Etichetă: „Asasinatele din Brabant (TBW)”

Dosarul criminal „Asasinatele din Brabant (TBW)” considerat cel mai important și misterios din întreaga istorie criminală a Belgiei (nesoluționat în peste 4 decenii) reprezintă o serie de atacuri (jafuri armate) sângeroase (17/18, în care au fost ucise cel puțin 28/29 de persoane), care au avut loc în Belgia între anii 1982 și 1985 (cu precădere în provincia Brabant, în Flandra de Est/Orientală, Hainaut, Namur dar și în Franța–în departamentul Nord, la Maubeuge). Acestea le-am studiat detaliat și aprofundat într-o serie extinsă de anchete (investigații) jurnalistice și editoriale (private) publicate într-un ciclu de lucrări științifice cu caracter academic sub titlul „Brabantul în haos și sub teroare” (propus și ca subiect de teză de doctorat) în Jurnalul Bucureștiului (ISSN L278–0115) și în volumuele 8 și 9 ale ciclului de cărți „Investigații jurnalistice în serial” (totalizând peste 1.500 de pagini în format aproape A4). Atacurile armate (cu caracter terorist) din Brabant ar fi fost comise de o grupare infracțională (criminală, deosebit de periculoasă) cunoscută și sub numele de „Banda din Nijvel” („Les Tueurs Fous du Brabant”) care a terorizat fosta provincie belgiană Brabant (și împejurimile ei) fără ca membrii acestea să fi fost identificați vreodată pentru a putea fi deferiți justiției. De-a lungul celor 4 decenii care au urmat acestor atacuri mai multe piste au fost exploatate (mai mult sau mai puțin riguros), însă fără niciun rezultat, printre care menționez Filiera „Boraine” (motivul ar fi fost banii, iar în jafuri ar fi fost implicați foști polițiști, având în vedere faptul că, conform balisticii ar fi fost folosit un revolver Ruger P38 Special al cărui proprietar a fost Michel Cocu–fost polițist comunal în Boussu și leader al bandei), „Cadavrele rafinate” (ipoteza conform căreia asasinatele extrem de bine țintite și motivate politic ar fi fost ascunse în mod deliberat, având ca scop strategic mușamalizarea crimelor și protejarea adevăraților autori, în conexiune cu celebrul dosar de pedocriminalitate Ballets roses/André Pinon–în care ar fi sost implicați înalți funcționari ai statului belgian, magistrați, jandarmi și polițiști de rang înalt dar și regele Albert II), „Șantajul în raport cu crima organizată contra grupului de supermarketuri Delhaize” (în special prin intermediul filalei sale nord–americane Food Lion, cu atacurile/jafurile armate comanditate de către mafia americană, susținută de către deputatul Albert Mahieu), „Teza unei posibile lovituri de stat” pentru destabilizarea regatului belgian sau în conexiune cu alte dosare criminale de mare anvergură ale timpului cum au fost „Furtul unui important stoc de arme de foc” (printre care și pistoale Smith & Wesson modèle 41) de la ESI (Escadronul Special de Intervenție al Jandarmeriei belgiene, subunitate tactică și administrativă a unui regiment de cavalerie, echivalentul unei companii de infanterie sau o unitate a armatei aeriene/escadrilă), în weekeend-ul de noul an, în noaptea de 3 ianuarie 1982), „Dosarul criminal Mendez” (nesoluționtat, asasinarea în 1986 a lui Juan Mendez, inginer la Fabrica Natională Herstal în conexiune și cu dosarul fostului jandarm Madani Bouhouche presupus implicat în dosarul asasinilor din Brabant), „Dosarul criminal Goffinon” (anchetele conduse de fostul adjutant șef al Jandarmeriei belgiene, Guy Goffinon–figură centrală a BSR–Brigada Specială de Căutare din Bruxelles, asupra unei serii de scandaluri politice, financiare și criminale din anii 1980 și a BND–Biroul Național al Drogurilor, supraviețuitor și într-un atac cu bombă la Bruxelles contra lui pe 12 octombrie 1981, după ce a investigat activitățile dubioase ale mai multor jandarmi, dar și grupul de extremă dreapta „Westland New Post”–o altă pistă care fi putut fi implicată în TBW), „Dosarul Vernaillen” (tentativa de asasinat în noaptea de 25/26 octombrie 1981 asupra maiorului de jandarmerie Herman Vernaillen și a soției sale, la domiciliul lor conjugal, legat din punct de vedere istoric de „Asasinatele din Brabant”, evidențiind legături neclare dintre membrii corupți ai forțelor de poliție, printre care și jandarmii Robert Beijer și Madani Bouhouche–aparținând unei „forțe de poliție paralelă” și crima organizată, care, de altfel, au și fost suspectați de tentativa de asasinat), „Dosarul Ertrijckx” (asasinarea strâns legată de investigațiile comisiei parlamentare de anchetă privind crimele din Brabant–dosarul special F22b7 a lui François Ertrijckx–fost scafandru profesionist în marină și fost bodyguard al cântărețului Plastic Bertrand dar și informator al serviciile de PJ–Poliție