Acasă Etichete Banda din Nivelles

Etichetă: Banda din Nivelles

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor)...

Conform rezultatelor investigațiilor noastre minuțioase (de mare anvergură), în Dosarul TBW (Asasinatelor din Brabant) ar exista o serie de „coincidențe” (mai mult sau mai puțin), între activitatea criminală a lui Claude Dubois și faptele pe care justiția le-a reproșat și care cred că (poate) nu sunt întâmplătoare, dar și o serie „elemente noi”, de altă natură, care nu au fost exploatate, fie pentru că nu au fost considerate importante de către anchetatori, fie pentru că nu au fost cunoscute în cei 40 de ani de anchetă. Prezentăm aici câteva de mare importanță, dintr-un material laborios de anchetă (în peste 100 de pagini, în format A4). Auberge du Chevaliers (Beersel, provincia Brabant în sudul regiunii Bruxelles–Capitală), unde în atacul armat pe 23 decembrie 1982, gestionarul (administratorul) José Vanden Eynde a fost ucis (asasinat) aparținea lui Jef Jurion (fost fotbalist), iar localul ar fi fost un loc de întâlnire al membrilor direcției echipei de fotbal RSC Anderlecht.Iar legătura Claude Dubois face „legătura” dintre acesta și banca Van Loo (aparținând echipei RSC Anderlecht), căreia acesta aducea clienți importanți (printer altele, și pentru spălare de bani!), împreună cu prietenul său, avocatul Ronny (Ronald Rossignol).Bancherul Léon Finné, unul dintre cei 5 asasinați pe 27 septembrie 1985 (după jaful armat de la Braine–l’Alleud), la un alt supermarket Delhaize din Overijse (provincia Brabant) lucra pentru banca Van Loo (după ce, înainte, a fost gestionarul Banque Copine de pe Avenue Louise, unde avea biroul avocatul și prietenul lui Claude Dubois, Ronald Rossignol).Acesta revenea din Le Grand-Duché (Marele Ducat de Luxemburg) și s-ar fi oprit la supermarketul din Overijse pentru a cumpăra ziarele locale.Colette Dumont, cealată presupusă vitimă a lui Claude Dubois, revenea tot din Le Grand-Duché.În ceea ce privește cuplul Fourez-Dewit, Jacques Fourez era (printre altele) și agent imobiliar și era în contact cu o serie persoane care „făceau business”, mai mult sau mai puțin legal cu Claude Dubois, în timp ce Elise Dewit lucra (printre altele) și pentru serviciul de urbanism al orașului Bruxelles cu care acesta „colabora” deseori (prin intermediul angajaților–funcționari ai săi). În plus, ulterior, am mai decoperit și o altă „coincidență”.Înainte de cele 3 jafuri armate (deosebit de sângeroase) comise în 1985 (în „etapa a 2-a” a atacurilor Bandei din Nivelles), pe 27 septembrie, la supermarketul Delhaize din Braine–l’Alleud (provincia Brabant), cu 3 morți (Roger Engelbienne, Ghislain Platanne și Bozidar Djuroski) și un rănit (Bozidar Djuroski Jr.), respectiv, la cel din Overijse (provincia Brabant) cu 5 morți (printre care un băiat în vârsta de 13 ani și bancherul Léon Finné) și un rănit (avocatul Jean-Paul Macau), dupa jaful armat de la Braine–l’Alleud), iar pe 9 noiembrie, la supermarketul Delhaize din Alost (provincia Flandra Orientală), cu 8 morți, ceea ce i-a făcut pe anchetatori să creadă că ar fi fost vorba de o „intervenție” (de răbunare) din partea filierei mafiei americane care controla Food Lion, numele lui Claude Dubois apare din nou în dosarul TBW (asasinilor din Brabant) pentru că pe 26 aprilie 1984, la ieșirea Lot-Beersel de pe Autostrada E19 este găsită o valiză–roller, care conform amprentelor recuperate de pe aceasta, ar fi aparținut presupusului „decupator din Mons”, iar printre alte obiecte (o revistă de specialitate despre armament și cu informații detaliate despre incendierea unei mașini, aceasta ar fi conținut și două arme de foc, câteva cărți de identitate furate dar și o scrisoare de santaj contra directorului regional al supermarketelor Delhaize (cu o avere estimate la cca 1,25MdFRB, echivalentul a cca 51M€).După părarea mea, ar fi fost vorba de o înscenare pentru compromiterea lui Claude Dubois (pentru că valiza îi aparținea și o ținea Le Top Ten, din Vilvoorde, dar amprentele sale nu ar fi fost identificate nici pe arme și nici pe scrisoarea de șantaj) sau a lui Ronny (Ronald Rossignol) având în vedere legătura dintre cei doi și afacerile oculte și tentaculare în care erau implicați. (....). De remercat este aici faptul că un martor de sex feminin X2 (în X-dossiers), care ar fi frecventat în anii 1980 o bandă de tineri din Nivelles din care făceau parte Philippe Lauwaert (Le Snoous), Philippe Franck, Bernard Paulus (și frații săi: Jehanne, Françoise, Camille, Juliette), Laurent Ledec și fratele său, Eric Bekaert, Philippe Mouton, François Mouton, Pascal Bekaert, Anne Huybrechts, Jesus, Jean-Paul Pilate, frații Etienne și Muriel Bernard, Damien Taverne, Eric Steenwerk, Kurt Vandera, Manuel Mauquois, fiul notarului Molle, Jijacli Nabil, Catherine Françoise, având ca leaderi pe Bernard Paulus, pe Franck Philippe și pe Pascal Bekaert, înainte de jafurile armate din Brabantul Valon, ar fi frecventat un club de tragere (tir sportiv) la Seneffe (regiunea Wavre) sub podul autostrăzii A19 al fostei papetării din Genval, în proximitatea pădurii Hall. O altă bandă de tineri (sau „superpoziționată”, oarecum, peste cea de mai sus) care „gravita” în jurul lui Kurt Vandera, ar fi comis 47 furturi cu violență, 6 tentative și 9 furturi calificate, un „rackett” la restaurantul Menestrel pe malul lacului Genval, pe 13 iunie 1982 (în care unul dintre membri bandei ar fi fost rănit de către un jandarm) dar și un furt de la Contele Launoy din Waterloo, tot în 1982.Un alt „amănunt” remarcat de către martorul X2 ar fi fost că un tinichigiu italian ar fi împrumutat bandei vehicule și arme de foc, probabil, nu pentru a se deplasa și a se antrena la clubul de tir din Seneffe.Sau faptul că Nadine Dubois (prietenul lui Daniel St-Jean, care, ulterior, a devenit prostituată la Bruxelles), este rugată în seara zilei de 17 septembrie 1983 de către Philippe Lauwaert să aducă niște prieteni (care nu au permis de conducere), la barul (cafeneaua) „Telephone” din Lillois, înainte de jaful aramat de la supermarketul Colruyt din Nivelles (soldat cu 3 morți, jandarmul Marcel Morue și cuplul Fourez–Dewit).Interesant este faptul că la primul drum al ei ea observă prezența unui vehicul Mercedes 190 (de culoare albă sau gri) la stația de benzină, iar la revenire, în jurul orei 01h30, vehiculul era tot acolo.În cursul zilei următoare, ea află din presă de atacul armat din noaptea trecută.Cu dosarul jafului armat de la Colruyt din Nivel sunt însărcinați comisarii Bernard Glimes, Patrick Denis, Luc Haulotte (de la PJ) și Procurorul Jean Deprêtre.Mama lui Philippe Lauwaert a fost secretara lui Jean-Marie Schlicker (cel de-al 2-lea judecător în dosarul TBW) pe vremea când acesta era avocat. Odată cu mutarea sediului Poliției Judiciare din Nivelles în 1987, o parte o serie de documente din dosarul „Les Balettes roses” au dispărut.(Re)amintesc aici faptul că dosarul „Les Ballets roses” (pângere penală depusă la jandarmerie cu nr.38.66.4982/79, în conexiune cu „Minderjarigen” dosar nr.348/81 cu PV nr15538) în care ar fi participat la partuze (ședințe colective de desfrâu sexual sau orgii, partide de sex în grup), alături de înalți funcționari ai statului belgian (miniștri, jandarmi cu rang înalt, oameni politici, înalți funcționari ai statului, etc.), chiar și regele Albert II al Belgiei, au existat bănuieli că și acesta ar fi avut legături cu dosatul TBW (Asasinatele din Brabantul Valon), cu atât mai mult cu cât, tot, procurorul Jean Deprêtre, l-ar fi clasat, fără urmări (cu puțin timp înainte de debutul asasinatelor din Brabant), sub pretextul că protagoniștii principali, André Pinon (psihiatru din Bruxelles) și soția sa Josiane Jeuniau, „Les monstres du loch Ness”, ar fi transformat doar „un fantasm într-o legendă urbană”.