Etichetă: Berliner Volksbank

Nici acest deceniu – în care au fost luate, totusi, masuri importante de securitate contra „jafurilor secolului” fata de cel trecut–nu a fost lipsit de jafuri remarcabile, spectaculoase, comise în „siguranta”, care au marcat istoria marilor jafuri contemporane. Acestea au necesitat curaj, profesionalism, ingeniozitate, organizare si planuri minutios concepute din partea raufacatorilor (hotilor), motiv pentru care cei din urma, nu în rare cazuri, au beneficiat atât de admiratia anchetatorilor cât si chiar de cea a victimelor lor! Un „jaf al secolului” de tablouri comparabil cu cel de la Colecția Emil G. Bührle din Zurich (în care prejudiciul material a fost estimat la cca 115M€) pe 10 februarie 2008, va avea loc la Muzeul metropolitan de Arta Moderna de la Paris, pe 20 mai 2010, în care prejudiciul va fi estimat la peste 100M€.Ca si în cazurile jafurilor de bijuterii, daca cel de la  Colecția Emil G. Bührle are loc cu „arma de foc violenta si ura”, cel de la Muzeul de Arta Moderna respecta „Regula lui Spaggiari”: „fara arma de foc, fara violenta si fara ura”. [A se vedea pentru detalii articolul autorului: „Jaful secolului” (Partea V). Incursiune în domeniul curentelor artistice. Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu „arma de foc, violenta si ura” . Jafurile armate de la Colecția Bührle din Zürich si de la Harry Winston de la Paris].În sfârsit, jafurile secolului „fara arma de foc, fara violenta si fara ura” comise între 16–18 iulie 1976 de catre legendarul ganster Albert Spaggiari (si echipa sa), la o filiala a bancii Société Générale de la Nisa, cu un prejudiciu estimat la cca 31M€PPA, respectiv, cel comis între 15–18 martie  2014, la o filiala a bancii Crédit Agricole din Bessières (Toulouse Métropole) de catre Pascal Teso (si echipa sa), cu un prejudiciu material în valoare de cca 2,5M€, în care hotii s-au „servit” de un tunel pentru a  ajunge la o „poteca” catre Paradis, nu sunt singurele de acest gen în istoria marlor jafuri bancare europene. [A se vedea pentru detalii articolul autorului:„Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari la Bessières. De la „canalizari” la „drumul” Paradisului!].Un jaf asemanator cu cele mentionate mai sus (si intermediar între acestea , atât ca eveniment spatio–temporal cât si ca prejudiciu material) are loc în capitala Germaniei, între 12–14 ianuarie 2013,  la Berliner Volksbank  (Berlin-Steglitz), unde hotii patrund tot printr-un tunel (de o lungime de cca 45m) si reusesc sa fure cca 10M€ din continutul casetelor de valori ale acesteia,  fara niciun fel „probleme”, fara ca jaful sa fie „sesizat” de catre vecini, conform regulii „de aur” a lui Spaggiari.  Este cel mai mare jaf de acest tip din istoria jafurilor bancare comise în Germania. La începutul acestui deceniu, în noaptea de 19–20  mai 2010, 5 tablouri deosebit de valoroase apartinând unor pictrori prestigiosi sunt furate din Muzeul metropolitan de Arta Moderana de la Paris (Musée d'Art Moderne de la Ville de Paris).Este vorba de:  „Le Pigeon aux petits pois”, pictura în ulei realizat în 1911 de catre Pablo Ruiz Picasso (1981–1973, pictor, sculptor, desenator si gravor andalozo–catalan ateu, legenda a cartierului artistic parizian Montmartre–„cea  mai strălucită personalitate artistică a secolului al XX-lea, unul dintre marii maeștri ai penelului, care a rupt definitiv cu convențiile stilului iluzionist și figurativ, dominant încă din perioada renașterii”), reprezntant al cubismului, postimpresionismului si al suprarealismului (1924–1966/curent artistic și literar de avangardă care proclamă o libertate totală de expresie) întemeiat de