Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe
„Paradoxul e că, atunci când iubești până când doare, nu mai există durere, ci doar mai multă dragoste” –Maica Tereza
Mă ridic cu greu, genunchii mei încercau să prindă rădăcina de care mi-e dor. Am plâns, cum n-am plâns de copil, când veneam de la joacă cu picioarele jdrelite de căzături. Dar era mama, atunci, acum nu mai e, lacrimile se usucă singure pe fața ridată. Privesc cu jind, cu dorința măcar de a mângâia ce nu mai am, întind mâna și ating în aer teiul din spatele curții, se văd și acum crucile, rămășițe de cruci puse de mama la capătul fiecărui cățel, fiecărei pisici, a fieacărui animaluț trecut prin viața noastră. Îi așezam în cutii de carton, făceam din surcele căzute din pomi, câte-o cruce, scriam pe cutie numele cățelului, sau pisicuței, o așezam cu jale în pământ, la rădăcina teiului, apoi la cap, puneam crucea. Plângeam atunci, plângeam fiecare viață dusă care ne adusese bucurii de-a lungul anilor. În rândul acela de cruci făcute cum ne pricepeam, este și crucea celui care ar fi trebuit să ne fie frate sau soră. Mi-e doliu în suflet, mi-e jelanie mare. Vântul rece cântă printre ramurile goale cântec funebru. Crucile s-au dovedit mai statornice decât dragostea mea pentru părinți, vândută o dată cu casa.
Plec gol, cu mâna liberă, probabil așa cum voi pleca definitiv din lumea asta. Și pentru o clipă, îmi doresc cu nesaț acel moment, acea eliberare, acea iertare. Plec încărcat cu amintiri, îmbrăcat în hainele copilăriei, dar cu o oarecare liniște. O fi liniștea de care am nevoie să schimb totul? Sună telefonul, un coleg mă întreabă ceva, îi răspund că m-am recules la crucea amintirilor, nu înțelege nimic, îi spun că am avut nevoie de o zi în care să mă liniștesc, să pot trece mai departe prin nenorocita asta de viață. Și văd ca prin abur, chipul mamei privindu-mă mustrător. „Da, mamă, știu, viața este o nenorocire pentru că am vrut eu să fie o nenorocire, pentru că am permis eu să fie o nenorocire! Da, mamă, știu, în lume se moare, în lume sunt războaie, sunt case luate de ape, sunt copii uciși de oameni fără suflet, sunt cutremure, sunt despărțiri, sunt suferințe. Copiii mei sunt bine, dar cu sufletul sunt departe de mine, casa mea e în picioare, dar este un glob de sticlă, rece, în care pică zăpadă, se scurg țurțurii pe la colțuri. Nu-mi spune, mamă că trece, nu-mi minimaliza durerea, nu-mi bagateliza suferința, n-o face factor comun cu suferința lumii. Durerea mea este altfel, este ascunsă undeva, unde nici eu n-o pot scoate la suprafață, este durerea sfârșitului, este durerea banalului, durerea unei vieți duse aiurea, fără sens, a unei vieți–capcană, din care nu pot să ies. Ne-ai învățat, mamă, să fim statornici, cum pot fi eu statornic când nu mai am rădăcini? Ne-ai învățat să zburăm, cum pot eu să zbor când, singur mi-am tăiat aripile, mi le-am dat ieftin, contra unei vieți simple, banale, lipsite de griji, dar stearpă ca pântecul unei femei bătrâne? Și ne-ai învățat, mamă, să fim fericiți! Acum, mamă, lasă-mă să-mi uit și de rădăcini și de aripi, doar să-mi fac o viață fericită, atât cât a mai rămas din ea. Lasă-mă să ies din globul de cristal, să simt căldură, lasă-mă să simt iubirea, dacă mai există cineva pe lumea asta în stare să-mi dăruiască iubire, acum, la sfârșit de ani. Iartă-mă, mamă! Te-am ascultat, te-am iubit, acum, lasă-mă să fiu fericit! Dacă există fericire!”
Taina. Inceput de poveste de Cristina Mihaela Barbu – recenzie
Mă întorc mereu în realitatea rece, îmi dau voie uneori, mai ales duminica, să visez la o ea, în care să mă scufund ca într-o apă lină, caldă, cu valuri care să mă mângâie, cu ramuri căzute din copacii de pe margini, de care să mă agăț când lumea se răstoarnă, cu vârtejuri pe care să le îmblânzesc, cu hăuri pe care să le domolesc. Mă întorc în realitatea rece, cu un fior, mă desprind de vis cu o rană, pielea îmi rămâne acolo lângă năluca creolă, carnea picură sânge. Privesc la Crina cum se învârte, pregătește ceva, e atât de sigură pe ea, nu trântește, nu doboară, totul este calm, rece, studiat, exersat.
La televizor văd moartea. Un atentat la Paris, oameni alergând, praf, cărămizi căzute. Mă întreb ce-o fi în inima și în mintea celui care trage de firul grenadei, atunci, cu o clipă înainte. Ce speră, ce vrea, ce-și dorește, la cine se gândește? Ciudat, de ce mă gândesc la cel care omoară, de ce nu la cel care moare? Nu știu, probabil pentru că acela care moare, este secerat brusc, nu știe înainte, coboară moartea peste el, de oriunde, de unde se așteaptă mai puțin, dintr-o firidă unde a a stat ascunsă, nu pleacă moartea cu mâna goală. Dar acela care omoară știe, știe că va omorî, că va fi un instrument al morții, dar știe și că va muri. La cine se gândește în ultima clipă? O iubi? L-o mai aștepta cineva?