„Pista” purta numele de „Teoria „cadavrelor distinse” (crime–asasinate cu un scop precis, dismulate în măcel uman) în raport (legătură) cu celebrul dosar Pinon (de orgii sexuale în grup, în care, ar fi existat dovezi că înalți funcționari ai statului, miniștri, jandarmi cu grad înalt și chiar regele Albert II al Belgiei, ar fi participat la partuze–sex în grup, în care ar fi fost implicați minori), mai ales, după asasinarea bancherului Léon Finné (pe 27 septembrie 1985).Ceea ce este însă interesant, este faptul că atunci, noul substitut al procurorului regelui de la Nivelles, Jean Deprêtre, care, ulterior va fi însărcinat și cu dosarul TBW (Asasinatele din Brabantul Valon), va împiedica (refuza) depunerea în dosarul de instrucție („Roze Balletten/Les Ballets roses”) ale casetelor video cu celebre partuze din vila dr. Ronald Bettens.Ca urmare, la sfârșitul anului 1981, Jean Deprêtre clasează dosarul cu nr.38.91.1005/79, ca și cum acesta, în realitate, nici n-ar fi existat, cu atât mai mult cu cât, ulterior (cu aproape peste un deceniu), pe 13 februarie 1990 o tânără femeie de naționalitate franceză Maud Sarr afirma (sub anonimat) că printre cei care ar fi participat la orgiile sexuale ale „Ballets roses” s-ar fi aflat chiar si Jean Deprêtre, comandantul Jandarmeriei Léon François (fost și șef al BND–Biroul Național de Droguri), respectiv, Marcel-Henri Jaspar (1901–1982), fiul arhitectului Ernest Jaspar (1876-1940), fost avocat și om politic cu o orientare politică liberală și cel mai tâmăr membru al ministerelor guvernului belgian (în exil la Bordeaux în 1940), devenit apoi ministru plenipotențiar de pe lângă guvernul cehoslovac (tot, în exil), cunoscut pentru lucrările sale Congo belge și Héliopolis, oraș creat în Egipt de către industriașul belgian Edouard Empain (1852–1929), bunicul lui Édouard-Jean Empain (Wado, 1937–2018, fost PDG–Președinte Director General al grupului Empain-Schneider timp de un deceniu, 1971–1981, care a făcut obiectul unei răpiri celebre pe 23 ianuarie 1978, eliberat pe 26 martie contra sumei de 40Mil FRF (cca 23 M€PPA). Subiect de teză de doctorat. Kidnapping de lux. Celebrele răpiri ale celei de-a...În sfârșit, după părerea lui Nadine Dubois, vehiculul Mercedes era utilizat de către cei care frecventau Ciupercăria de la Auderghem (Bruxelles–Capitală), unde pe 14 februarie 1984, în jurul orei 21h00, anunțați telefonic (anonim), de un incendiu devastator, pompierii din Bruxelles vor descoperi cadavrul (gol și carbonizat) al adolescentei Christine Van Hees (în vârstă de 16 ani)Însărcinat cu ancheta în dosar, a fost comisarul general Christian de Vroom, de la PJ (Poliția Judiciară) Bruxelles, iar conform declarației acestuia, înainte ca trupul tinerei să fie ars pe un rug improvizat, aceasta a fost violată și ștrangulată. Timp peste 3 decenii anchetatorii de la poliția federală belgiană vor explora zeci de piste fără niciun succes, după ce pe 13 septembrie 1984, un punk, Serge Clooth este arestat și inculpat, dar va fi eliberat după peste 3 ani de detenție provizorie, pentru că anchetatorii vor ajunge la concluzia că indiviul nu era vinovat. În 1997, un anonim, la început, iar ulterior cunoscut sub numele de Régina Louf, afirma că ea ar fi participat la execuția lui Christine și susținea că ea ar fi fost victima unui un ritual satanic, practicat de către pedocriminalul Marc Dutroux și Jean-Michel Nihoul (om de afaceri și escroc belgian din Bruxelles, asociat cu criminalitatea sexuală a lui Marc Dutroux) dar, în 2014 pista lor va fi abandonată de către Parchet, iar cei doi sunt scoși de sub urmărirea penală în dosar. (A se vedea pentru detalii lucrarea autorului Subiect de teză de doctorat inter–pluri și transdisciplanar. Crime sexuale. Dispariții...)Aparent, acest dosar criminal „La Champignonière”, care nu are nicio legătură cu cu dosarul TWB (Asasinatele din Brabant) transmis Parchetului din Nivelles.Procurorul găsește însă similitudini între Banda din Nivelles și cea de tineri de la Ciupercărie, în dosar, dar există divergențe „serioase” între anchetatorii implicați Georges Marnette, Joël Stevens (de la PJ Nivelles) și Bernard Glimes.Într-un raport, în acesr dosar, apare mențoionat numele de „Jesus” și o mașină cu un „vultur” pe capotă, precum și locurile (localurile) pe care acesta le frecventa.Iar italianul (garajistul), poseda un vehicul Ford Transam și în plus, se pare că, printre altele, ar fi și „șchiopătat”.Printre alte „amănunte”, martorul X2 afirma că un „oarecare” Olivier Castiaux (al cărui amantă ar fi devenit în 1984, în timp ce era într-o „relație cu fratele acestuia, Karel Castiaux), se afla în întreținerea garajistului italian, care era în relații (foarte) bune cu patronul localului Les Trois Canards, frecventat, printre alții și de către cuplul format din dr. Mailleux și dr. Lombard, care cu dr. Zimmer, făceau parte din anturajul bandelor din Nivelles.Un martor în dosarul Dutroux, afirma că numele înregistrat în documente al lui Maileux era „Mah.ieu” (care se pronunță Mailleux) și care organiza partuze (sex–party) la Feluy.Conform investigațiilor noastre, acesta ar fi fost medic în închisoare, dar conform martorului X2, el ar fi avut o activitate și în „centrul medical Place E. Delalieux din Nivelles" (X2, PV.118379).Proprietarul unei carmagerii (măcelării) la Bruxelles, el ar fi avut un angajat cunoscut ca „marele blond” (le grand blond) care ar fi fost în contact cu Jean-Michel Nihoul și cunoștea un oarecare „Marceleau”, pe lângă proprietea căruia ar fi fost găsite armele pescuite în cursul lunii noiembrie 1986, la locul „Le Large de Fauquez” (Ronquières) de-a lungul canalului Charleroi-Bruxelles de către o echipă de anchetă flamandă Delta) pentru a cerceta fundul acestuia cu scopul găsirii unor arme de foc de care s-ar fi debarasat în locul indicat mai sus asasinii (conform unui denunț anonim).În plus, conform declarației martorului X2, Castiaux l-a fi cunoscut și pe Jacques Van Camp, patronul pensiunii „Les Troi Canards” din Ohain (pe care Mailleux și Lombard l-ar fi frecventat cu regularitate) și care a fost ucis de membrii bandei din Nivelles, pe 2 octombrie 1983Un alt cuplu, Dassonville Carine și Emmanuel („clarvăzători”, „vrăjitori”), „prieteni” cu martorul X2, l-ar fi frecventat pe Castiaux, iar Carine ar fi fost în relații bune cu cei de „La Champignonière și l-ar fi cunoscut și pe VDB (Paul Vanden Boeynants, 1919–2001, om politic belgian, fost prim-ministru în perioada 1966–1968 si 1978–1979), pe care l-ar fi întâlnit cu ocazia decesului Santini.Ei l-ar fi hipnotizat pe martorul X2 și i-ar fi străpus gâtul cu ace n mai multe locuri.Conform lui Castiaux (care își mai întreținea, din când în când, vehiculul și la garajul Wauthier Braines, unde a avut loc un alt asasinat anchetat de către comisarii Patrick Bertrand și Patrick Denis, anchetorii lui Jean-Marie Schlicker), martorul X2 ar fi fost o „vrăjitoare” într-o viață anterioară, pentru că pe corpul ei ar fi fost prezente 3 triplete de 3 neguri, iar substitutul procurorului Jean Deprêtre, ar fi fost îndrăgostit de ea, căreia de altfel, i-ar fi și mărturist acest lucru în scrisori, pe care i le-ar fi dat lui, personal.În cursul anului 1987, ea (martorul X2) si Castiaux ar fi luat masa de mai multe ori cu Christian Bayens (judecător de instrucție) și De la Chevalière (probabil, Damien „judecător de pace și libertate” la Tribunalul din Tournoi).Bayens susținea că la dineurile Opus-Déi de la castelul Don Jolbert (supravegheat de către Patrick Denis, copii ar fi făcut felații invitaților (chiar în timpul mesei sau după). În 1988, Castiaux și martorul X2 ar fi fost într-un voyage în Franța, ocazie cu care l-ar fi întâlnit pe Wilfried Martens (1936–2013, om politic flamand, cu tendințe democrat creștine, fost membru al Christen-Democratisch en Vlaams–CD&V, ex-CVP și prim-ministru belgian în perioada 1981–1992 și președinte al Partidului European între 1990–2013).Castiaux s-ar fi întâlnit cu un jandarm sau polițist de la Nivelles (probabil, pe Lionel Ruth care împreună cu Eddy Vos conduceau, atunci, o echipă formată din 12 anchetatori), iar martorul X2 ar fi revenit singură, după un sejur de 10 zile.Tot Patrick Bertrand și Patrick Denis (de la PJ Nivelles, care ar fi fost și unul dintre amanții martorului X2) susțineau și faptul că în cele două atacuri armate la supermarketurile Delhaize din Braine Alleud și de la Overijse, pe 27 septembrie 1985, ar fi acționat, simultan două bande, distincte.Din contră, jandarmul Costa din cadrul echipei de anchetatori susținea că ar fi fost vorba de aceași bandă, în cazul în care aceasta ar fi avut „niște informații” și ar fi dispus de un „itinerariu favorabil”. De remarcat este și faptul că în perioada 85/86 dosarul TBW a fost transferat celulei de anchetă din Jumet (condusă de către Lionel Ruth), ca de altfel și dosarul „La champignonière”.Într-o seară la Dolo (club privat de partuze din Etterbeek, administrat de către Dolores Bara), martorul X2 ar fi surprins o conversație între comisarii Georges Marnette și Patrick Bertrand legată de „eliminarea” unui taximetrist.