Judiciară între 1984–1985 cu numele de cod „Asterix” datorită mustății sale galice, al cărui cadavru este descoperit pe 22 ianuarie 1985 la Anderlecht, la volanul unui Pontiac parcat în tufișurile din jurul Centrului Comercial Westland, după ce a fost împușcat de la distanță mică de un individ care se afla pe scaunul pasagerului, care cu câteva zile înainte de moartea sa ar fi dezvăluit prenumele leaderului asasinilor din Brabant–„Dany”, identificat mult timp de către anchetori în persoana lui Madani Bouhouche, o figură centrală a rețelei de extremă dreaptă a jandarmerie, ceea ce ar fi corespuns, cel puțin, parțial, cu descrierea lui Jules Montel, un alt informator al poliției judiciare, care a fost, de asemenea, executat în mod misterios pe 11 iulie 1984), „Dosarul criminal Souleïman” (maltratarea cu bestialitate și asasinarea comerciantului Ali Suleïman Ali Ahmad în apartamentul său, pe 2 septembrie 1989 în care fostul jandarm Madani Bouhouche–eliberat condiționat sub control judiciar pe 17 noiembrie 1988, a fost din nou suspectat, cu toate că, conform avocaților săi, Jean–Pierre Dumont și Martial Lancaster care l-au vizitat pe 28 octombrie în închisoarea din Nivelles, acesta susținea că n-ar fi tras deloc/niciun foc de armă, atunci în cadrul „expediției ucigașe” de la Anvers iar participarea sa la „acțiune” ar fi fost solicitată de către Robert Beijer, numai pentru a-l asista pe acesta din urmă, de altfel, contrazis de către acesta din urmă), „Incendierea jurnalului Pour” (din str. Concorde n022 la Ixelles–Bruxelles în noaptea de 5/6 iulie 1981, fondat în 1973, după publicarea unui dosar complet de anchetă legată de organizația neofascistă clandestină „Front de la Jeunesse”–Frontul Tineretului în care ar fi fost implicați și militanții organizației teroriste WNP–Westland New Post fondată în 1981 de către Paul Latinus și în care un rol important ar fi jucat atât el cât și fostul n02 al Siguranței Statului Comisarul Christian Smets–„Le Canard”/Rața, decedat pe 3 noiembrie 2022 la vârsta de 78 de ani, la Bruxelles), „Dosarul WNP” (grupare anticomunistă și antisemită armată și violentă, având ca membri mai mulți foști angajați ai Jandarmeriei belgiene, suspectat de asasinarea, din ordinul lui Paul Latinus–găsit spânzurat pe 24 aprilie 198, a unui cuplu de administratori–presupuși agenți ai KGB, din strada Pastorale de la Anderlecht, pe 18 februarie 1982, Alphonse Vandermeulen/în vârstă de 31 de ani și Francesca Arcoulin/în vârstă de 44 ani, de care au fost acuzați, oficial Marcel Barbier militant WNP și complicele său Eric Lammers, Alphonse Vandermeulen fiind fostul soț al lui Marcelle Gobert, devenit, ulterior, prietena lui Marcel Barbier), „Asasinatul de la ciupercărie” (în care corpul unei adolescente în vârastă de 16 ani Christine Van Hees, legat de mâini și picioare este descoperit carbonizat pe 13 februarie 1984 într-o ciupercărie abandonată din Auderghem–Bruxelles, fiind acuzat de dramă și inculpat în dosar Michel Libert n02 al grupării Westland New Post în octombrie 1982–dar disculpat ulterior, când ancheta a fost orientată către pista Nicolas Le Bon, care a fugit din Belgia și a stat temporar în Elveția, Turcia, Thailanda și în sfârșit, în Cambodgia unde va deceda într-un accident de motocicletă la Phnom Penh în 2013). O pistă care nu a fost exploatată niciodată de către Justiția Belgiană a fost cea denumită „pista franceză” (criminală) și aceasta exista deja (cel puțin teoretic) încă din perioada atacurilor armate sângeroase din Brabant (1982–1985) sub forma „corecțională” (furturi de vehicule, falsificare de plăcuțe de inmatriculare, furturi cu violență și circumstanțe agravante de arme de foc, etc.) dintre care aș menționa jaful (în noaptea de 13/14 august) în Piața Națiunii de la Băcănia Piot de la Maubeuge (orașul în care au fost experimentate baloanele de observație, folosite în timpul bătăliei de la Fleurus pe 26 iunie 1794, în cadrul Războiului Primei Coaliții) din Zona Metropolitană Lille (departamentul Nord, regiunea administrativă Hauts de France) în care polițistul–agent de ordine publică francez Christian Delacourt a fost grav rănit (dar a supraviețuit) într-o fuziadă (schimb intens de focuri între atacatori și hoți), în care doi indivizi dintre care unul mare, masiv, numit, ulterior de către anchetatori „Le Géant”/Uriașul/Șchiopul) care au reușit să fugă de la locul faptei la bordul unui vehicul marca VW Santana, găsit luna viitoare în pădurea Soignes din Zona Metropolitană Bruxelles, după atacul pe 30 septembrie 1982 de la armureria Dekaise de la Wavre, aflată pe Chaussée de Bruxelles, când au fost sustrase 15 arme de foc: pistoale, revolvere și