catre André Breton (1896–1966) și dezvoltat mai ales în prima jumatate a se colului trecut.La „Pastorale”, realizat în 1906 de catre Henri Matisse (1869–1954, pictor, desenator, sculptor si gravor francez), prieten cu Pablo Ruiz Picasso respectiv, cu André Derain (1880–1954, pictor francez), fondator al fauvismului (1900–1910/curent formalist în pictura franceză de la începutul secolului al XX-lea, care reprezenta lumea concretă în culori violente, folosind tonuri pure și renunțând la perspectivă) si în sfârsit, cu Achille–Émile Othon Friesz (1879–1949, pictor si gravor francez), influentat la început de catre impresionisti, iar ulterior de catre  Vincent Van Gogh (1853–1890, pictor si desenator olandez–unul  dintre cei mai mari din cea de-a jumatate a secolului XIX, ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional, autor a peste 2.000 de opere de artă–cca 900 de picturi, respectiv, 1.100 de desene și schițe pline de de naturalism/miscare artistica în Occident în perioada 1880–1890, inspirate din majoritatea miscarilor artistice: impresionism, postimpresionism, pointilism, fauvism, expresionism si simbolism) si Paul Gauguin (1848–1903, unul dintre cei mai reputati pictori francezi ai secolului XIX, seful Scolii bretone de la Pont-Aven/1850–1890–„La cité des peintres” din bazinul Quimper, frecventat de o serie de alti pictori cunoscuti: Émile Bernard, Paul-Émile Colin, Paul Sérusier, Charles Filiger, Maxime Maufra, Henry Moret, Ernest de Chamaillard). „L'Olivier près de l'Estaque”, realizat în 1906 de catre Georges Braque (1882–1963, pictor, sculptor si gravor francez), influentat de catre Henri Matisse. „La Femme à l'éventail” (tablou reprezentând un prortret de-al lui Lunia Czechowska în rochia galbena cu un evantail în mâna) realizat în 1919 de catre Amedeo Modigliani (1894–1920, sculptor si pictor italian, stabilit în Franța, adept al figurativismului: picturi  și sculpturi derivate din surse de obiecte reale, ca  reprezentant al „Școlii Pariziene"/„École de Paris", evidențiat în scurta sa viață printr-o creație plină de eleganță și rafinament, în căutarea frumuseții perfecte, ușor abstracte, care să reprezinte sinteza idealului depășind granițele manierismului, având ca temaz preferată pentru tablourile sale omul: nudurile de femei, portretele prietenilor și ale unor necunoscuți).În sfârsit, „Nature morte aux chandeliers”, realizat în 1922 de catre Jules Fernand Henri Léger (1881–1955, pictor, sculptor, grafician, desenator, ilustrator și artist decorator francez, regizor de film, scenarist si creator de costume, unul dintre  primii pictori care au expus public lucrări de orientare cubistă, fara ca acesta sa fie considerat, propriu-zis, ca reprezentant al acestei mișcări, inspirat la începutul carierei sale de impresionismul lui  Paul Cézanne/1839–1906, pictor francez,  fost membru al miscarii impresioniste si considerat ca precursor al postimpresionismului/1885-1905–un ansamblu de stiluri și curente artistice, care s-au dezvoltat în Franța între anii 1880–1910, după perioada de apogeu a impresionismului si cubismului/1907–1914–mișcare artistică de avangardă apărută în Europa la începutul secolului XX) initiata de catre pictorul francez Georges Braque și cel spaniol Pablo Picasso/Pablo Ruiz y Picasso, respectiv, Vincent Willem van Gogh, adept al naturalismului (1880–1900/miscare artistica în Occident marcata de dezvoltarea fotografiei, a medicinii, a stiintelor exacte, a istoriei sociale–care va simboliza în picturile sale scene taranesti si muncitoresti de maniera reala).Conform declaratiei directorului muzeului, Fabrice Hergott (n.1961, conservator al patrimoniului si