În cursul zilei următoare, aflăm din presa locală că pe 9 ianuarie 1983, un șofer de taxi independent Constantin Angelou a fost găsit în portbagjul mașinii sale, asasinat, la Mons (provincia Hainaut), controlat cu puțin timp înainte de către comisarul Alex Deloyer (de laAntigang–Poliția Judiciară Bruxelles) în timp ce aștepta un client pe Av. de l’Hippodrome la Ixelles). Constantin Angelou a lucrat pentru aceeași companie de taxi STI (Société des Taxis Indépendants) pentru care a lucrat și José Vanden Eynde la acea vreme (ucis pe 23 decembrie 1982 în pensiunea–restaurant Chevalier din Beersel, de către banda din Nivelles, după ce a fost torturat cu bestialitate) la fel ca și Herman Wachtelaer (la „începutul” activității sale de extremist de dreapta), fiul unu Waffen SS, care a condussocietatea secretă Yggdrasil–Levensboom („calul lui Yggr” sau „calul lui Odin”, arborele vieții și arborele cunoașterii, simbolul formei nesfârșite ramificate, forța vitală aprigă), cărora ar fi aparținut și o serie de membri importanți și ai WNP, printre care menționez pe Michel Libert (din 30 octombrie 1982), Jean-Francis Calmette (din 8 noiembrie 1982), Frédéric Saucez (din 31 mai 1983) și Christian Elnikoff . Wachtelaer ar fi „staționat” majoritatea timpului în jurul Gării de Nord, unde ar fi frecventat restaurantele grecești (inclusiv, „Athènes”), unde ar fi intrat în contact Angelou și cu Vanden Eynde.Din păcate (sau din fericire), Herman Wachtelaer, până la urmă, a fost disculpat în dosar.În sfârșit, în privința lui Jean Deprêtre (fost procuror al regelui din Nivelles, timp de 22 de ani, pa care l-a părăsit la vârsta de 67 de ani, în 2003) putem menționa faptul (puțin cunoscut) că acesta ar fi fost șantajat cu moartea fiicei sale Claire–Anne (branșată la aparate pentru a trăi în clinica Anne-Sophie Bordet), decedată ca urmare a unei grave maladii în 1987.El ar fi fost coleg cu Dassonville Carine la Universitatea Catolică Louvain-la-Neuve), care la rândul ei, ar fi fost și ea amenințată cu moartea, ca de altfel și comisarul Marc Simon și fiica sa. Martorul X2 ar fi frecventat și ea Dolo, unde l-ar fi cunoscut pe Madani Bouhouche, dar și pe soția acestuia, în cadrul unei „reuniuni”, la Hilton, la care ar fi participat Jean Gol (1942–1995, om politic belgian, fost deputat de Liège din 1971, apoi, secretar de stat al economiei regionale Valonia între 1974–1977), (1939–2018, om politic și istoric belgian, fost membru al Partidului socialist, autor al legii contra rasismului și xenofobiei adoptată în 1981), Wilfried Martens, VDB, Willy-Clarisse-Elvire-Hector) De Clercq/De Clerck (vicomte, 1927–2011, om politic belgian flamand) Jean-Michel Nihoul, Delvoye și Karel) și la care ea n-ar fi fost prezentă „la fața locului” pentru că ar fi „așteptat la bar”. Conform comisarului lui Jean-Pierre Dorane (obligat să demisioneze din postul de director al Poliției Judiciare din Charleroi în 2009, după 10 ani în funție), ar mai exista un nume în dosarul TBW care nu ar fi fost dat „publicității”.Este vorba de Schwart (un traficant de arme) numele căruia apare, pentru prima dată, în dosarul criminal Mendez (asasinarea în vehiculul său, un WW Passat break–verde închis, pe autostrada Bruxelles–Namur, la Rosières, pe 7 ianuarie 1986, a inginerului comercial Juan Mendez de la Fabrica Națională de Arme din Herstal, care ar fi făcut dezvăluiri fratelui său José Maria referitor la faptul că firma utiliza pentru desfacerea produselor sale o piață paralelă ilicită în America Latină, de care ar fi beneficiat și țări aflate sub embargou–cum ar fi Surinam sau Venezuela, care ar fi adus Belgiei un beneficiu anual de cca 400.000$US).Atât Castiaux căt și Jacques Van Camp, patronul pensiunii Trois Canards (care ar fi fost, conform investigațiilor noastre, o parte, a unei „loje masonice”) îl cunoșteau bine pe Schwart (aparținâmd fie la Mossad fie unei organizații paramilitare arabe), ca de altfel și jurnalistul belgian Serge Dumont (cu numele său real Maurice Sarfatti), corespondent în Orientul Mijlociu al cotidianelor Le Soir (Bruxelles), Le Temps (Genève) și La Voix du Nord (France), răpit și sechestrat timp de 24 ore la Cairo pe 2 februarie 2011, care ar fi avut relații apropiate cu Dorane și frații Mendez, și ar fi lucrat în dosarul TBW și cu celebrul jurnalist belgian René Hacquin (1941–2006) colaborator al cotidianelor La Libre Belgique, iar ulterior, al Le Soir, cu jurnalistul și scriitorul belgian Walter De Bock (1946–2007, fiul lui Alfons De Bock, fost profesor de fizică și prorector la Universitatea Catolică din Louivain), care a colaborat la Nieuwe Linie, Knack, BRT, De Krant și De Morgen, respectiv, cu Paul Ponsaers (n.1952, licențiat în sociologie și doctor în criminologie, profesor la Universitatea Gand) sur les tueries. (https://www.youtube.com/watch?v=f51i7zDpepc) În ceea ce îl privește pe Lionel Ruth, acesta l-ar fi frecventat și pe Bill șoferul lui Paul Vanden Boeynants (răpit pe 14 ianuarie 1989, de către banda lui Patrick Haemers, operațiune pusă la cale de către BRS–Brigada Socialistă Revoluționară și eliberat pe 12 februarie la Tournai de 63Mil FRB–cca 10,3Mil€PPA), cu care, conform martorului X2 se întâneau pe parkingul (în parcarea) motelului Drogenbos, unde ea venea acpmpaniată de către amantul ei, comisarul Patrick Denis. Merită adăgat și faptul că Bill ar fi fost în contact și cu un alt dr. Zimmer, iar la în clubul Dolo, pe care îl frecventa, intra în contact cu Bouhouche. În sfârșit, în acest dosar TBW (al asasinilor din Brabant) existau o serie de întrebări, dintre care la majoritatea nu au putut fi „exploate” nici până în prezent, cu toate eforurile depuse de către judecătorii de instrucție care l-au instrumentat (Guy Wezel, Jean-Michel Schlicker, Freddy Troch, Jean-Claude Lacroix, Jean-Paul Raynal), până la numirea oficială în 2012 a lui Martine Michel (cel de-al 6 judecărtor de instrucție, devenită din 17 iunie 2020 președinta Tribunalului de Prima Instanță din Chareleroi), cu Comisarul Eddy Vos ca șef de anchetă, ar fi avut la dispoziție un efectiv de cca 80 de anchetatori (polițiști și jandarmi). Este vorba de conexiunile (legăturile) dintre infracțiunile (aproape, în exclusivitate, criminale) care ar fi fost comise de către membri bandei din Nivelles. (...). În această (vastă) conspirație, în care după cum am văzut, ar fi fost implicați jandarmi (conform unui raport în 39 de pagini ai jandarmilor–subofițeri–adjutanți șefi, Gérard Bihay, Guy Dussart și Franz Balfroid de la BSR–Biroul de Supraveghere și Cătare de la Wavre), membri ai grupului G („Gendarmerie”), care ar fi acționat la comanda (și din ordinul) unor personilități politice (de extrema dreaptă), până la urmă, nu a condus la niciun rezultat în privința identificării membrilor bandei din Nivelles.Primul jandarm-anchetator însărcinat cu investigațiile în dosar, în perioada 1985–1994, subofițerul Alain Lachlan (decedat la Namur pe 15 iulie 2018, la vârsta de 64 de ani), a urmărit această pistă, care îl avea ca protagoniști pe Paul Latinus (fondatorul Westland New Post (WNP), dar mai ales pe Michel Libert (presupusul „uriaș”), Eric Lammers și Marcel Barbier, militanți neonaziști (membri ai WNP), cercetați penal pentru asasinarea cuplui Alphonse Vandermeulen (în vârstă de 31 de ani) și Francesca Arcoulin (în vârstă de 44 de ani) din Anderlecht în 1982 și pe Jean Bultot (care pe 27 ianuarie 1986 s-a refugiat, cu soția și copilul în Paraguay, după ce, pe 26 ianuarie 1986, judecătorul de instrucție Jean–Michel Schlicker care succede lui Guy Wezel, l-a inculpat pe Bouhouche în dosarul asasinatului inginerului Mendez) Aici îmi permit să fac o observație importantă legat de complicitatea lui Michel Libert la jafurile armate și asasinatele din Brabant.Într-un interviu, acesta din urmă (fost unul dintre leaderii organizației de extremă dreaptă Westland New Post–WNP), răspunde pe 23 mai 2018 unei provocări din partea unui martor anonim (recrutat în WNP), care într-o declarație a sa susținea că chiar el i-ar fi spus că în 1982 ar fi fost implicată într-o fuziadă (schimb intens de focuri de armă) cu poliția în care un jandarm a fost ucis și că ar fi făcut parte din banda din Nivelles (fiind „le géant”).