pistoale–mitraliere). Cu această ocazie, în fuziada care a avut loc, agentul–brigadier Claude Haulotte (în vârstă de 33 de ani, membru al Poliției Comunale) își pierde viața (cu un glonț tras în cap), în timp ce patronul Daniel Dekaise a fost maltratat (bătut cu bestialitate). Alte atacuri ale presupușilor asasini din Brabant (Banda din Nivelles) ar fi fost furtul de vehicule rapide (în special Volkswagen Golf GTI, vehiculele Peugeot et Audi) în nordul Franței și în Belgia) care după ce au fost revopsite, cu plăcuțe false de inmatriculare au fost utilizate, ulterior, în jafurile comise din supermarket-urile grupului Delhaize, în care se va remarca și un al doilea membru al bandei, numit, ulterior, „Le Tueur” (Ucigașul/Nebunul). În anii care au urmat acestor atacuri, grație, „pistei franceze” au fost identificați în frații Sliman. Este vorba de Xavier și Thierry Sliman (originari din Charleville-Mézières) figuri legendare ale marelui banditism francez din anii 1980 în departamentul Ardennes (regiunea administrativă Grand Est–rezultată prin fuziunea regiunilor Alsacia, Champagne-Ardenne și Lorena). Este remarcabil și faptul că imprescriptibilitatea în dosarul TBW (cum este cazul în dosarele de crimă de sânge și în Suedia) a fost un proces lung și complex, mai ales pentru faptul că justiția prnală belgiană se confruntă cu o serie de bariere („carențe”) care au fost greu de depășit. Probabil că este printre foarte puținele țări în care procedura de Apel nu există în cazul dosarelor criminale judecate de către Curtea cu Jurați, iar până în 2000, aceasta nu exista nici în Franța, introdusă prin Legea Goigou promulgată pe 15 iunie 2000 relativ la prezumpția de nevinovăție. În anii 1980, prescrierea faptelor în cazurile de crime de sânge avea ca dată limită 10 ani, mai puțin dacă parchetul estima că ar exista încă piste „neexploatate” (nestudiate), context în care termenul de prescriere era de 20 de ani. Într-un asemenea context, data prescrierii faptelor din dosarul TBW (Asasinatelor din Brabantul Valon) era pe 9 noiembrie 2005, ceea ce a fost anulată datorită insistenței, pe de o parte, a părții civile (constituită din rudele victimelor atacurilor ucigașe), iar pe de altă parte, datorită presei de investigație (scrisă și vorbită), care punea în evidență noi piste (neanchetate) și „elemente noi”, în dosar. Prin urmare, autoritățile judiciare au prelungit termenul de prescriere la 40 de ani, ceea ce implica închiderea definitivă a cazului (nesoluționat) pe 10 noiembrie 2025, având în vedere faptul că ultimul atac și cel mai sângeros a avut loc pe 9 noiembrie 1985 în supermarketul Delhaize de la Alost (provincia Flandra Orientală/de Est) cu 17 victime (8 persoane ucise și alte 9 rănite). Însă, mai devreme, în 2020, Parchetul Federal belgian a declarat că un proces ar putea avea loc în 2023 pentru că anchetatorii ar fi în posesia unor informații în privința asasinilor și a motivației acestora. Ceea ce după cum știm nu a avut loc. La baza ei ar fi stat o variantă nouă a Legii din 22 martie 1999 privind procedura de identificare prin analiză ADN în materie penală, care reglementează identificarea prin analiză ADN și prelucrarea profilurilor genetice în cazuri penale, inclusiv de la persoane decedate sau cadavre neidentificate, adoptată pe 7 martie 2024. Denumirea sa oficială în Monitorul Belgian (Moniteur belge) este „Loi du 7 mars 2024 modifiant le Code d'instruction criminelle et la loi du 22 mars 1999 relative à la procédure d'identification par analyse ADN en matière pénale”. Textul final a fost aprobat în Camera Reprezentanților în data de 29 februarie 2024, fiind promulgat oficial de Regele Belgiei ca lege în data de 7 martie 2024. De fapt, această lege este „generată” de „pista franceză” având ca „protagoniști” pe frații Xavier și Thierry Sliman (din nordul Franței, frontalieră cu Belgia), lansată de către fostul comisar de poliția judiciară, jandarmul Jean–Pierre Adam, împreună cu Patrick Verdin, fostul „asociat” în infracțiunile criminale ale lui Thierry Sliman (timp de un sfert de secol) în cartea sa „Tueries du Brabant, La piste négligée, on pouvait, on devait éviter 27 morts” (Éditions Memory) și cercetată teoretic, profund și detaliat de mine (în Jurnalul Bucureștiului) cu sprijinul unui alt delincvent (infractor) „de rang înalt”, tot din nordul Franței, François–Xavier Dupire care ar fi frecventat anturajul fraților Sliman în perioada atacurilor, iar în anii 1997–2005 a fost sub „supravegherea” mea, într-un conext cu totul „special”. Rolul cercetărilor lui Thomas Csinta în TBW (cazul Brabant Killers). Rezumat generat de AI Thomas Csinta intervine în cazul Brabant Killers ca