cele douã constituind o singurã realitate materialã. Meritã Epicur, care dispune de un trup bolnav şi plãpând (dupã cum rezultã din cartea „Despre slaba constituţie a lui Epicur” a discipolului său Metrodoros, sã fie acuzat cã ce îşi doreşte este lipsa suferinţei? O existenţã plasatã sub semnul durerii creeazã o filosofie centratã pe evitarea neplãcerii. Pânã la urmã gândim pentru a trãi…Epicur şi epicureismul sunt subiecte aproape ignorate în România, într-un moment când interesul pentru acest mare filosof al Antichităţii este remarcabil în Occident, dovadă numeroasele studii şi cărţi apărute în ultimele decenii.
Articole asociate
In memoriam Joe Banyay. Gizeh Temple – Shriners masonic society & Shriners Hospitals for children
„Les grands concours de maths – Grandes Ecoles 2023” (Mines – Ponts – Les Sujets)
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
[…] Ștergerea de pe fața pământului a Omului, de către Dumnezeu. Epicur și Epicureism (Coresponden… […]
[…] Ștergerea de pe fața pământului a Omului, de către Dumnezeu. Epicur și Epicureism (Coresponden… […]