În ceea ce îl privește pe Michel Libert, acesta recunoaște că ar fi efectuat, des, misiuni de „reperaj” în lanțul (rețeaua) de magazine GB (Grand Bazar, creat în 1985 exploatat de către grupul Carrefour și oficial, dispărut în 2009, cu toate că în acest an existau înca 780 de magazine, dintre care 58 încă și în 2013) și în special în cel din GB Crainhem, dar neaga orice implicare a sa în jafurile armate și asasinatele din Brabant. Și într-adevăr, în mărturia anonimă există o serie de incoerențe.Pentru că în atacul armat de la armureria Dekaise din Wavre, pe 30 septembrie 1982, este ucis nu un jandarm, dar un polițist comunal, inspectorul Claude Haulotte și nu în timpul urmăririi vehiculului asasinilor, dar în fața armuriei.Doi jandarmi au fost, doar, răniți și nu uciși, în timpul urmăririi vehicului asasinilor către Bruxelles.Și în sfârșit, pe 30 septembrie 1982 era singura dată când dintre cei 3 („uriașul”, „bătrânul” și „asasinul”) membri „activi” ai bandei a lipsit unul, iar acesta a fost uriașul, ori Libert măsura 1m91, deci este imposibil să nu fi fost remarcat dacă ar fi fost la fața locului (dramei). Apoi, faptul că Michel Libert efectua reperaje des în contul WNP, nu înseamnă mare lucru, pentru că lucra, atunci, îm magazin în calitate de „agent de securitate”, iar în acesta nu s-a comis niciun jaf armat și ca urmare, nici n-au fost victime. În ceea ce privește fuziada cu poliția din 1982 (probabil, în cea de la Maubeuge), Libert susține că ar fi fost, doar, în trecere (tranzit), o singură dată în viața lui, în drum către un prieten care locuia la Charleville-Mézière.În concluzie, Alain Lachlan (adjutant la jandarmeria din Wavre) primul jandarm-anchetator aparținând CBV (Celula Brabantului Valon) însărcinat cu investigațiile în dosar (în perioada 1985–1994), legat de implicarea organizațiilor extremiste, ar fi fost convins, ca de altfel și adjuntatul șef Gérard Bihay, că asasinatele din Brabant ar fi avut un caracter politic și ar fi avut ca scop destabilizarea țării pentru înlocuirea regiumului politic regalist.(Re)amintesc aici faptul că, oficial, activitățile WNP se vor încheia după moartea lui Latinus, dar WNP se destrama deja în 1983 – cănd are loc trădarea lui Latinus. După eliberarea lui Libert în ianuarie 1984 (care el însuși va fonda, ulterior, două organizații de etremă dreaptă: „Les compagnons du Christ Graal” și Cersber–Centre d’étude et de recherche socio-biologiques et raciales) au existat două grupuri în cadrul WNP: Grupul Latinus (Paul Latinus, Karl Delombaerde, Guido Delvaux și Jean-Paul Dauphin), respectiv, Grupul Libert ( Michel Libert, Xavier Sandron, Benoit Delcorps, Christophe Delcorps, Xavier Delcorps, Marcel Barbier și Eric Lammers). Pe lângă aceste două facțiuni rivale, un al treilea grup („pro-violență”, format din Bruno Caille, Christian Elnikoff și Lucien Marbaix) a fost activ în cadrul WNP, cel mai probabil după moartea lui Latinus. Alături de cei menționați mai sus au mai apărut ca inculpați la procesul corecțional al WNP de la Bruxelles din 1988 Frédéric Saucez, Jean-Bernard, Pèche, Francine Vandenborre, Françoise Durvin, Philippe Vandenherewege și Marc De Jode. În sfârșit, în afară de cei menționați mai sus, inculpații „principali” și cei „periferici”, în dosarul filierei „boraine” (Cocu, Michel; Baudet, Michel; Vittorio, Adriano; Bouaroudj, Kaci; Estiévenart, Jean-Claude; Debruyn, Josiane) au mai fost anchetați începând cu 1983 (dar până în 1985 disculpați în dosar) și alți posibili complici, denunțați de către Adriano Vittorio: Jean-Louis Dramaix, Vincent Louvaert, Willy De Schepper, Robert Becker, respectiv, taximetristul Constantin Angelou (asasinat la Mons și găsit în portbagajul mașinii sale).. Au existat, evident, și alții.Dintre aceștia aș menționa pe Daniël Blanchart (1955–2008, constituție ateletică–robust, înalt–1m90, posibilul „uiriaș”, decedat ca urmare s unui cancer) care avea în gestiune o întreprindere de fierărie (pe care ar fi exploatat-o timp de 34 de ani) pe strada comerțului nr.345 la Elouges (secțiune a orașului Dour din provincia Hainaut, regiunea Brabantul Valon) numai că acesta n-ar fi avut niciodată nimic de-a face cu justiția, chiar dacă i-ar fi cunoscut pe mulți dintre cei incupați din „filiera boraine”, în special, cu ocazia perecerilor pe care le organiza. Se pare că s-a căsătorit cu puțin timp înainte de a muri cu o cameruneză (în vârstă de 26 de ani), pe care l-ar fi cunoscut-o prin internet și cu care avea și un copil. Din contră, conform anchetei noastre, Daniel Blanchart nu ar fi murit de cancer, dar ca urmare a unui traumatism cerebral (după o comă profundă care a durat o săptămână) pe care l-ar fi suferit  într-o altercație (de o rară violență) între fierari (dealeri) rivali.Pe de altă parte, terenul pe care funcționa întreprinderea lui nici nu ar fi fost a lui, personală, dar fi fost în locație și ar fi aparținut unei societăți de pompe funebre. Aici menționez faptul că el ar fi intrat în colimatorul justiției când în proximitatea întreprinderii sale (de la sfârșitul anilor 1979 și până în prima jumătate a anilor 1980), cu ocazia uor amenajări teritoriale (locale) ar fi fost găsite schelete (umane) și diferite obiecte (printre care și arme) care ar fi aparținut victimelor jafurilor armate sau ar fi fost „originare” din magazinele în care au avut loc jafuri armate.Richard Brouette (decedat la începutul anilor 1990) un antreprenor de pompe funebre (și dealer de fier vechi din Boussu), în contact „direct” cu  Daniël Blanchart dar și cu  Michel Cocu, respectiv, Michel Baudet (care erau inculpați principali în dosarul TWB și ar fi lucrat în trecut pentru el) a fost și el în arest preventiv (detenție provizorie) timp de 1 an (în perioada 1983–1984, în pauza „asasinatelor”), ca un posibil „potențial” membru al „filierei boraine”, după ce vehiculul marca Saab 900 Turbo (implicată în jafurile armate ale Bandei din Nivelles) ar fi fost văzută (și parcată) într-o magazie (garaj) a lui. În plus, acesta ar fi fost și el un fanatic al armelor de foc și posesorul unui revolver de 9mm, respectiv, o carabină (pușcă automată, cu numărul de inmatriculare 413.424) care l-a început, „părea că ar fi fost utilizate în atacuriile armate ale asasinilor”. Conform anchetei noastre, Brouette ar fi fost arestat pe 18 iunie 1984 pentru deținerea ilegală a unui Luger P38 (revolverul de 9mm) și eliberat pe 25 iulie 1984, iar tatăl lui Richard Brouette, ar fi fost vărul lui Michel Baudet.Jean-Claude François (n.1945, cca 1m77–înălțime, originar din Thulin, de lângă Bergen, fost temnicer–gardian la închisoare, înainte de a fi șofer) care locuia în orașul Dour, a fost  și el suspect în cadrul anchetei că ar fi aparținut  Bandei din Nivelles. Într-un interogatoriu al lui Michel Cocu (cel din 2 decembrie 1983), François a fost „menționat” pentru prima oară (de către acesta) drept coautor al jafului de la supermarketul din Nivelles. El ar fi fost în vehiculul Saab 900 Turbo, împreună cu Cocu și alți 2 și tot el ar fi fost cel care–potrivit lui Cocu–ar fi folosit (deschis focul) cu pistolul Colt .45 la jaful armat de la Nivelles. El ar fi fost în contact cu  Adriano Vittorio (pe care l-ar fi cunoscut în închisoare), după ce acesta a fost pus în libertate, cu care ar fi participat la un jaf din Drogenbos, alături de Baudet, Estiévenart și Cocu.Jean-Claude Ilegems (poreclit „Tonton Zébule”, care locuia pe proprietatea lui Richard Brouette și lucra ocazional pentru el),  găsit mort–spânzurat (de un stâlp din beton) pe 9 iunie 1983 lângă rulota în care locuia de pe proprietatea lui Brouette. Odată cu arestarea acestuia în primăvara (vara) anului 1984 în dosarul TWB (Asasinatelor din Brabant), un alt dosar urma să fie deschis, cel al sinuciderii foarte ciudate (bizare, dubioase) a lui Jean-Claude Ilegems, căruia, Richard Brouette (care a apelat uneori la serviciile lui contra cost), i-ar fi  oferit adăpost într-o rulotă pe un teren viran din Boussu (pe același teren pe care ar fi fost ascuns Saab 900 turbo, utilizat la jafurile din Temse și supermarketul Colruyt din Nivelles).După furtul vehicului Saab 900 turbo din garajul Jadot din Braine-l'Alleud în noaptea de 8 spre 9 iunie 1983, anchetatorii s-au întrebat în mod firesc dacă nu cumva Jean-Claude Ilegems ar fi aflat despre activitățile infracționale criminale ale celor din anturajul său (Richard Brouette, Michel Cocu și Michel Baudet), ceea ce ar fi „necesitat” eliminarea (lichidarea) lui. De altfel, cei 3 ar fi lucrat, în trecut și pentru firma de construcții a lui Richard