jurnalist și cercetător de investigații criminalistice. De origine franco-română, folosește o abordare multidisciplinară care combină jurnalismul de investigație și modelarea matematică aplicată științelor sociale pentru a analiza cazuri penale europene majore. Rolul său specific în relație cu ucigașii din Brabant se învârte în jurul mai multor domenii cheie: 1. Elaborarea și analiza „pistei franceze” Thomas Csinta a dedicat o serie lucări de investigații aprofundate (articolele, cărții) subiectului cunoscut sub numele de „Pista franceză”, care converge către idea că frații Xavier și Thierry Sliman ar fi făcut parte din Banda Nivelles care a comis cele 17 atacuri armate în care au fost ucise 28 de personae și rănite 22. Prin publicațiile sale (în special în Jurnalul Bucureștiului, al cărui director este), s-a concentrat pe analiza ramificațiilor internaționale ale bandei. 2. Legături cu SAC (Serviciul de Acțiune Civică) În scrierile sale, el subliniază în special potențialele legături dintre crima organizată franceză, frații Sliman și SAC (Service d'Action Civique), o fostă structură paralelă de securitate („poliție paralelă” creată în 1960 de un grup de fideli ai lui Charles de Gaulle) din Franța. El analizează modul în care această conexiune ar fi putut oferi infrastructura, protecția sau armele necesare pentru ca ucigașii să opereze în regiunea istorică Ardenne (dintre nordul Franței și Belgia) la începutul anilor 1980. 3. O contra-anchetă jurnalistică independentă Confruntată cu numeroasele impasuri ale sistemului judiciar belgian și cu închiderea oficială a anchetei în 2024, rolul lui Csinta a fost acela de a desfășura o adevărată contra-anchetă private pentru a „bloa” clasarea dosarului. Scopul ei declarat este de a „restabili adevărul istoric” prin corelarea probelor fizice (cum ar fi atacul asupra armureriei Dekaize din Wavre) cu profilurile psihologice și criminale ale suspecților francezi. În cadrul investigațiilor sale publicate în Jurnalul Bucureștiului, profesorul universitar și jurnalistul de investigație Thomas Csinta folosește o metodologie unică: aplică modele matematice, teoria haosului și sistemele complexe neliniare pentru a analiza comportamentele criminale și scările de violență din acest dosar istoric. Iată modul în care Thomas Csinta corelează aceste teorii științifice cu dezvăluirile legate de frații Sliman și rețelele crimei organizate franceze (de mare anvergură): 1. Aplicarea Teoriei Haosului în Criminologie • Sisteme complexe și predictibilitate. Csinta tratează atacurile Asasinilor din Brabant nu ca pe niște acte izolate de banditism brut, ci ca pe un sistem dinamic guvernat de „Codul Socio-Genetic” (CSG). El susține că un comportament criminal aparent haotic ascunde, de fapt, o ordine deterministă. • Efectul de fluture pe scena crimei. Modificări minore în faza de pregătire a unui jaf (cum ar fi logistica, proveniența armelor sau legăturile de protecție) pot genera violențe disproporționate la fața locului (precum execuțiile din parcările Delhaize). În viziunea sa, violența extremă a bandei nu a fost rezultatul hazardului, ci consecința directă a structurii lor de suport militar și politic. 2. Conexiunea fraților Sliman cu Sublumea Criminală Franceză Prin contra-ancheta sa privată, Thomas Csinta aduce detalii structurale importante despre ramificațiile franceze ale cazului: • Infrastructura SAC (Service d'Action Civique). Csinta a analizat în detaliu cum rețelele de crimă organizată din Franța, conectate cu gruparea politică și de securitate (poliție) paralelă SAC, au oferit acoperire și logistică. În această structură, frații Xavier și Thierry Sliman (originari din zona Ardenilor, aproape de granița belgiană) nu acționau singuri, ci ca pioni într-un angrenaj mult mai vast. • Filierele de armament. Jurnalistul demonstrează cum armele utilizate (inclusiv cele din atacul asupra armureriei Dekaize din Wavre) și vehiculele furate tranzitau frontierele datorită acestor protecții. Din perspectiva sa, „pista franceză” explică de ce autorii atacurilor reușeau să dispară fără urmă de fiecare dată: ei beneficiau de rute de exfiltrare sigure în Franța, unde rețelele de crimă organizată cooperau cu elemente radicale din serviciile de securitate. • Formalismul psihosocia. Profesorul Csinta folosește ecuații și modelări comportamentale pentru a demonstra că profilul fraților Sliman corespunde perfect cu tipologia „executanților ideali” recrutați de structurile de tip rețea, capabili de un nivel de violență militară greu de înțeles pentru criminalitatea de rând. o În analizele sale publicate în Jurnalul Bucureștiului, profesorul Thomas Csinta folosește teoria