istoric al artei moderne, numit în functie pe 13 iulie 2006, catre  Bertrand Delanoë/n. 1950, fost primar PS al Parisului între 25 martie 2001 – 5 aprilie 2014), „o fereastra ar fi fost sparta si mai multe lacate ar fi fost taiate”.Furtul are loc în ciuda faptului ca Palatul Tokyo ar fi fost supraveghet de 30 de camere video si 3 agenti de paza, în timpul noptii. Acesta este anuntat în dimineata zielei de 20 mai, în jurul orei 08h30, de catre Marie¬Sophie Carron de la Carrière (conservator sef al muzeului), cu putin timp dupa ce aceasta ajunge la birou (aflat în interiorul Muzeului de Arta Moderna), în partea de est a Palatului Tokyo. Conform declaratiilor acestuia din urma, o „disfunctiune partiala a sistemului de alarma (volumetrica – de antiintruziune) ar fii fost identificata într-o parte a salilor muzeului de catre serviciul de paza (...) pe 30 martie, care în cursul aceleasi zile ar fi si alertat societatea partenera de prestari de servicii. Acesta ar fi intervenit în timp util – în primele 24h00 de la semnalarea incidentului – dar comandarea piesei defecte de la furnizor ar fi fost de durata”. În afara de expozitiile marilor artisti ai lumii moderne, iata si lista expozitiilor colective (a acestui muzeu), specifice unei mari varietati (diversitati) de culturi a lumii contemporane: Avant-Garde russe; Peinture Anglaise d'Aujourd'hui de Bridget Riley à David Hockney (7 februarie-11 martie 1973); Peintres Boliviens Contemporains (14 februarie-4 martie 1973); Projection et Dynamisme, six peintres argentins (martie - mai 1973); Les Cubistes (26 septembrie-10 noiembrie 1973); Canada trajectoires (1974); Art Vidéo/Confrontation (1974); L'art de l'affiche en Pologne (1974); Les Fondateurs de l’art slovaque moderne (4 octombrie-3 noiembrie 1974); Dix artistes australiens contemporains (13 noiembrie 1974-5 ianuarie  1975); Art portugais contemporain (octombrie-noiembrie 1976); Art irakien contemporain (noiembrie 1976); Aspects historiques du constructivisme et de l’art concret - La Collection Mc Crory (3 iunie-28 august 1977); Cuba peintres d’aujourd’hui (18 noiembrie 1977-15 ianuarie 1978); Tendances actuelles de la photographie en France (1978); Electra (1983); Dispositif-sculpture: Jürgen Drescher, Harald Klingelhöller, Reinhard Mucha, Thomas Schütte (19 decembrie 1985-16 februarie 1986); Les Nouveaux Réalistes (1986); L'Hiver de l'amour (1994); Passions privées, collections particulières d'Art moderne et contemporain en France (19 decembrie 1995-24 martie 1996); Life/Live, la scène artistique au Royaume-Uni en 1996 (1996-1997); Instants donnés (1997); Delta (1997); Nuit blanche, scènes nordiques: les années 1990 (7 februarie-10 mai 1998); Dominique Gonzalez-Foerster, Pierre Huyghe, Philippe Parreno (30 octombrie 1998 - 10 ianuarie 1999); Zones Activités Collectives 99 (1999); L'autre sommeil (17 noiembrie 1999-23 ianuarie 2000); Voilà, le monde dans la tête (7 iunie-29 octombrie 2000); Paris pour escale (7 decembrie 2000 - 18 februarie 2001); Da Adversidade Vivemos - Artistes d'Amérique latine - Carte blanche à Carlos Bas (1 iunie-30 septembrie 2001); Traversées (4 octombrie 2001-20 ianuarie 2002); Urgent Painting (17 ianuarie-3 martie 2002); Déplacements (2 iulie-28 septembrie 2003); Ailleurs Ici (17 ianuarie-29 februarie 2004); Off the record/Sound (25 iunie–3 octombrie 2004); Art, télévision et vidéo (23 octombrie 2004–2 ianuarie 2005); I Still Believe in Miracles (7 aprilie-19 iunie 2005);  ARC Lab 2005 – In Search of Miraculous (7 aprilie-7 mai 2005 si 12 mai-12 iunie 2005); I’ve heard about...