Brouette. Înmormântat într-o „mare grabă” (fără practicarea unei autpsii medico–legale „adevărate”), pe 13 iunie 1984, judecărul de instrucție însărcinat cu instrumentarea dosarul a ordonat exhumarea lui, iar examinarea cadavrului de către legist ar fi pus în evidență faptul că acesta, înainte de a se „sinucide” ar fi fost îmbătat și bătut.Comisarul Jean–Pierre Tilmant de la Poliția Judiciară din Bruxelles ar fi fost și el convins că Tonton nu s-ar fi siuncis (din cauza pozțiței anormale a corpului în cazul unui siuncigaș), dar, această pistă nu a fost explorată în continuare și Richard Brouette a fost eliberat după câteva săptămâni în detenție provizorie din motive de „probe fiabile insuficiente, pentru menținerea lui în detenție”. Cei din Boussu care l-au cunoscut pe Ilegems și care îl știau de „bon vivant” (gurmand), un tip amuzant (distrativ), foarte „mobil” (dinamic) rămân convinși și ei că Tonton a fost pur și simplu ucis. El (care locuia într-o rulotă, înconjurată de „mașini–epave” abandonate), pe proprietatea dealerului local de servicii funerare (pompe funebre) Richard Brouette, era ultimul care închidea, în fiecare seară, cafeneaua (berărie) din Boussu, după ce ultimul client „avea chef să plece”.Jean-Louis Dramaix (n.1945 la Wasmuel–regiuna Mons, mecanic de profesie cu domiciliul pe Chaussée de Bruxelles nr. 157 din Vorst/Forest, care semăna foarte mult cu fostul jandarm Christian Amory, consemnat de altfel, într-un proces verbal de către anchetatori) a fost acuzat și el de către unii membri ai „filierei boraine” că ar fi participat (și lel) la jaful din supermarketul Delhaize din Uccle. În plus, Michel Cocu ar fi susțiunut într-unul dintre cele 28 variante ale declarațiilor sale că Dramaix ar fi participat atât la jaful armat de la Nivelles împreună cu Adriano Vittorio cât și la cel de la Temse (Tamise) de unde au fost furate cele 7 veste anti-glonț.Dramaix a fost interpelat pe 13 decembrie 1983 (în urma unui denunț ai membrilor „filierei boraine” deja anchetați în jaful armat de la supermarketul Delhaize din Genval pe 4 martie 1983) de către echipa GRB (Grupul de Reprimare a Banditismului) al Poliției Judiciare condusă de către comisarul  Georges Marnette (acuzat de falsă pedofilie și suspendat temprar în dosarul Elio Di Rupo, decedat în 2010), care a interpelat și pe legendarul criminal François Besse („regele evadărilor”), dar și pe ați răfăcători belgieni, printre care pe Hassan Maâche (gangster belgian, care împreună cu fratele său Mohammed și Baghdad Maâche, au fost implicati într-o serie de jafuri armate și evadări), respectiv, pe Marcel Habran („specializat” în atacul furgoanelor blindate transportoare de fonduri în cash), fiind implicat și în ancheta privind activitatea teroristă a organizației de extremă dreaptă WNP (Westland New Post), fondată de către  Paul Latinus, respectiv,  Front de la Jeunesse (condus de către  Francis Dossogne). „În umbra vieții″ (Partea III). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez (MCF). Brand-uri...). Cu o jumătate de ani înainte de jaful comis pe 19 decembrie 1969 (în valoare de cca 50.000€PPA) de către Jean-Claude Estiévenart și Oswald Rigali la uzina Carbochimique din Tertre), în noaptea de 18/19 iunie 1969, Dramaix, împreună cu  Estiévenart și alți 2 complici, ar fi escaladat zidul cazarmei Rolinkazerne din Etterbeek (unde își terminase serviciul militar) și ar fi furat 3 mitraliere semiautomatre, participând cu acestea la diferite spargeri ale „filierei boraine” și la 7 furturi de automobile.Mai mult, arma (pistolul) de serviciu al unui agent național fiscal din Eugies, furat pe 12 iulie 1970, a găsit la domiciliul lui Dramaix cu ocazia unor percheziții efectuate în cursul lunii august, după arestarea complicilor săi. Exista deasemenea și suspiciunea implicării sale în jaful armat pe 1 decembrie 1983, la magazinul de bijuterii al familiei Szimusyk din Anderlues (provincia Hainaut) în care soții Maria Krystina Szimusyk (în vârstă de 38 de ani) și Jean Szimusyk (în vârstă de 43 de ani) de origine poloneză stabiliți peste un deceniu în Belgia, au fost asasinați cu sânge rece. El a fost pus în libertate și disculpat în dosarul TBW pe 28 iulie 1984, iar înainte de a fi arestat, lucra ca șofer și susținea că ar fi „rupt” deja cu trecutul său de infractor, deci, n-ar fi avut, absolut, nicio legătură cu jafurile armate în care anchetatorii au vrut să-l implice „forțat” ca țap îspășitor.În sfârșit, ultimul de pe lista suspecților Cel Waals Brabant, a fost politicianul de extremă dreaptă Simon Gevenois (fost membru al Blocului neo-nazist de extremă dreaptă Belge și al Agir, organizații–cu mulți susținători în regiunea La Borinage și  colaboratoare cu Frontul Național Francez al lui Jean-Marie Le Pen) care locuia la o fermă în Honnelles, lângă granița belgiano-franceză–la cca 50km, și era astfel vecin cu gangsterul Adriano Vittorio, considerat mult imp, „părintele spiritual” al bandei din Nivelles. Ferma sa organiza tot felul de întruniri cu militanții de extremă dreaptă ai „Front de la Jeunesse” la care nu rareori ar fi participat si gangsterul Adriano Vittorio (în „calitate” de fost membru al SAC – Serviciul de Acțiune Civică). În percheziția efectuată pe proprietatea sa ar fi fost descoperite o serie de conversații (înregistrate pe casete) cu 10 ofițeri de rang înalt al Armatei belgiene, material propagandistic  neo-nazist, pistoale antirevoltă, etc, dar nu și echipament (armament) utilizat îm jafurile armate de către banda din Nivelles. Ca urmare, el  (fost, printre altele și informator al securității statului, devenit în 1985 leaderul partidului de extremă dreaptă „Forces Nouvelles”) a fost, doar, învinuit și audiat în dosarul TWB fără să fi fost inculpat și acest lucru, foarte probabil și din cauza „vecinului” său Adriano Vittorio, dar nu numai, pentru că mulți dintre susținătorii săi avea legături cu lumea interlopă sau cu crima organizată.În sfârșit, după achitarea în „bloc” a filierei boraine”, magistrații tribunalelor din Brabant vor continua să instrumenteze dosarul TBW (Asasinilor din Brabant), dar fără succes. Guy Wezel, prinul judecător de instrucție însărcinat cu dosarul (care însumează astăzi, cca 1,2 milioane de pagini scrise și peste 2 milioane cu anexe) va fi urmat de alți 4, Jean-Michel Schlicker, Freddy Troch, Jean-Claude Lacroix și Jean-Paul Raynal, iar judecătorul de instrucție de Charleroi Martine Michel (împreună cu fostul său șefi de anchetă, comisarul Eddy Vos–care a dirijat ancheta timp de un deceniu și jumătate cu comisarul Lionel Ruth, înlocuiți, ulterior, cu Gilles Quinet și Jean-Luc Duterme de la PJ Charleroi), numit în 2012, devenită din 17 iunie 2020 președinta Tribunalului de Prima Instanță din Chareleroi, este cel de-al 6-lea, până în prezent, sub „îndrumarea” procurorului regelui de Liège, Christian De Valkeneer  și sub „spravegherea” procurorilor de la parchetul federal, Eric Van Duyse și Eric Van der Sypte.De remarcat aici faptul că după retragearea lui Ruth în 2010, Eddy Vos (un profesionist care ar fi cunoscut cel mai bine dosarul, după Ruth, cu 15 ani de vechime în dosar) rămâne șeful de anchetă al CBW (Cellule de Brabant Walon) dar va fi eliberat („îndepărat”) din funcție pe 9 noiembrie 2015 (ca urmare, a „clasării” dosarului) pentru că aceasta va fi reorganizat „pe baze noi” iar în conducera acesteia vor fi numiți comisarii Quinet și Duterme (cu o experiență de 25 de ani, care va juca un rol important și în dosarul pedocriminalului Marc Dutroux, care vor colabora cu cei 8 anchetori ai PJF (Poliția Judiciară Federală). Când Jean-Pierre Doraene, directorul PJ (Poliția Judiciară) din Charleroi se retrage din funcție, Gilles Quinet îi va succede.În sfârșit, ca urmare a unor „elemente noi” care au fost semnalate în dosar, în special de către anchetatorii francezi (printre care figurez și eu), data clasării dosarului a fost prelungită cu încă un deceniu, adică până în 2025, când  se împlinesc 4 decenii de la utimul jaf armat comis pe 9 noiembrie la supermarketul Delhaize din Alost (provincia Flandra Orientală), în care 8 persoane vor fi ucise și alte 9 rănite, pentru suma „derizorie” de 937.777 FRB (cca 50.000 €PPA). Însă, pentru ca acest lucru să fi fost posibil, era nevoie de o refromă în procedura civilă (în cursul lunii mai 2015) care să permită prelungirea anchetei în dosar (până la clasarea lui definitivă), de la 30, la 40 de ani.