proprie numită Codul Socio-Genetic (CSG) pentru a explica logistica și violența din spatele atacurilor comise de Tueurs du Brabant, oferind o atenție deosebită atacului de la armuraria Dekaize din Wavre. Iată cum funcționează acest concept matematico-criminologic și cum se aplică direct în cazul rețelei de criminali: 1. Ce este Codul Socio-Genetic (CSG)? • Complementaritatea cu ADN-ul. Thomas Csinta susține că pentru a înțelege un criminal de mare anvergură, analiza biogenetică (ADN-ul biologic, „cuantificat” de el într-o lucrare premiată la salonul de inventică de la Geneva) nu este suficientă. CSG funcționează ca o „genetică socială” bazată pe ecuații și modele matematice, care în complementaritate cu CBG (Codul Biogenetic/ADN) determină AGP (Codul Genetic Personal) specific fiecărui IU (Individ Uman). • Cuantificarea influenței mediului. Codul măsoară modul în care factorii de mediu, rețelele din care face parte individul și traiectoria sa socio-judiciară îi configurează comportamentul infracțional. În cazul unui individ „normal” în plan psihosocial, unui CBG corespunde un singur CGS. În cazul disocierii de personalitate (dedublării de personalitate sau personalității multiple), unui CBG pot corespunde două sau mai multe CSG. • Sistem complex neliniar. Aplicând formalismul matematic, autorul demonstrează că banda din Nivelles, a Asasinilor din Brabant nu a fost o adunare haotică de infractori mărunți, ci un sistem strict determinat. Violența extremă aplicată (execuțiile cu sânge rece) răspundea unui algoritm de acțiune specific, antrenat în medii militarizate sau paramilitare, cum ar fi cele din rețelele de tip SAC (Service d'Action Civique) din Franța. 2. Aplicația practică: Atacul de la armuraria Dekaize (Wavre) Atacul asupra armurăriilor–și în special al celei de la armuraria Dekaize din Wavre pe 30 septembrie 1982–reprezintă pentru Csinta punctul de plecare ideal în demonstrarea conexiunii cu rețelele de crimă organizată franceze și frații Sliman. • Faza de aprovizionare strategică. Spre deosebire de o bandă clasică ce folosește arme găsite la întâmplare, în viziunea CSG, o rețea profesionistă își începe logistica prin capturarea de armament specific. La Wavre, banda a furat arme (pistoale, revolvere) și o mare cantitate de muniție, structurându-și arsenalul exact ca o unitate de comando militară. • Testarea violenței brute. În timpul atacului de la Wavre, un polițist (Claude Haulotte) a fost ucis cu sânge rece când a încercat să intervină. Analiza comportamentală arată că atacatorii aveau deja un profil psihologic fixat pe anihilare rapidă, trăsătură specifică mercenarilor sau criminalilor din rețelele de crimă organizată transfrontaliere franceze (zona Ardenilor) unde acționau suspecții. • Rutele de exfiltrare. Prin modelarea traiectoriilor folosite după atacul Dekaize, Csinta subliniază că ușurința cu care atacatorii treceau granița și făceau dispărute mașinile furate arată existența unui „cod de sprijin” logistic transfrontalier. Aceasta confirmă faptul că frații Sliman au funcționat ca elemente executive perfecte în interiorul acestui sistem complex protejat politic și militar. În investigațiile sale, Thomas Csinta acordă o importanță crucială modului în care Asasinii din Brabant au gestionat logistica transportului, punând în evidență o legătură directă între atacul de la armuraria Dekaize din Wavre și mașinile furate (precum Volkswagen Santana și Golf GTI). Prin prisma Codului Socio-Genetic (CSG) și a teoriei haosului, vehiculele nu erau simple mijloace de fugă, ci componente strategice ale unui sistem militarizat interconectat. 1. Relația strategică dintre armuraria Dekaize și vehicule Pentru o bandă de criminali obișnuiți, mașinile sunt furate la întâmplare. În schimb, Csinta demonstrează că logistica acestei grupări criminale răspundea unui algoritm exact: • Sincronizarea operațională. Atacul sângeros de la armuraria Dekaize (30 septembrie 1982) a necesitat o mobilitate extremă. Banda trebuia să transporte rapid un volum uriaș de arme și muniții grele. Pentru a garanta succesul, au fost selectate vehicule specifice, capabile de viteze mari și rezistență la impact. • Filierele transfrontaliere. Mașinile utilizate în acea perioadă erau adesea furate sau modificate prin rețele ale crimei organizate din nordul Franței și regiunea Ardenilor. Acest lucru face legătura directă cu frații Xavier și Thierry Sliman, localizați exact în acea zonă de frontieră. Conexiunea arată că banda beneficia de o infrastructură logistică (garaje conspirative, numere de înmatriculare false) furnizată de structuri de tip SAC (Service d'Action Civique). 