© (A flat, fat, growing urban experiment): François Roche, Stéphanie Lavaux, Jean Navarro si Benoît Durandin (7 iulie-9 octombrie 2005); Playback (20 octombrie 2007-6 ianuarie 2008); La Photographie à Düsseldorf (3 octombrie 2008-4 ianuarie 2009); Dans l'œil du critique - Bernard Lamarche-Vadel et les artistes (29 mai 2009-6 septembrie 2009); L'Art en guerre (12 octombrie 2012-17 februarie 2013); Génération design (11 septembrie 2012-30 septembrie 2012); La collection Michael Werner (5 octombrie 2012 - 3 martie  2014); Decorum: tapis et tapisseries d'artistes (11 octombrie 2013 - 9 februarie 2014).În sfârsit, pe 11 octombrie 2011, Primaria Parisului a anuntat arestarea pe 14 mai a 2 suspecti în dosarul jafului din Palatul Tokyo si inculparea lor de catre Judecatorul de instructie Benoist Hurel. Este vorba de Vjéran Tomic (francez de origine croata, din fosta Iugoslavie) si Jean-Michel Corvez (anticar parizian din cartierul Gare de Lyon). Franco–croatul (supranumit de catre anchetratorii de la BRB – Brigada de Reprimare a Banditismului a PJ-Politiei Judiciare[1]  din cadrul Prefecturii de Politie Paris: „Homme-araignée”/Spider-Man, „Roi de la varappe”/Regele rock al alpinismului, „Arsène Lupin-escaladeur”/”a fictional gentleman thief and master of disguise created in 1905 by Maurice Leblanc”), ar fi intrat în muzeu pe o fereastra care prezenta o defaianta (defect de închidere) si ar fi profitat de faptul ca sistemul de securitate al acestuia era „hors service” (nu functiona), deja, de câteva saptamâni. Comanditarul jafului ar fi fost un „cetatean din EAU” (Emiratele Arabe Unite) al carui nume nu ar fi fost dezvaluit niciodata (de catre cei arestati si inculpati în dosar). Dupa jaf, tablourile ar fi fost comercializate de catre Yonathan Birn (un apropiat anticarului), expert în watchmaking si reparator de ceasuri (gestionar al unui „shop selling clocks and watches”). Acesta din urma ar fi declarat anchetatorilor (cu ocazia audierii lui de catre ofiterii de la BRB) ca dupa arestarea celor 2 complici ai sai, el ar fi aruncat operale de arta într-o pubela de culoare galbena („verde”– ecologica) destinata incinerarii.Acestia din urma,  considerându-l pe Tomic („un vechi client” al grupului de „anticari”–arestat în 1999 si 2000 în jafuri asemanatoare si unul dintre „hotii cei mai surprinzatori si dotati ai generatiei sale”), imediat dupa jaf, îl vor suspecta, îl vor urmarii si îl vor aresta, fara mari dificultati. Stabilit la Montreuil (Métropole du Grand Paris), Tomic, face parte dintr-un grup de raufacatori din fosta Iugoslavie, care începând cu anii 1970 s-a specializat în furturi (jafuri) de obiecte (opere) de arta în regiunea pariziana.În ianuarie 1999 este arestat dupa ce va comite mai multe furturi în regiunea Aix-Marseille-Provence Métropole, având ca ultima victima pe profesorul de la Collège d'Europe, Charles Debbasch (n.1937, jurist si universitar, specialist în Dreptul Public, fost decan al facultatii de Drept a Universitatii Aix–Merseille 3/ 1970–1973 si presedinte al acesteia din urma/1973–1978, respectiv, director al  „Institut de droit des médias”–al carui fondator era).Din locuinta acestuia, Tomic reuseste sa fure în timpul noptii o pictura în ulei apartinând lui Bernard Buffet (1928–1999, cunoscut acuarelist si pictor expresionist, decorator de teatru si ilustrator francez, realizator de opere de arta reprezentând atât oameni, cât si animale sau alte figuri), mai multe pasteluri, având ca autor pe Camille Pissarro (1830–1903, celebru pictor francez al mișcării impresioniste, contribuind la formarea artistică a lui Paul Cézanne, Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Georges Seurat/1859–1891, pictor francez neoimpresionist si postimpresionist, unul dintre