„Tabăra jurnaliștilor de mediu” – Parcul Natural Vânători-Neamț – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Dr. ing. Sebastian Cătănoiu redactor șef adjunct al Jurnalului Bucureștiului (Director al Adminisrației Parcului Natural Vânători Neamţ)
Notă.Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro
Pornind de la acestea, Cristian Ștefănescu aka Electric Brother a compus o piesă în care fiecare sunet din natură ocupă un rol precis, o coloană sonoră a biodiversității locale, în care rolul principal îl are un nebănuit bariton: zimbrul! La finele lunii aprilie, în Parcul Natural Vânători Neamț au ajuns patru elani, trei femele și un mascul venind din Germania, Elveția și Franța, un moment cu adevărat istoric pentru România pentru că este pentru prima dată când exemplare din această specie au fost aduse ca urmare a unui act voluntar, cu bătaie pe termen lung.
Mai prin iunie, pentru prima oară în România, o administrație de arie protejată (nu vă spunem care…) a reușit să organizeze și să ducă la bun sfârșit o competiție de anduranță, Bison Adventure Race,care a presupus parcurgerea în alergare, cu bicicleta sau caiacul a unei distanțe de 250 de kilometri, în maximum 50 de ore! Iar la început de iulie, Parcul Natural Vânători Neamț a devenit singurul parc natural din România care poate fi vizitat și descoperit într-un format de tip treasure hunt, printr-o experiență digitală dedicată turiștilor care vor să exploreze zona într-un mod mai responsabil!
Bison Adventure Race, la start ! (foto Gheorghe Popa)
ECOTIC gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice în numele a aproximativ 800 de producători și importatori afiliați, asigurând întregul proces de preluare, transport, dezmembrare și reciclare astfel încât, la final, acest gen de deșeuri să nu mai reprezinte un pericol. Pe lângă partea de gestionare a responsabilităților producătorilor, ECOTIC contribuie activ la informarea populației României asupra importanței colectării separate a acestor tipuri de deșeuri, prin proiecte dedicate școlilor, companiilor sau comunităților locale.
„Start” la prezentări, tabăra de ziariști de mediu (foto APNVNT)
Din această perspectivă, colaborarea dintre ECOTIC și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) s-a construit, firesc, de-a lungul anilor, având ca obiectiv comun promovarea informațiilor despre protecția mediului în rândul jurnaliștilor și susținerea dezvoltării jurnalismului de mediu. Un exemplu al acestei preocupări comune este și această tabără, având ca tematică „Introducere în tematica economiei circulare si protecției mediului pentru jurnaliști”, cu dorința de a stimula interesul și implicarea profesioniștilor în abordarea subiectelor de mediu, pentru o informare mai responsabilă și mai amplă a publicului.
Programul taberei a inclus întâlniri cu experți și practicieni din domeniul protecției mediului, ateliere practice, studii de caz și sesiuni interactive menite să dezvolte competențele participanților în documentarea și comunicarea subiectelor de mediu. Printre lectori, în ordinea apariției în fața cursanților, nume mari în domeniu, precum Magda Irimia,Cristina Bîcîilă,Dănuț Ungureanu,Marius Costache sau Raul Pop, ca să nu mai vorbim de specialiștii de la ECOTIC:Valentin Negoiță,Alexandra Giucă sau Ema Cumpătă.
Cum rezultatele unui curs depind nu doar de valoarea lectorilor ci, mai ales de cea a cursanților, ajunge să spunem că la eveniment au participat jurnaliști reprezentând nouă filiale ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR),respectiv filiala „Aurel Mureșanu” Brașov-Covasna, filiala Iași, filiala Piatra Neamț,filiala „Brunea Fox” Roman, filiala Marius Mircu–Bacău, filiala Casa Presei–București, filiala Sector 6–București, precum și filialele UZPR din Diaspora, cea din Republica Moldova și Spania – Ecopress.
Tabăra de ziariști de mediu, ziua a doua (foto APNVNT)
Subiectele abordate teoretic precum economia circulară, gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), reutilizare, comunicare de mediu și rolul jurnalismului în promovarea unui comportament responsabil față de natură au fost dublate de vizitele în Parcul Natural Vânători Neamț. Pe urme de zimbri și elani, pe traseul educațional „Școala Pădurii” sau la cunoscutele mănăstiri Neamț, Agapia și Văratec participanții au luat contactul cu provocările legate de administrarea unei arii protejate de interes național, iar pentru a avea răspunsuri sau confirmări, jurnaliștii au luat „la cald” interviuri cu membrii Administrației Parcului Natural Vânători Neamț. Buna dispoziție și umorul au fost ingredientele care au conferit savoare și prospețime acestei manifestări, prilejuind nu doar dobândirea unor noi cunoștințe teoretice, ci și legarea unor noi prietenii.
Ca răspuns la nevoia tot mai mare de informare corectă și accesibilă a publicului cu privire la provocările de mediu și tranziția la economia circulară. Organizatorii taberei și-au dorit să contribuie la dezvoltarea jurnalismului de mediu și să abordeze subiecte complexe într-un mod documentat și echilibrat. Jurnalistul de mediu are un rol esențial în păstrarea patrimoniului natural, mai ales într-un context în care deciziile politice, presiunile economice, indiferența sau militantismul public lipsit de bază științifică, par să fi scăpat de sub control. Atunci când acesta reușește să creeze atașament emoțional, problemele de mediu sesizate devin subiecte de larg interes, obligând autoritățile să ia măsuri sub presiunea opiniei publice. Jurnalistul de mediu contemporan, în epoca post-adevărului în care emoțiile, interesele și narațiunile convenabile cântăresc mai mult decât datele științifice, apără ideea fundamentală că există fapte verificabile. Morile sale de vânt sunt fake news-ul și, la fel de periculos, greenwashing-ul, discursul aparent ecologic, lipsit de substanță, dar profund înșelător. Atunci când știința devine „opinie”, jurnalistului nu-i rămâne decât să fie un martor documentat, un verificator al realității. Jurnalismul de mediu,privit prin prisma noilor abordări ecologice și a extinderii drepturilor ființelor non-umane, trece de la o relatare despre „probleme de mediu” la o schimbare de paradigmă.
Distrugerea naturii ajunge să fie percepută ca o nedreptate în sine, nu doar o pierdere economică, iar jurnalismul de mediu începe să se suprapună, în mod firesc, cu jurnalismul dedicat drepturile omului. Atunci când natura este recunoscută ca subiect de drept, jurnalistul de mediu devine vocea capabilă să răspundă legitim la întrebarea fundamentală: „Cine vorbește în numele naturii?”
Traducerea limbajului științific într-o informație clară și accesibilă publicului larg conduce la o informare corectă, indispensabilă, așa cum sugerează și afirmația lui David Attenborough:„Nimeni nu va proteja ceea ce nu prețuiește și nimănui nu-i va păsa de ceea ce nu a cunoscut.” Pornind de la această convingere, organizarea Taberei de Jurnalism de Mediu a reunit, prin parteneriatul dintre ECOTIC, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Administrația Parcului Natural Vânători-Neamț (Romsilva), specialiști din industrie, experți în conservarea naturii și reprezentanți ai mass-media, animați de convingerea că numai împreună pot contribui la o abordare informată, critică și echilibrată a subiectelor de mediu.
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta. Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.