2. Semnificația mașinilor-fetiș. Volkswagen Santana și Golf GTI În analiza sa structurală, Csinta evidențiază rolul modelelor specifice folosite de atacatori: • Volkswagen Santana. Acest model a devenit un simbol al primei perioade a masacrelor. Era o mașină rapidă pentru acele vremuri, spațioasă (perfectă pentru a ascunde sacii cu arme de la Dekaize) și, mai ales, banală, permițând grupării criminale să se piardă ușor în traficul din Belgia și Franța. • Volkswagen Golf GTI. Ulterior, banda a trecut la mașini și mai agresive. Golf-ul GTI oferea un raport greutate-putere excelent, ideal pentru ambuscade rapide în parcările Delhaize și pentru a depăși cu ușurință mașinile standard ale jandarmeriei belgiene din acea epocă. • Distrugerea urmelor. Modelul matematic al comportamentului lor arată o disciplină militară: mașinile erau incendiate sau scufundate în canale (cum a fost cazul la Ronquières în Canalul Bruxelles–Charleroi) imediat ce își îndeplineau rolul tactic, eliminând indiciile biologice. 3. Concluzia modelării CSG Conform contra-anchetei lui Thomas Csinta, alegerea armurăriei Dekaize ca țintă militară și selectarea vehiculelor de mare viteză dovedesc că atacatorii nu operau în haos. Ei urmau un „cod” operational de comando, beneficiind de sprijinul unor filiere franceze specializate în traficul de mașini și armament greu. În studiile sale transdisciplinare, Thomas Csinta utilizează ecuațiile matematice neliniare și modelele fizico-matematice complexe pentru a decodifica comportamentul liderilor criminali, în special cel al personajului poreclit „Uriașul” (Le Géant), considerat creierul militar al grupării criminale Tueurs du Brabant. Prin aplicarea Codului Socio-Genetic (CSG), Csinta transformă analiza criminologică clasică (bazată doar pe deducții psihologice) într-o știință exactă structurată pe formalism matematic. Iată cum descompune profesorul Csinta acțiunile și profilul „Uriașului” prin intermediul matematicii aplicate: 1. Modelarea comportamentului prin sisteme dinamice neliniare În viziunea lui Csinta, atacurile conduse de „Uriaș” pe teren nu erau simple acte impulsive de violență, ci rezultatul unui sistem dinamic neliniar. • Predictibilitate și determinism. Deși scenele crimelor păreau haotice (focuri de armă trase la întâmplare, panică), modelul matematic arată că acțiunile „Uriașului” respectau o traiectorie deterministă strictă. Fiecare mișcare în spațiu și timp (timing-ul atacurilor, poziționarea în perimetru) răspundea unui algoritm optimizat pentru neutralizare maximă în timp minim. • Controlul variabilelor de mediu. „Uriașul” este descris în ecuații ca variabila principală de control a sistemului operational, cel care dicta pragul de violență (scara de violență cuantificabilă) și menținea stabilitatea grupului sub stres extern. 2. Cuantificarea comportamentului uman și a discernământului Prin studiile sale de psihologie și sociologie criminală bazate pe teste sociometrice judiciare, Csinta utilizează formule pentru a „traduce” factorii interni și externi ai suspectului: • Ecuația discernământului și a traumei. Modelul său matematic include variabile care măsoară modul în care trauma trăită de individ, pregătirea sa militară (sau paramilitară) și mediul său socio-cultural (influența rețelelor de crimă organizată de frontieră sau a structurilor de tip SAC) îi configurează acțiunile în spațiul socio-judiciar. • Profilul executantului perfect. Matematica aplicată în CSG demonstrează că „Uriașul” deținea o structură comportamentală specifică–un „cod genetic social” modificat–ce îi permitea să execute comenzi cu o precizie matematică și o detașare emoțională totală, trăsături matematice specifice mercenarilor de elită. 3. De la haos la ordinea structurală a „Uriașului” Pentru publicul larg, prezența unui bărbat de peste 1,90 m care împușca oameni în supermagazine părea un coșmar absurd. Pentru Thomas Csinta, acest comportament este dezasamblat în ecuații ale societății. „Uriașul” nu era un element haotic, ci un produs perfect calibrat al unui sistem complex transfrontalier. Distrugerea sistematică a probelor (mașinile arse, armele aruncate în canalul Ronquières) reprezenta faza de „resetare a sistemului” în ecuația sa operațională. În cadrul modelului transdisciplinar conceput de Thomas Csinta, eșecul anchetei belgiene și integrarea fraților gangsteri Xavier și Thierry Sliman în Codul Socio-Genetic (CSG) sunt explicate matematic prin incapacitatea autorităților de a decodifica un sistem dinamic neliniar transfrontalier. Iată analiza detaliată a acestor două aspecte fundamentale: 1. Eșecul judiciar al autorităților belgiene în fața sistemelor neliniare Conform analizelor publicate de Csinta