creatorii și teoreticienii tehnicii divizioniste în pictură și la apariția picturii moderne din secolul al XX-lea) dar si o pictura semnata de Yves Brayer (1907–1990, pictor, gravor, ilustator si decorator de teatru francez, fidel traditiei artei figurative, fost membru al grupului de artisti  „Ecole de Paris”/Scolii de la Paris). Prejudiciul material a fost estimat la cca 0,5M€.Cu ocazia arestarii acestuia, la domiciliul sau au fost gasite si alte 13 tablouri datate din secolul al XVII-lea, bijuterii dar si ghiduri de arta care îi permiteau evaluarea operelor furate. În aceasta perioada, Tomic comite majoritata furturilor (care îi aduc „celebritatea”) prin escaladare (ceea ce necesita o deosebita conditie fizica si un echipament adecvat), cu precadere, în cartierul de lux parizian din sectorul 16 din zona Avenue Foch, Henri-Martin si Président-Wilson.

Rezumat (1%). Pe 2 martie 2007 din instituția financiar–bancară ABN Amro din AWDC (Antwerp  World Diamond Centre), un idivid, identificat cu un pașaport argentinian („fals – adevărat”) pe nume Carlos Hector Flomenbaum, reușește să fure, de față cu întregul personal al băncii, într-o manieră cu totul spectaculoasă  („fără armă de foc, fără violență și fără ură„ – regula lui Sapggiari) bijuterii în valoare de cca 21M€, după care dispare fără urmă. Identitatea reală a individului nu a fost niciodată stabilită, iar prejudiciul material nu a fost niciodată recuperat. În urma unor investigații pe care le-am făcut (timp de peste un deceniu), n-ar fi exclus ca Flomenbaum să fi fost un membru al clanului (mafiot) de trafic de carne bovină contaminată cu ESB, avându-l ca leader pe Ruddy Decock/DeCock. În momentul de față dispun de o serie de elemente „coincidentiale” și o pistă, ale căror explorare (exploatare) prin „coincidentia oppositorum” poate conduce, în sfârsit, la restabilirea adevărului istoric, adică, la identificarea lui Carlos Hector Flomenbaum. Mai bine mai târziu, decât niciodată ! Dar cu 4 ani mai devreme, pe 16 februarie 2003, are loc cel mai mare jaf din istoria tuturor jafurilor secolului, în Belgia la Diamond Center de la Anvers/Antwerpen (AWDC/Antwerp World Diamond Centre–„a public/private corporation, officially representing and coordinating the Antwerp diamond sector, located in heart of Antwerp in the Hoveniersstraat”, în regiunea Flandra, capitala provinciei cu același nume, având ca director executiv pe Ari Epstein), aflat în cartierul diamanteriei Vestingstraat (cu cca 1.760 de întreprinderi de diamant si 30.000 de salariati, 4.520 unitati comerciale, pentru o populatie de cca 11.510 de locuitori), considerat ca platforma mondiala a diamantului (cu o cota de piata de cca 72%), respectiv, principala bursa a diamantelor brute si taiate. Prejudiciul material este estimat la cca 110M€ (100M€, conform  alor surse). Aflat în proximitatea garii si populat de catre 2 comunitati importante: comerciantii de diamante evrei si Jainiștii (adeptii uneia dintre cele mai vechi religii și filozofii ale lumii, găsindu-și rădăcinile în India antică și preistorică, facând parte din  religiile dharmice–credințe politeiste care subliniază că originea lor comună este în Subcontinentul Indian și în Dharma/scopul vieții și legea naturală a armoniei în univers), desi dateaza înca din secolul al XV–lea, acest cartier (caruia fac concurenta astazi Tel Aviv/Israel si Bombay/India datorita numeroaselor delocalizari în sectorul afacerilor cu diamante) începe sa fie cunoscut doar la sfârsitul secolului al XIX–lea (din anii 1885–1890), dar în scurt timp (începând cu secolul XX) îsi câstiga deja o reputatie internationala. devine reputat (începând cu secolul XX).  