În jurul meu se moare, pământul se scufundă, lumea se răstoarnă, în jumătatea mea de lume este iarnă, iarnă este și în realitatea mea, se moare și în realitatea mea, se moare și în visul meu, se moare câte puțin în fiecare zi, se moare de singurătate. Arunc în spate că plec după un pachet de țigări, mă sufoc în atmosfera rigidă a casei, aș vreau puțină dezordine, aș vrea o poză cu rama invers, o farfurie uitată pe masă, scrumiera plină, la un moment dat, când se crease isteria bibelourilor pescari, Crina cumpăra câte doi–trei o dată, strânsese colecția toată, îi alinia, îi ștergea de praf, stătea minute în șir la fiecare, ce le făcea? Habar nu am, parcă vorbea cu ei, m-aș fi vrut și eu să fiu un pescar, după ce termina, treceam eu și îi schimbam între ei. Nu dura mult, îi vedeam puși la locul lor. Un timp, m-am jucat cu asta, îi deranjam, scoteam undița câte unuia, schimbam undițele, la început era derutată, când și-a dat seama, n-a spus nimic, îi aranja ca o sarcină, apoi m-am plictisit. Aș vrea puțină dezordine, aș vrea să intru încălțat, să sparg un pahar și să-l las acolo, vărsat, prelingându-se ca dintr-o rană lichidul din el. Aceeași atmosferă de ani de zile, nimic schimbat, nimic nou, nimic care să mă surprindă. Azi, în atmosfera aceasta veche, de muzeu, mă simt sufocat. Este atâta ordine, atâta aliniere în viața mea, vreau măcar o zi vraiște, vreau să arunc hainele, să le las pe jos, vreau să beau, vreau să nu mai știu de mine, de fapt, asta a fost ideea cu care am plecat, să beau, să uit de mine, să uit că m-am închis în turn, vreau să vin beat acasă, Crina să se uite la mine mirată, s-o văd răvășită măcar o dată, s-o scot din tiparul ei, să-i răstorn lumea asta a ei în care nimeni nu moare, vreau să moară cineva și în lumea ei, să plângă, să-i curgă fardul, să arunc în aer ordinea ei, să-i fie frică, să-i fie nesiguranță, să-i fugă pământul de sub picioare și ea să fie fragilă, n-o mai suport atât de sigură pe ea, vreau s-o simt fragilă, măcar s-o pot apăra de ea, măcar să mai salvez ceva din ce nu am încercat niciodată să salvez!
Corespondență de la Conf. dr. Cristina–Mihaela Barbu (Craiova)
„Universitar de certă vocaţie pedagogică în Craiova….(cu două licenţe la Universitatea din Bucureşti, în chimie–1993 şi psihologie–2007, plus o a treia, în marketing), din 2009 Doctor în Chimie Analitică, cercetător ştiinţific cu intuiţii irefragabile, Doamna Cristina–Mihaela Barbu–mai presus de acestea–este un intelectual rasat şi scriitor cu talent incontestabil, bine cultivat….” (Dan Lupescu)
Cine sunt? Uneori adăpost. Alteori ploaie și vânt. Câteodată tac. De cele mai multe ori sunt vijelie, și în vorbe și în gesturi. Seara, târziu, scriu. Când mi-e frig, mi-e teamă! Când e soare, sunt umbra pe care o lasă pe pământ cei care mi-s dragi. Iubesc viața, iubesc oamenii, chiar și pe cei care au fost răi. Și ei m-au făcut să fiu eu, cea de acum. Și cei răi, și cei buni mi-au marcat drumul prin „marea trecere”, și după cum spunea un om drag, nimic nu este întâmplător! Sunt o femeie obișnuită care în viață a avut și are mult. Oameni care mă iubesc, rătăciri, regăsiri, dureri, bucurii, nașteri, renașteri, veniri, plecări, îndoieli, întrebări, și câteodată răspunsuri. Și în fiecare moment am avut puterea de a trece prin toate scriind. Uneori cu lacrimi, alteori cu zâmbete, cu muriri și nemuriri. Sunt fiecare din acestea. Sunt fiecare clipă trăită și sunt ceea ce va urma. Sunt amintirile regăsite în sertarul meu cu fluturi. Și sunt visurile cu care îmi mobilez ceea ce va veni. Și cele cu care alunec noaptea în somn. Toate amintirile așternute aici sunt ale mele. Cele din copilărie, cele trăite alături de părinți, de bunici. Povestea de dragoste nu îmi aparține. Este liantul care leagă amintirile.
Notă. A se vedea și alte articole ale autoarei în Jurnalul Bucureştiului
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta
Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
- Matematica devine o hartă a vieții spirituale
- Filosofia întâlnește teoria haosului
- Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
- Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
- Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
- Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
- Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
- Data: 26 iulie 2025/ora: 18h (ora României)
- Platforma Google Meet
- Moderator: Anca Cheaito
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csinta pentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
Mulțumiri Prof. Dr. Thomas Csinta
Interviu excepțional – Profesorul Thomas Csinta
Lansarea canalului de televiziune M+Tv International
Bonjour M+Tv,
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”, dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
- Prima reprezintă pregătirea candidaților români cu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii) CUFR R&D a devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
- În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora (a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&D de către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.