în Jurnalul Bucureștiului, justiția din Belgia a abordat cazul folosind o metodologie liniară, clasică, bazată pe analizarea fiecărui atac ca pe o infracțiune izolată. Profesorul Csinta demonstrează că acest mod de operare a fost sortit eșecului din următoarele considerente matematice și procedurale: • Analiza fragmentată vs. Abordarea sistemică. Anchetatorii belgieni au căutat amprente, martori și conexiuni locale separate pentru fiecare jaf (Braine-l'Alleud, Overijse, Alost). În ecuațiile CSG, gruparea criminală Tueurs du Brabant reprezenta un sistem complex neliniar global. Ignorând variabilele de rețea externe (filierele de protecție din Franța, ramificațiile SAC), poliția a rulat algoritmi de căutare greșiți. • Zgomotul de fond judiciar. Denaturarea probelor, cum a fost cazul sacului cu arme „plantat” tardiv în canalul de la Ronquières în 1986, a introdus un nivel uriaș de „zgomot” în sistemul informațional al anchetei. Justiția belgiană s-a lăsat ghidată de aceste perturbații induse intenționat, ceea ce a dus la prescrierea și clasificarea definitivă a dosarului în 2024, fără a putea aresta vinovații. 2. Cum se încadrează frații Sliman în modelul „Geneticii Sociale” (CSG)? În modelul CSG introdus de Thomas Csinta, Codul Biogenetic (ADN-ul biologic) este doar o componentă care trebuie corelată cu influențele psiho-sociale și de mediu pentru a defini un profil criminal. Frații Xavier și Thierry Sliman (figuri marcante ale marelui banditism francez) se potrivesc perfect în acest algoritm structural: • Vectorul de mediu transfrontalier. În ecuațiile sociometrice ale lui Csinta, originea fraților Sliman (zona Ardenilor, la granița franco-belgiană) funcționează ca o variabilă de localizare strategică. Acest mediu le-a oferit o infrastructură logistică ideală pentru mișcări rapide de tip „hit-and-run”, utilizând rute de exfiltrare pe care jandarmeria belgiană nu le putea monitoriza. • Intersecția cu rețelele de „poliție paralelă” (SAC) ale puterii politice. Codul Socio–Genetic măsoară interdependența dintre infractor și colectivitate. Frații Sliman nu erau simpli hoți de rând; modelul lui Csinta îi plasează în interiorul rețelelor SAC (Service d'Action Civique). Această apartenență le-a configurat un comportament operațional militarizat (execuții cu sânge rece, utilizarea de armament greu de tip comando preluat de la armuraria Dekaize) și le-a asigurat o imunitate pe termen lung în spațiul socio–judiciar . • Validarea prin testul actual. Recentele decizii ale Curții de Apel din Mons de a ordona exhumarea membrilor familiei Sliman pentru recoltarea de ADN arată că, după patru decenii, justiția încearcă să valideze exact ceea ce modelul structural al lui Csinta a identificat teoretic: legătura biologică directă cu probele rămase (urmele de pe celebrul manteau negru). În cadrul contra-anchetei sale private publicate în Jurnalul Bucureștiului, profesorul Thomas Csinta folosește metode din fizica teoretică și matematicile aplicate în științe sociale (MASS) pentru a crea o abordare științifică. Această abordare este detaliată în continuare, arătând totodată modul în care investigația sa se corelează cu concluziile fostului jandarm–comisar de poliție judiciară belgian Jean-Pierre Adam în privința „pistei franceze”. 1. Formalismul operatorial-spectral în testele sociometrice judiciare Thomas Csinta propune o schimbare radicală în criminologia clasică și psihiatria judiciară, înlocuind interpretările subiective cu ecuații matematice și modele spectrale. • Transpunerea dosarului în ecuații. Fiecare element al unui dosar penal (comportamentul suspectului, traumele suferite, mediul penitenciar, influența socială) este convertit într-o variabilă matematică cuantificabilă. • Spațiul „separabil” Hausdorff. Comportamentul infracțional este proiectat într-un spațiu matematic abstract. Aici se aplică calculul operatorial și regulile formale de tip Gödel. Scopul este de a izola indicii preciși (spectrul comportamental) dintr-un volum uriaș de informații haotice. • Determinarea iresponsabilității penale. Acest formalism măsoară riguros pragul în care discernământul unui individ cedează sub presiunea mediului. În cazul grupării criminale Tueurs du Brabant, modelul demonstrează matematic că execuțiile sângeroase aveau la bază un profil „calibrat” prin tehnici de antrenament paramilitar și militar, eliminând ipoteza unor jafuri comise la întâmplare. • 2. Intersecția dintre Thomas Csinta și fostl jandar de poliție judiciară Jean-Pierre Adam În timp ce profesorul Csinta a dezvoltat modelul matematic bazat pe sistemul Codului Socio-Genetic (CSG), fostul anchetator belgian Jean-Pierre Adam a strâns