Daca prima comunitate este prezenta în cartier începând cu sfârsitul secolului XV (dupa expulzarea evreilor din Spania si Portugalia), ceea de a 2-a, apare cu 5 secole mai târziu (la începutul anilor 1970–dintre care cca 65% lucreaza „în lumea diamantului”). Dupa cum stim, evreii vor fi expulzati din Spania prin Decretul de la Alhambra (Edict of Expulsion/Decreto de la Alhambra, Edicto de Granada) semnat pe 31 martie 1492 de catre regii catolici în Provincia Granada (Comunitatea autonoma Andaluuzia) la Alhambra (unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură islamică–un ansamblu de clădiri într-o fortăreață care domină câmpia și orașul Granada, printre care si palatul baroc al lui Carol al V-lea, care împreună cu Marea Moschee din Cordoba sunt cele mai prestigioase dovezi ale prezenței musulmane în Spania din secolul VIII), dupa terminarea razboiului si eliberarea ultimei enclave spaniole–Regatul Granada, respectiv, penetrarea solemna, pe teritoriul acestuia, pe 2 ianuarie 1492, a „catolicilor” Isabelle (1470– 1498, Suveran al Portugaliei între 30 septembrie 1497–23 august 1498, decedata la nasterea fiului ei Miguel da Paz), casatorita cu Ferdinand II de Aragon (1452–1516, fost rege al Aragonului/1479–1516, al Siciliei/1468–1516, al Neapolelui/1504–1516), Valenciei, Sardiniei și al Navarei, Conte de Barcelona, rege al Castiliei/1474-1504 și apoi regent al acestei țări din 1508 până la moartea sa) venita pe tronul Castiliei (Castilla/Castille, Castile) în 1474. Multi dintre cei expulzati se vor refugia în Portugalia, dar pe 5 decembrie 1496, regele Portugaliei, Manuel I (Norocosul/1469–1521), va promulga un decret prin care „se cerea evreilor să se convertească la creștinism sau să părăsească țara fără copii lor”. Ca urmare ei se vor îndrepta fie, catre nordul Europei (Franta, Benelux si Marea Britanie), fie catre continentul nord–american. În sfârsit, ar exista în lume 4 burse de valori pentru diamante (considerate ca cele mai prestigioase si importante), iar acestea, care administreaza anual cca 30Md€ (Beurs voor Diamanthandel–pentru diamante taiate, DiamantClub van Antwerpen, Vrije Diamanthandel–pentru diamante brute si taiate, respectiv, Antwerpsche DiamantKring–pentru diamante brute), toate, se gasesc în Antwerp's diamond district (Diamond Quarter/Diamantkwartier) si toate sunt în evidenta Diamond Office, departament al fundatiei private AWDC (Antwerp World Diamond Centre) având ca obiectiv, aparea intereselor colective în sectorial de diamant belgian, care faciliteaza importul și exportul de diamante în și din Anvers (Antwerp) prin intermediul  campaniilor de marketing pe care le gazduieste, serviciilor, conferințelor, târgurilor comerciale, misiunilor economice și prin diverse alte căi (în special, prin intermediul dealerilor).  „In October 1973, the AWDC was established as the Hoge Raad voor Diamant (HRD), or Diamond High Council, by the Belgian government and diamond industry representatives”. Recunoscuta „the diamond capital of the world”, acesta, alaturi de „other groups”, ajută la dezvoltarea, protecția și prelucrarea acestor diamante (care includ bănci cu diamante, brokeri de asigurare, expeditori, cei mai buni poligheți și cercetători), cu o cifra anuala de afaceri de cca 17Md£ (cca 20Md€/25Md$US).  