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor)...

Asasinatele din Brabant (Brabant wallon, Belgia) sunt crime deosebit de sângeroase comise într-o serie de bracaje (jafuri armate) care au avut loc în perioada 1982–1985, în special, în magazinele (supermarketuri) ale grupului agroalimentar Delhaize Group (Mega Image) din Flandra Orientală (în provinciile Hainaut și Namur), respectiv, în magazine rețelelor de supermketuri Colruyt Group și GB Group dar și în nordul Franței, la Maubeuge (în departamentul Nord), de către un gang (o bandă) de răufăcători (gangsteri–criminali cu sânge rece), „Banda din Nivelles” neidentificat(ă) până în prezent, în care 28 de persoane și-au pierdut viața (printre care și 3 copii și 2 polițiști). Este cel mai sângeros dosar criminal de „drept comun” (dacă admitem că nu este politic!) și printre cele mai sângeroae din întreaga istoria criminală a Belgiei (inclusiv, printre cele politice, extremiste-de stânga, de drepta, separatiste, atacuri teroriste -jihadiste), care așteaptă și astăzi „soluționarea”. Pentru vizualizarea rezumatului (consistent, în 4 pagini) este suficientă accesarea (printr-un click) a oricărei etichete (din bcâteva zeci) după deschiderea articolului.. Practic, activitea criminală a acesteuia (acesteia) o putem clasifica în două etape. Prima, între 1982–1983 (13 martie 1982–1 decembrie 1983) iar cea de-a doua, în toamna anului 1985 (27 septembrie și 9 noiembrie). Dacă în privința victimelor nu există niciun fel de dubii (28 de morți și 22 de rănăți), în ceea ce privește suma totală realizată din jafuri (între 6–7 MFB, adică între 300.000–355.000€PPA), există o serie de divergențe, în fuuncție de surse, pentru că sumele sustrase erau approximative, între 200.000–776.000 FB la Braine–l'Alleud, între 991.103–2.511.103FB la Overijse și între 737. 777–937. 777FB la Alost. Trebuie sî ținem cont și de faptul că 1.000FB, în acea perioadă, valorează astăzi, cca 50€PPA. În ceea ce privește identificarea asasinilor din Brabant, adică, ai membrilor gangului (comandoului) care comitea jafurile armate, poliția federală și justiția belgiană ar fi făcut eforturi ieșite din comun (apelând chiar și la colegii lor din Franța și din Germania Federală–Germania de Vest), dar fără succes. Au existat, într-adevăr, câteva piste (mediatizate sub formă fake news) care păreau a fi reale (cel puțin, în timpul și ulterior derulării evenimentelor), între care ar fi existat, chiar și o oarecare „convergență”, în sens mai „slab”, suficientă însă, pentru enunțarea unei „conjecturi judiciare” ca o posibilă „soluție” în dosarul de instrucție, dar, ulterior, acestea au fost (toate) abandonate pentru că s-ar fi dovedit, din păcate, a fi false (adică, lipsite de un „suport material solid și fiabil”). În caduil investigațiilor noastre în acest dosar (sub formă de „privat investigation”) an enunțat o conjectură, care credem că va conduce la „soluționarea” dosarului, adică, la identificarea asasinilor și ca urmare, la restabilirea adevărului istoric în acest dosar. În acest vast material (în cca 60 de pagini) prezint din punct de vedere cronologic, „construcția” mai mult sau mai puțin artificială a acestor conjecturi „oficiale”, care, până în prezent nu au condus nicăieri (adică, au înaintat către o „fundătură”), probabil și unul dintre motivele pentru care timp de 4 decenii acest dosar criminal de excepîie nu a putut fi soluționat. Adunând toate informațiile disponibile la aceea vreme despre atacurile (jafurile) armate ale asasinilor din Brabant (derularea evenimentelor, caracterul lor infracțional-criminal, modul operator, depoziția martorilor, descrierea asasinilor, etc.) poliția (judiciară) federală belgiană a emis, încă de la început, ipoteze care, deși, aparent, păreau justificate, nu ar fi avut nimic de-a face cu realitatea. Este vorba de o posibilă reglare de conturi (sub formă de răzbunare) față de lanțul de supermarketuri  Delhaize (cu filialele AD Delhaize, Proxy Delhaize, City Delhaize, Shop & Go, Tom&Co, cca 16.000 de salariați în Belgia și o cifră de afaceri de cca 20Md €) aparținând grupului Ahold Delhaize (creat în 1867 de către care Jules Delhaize, cu sediul social în strada Osseghem din Molenbeek-Saint-Jean–una dintre cele 19 localități ale regiunii Bruxelles Capitală), care, ulterior va exploata magazine și într-o serie de state din Europa și SUA. Dacă ținem cont și de faptul că în 1982, comandoul, practic „s-a echipat” (adică, „s-a pregătit”) doar pentru jafurile armate pe care urma să le comită, ulterior, în supermarketuri (pe 13 martie 1982 furtul unei puști de la Armureria din Dinant–provincia Namur, pe 30 septembrie furt de arme din Armureria Daniel Dekaise din Wavre–provincia  Brabant, iar pe 23 decembrie furtul vehicului VW Golf GTI de la Auberge du Chevalier din Beersel–provincia Brabant) sentimentul răzbunării față de rețelele de magazine implicate în marea distribuție pare și mai justificat, cu atât mai mult cu cât vor fi vizate, pe lângă magazinele  Delhaize și magazinele rețelei Colruyt (fondată în 1965 sub numele „Discount”, de către Franz Colruyt la Lembeek din provincia Brabant flamandă, regiunea Flandra făcând parte din Colruyt Group, o întreprindere familială belgiană multinațională ca și Delhaize). Particularitățiile acestor atacuri constau în faptul că în timpul derulării lor, gangsterii „trăgeau în tot ce mișca” în jurul lor, fără niciun fel de milă, chiar dacă în cauză erau și copii, sau mai mult, forțele de ordine (polițiștii și jandarmii), dar și sumele mici de bani furate, care erau într-o totală disconcordanță cu amploarea și anvergura acestora. Primul ucis, va fi polițistul comunal (municipal) Claude Haulotte (în vârstă de 33 de ani, de 10 în serviciu) la Wavre, pe 30 septembrie 1982, care atunci când are loc atacul de la armureria lui Daniel Dekaise (în vârstă de 27 de ani) de pe strada Bruxelles, deschis cu 4 ani în urmă (în 1979), distribuia convocări în cutiile de scrisori (legat de alegerile care urma să aibă loc peste 10 zile. În momentul atacului (hold–up), Dekaise se întreținea cu 2 clienți (Gérard Gradzki și Cyrille Seykens) și niciunul dintre ei nu a observat parcarea în fața magazinului a unui VW Santana (albastru), la bordul căruia au sosit 2 asasini. Cei 2 nu păreau interesați de bani, doar de arme.Vor alege 15 handgun (pistoale, revolvere cu țeavă scurtă), o pușcă de vânătoare (semiautomată) Baretta (calibrul 12), două pistoale-mitraliere Ingram, 3 Colt 45, un pistol calibrul 7,65 (italian), un pistol FN Browning M1910 (semi-automat proiectat de John Browning și produs de Fabrica Națională din Belgia, folosit de naționalistul sârb Gavrilo Princip ca să-l asasineze pe arhiducele austro-ungar Franz Ferdinand pe data de 28 iunie 1914, de fapt, pretextul declanșării Primului Război Mondial), 4 Smith & Wesson 9 mm (American Outdoor Brands Corporation, noul nume din 2016 al Smith & Wesson Holding Corporation), un pachet de cartușe (muniție) polivalentă 357 Magnum (.357 Smith & Wesson Magnum, .357 S&W Magnum, .357 Magnum, sau 9×33mmR), 3 Ruger 45 (calibrul 45 Auto, cu o capacitate 7+1, Novak® LoMount Carry 3-Dot). Cel de-al 2-lea ucis, va fi jandarmul Marcel Morue cu ocazia atacului de la magazinul Colruyt din Nivelles pe 17 septembrie 1983. Acesta din urmă, împreună cu colegul său Jean-Marie Lacroix (fără să fie „pregătiți” de un război sângeros de tip „gherilă urbană”!), vin la magazin doar pentru un control de rutină, pentru că semnalul de alarmă al acestuia (aparținănd societății de supraveghere din Hal) ar fi fost foarte „sensibil” și suna la orice zgomot de mai mare intensitate. Dar, fiind