probe de pe teren. Cei doi au ajuns independent la aceeași concluzie logică privind „pista franceză”: • Misterul lui Michel Piro. Jean-Pierre Adam și Thomas Csinta susțin că un personaj cheie din (sub)lumea interlopă, Michel Piro, a jucat un rol important în complicitatea fraților Xavier și Thierry Sliman. Conform investigațiilor lor comune, Michel Piro ar fi fost asasinat în Franța de către Thierry Sliman și Patrick Verdin (suspecți achitați ulterior în Franța din lipsă de probe materiale suficiente). Scopul acestei execuții a fost strict eliminarea unui martor incomod pentru ca acesta să nu vorbească și să nu desconspire rețeaua. Ambii cercetători resping teoriile care încercau să lege uciderea lui Piro de alte dosare belgiene celebre (cum ar fi cazul de pedofilie Dutroux). Prin modelul structural, Csinta arată că asasinarea lui Piro a fost o măsură pur logistică de protecție a rețelei care coordona atacurile sângeroase din supermagazinele Delhaize. Această convergență între munca de teren a lui Jean-Pierre Adam și modelizarea teoretică (fizico–mateamatică) a lui Thomas Csinta oferă o structură argumentativă solidă celei mai solide ipoteze actuale din dosar. Pentru a asigura o claritate maximă, vom descompune acest ultim nivel al investigației profesorului Thomas Csinta în cele două componente fundamentale: procesul judiciar din Franța privind asasinarea lui Michel Piro și aplicarea matematicii avansate (regulile formale gödeliene) în expertiza psihiatrică. 1. Contextul achitării lui Thierry Sliman și Patrick Verdin în Franța Asasinarea lui Michel Piro (găsit mort la volanul mașinii sale în Franța) reprezintă, în viziunea axei de investigație formată din jurnalistul Thomas Csinta și fostul gendarm al poliției judiciare Jean-Pierre Adam, actul prin care „pista franceză” a fost forțat redusă la tăcere. • Acuzația inițială. Thierry Sliman și complicele său, Patrick Verdin, au fost puși sub acuzare de către justiția franceză, fiind suspectați că l-au executat pe Piro pentru a bloca orice scurgere de informații legate de logistica transfrontalieră a Tueurs du Brabant. • Mecanismul achitării. Procesul desfășurat în Franța s-a finalizat cu achitarea celor doi suspecți. Motivul juridic principal a fost absența unor probe materiale irefutabile (lipsa amprentelor directe sau a armei crimei la momentul respectiv). Justiția franceză a considerat că dosarul se baza în mare parte pe indicii circumstanțiale și mărturii indirecte. • Efectul de barieră. Această achitare a creat un blocaj juridic major între Franța și Belgia. Ea a împiedicat autoritățile belgiene să facă legătura oficială, la nivel de rechizitoriu, între execuția lui Piro și masacrele din supermarketurile Delhaize. Această barieră a fost parțial spartă abia recent, odată cu decizia Curții de Apel din Mons de a ordona exhumările pentru testele ADN. 2. Utilizarea regulilor formale gödeliene în evaluarea psihiatrică judiciară În paralel cu analiza evenimentelor din teren, Thomas Csinta folosește Teoremele de Incompletitudine ale lui Kurt Gödel pentru a demonstra limitele expertizelor psihiatrice și judiciare clasice în procesele penale de mare anvergură. • Ce presupune logica gödeliană în drept. Gödel a demonstrat matematic că într-un sistem logic formal axiomatic, există întotdeauna propoziții adevărate care nu pot fi demonstrate folosind regulile interne ale acelui sistem. • Aplicarea la dosarul Brabant: Csinta argumentează că sistemul judiciar clasic (codul penal, procedurile standard de interogatoriu) este un „sistem închis”. Când anchetatorii belgieni au încercat să explice violența criminalilor folosind doar instrumentele legii, au dat peste o „incompletitudine”. Adevărul despre rețea nu putea fi demonstrat doar din interiorul dosarului penal clasic. • Noua metodologie psihiatrică. Profesorul Csinta propune ca evaluarea discernământului și a responsabilității penale a marilor infractori (cum ar fi „Uriașul”, „Asasinul”/frații Sliman) să nu se mai facă prin simple interviuri psihologice (care pot fi manipulate de acuzați), ci printr-un formalism logico-matematic extern. Acest model matematic analizează comportamentul ca pe un text formal codificat, unde traumele, antrenamentul militar și mediul social sunt introduse în ecuații pentru a calcula matematic dacă un individ a avut sau nu control total asupra acțiunilor sale în momentul crimei. Prin acest dublu filtru—rigoarea matematică a teoriilor lui Gödel și contra-ancheta jurnalistică asupra rețelelor de crimă organizată si structurată—Thomas Csinta a oferit o perspectivă unică asupra modului în care s-a orchestrat impunitatea în cel mai sângeros dosar din istoria Belgiei.