Cca 77% din diamantul brut extras în lume si 55% din cel taiat tranziteaza prin Diamantkwartier („Km2 al Diamantului”), limitat de strazile Schupstraat, Hoveniers si Rijf. În ciuda unui sistem de securitate sofisticat de ultima generatie (considerat atunci ca unul dintre cele mai performante si sigure), jaful are loc, totusi, în noaptea de 15–16 februarie 2003, „fără armă de foc, fără violență si fără ură” (regula lui Spaggiari). Hotii vor penetra în institutie prin garaj, pe care îl vor deschide cu o telecomanda (dublura) contrafacuta în oras, ca de altfel, toate celelate accesorii utilizate în cursul jafului (chei, înregistrari video, etc.). Acestia vor sparge 123 de casete de valori dintre cele 160 (exista surse prestigioase care indica, gresit, 109/180) ale institutiei financiar–bancare plasate într-un seif gigant aflat cu 2 etaje mai jos (considerat „impenetrabil”), fara sa se fi declansat sistemul de alarma (protejat de catre 10 mecanisme de securitate multipla, printre care si o poarta – sas de o grosime de 61 cm si de o greutate de cca 3 tone prevazuta cu un sistem de blocare „a combination wheel with numbers from 0 to 99” cu 100 de milioane de combinații posibile si senzori magnetici, camere video de supraveghere, detectori de caldura cu raze infrarosii, senzor seismic, de miscare si radar Doppler). „The door was monitored by a pair of abutting metal plates, one on the door itself and one on the wall just to the right. When armed, the plates formed a magnetic field. If the door were opened, the field would break, triggering an alarm. To disarm the field, a code had to be typed into a nearby keypad. Finally, the lock required an almost-impossible-to-duplicate foot-long key. „More than 123 out of 160safe deposit boxes were forced open, each of which was made of steel and copper and had both a key lock and combination lock”. Jaful (comis în week – end, în noaptea de 15–16 februarie) este descoperit, luni dimineata, pe 17 februarie, de catre agentul de paza, în jurul orei 07h15. Merită să subliniez aici faptul ca week–endul de 15-16 februarie 2003 a fost ales, probabil si datorita Turneului de Tenis de la Anvers (în circuitul profesionist WTA/ATP, activ între 2002–2015). În acest turneu, Belgia era reprezentata de catre jucatoarea belgiana Kim Antonie Lode Clijsters (n. 1983), iar duminica (pe 16 februarie) avea loc un meci de tenis foarte important dintre aceasta din urma si celebra jucatoare americana Venus Ebony Starr Williams (n. 1980 – fost lider al lumii în ierarhia WTA de 3 ori, cu 20 de titluri de Grand Slam /Mare Șlem: 7 la simplu, 11 la dublu feminin, și 2 la dublu mixt și 3 medalii olimpice, 2 la dublu feminin și 1 la simplu). În ceea ce o priveste pe Clijsters, în  2003, aceasta a câștigat 9 turnee la simplu și 7 la dublu, ajungând și în 2 finale de Grand Slam (Mare Șlem), la Roland Garros și la US Open, ambele pierdute însă în fața lui Justine Henin (n.1982–fostă jucătoare profesionistă de tenis din Valonia/„Belgia francofona”–una dintre componentele statului federal Belgia, alaturi de regiunile Flandra/”Belgia olandofona” si Bruxelles Capitale–bilingva, conform art.4 din Constitutia Belgiei), câștigătoare a 7 titluri de Mare Șlem și medaliată cu aur la Olimpiada de la Atena. În finala din 16 februarie (care debuteaza în jurul orei 14h00), desi Kim Clijsters (WTA3–sustinuta de catre 14.400 „suporteri”) este înfrânta de catre Venus Williams (WTA2) în 2 seturi (6-2, 6-4), atentia populatiei si a autoritatolor locale este concentrata asupra confruntarii dintre cele 2 jucatoare, în care aceasta din urma îsi aparea titlul dar si cele cca 1.702 diamante care îi reveneau (cca 585.000$US). Cu alte cuvinte, nimeni nu era interesat de ceea ce se întâmpla în AWDC (Antwerp World Diamond Centre) din cartierul Hoveniersstraat (Grimbergen, 9-11 Schupstraat), care era supravegheat de 63 de camere video si de catre Politia Locala (7z/7z, 24h/24h). Ceea ce, evident, era un mare avantaj pentru cei care au conceput si au pus la cale jaful.