așteptați în parcarea magazinului, imediat după ce se opresc (la o distanță de cca 3 m) lângă un Saab Turbo 900 (de culoarea albastră) un individ deschide focul asupra lor cu un .22 long rifle. Jean-Marie Lacroix fiind rănit ușor la mâna stângă, se ascunde în spatele vehiculului (un combi VW T3, aflat în dotarea Jandarmeriei belgiene) și încearcă să riposteze cu pistolul său de calibru 7,65 trăgând 3 gloanțe, după care urcă la volanul vehiculului pentru a părăsi locul dramei, nu înainte însă de a transmite mesajul la Jandarmeria din Nivelles „Marcel este ucis, repede, întăriri” (la ora 01h34). După o altă rafală trasă asupra vehicului său, „făcându-l pe mortul” cu picioarele căzute (ușor din cabină), scapă cu viață. Din contră, Marcel Morue rănit la gleznă cu două proiectile, cade pe spate și solicită ajutoare prin stația radio, dar în acel moment, un alt criminal (cu corpulență medie, cca 1,80m înălțime, purtând barbă, îmbrăcat cu un impermeabil lung) va deschide focul asupra lui (tot cu un 22 long rifle) dintr-un alt vehicul, marca Mercedes 190 (alb), rănindu-l grav la gât, iar ulterior, îl execută cu 3 gloanțe trase în cap cu o pușcă cu acțiune la pompă (tip de pușcă de vânătoare, aproape întotdeauna cu țeava lisă, care utilizează un mecanism numit „sistem de alunecare" sau pompare pentru a încărca un nou cartuș. Pentru a activa mecanismul de resetare, a scoate cartușul deja explodat și a introduce noua muniție mânerul din față trebuie din tras înapoi. Unele modele particulare, cum ar fi Rys-K-ul rusesc produs de către KBP instruments și Neostead-ul produs de Truvelo, funcționează cu o așa-numită pompă inversată, deoarece mișcarea de rearmare se face împingând mânerul spre față. Acest tip de armă este mult mai rapid decât o pușcă tip bolt-action și deasemenea decât una cu levier, deoarece nu necesită scoaterea mâinii utilizatorului de pe trăgaci în timpul reîncărcării). La locul dramei jandarmii vor descoperi și cadavrele omului de afaceri Jacques Fourez (în vârstă de 49 de ani) figurând cu domicilul Knokke (dar rezident la Uccle, pe Av. Mercure nr.13) și Elise Dewit (de aceași vârstă, cu același domiciliu, secretara unui notar de pe strada Jordaens din Bruxelles) Cuplul ar fi plecat de la Paris la începutul serii, la bordul unui vehicul marca Mercedes 190 (CNN254, alb) iar Fourez ar fi ieșit de pe autostradă pentru a se alimenta cu carburant la stația de benzină al supermaketului Colruyt, la care acesta avea un card de credit magnetic de alimentare (cu numărul DATS 00/321336).Înainte de alimentare, el s-ar fi îndepărtat însă de vehicul („pentru a-și satisface niște nevoi personale”) și „ar fi dat nas în nas” cu 2 dintre asasini aflați în parcare déjà de la ora 01h10.Ca urmare, asasinii vor deschide focul asupra lui și îl vor răni mortal cu un proiectil de 7,65 în cap, după care „îl lichidează” cu alte două proiectile, tot în cap.Acele ceasornicului său Seiko, au rămas blocate (probabil în urma căderii pe bitum) la ora 01h16. Jacques Fourez (om de afaceri celibatar, foarte discret, domiciliat la Menin), care avea o relație („secretă”) cu Elise Dewit (de peste un deceniu), își cunpștea mașina și consumul acesteia și nu s-ar fi „alimentat decât la nevoie”, iar cei 2 aveau o situație materială prosperă. El era girantul unei societăți imobiliare (de închirieri apartamente), dar și al unui lanți de „superettes ” (magazine alimentare de dimensiuni mici) în contact cu suprafețele mari de alimentație (de distribuție) și era asociat într-o afacere cu dulciuri și cafea. Elise Dewit era proprietarul unui apartament (de lux) și a unui hotel la Bruxelles, dar și a unei proprietăți la Knokke.În sfârșit, investigații aprofundate în dosar ar fi scos la iveală și faptul că Jacques Fourez ar fi fost un „client fidel” al restaurantului gastronomic din Ohain, cunoscut la Bruxelles sub numele de Auberge des „Trois Canards”. Trebuie să menționez aici și faptul că, conform investigațiilor mele, în cursul zilei de 17 septembrie 1983, cu puțin timp înainte de atacul de la Colruyt, 38 de deținuți ar fi evadat „în masă” de la închisoarea Tournai (construit în 1868 după modelul Ducpétiaux, avându-l ca director, astăzi, pe Madeleine Den Haerynck).Printre aceștia se afla și Philippe De Staerke (fost angajat în Legiunea Străină franceză) al cărui frate Léon („Petit Léon”) a fost anchetat timp de un an și jumătate după descoperirea a 3 cadavre într-o pădure de brazi din de Rhode Saint Genèse, la începutul toamnei 1980, un dosar în care putea fi implicat și evadatul.În ciuda acestui eveniment excepțional, presa n-a acordat nicio importanță acestuia datorită celui care a avut loc în cursul nopții în parcarea de la Colruyt. Merită să adaug aici și faptul că, gangul (banda de asasini) din Nivelles ar fi fost bănuit și de implicarea sa și în Dosarul furtului (jafului) de arme de la ESI (Escadronul Special de Intervenție antiterorist de elită) la Etterbeek (între 31 decembrie 1981–3 ianuarie 1982), care găzduia și Grupul Diane (unitate de intervenție de elită, echivantul GIGN–Grupul de intervenție de elită a Jandarmeriei Naționale), evident, cu complicitatea unor „oameni din interior” (jandarmi), ceea ce va îi orienta, de altfel, pe anchetatori, către o pistă conform căreia gangul ar fi compus fie din jandarmi cu orientări extremiste de stânga, membri ai CCC (Celulele Combatante Comuniste, organizație belgiană clandestină de luptă armată de ideologie marxist–leninistă, fondată în 1983) sau cu orientări de extremă dreaptă WNP (Westland New Post, creat în 1970 de către un grup de neonaziști, cu aspirații teroriste, de către Paul Latinus–inginer de cercetări aplicate în domeniul industriei nucleare care lucra în cabinetul ministerial al lui Cécile Goor, protejat un timp de către leaderii CEPIC–Centrul Politic al Independenților și Cadrelor Creștine (Centre politique des indépendants et cadres chrétiens), o organizație politică condusă de către Paul Vanden Boeynants, ai căror membri frecventau „Cercul Națiunilor”), fie acesta ar avea complicitatea unor jandarmi (deveniți bandiți), care, la rândul lor, ar fi avut legături cu organizația Gladio (rețeaua clandestină stay-behind a NATO o structură creată „sub egida” ministrului de Interne, Mario Scelba, imediat, după terminarea celui de-al 2-lea Război Mondial, contra unei posibile invazii sovietice). Dar ambele organizații vor dispare însă, CCC în 1985, după arestarea membrilor săi, iar WNP, după „siunciderea” lui Paul Latinus pe 23 aprilie 1984, ca urmare a unei anchete minuțioase lansate de către autoritățile juridico–poliținești responsabile cu siguranța statului. Dacă foarte mult timp ancheta va stagna în acest dosar, un eveniment neașteptat, foarte important și nefericit, o va relansa și va bulversa opinia publică. Este vorba de asasinarea la Rosières, pe 7 ianuarie 1986, a iginerului comercial Juan Mendez (de la FN Herstal–fabrica națională belgiană de armament), șef al departamentului de Apărare și Securitate pentru America Latină, Spania și Portugalia. Acesta practica tirul sportiv și avea la domicilul său o importantă colecție (un arsenal) de arme.O parte (considerabilă a acestei colecții) va fi furată, de către necunoscuți, de la domiciliul său din Overijse pe 15 mai 1985, atunci cănd, gangul asasinilor din Brabant era, încă, operativ și era în pregătirea perpetrării celor 3 jafurilor armate (deosebit de sângeroase) din cea de a doua etapă a activității sale criminale (două, pe 27 septembrie și unul pe 9 noiembrie 1985). Ca urmare, Memdez își va lansa propria anchetă în acest „dosar” (în care autoritățile competente nu „prea” s-ar fi implicat!), pentru ca până la urmă să-și bănuiască prietenul (intim), fostul jandarm Madani Bouhouche.Cu ocazia celor două atacuri armate de la supermarketurile Delhaize pe 27 septembrie 1985, acesta (fiind în străinătate, deci „mai presus de orice bănuilă”) s-ar fi temut că asasinii ar fi comis atacurile cu armele furate de la el, avându-l ca intermediar pe Bouhouche.Nu vom cunoaște niciodată raționamentul lui (care l-ar fi condus la identificarea lui Bouhouche), pentru că pe 7 ianuarie 1986, el va fi „ciuruit” și ucis cu mai multe gloanțe în cap, în vehiculul său descoperit pe „breteaua” autostrăzii Bruxelles–Namur de la Rosières, iar Madani Bouhouche, a decedat pe 22 noiembrie 2005 la Fougax-et-Barrineuf (în regiunea muntoasă din zona Foix–prefectura departamentului Ariège, în sudul Franței), unde trăia sub identitatea Daniel Bureau. Arme dispărute de la sediului Grupului Diane, vor fi găsite, ulterior în locuința lui Mendez (o mitralieră HK de fabricație germană), „depusă” la acesta după asasinarea lui, în locuința lui Bouhouche (urme de „riot gun/less-lethal launcher”, arme-puști/lansatoare de muniție neletală–din cauciuc/grenade-cu caze lacrimogene sau fumigene utilizată contra manifestanților, în revoltele urbane, în revoltele din mediul carceral etc.), apoi, ascunse sub viaductul Vilvorde (în 1988) sau în vehiculul Renault 25 ascuns la Woluwe-Saint-Etienne ascuns într-unul dintre garejele „rețelei” de jandarmi, grație infomațiilor recuperate de pe hardiskul calculatorului lui Beijer (un jandarm prieten intim cu Bouhouche). Justiția belgiană bănuia că în jafurille și asasinatele din Brabant ar fi implicat jandarmii Grupului „G” și Diane (grup de intervenție de elită în Belgia) din care ar fi făcut parte, alături ce 2 menționați mai sus și ații, printre care Christian Pattijn și Marc Fiasse, care în 1974, ar fi făcut parte din grupul Diane, alături de Martial Lekeu și Christian Amory (împreună cu Claude Godin, Mirco Trava, Jean-Pierre Stiénon, Alain Libert și Jean-Pol Quasin, respectiv, Jean-Pierre Stiénon) și după ce s-au refugiat în Florida (SUA) s-ar fi convertit în „diferite” funcții în cadrul Bisericii de Scientologie, respectiv, Christian Pattijn, Marc Fiasse și Jean-Pierre Stiénon refugiati în Florida (la Clearwater) chiar, puțin mai devreme în 1983, care conform investigațiilor noastre, împreună cu încă câțiva, printre care și Francis Pattyn, Lucien Marbaix, Jean-Pierre Stiénon, Jean-Marie Millet, Madani Bouhouche și Martial Lekeu, ar fi fost și membri ai „grupului G”. În sfârșit, acest lucru s-ar fi datorat unul alt fost jandarm din Dendermonde, Christiaan Bonkoffsky (menționat în repetate rânduri în documente cu inițialele C. B.), care era bănit de către anchetatori că ar fi fost „le géant” (gigantul, uriașul–cca 1,90m) în jafurile armate din Brabant. Fratele acestuia ar fi indicat presei flamande că Robert Beijer și Madani Bouhouche ar fi venit la domiciliul lor (din Dendermonde), la sfârșitul anilor 1970 și prima jumătate a anilor 1980, în repetate rânduri (desori) „pentru a se consulta” cu Christi(a)an Bonkoffsky (1954–2015, originar din Termonde), fost jandarm membru al Brigadei Diane (Direcția de unități speciale–Directorate  of Special Units-fostul Comisariat General al Unităților Speciale al Poliției federale creat în 1972, însărcinat cu misiuni de supraveghere, de protecție, de arestare și intervenție specializată în materie de crimă organizată, banditism și terorism), al Carnavalului din Termonde (înființat în 1979) și vivepreședinte al asociației De Tijlvrienden (cu pseudonimul „Bonno”). În urma unui incident (utilizare nejustificată a armei de serviciu) pe Aeroportul Bruxelles–Zaventem, este mutat în 1982 de la Brigada Diane la cea din Alast, în cadrul Poliției Locale (după reforma Poliției belgiene în 2001), de unde se va pensiona în 2014, cu puțin timp înainte decesul său pe 14 mai 2015 la Alost (și incinerarea corpului acestuia). În concluzie, cu alte cuvinte, cei 3 jandarmi, Christiaan Bonkoffsky, Robert Beijer și Madani Bouhouche ar fi fost mai mult decât „apropiați”.Ceea ce Robert Beijer a negat cu vehemeță, afirmând că el nici măcar nu l-ar fi cunoscut pe fostul jandarm Christiaan Bonkoffsky, deci cu atât mai puțin ar fi fost probabil ca să-l întâlnească la el acasă și ca urmare, fratele acestuia ori îl confundă, ori ar fi făcut această declarație cu un scop precis, datorită unei manipulări din partea unor instituții ale statului care vor să claseze („soluționeze”) dosarul, cu atât mai mult cu cât recompensa de 10 Mil FB (cu o valoare de 250.000€ dar cca 520.000€PPA în 2021) promisă de rețeaua de supermarketuri Delhaize (în cazul furnizării unor informații fiabile care pot conduce la descoperirea „adevărului istoric” în dosar) și-a păstrat valabilitatea. În sfârșit, pe 13 februarie 1995, Curtea cu Jurați a provinciei Brabant, îl va condamna pe Bouhouche la 20 de ani de recluziune criminală pentru complicitatea sa în toate dosarele criminale mai sus menționate, mai puțin în cel al lui Mendez, în care va fi achitat. El ar fi murit accidental pe 22 noiembrie 2005 (atunci în vârstă de 52 de ani), după ce un copac, pe care îl tăia (în cădere) i-ar fi strivit capul (craniul) în proximitatea locului retras (și greu accesibil) unde locuia, cunoscut sub numele de Barthole de la Fougax-et-Barrineuf (conform procurorului republicii de Foix).El a fost eliberat din închisoarea de la Jamioulx în cursul lunii iunie 2000, după ce testul pe care la trecut la poligraf (ca de altfel și fostul său coleg, jandarul Beijer) în cursul lunii mai, i-a fi fost favorabil. În sfârșit, nici Robert Beijer nu scapă de justiția belgiană, chiar dacă „cavala” lui va fi mult mai lungă. Interpelat ca și Bouhouche, dar mult mai târziu (peste 5 ani), el va fi extrădat din Tailanda (unde se ascundea) în Belgia (via Aeroportul Internațional de la Frankfurt) și încarcerat în închisoarea de la Nivelles pe 30 august 1991, pe baza unui mandat internațional de arestare delivrat pe 12 septembrie 1989 de către autoritățile judiciare belgiene, după ce va fi interpelat la Bangkok la data de 18 ianuarie 1991. În aceleași dosare criminale ca si Madani Bouhouche, Robert Beijer va fi condamnat la („numai”) la 14 ani de recluziune criminală, jurații considerâand că implicarea lui în cele ce i-a reproșat justiția ar fi fost „considerabil” mai mică decăt al colegului său.Eliberat condiționat din închisoare în 1999, el își va reface viața în Tailanda (pentru tratamentul cancerului său pe căi neconvenționale), țara în care a fost interpelat de către autoritățile polițienești cu aproape un deceniu în urmă. În 2010 Beijer publică o carte cu titlul „Le dernier mensonge”, (Ultima minciună) în care susține că ar fi fost însărcinat cu destabilizarea Jandarmeriei belgiene din partea GRU (Direcția Principală de Informații–agenția de informații militare externe a statului major al Forțelor Armate ale Federației Ruse) fostul Stat Major al Armatei Sovietice a Uniunii Sovietice), care începând cu anul 2010, oficial, se va numi (complet), Direcția Principală de Activitate a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse și este cea mai mare agenție de informații externe a Rusiei, considerată mai activă pe plan internațional decât succesorul KGB-ului, FSB (serviciul secret al Federației Ruse, înființat oficial pe 12 aprilie 1995, cu sediul central în Moscova, având ca principale activități în interiorul țării, contra-inteligența, securitate internă și de frontieră, contra-terorism și supraveghere, precum și investigarea altor tipuri de infracțiuni grave, inclusiv, încălcarea legii federale).